Marele Prunea şi România cea ingrată

Există numai două soluţii: să emigreze supăratul pe ţară sau să-şi ia ţara lumea-n cap

Dacă pînă şi Prunea e dezamăgit de România, e de rău! Cît timp un român providenţial, un absolut naţional de moralitate şi o personalitate de maximă recunoaştere mondială, ca Prunea de România, mai credea în ţara lui, nu era totul pierdut. România putea să conteze pe cel puţin un om în stare s-o salveze. Dar dacă şi Prunea, federalul la al cărui caracter s-au închinat ca la o icoană făcătoare de minuni milioane de compatrioţi, simte nevoia să i se plîngă Europei de ingratitudinea şi de climatul social pandemizat în care agonizează patria mamă, înseamnă că sîntem terminaţi. Eu, cel puţin, am rezistat şi am sperat într-un viitor mai bun, pentru că acolo, sus, la FRF, ştiam că veghează Prunea.

Acum, însă, după ce am citit într-un cotidian de calitate, care din cînd în cînd mai spală pe cîte două pagini de gală imaginea publică a unor nedreptăţiţi de patrimoniu, spovedania completă a inculpatului Prunea  sau poate a martorului Prunea -   mare diferenţă nu e -  nu-mi mai găsesc liniştea şi mă gîndesc serios să emigrez.

Cum probabil toţi cititorii cunosc atît odiseea penală a lui Prunea, cît şi funcţia cardinală pe care o avea în Federaţia lui Mircea Sandu - aceea de şef cu relaţiile internaţionale - nu voi insista. Aflînd însă de neliniştile, de frustrările europene ale lui Platini, vizavi de faptul că Prunea nu mai e şef şi nu mai are voie să iasă din ţară, ca să-şi poată internaţionaliza în continuare prezenţa, dar şi de explicaţia pe care Prunea i-a dat-o lui Platini, mă întreb dacă n-ar fi mai normal ca populaţia României să plece în bejenie şi să-l lase pe necorupt să-şi consume dezamăgirile singur, singurel într-o ţară goală. Ştiţi cum i s-a plîns lui Platini directorul ferefist care ar fi trebuit să moară de exces patriotic şi de dragoste de neam, în funcţia aia a lui de reprezentare? I-a zis, ca ultimul mohican al unei cauze pierdute, gata să se dezică de ţară: “Asta e România şi justiţia din ţara noastră”. Adică: Vezi, başcane Platini, în ce ţară de rahat a trebuit să mă sacrific pentru binele public, eu , marele Prunea?!

În acel interviu, lamentaţia cinstitului Prunea nu e singulară, Ajutat frăţeşte de autorul interviului, ca să-şi descarce în sfîrşit sufletul pe care i l-a jignit ţara, Prunea mai spune: “Din păcate, trăim în România şi ne merităm soarta”.

Vezi, dragă cititorule că Prunea nu se gîndeşte doar la el. Cînd declară că “ne merităm soarta”, te face părtaş la problemele lui. N-a putut să te facă părtaş şi la banii pe care-i lua de FRF, n-a găsit timp să-ţi explice cît de greu e să nu te laşi corupt la FRF, din cauza luptelor grele  pe care le-a dus cu Penescu senior, ca să nu se lase mituit, dar acum, că nu se mai poate trăi în România, se mai sacrifică o dată şi-ţi comunică, la modul frăţesc şi ultimativ, că “ne merităm soarta”. Te face solidar cu el, se leapădă împreună cu tine de România.

Dar tu, stimate cititorule, ce ai de zis? Te simţi gata să-l crezi şi să-ţi înjuri ţara, fie şi la modul niţel ocolit, de om dispus să se mai sacrifice odată, în care o face Prunea, cînd o pîrăşte lui Platini? Sau ai altă părere, cînd vezi cum avocatul poporului devine peste noapte acuzatorul?