Dacă asculţi rock, eşti ciudat. Dacă mai eşti şi cuminte, cu siguranţă eşti emo. Şi atunci ai nevoie de cineva care să garanteze pentru tine
Informaţie apărută la Contraatacul lui Silviu Tudor Samuilă, de joi seara: transferul lui Sabrin Sburlea la Steaua a căzut. Vocea lui Dinu Gheorghe sună amar: Gigi nu-l mai vrea, pentru că lui Sabrin îi plac fetele. S-ar zice că nu e singurul. După ultimele precepte morale, în Ghencea sexul e permis o dată pe săptămînă şi, dacă se poate, sub supraveghere.
Şi asta nu e tot, în loc să asculte şi el manele, house sau hip-hop, ca tot fotbalistul mioritic, Sabrin e pletos şi rocker. Mai nou, rockul e ceva decadent şi aberant, aşa că să nu mai lungim vorba: Sburlea e emo. Iar un emo precis are sănătatea şubredă şi, prin urmare, îi găsim o afecţiune a coloanei, care îl impiedică să joace două meciuri la rînd. Aha! Iată motivul pentru care costă aşa de puţin. Dinu Gheorghe e un şmecher şi vrea să vîndă Stelei un rocker (sau un emo, tot aia e) ciudat de cuminte, căruia îi plac fetele. Planul diabolic e dat în vileag. Ce înseamnă să fii vigilent, să cunoşti la oameni şi să nu te încrezi în ei.
Rodica Sburlea s-a mutat de 2 ani la Braşov, ca să stea cu fiul ei. Îi găteşte, îi spală, are grijă de el, aşa cum ştiu mamele. Şi tot ca o mamă furioasă îşi apără copilul de răutăţi. Vocea îi tremură de emoţie şi de indignare: “Probabil că e normal ca la 20 de ani Sabrin să fie interesat de fete. Ştiţi cine a fost prietena lui? Dana Dodean!” Moment în care în studio se face linişte. Minţile încep să lucreze febril: cine e Dana Dodean? Într-un tîrziu cade şi răspunsul: e jucătoare de tenis de masă, selecţionată de curînd în echipa lumii şi actuală campioană europeană la dublu. Dana nu are nici pe departe notorietatea piţipoancelor-tabloid, pentru că în prezent e puţin ocupată să se antreneze, să cîştige medalii şi să răzbească în viaţă cu talentul şi cu puterile ei, şi nu împinsă de la spate de vreun poponeţ. Deodată, în cacofonia de bîrfe şi inţepături din studio, se vorbeşte timid despre performanţă. Nu e acolo locul ei, dar argumentul e convingator şi, chiar dacă cei doi nu mai sînt împreună, mama Rodica îl foloseşte. O relaţie cu o campioană e garanţia seriozităţii lui Sabrin. Ce ironie, vorbim despre alte sporturi atunci cînd fotbalul are nevoie de cerificat de maturitate!


22 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Gradinescule,oricum o dai tot cu steaua esti
Felicitari pentru tot ce facetzi!…Cum as putea s-ajung comentator sportiv?…ce ar trebui sa fac?:) …ce pasii ar trebui sa-i urmez?
Multumesc anticipat!
Nu aveam habar de acest episod, dar acum S.Sburea tocmai a devenit fotbalistul meu preferat.
@pimp c
Faptul ca scrii Led Zepellin in loc de Led Zeppelin nu e dovada de cultura muzicala.
PS: N-am chef de cearta. Era doar o observatie. La fel cum as putea face observatia ca nici house-ul nu converge cu manelele, dar nu s-a simtit nimeni lezat ca apar in aceeasi fraza. Chill. Erau in aceeasi fraza in contrast cu ce urma in fraza urmatoare: cele 3 mentionate sunt “la moda” (in 3 categorii diferite de public), rock-ul e “decadent si aberant”. Pacat ca pentru a citi un articol nu e de ajuns sa ai dictionar. Iti mai trebuie si atentia si linistea necesare pentru a nu sari randuri sau cuvinte si pentru a sesiza nuante, calitati pe care hip-hop-ul ar fi trebuit sa ti le ofere. Or not…
cu toata stima si consideratia nu bagati in aceeasi fraza cuvantul manele cu hip-hop-ul,nu converg deloc .nu poti baga in aceeasi oala fenomenul sau miscarea hip hop cu reprezenatii sai(krs one ,mobb deep ,immortal technique,gangStarr,diletant people,parazitii etc) la un loc cu unsurosul de guta,hobbit-ul adrian minune,vali vijeliosu,florin indoliatu`salam de sibiu.mai documentati-va inainte sa scrieti ceva,mai ales ca sunteti un formator de opinie.ascultati si hip hop ca sa aveti cat de cat cultura muzicala pe langa mozart bach,led zepellin,rolling stones si multi altii nu strica
cu tot respectul sibelius,superstarul tanase a fost adus de la o echipa retrogadata.sunt brasovean,imi place sburlea ca jucator/caracter din momentul in care,intrebat de un reporter ce planuri are ptr vacanta de vara a raspuns “vreau sa ma concentrez pe invatat ca sa imi iau bac-ul”.Va intreb pe toti,ca talent vorbind,e chiar asa mare diferenta intre Sburlea si Tanase?
Superstarul tanase stie macar ce fel de “bautura” e bac-ul?
foarte bun articolul,dar parca pentru domnul Emil sportul se reduce doar la steaua si atat .mi se pare numai mie?nu cred
Excelent articol. Si eu sunt rocker si intr-adevar uneori simt ca cei din jur ma privesc..diferit….Totusi conteaza din partea cui vin aceste pareri.Daca vin de la oameni cu “inteligenta” domnului Becali, nu prea are rost sa le luam in seama.
Daca Sabrin ar fi titular la Brasov..sau ar fi dat macar 5 goluri articolul era perfect…Cum Sabrin e doar rezerva la o echipa de mijlocul clasamentului (cu toate ca a fost fluierata pozitiv toamna asta) ramane doar un exercitiu de retorica.
Felicitari pentru articol domule Gradinescu! Poate cei care conduc fotbalul romanesc au mintea destul de “ascutita” ca astfel sa poata extrage esenta din ceea ce ati scris.
Da, eu sunt cainele!! Foarte bine scris, mai ales prin contrastul dintre o mare sportiva (Dodean) si o mare anonima (bomba lui Tanase), impinsa de presa in fata si umflata de nu stiu cine in spate (poponet!! si atat). Referitor la Sburlea, el nu a reusit sa fie titular la Brasov, asa ca nu inteleg de ce ar trebui transferat de Steaua. Transferul nu se face nu din cauza ca Sburlea ar fi roker sau manelist sau iubitor de opera ci pentru ca nu prea joaca fotbal pentru pretentiile unui club ca Steaua (oare mai exista standardele de performanta la Steaua lui Jiji??).
Sarbatori Fericite!!
bai. macar de ar fi sabrin rocker,dar nu e:))
nea gigi la doctor!!!
pai .. si toja nu asculta rock … nu are parul lung ? Dar Toja , cat a costat ? 500 000 , pe cand Sburlea peste milion. De unde atatia bani in vistieria ciobanului ? Plus ca Toja mai avea antecedente cu drogurile . Dar cum ziceau cativa pe aici … nu conteaza cat de lung ai parul… important e cat de mult costa !!!
Becali trebuie “felicitat” pentru decizie….probabil ca Sburlea ajungea sa joace pe la Buzau sau alt satelit al Stelei.Si apoi probabil verisorii l-au sfatuit de bine sa fixeze standarde pentru jucatorii pe care-i cumpara:
-sa fie tunsi zero (grzelak)
-sa asculte manele (tanase etc)
-sa umble doar cu bombe (tanase)
-sa faca sex doar cind zice patronul(argaseala)
-sa accepte sa nu fie platiti(ghionea,goian si restul)
-sa accepte zilnic sa fie criticati….de patron nu de antrenor
-sa…….
Pai tocmai aia il sperie pe Jiji, ca nu conteaza cat de lung ai parul, ci……..
d-l gradinescu ne rasfata din nou cu un articol bine scris.
sa stiti ca in domeniul sportiv chiar avem ziaristi buni.
felicitari!
Gigi are o problema cu lungimea!
Frumos articol. Pune in evidenta clar calitatile dlui Gigi Becali si pericolele ce ii apar in calea spre succes.
El va creea fotbalistul de tip nou!
El va creea Staua de Romania de o sa isi schimbe numele si Liverpool si Arsenal (Steaua de Liverpool si Steaua de London sau cum vor zice ei London Star vs Liverpool Star).
Si atunci Gigi o sa ajunga Presedintele Federatie Europene sau chiar al Natiunilor Unite.
Stiu ce ziceti, dar mai bine taceti!
Eu nu glumesc! Si nici dl Gigi.
Asa ca nu ne duceti la glumeti, va rog frumos.
Felicitari pentru articol! Intotdeauna am crezut ca exista o legatura intre nivelul de cultura si educatie cu nivelul performantei unui sportiv.Genul de muzica pe care il asculti poate spune multe lucruri despre tine,iar la noi majoritatea fotbalistilor se “delecteaza” cu manele si cei mai multi dintre ei au citit toata viata lor un roman din obligatie si 5 carti de colorat.
Acum cativa ani am vazut un interviu mai neobisnuit cu Lilian Thuram in care isi prezenta mai mult viata extrasportiva si n-am putut sa nu-i remarc inteligenta si cultura de care dadea dovada,facandu-ma sa ma intreb daca exista vreun fotbalist din Romania care sa-i semene catusi de putin.Raspunsul a fost evident cam negativ de atunci si pana astazi,in interviurile noastre extrasportive fotbalistii prezentandu-si ultimul model de masina de fite sau noua pitipoanca recrutata din vreun pictorial.
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment