Folosiţi-vă mintea!

Un protest inteligent e eficace, înjurătura irită

Pramod Muthalik e liderul unui grup religios din India, care susţine, printre altele, interdicţia ca femeile să meargă în baruri sau să sărute barbaţi cu care nu sînt căsătorite. Şi pentru ca interdicţia să nu rămînă doar la stadiul de concept, Muthalik şi alţi activişti ai grupării Sri Ram Sena au decis să o aplice în cel mai concret mod cu putinţă, smotocind în ianuarie cîteva indience mult prea liberale pentru gustul lor, puse pe consumat într-un bar din Mangalore. Informaţia nu e chiar zguduitoare, mai ales că vine dintr-o zonă geografică în care femeia e de regulă desculţă şi gravidă. E interesant ce a urmat. O organizaţie feministă a decis să protesteze într-un mod original: a adunat vreo 500 de chiloţi roz de damă în diverse stadii de uzură, pe care i-a trimis prin poştă pe adresa lui Muthalik. Cazul a stîrnit vîlvă, a fost preluat de presa internaţională, iar reputaţia, credibilitatea şi mîndria freneticului apărător al valorilor tradiţionale indiene au fost îngropate sub mormanul de lenjerie intimă şi de miştouri care au urmat.

Protestul chiloţilor roz este dat astăzi ca exemplu de campanie paşnică, inteligentă şi amuzantă, iar suporterii Stelei ar putea trage nişte concluzii. Forma actuală a protestului lor este inacceptabilă.  Nu discut aici despre resorturile sale şi nici dacă e justificat sau nu. Nu instig; pur şi simplu m-am săturat de înjurături, nu mai vreau ca mama mea sau copilul meu să asculte măscările din meciurile Stelei. Dragi suporteri, nu vă încurajez să protestaţi, dar dacă tot o faceţi, folosiţi-vă mintea!

Un mod inteligent de a vă exprima dezacordul e mult mai eficace decît înjurăturile de azi. Un protest oricît de justificat, dar îmbrăcat într-o formă violentă, e lipsit de credibilitate şi chiar provoacă reacţii contrare, pentru că se crează, involuntar, printre cei neutri, un curent de simpatie faţă de cel înjurat. Plus că jucaţi pe terenul adversarului, cu armele lui, bine puse la punct şi bine folosite şi, într-un interval mai scurt sau mai lung, veţi primi cu toţii interdicţie în Ghencea, iar locul vostru va fi ocupat de oameni pentru care Steaua nu înseamnă  decît un bilet gratuit.

27 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 27 emilian on 06.12.09 at 3:48 pm

http://www.youtube.com/watch?v=v36nILsQlSo&feature=related ca sa vedeti cu cine vreti sa facem noi proteste pasnice si cu cap

# 26 Marcel Tut on 06.12.09 at 2:38 pm

Erata pentru postul anterior exclusiv nu esclusiv.

# 25 Marcel Tut on 06.12.09 at 2:25 pm

Dle jos cenzura, cred cu tarie ca sunteti un tip cu simtul umorului si inteligenta peste media cititorilor libertatea.ro

Deasemenea, sunt convins ca, datorita faptului ca ati plecat din tara, ati invatat ca este gresit sa generalizati si sa etichetati o masa de oameni datorita unei minoritati, chiar si insemnate.

Asa ca va intreb sincer, considerati ca suporterii Stelisti inseamna “cei care au scandat contra lui Dani Coman” la meciul cu Belarus? Si daca da pe ce va bazati cand afirmati asta?

Starea de tensiune accentuata din fotbalul romanesc(tribune si discutii) se datoreaza esclusiv suporterilor si microbistilor?

# 24 mondendezi on 06.12.09 at 12:44 am

Mama avea doua vorbe care le folosea dupa cum ii era interesul.
1.daca vrei sa te intelegi cu porcul trebuie sa folosesti limba porcului…
2.daca te bagi in albia porcului te mananca porcii…
Adevarul e ca amandoua zicalele sant adevarate.
Solutia este de mijloc.
Becali e propietar si are dreptul sa primeasca pe cine vrea pe proprietatea sa.
Suporterii au dreptul sa-l lase singur pe proprietatea sa.

# 23 creieras on 06.12.09 at 12:29 am

domnule gradinescu,daca tot scrieti,folositi-va propriul creier!nu cel al lui guie migi,nu cel al lui agoniseala si nici macar al lui goagal!nu ne ziceti noua ca “vasta” dvs cultura generala era la curent cu toate triburile din india si arhipelagul pelopones…si nu mai scrieti articole la comanda!

# 22 jos_cenzura on 06.12.09 at 12:26 am

si eu am fost suporter stelist, in principiu, pentru ca sunt plecat din tara; insa la primul meu meci in ghencea (am fost extrem de entuziasmat cand am ajuns acolo) m-am intristat sa vad cu cine am de-a face: suporterul stelist (si nu numai)… era un meci al nationalei, iar suporterii injurau in ultimul hal orice jucator nestelist (mai ales pe danut coman, care a scos mai multe mingi grele; chiar aruncau cu cornete in el)

asa ca nu stiu daca isi pot folosi mintile oamenii carora le lipseste asa ceva cu desavarsire…

PS dragut bullshitul domnului Tut, dar la meciul cu Belarus, impotriva cui scandau stelistii? ca Becali nu era

# 21 cainele on 05.12.09 at 11:13 pm

Bine spus!! Din pacate baietii astia care se zic stelisti nu prea citesc. Este greu sa ajungi la ei cu mesaje pentru ca nu le inteleg, bu sunt capabili sa le proceseze si nici sa schimbe ceva din comportamentul lor primitiv.

# 20 Marcel Tut on 05.12.09 at 10:17 pm

dle think about it…Spune-ti dvs. ala cu minte mai multa, cam ce trebuie facut? Ca din cate ati insirat dvs cam pe toate le-am incercat?

Sa mergem la stadion sa incurajam echipa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? ce ar rezolva???

Pentru o persoana care pretinde ca judeca inteligent lucrurile, sa afirmi ca : jucatorii vor juca mai bine decat acum, este deplasat. Cu asemenea conducere incompetenta si tribune goale?

# 19 Marcel Tut on 05.12.09 at 9:42 pm

Dle Gradinescu, ma numesc Marcel Tut si sunt unul din membrii fondatori AISS. Sunt deasemenea redactor pe fcsteaua.ro si am realizat de-a lungul anilor sute de articole si interviuri cu si despre fosti jucatori, actuali jucatori si legende ale Stelei.

Mai multe despre cine sunt in interviul pe care l-am acordat ziarului Academia Catavencu aici: http://catavencu.ro/marcel_tut_fondator_a_i_s_s_becali_trimite_interlopi_si_persoane_cu_ceafa_groasa_acasa_la_baietii_din_galerie-10562.html

Cateva precizari si intrebari pt dvs. As fi vrut sa vi le adresez in timpul emisiunii coontraatac de pe gsptv din 12 noiembri, cu argaseala invitat, dar nu am avut posibilitatea pentru ca interesul televiziunii la care dvs lucrati este sa nu supere conducerea Stelei, denaturand adevarul si ignorand realitatea.

- Dvs stiati ca protestul contra lui Becali a inceput prin scandari civilizate gen “Pleaca din Ghencea” si “Noi cantam pentru culori, nu pentru conducatori”, scandari preluate de un stadion intreg in trecut si care au avut EFECT ZERO? Stiati ca asta s-a intamplat inca din anul 2005 si s-a soldat cu gorile trimise in peluze peste contestatari?

- Dvs stiati ca a fost organizat un mars de protest in iunie 2009, la adresa conducerii Stelei in general, si a lui Gigi Becali in particular, mars mediatizat inclusiv in celebra presa sportiva din Franta si Italia, mars la care s-au strans din dragoste pentru culori peste 3000 de persoane, din tara si Bucuresti?

- Dvs stiati ca este ilegal ca Steaua sa interzica accesul unor persoane pe stadion, pentru ca din punct de vedere juridic nu are dreptul asta?

- Credeti sincer ca un protest civilizat contra patronului Stelei si-ar atinge scopul, in contextul actual( este contestat civilizat de 4 ani cu rezultat zero, au avut loc nenumarate intalniri suporteri-patron In care s-au stabilit niste principii de bun simt pe care nici un om cu scaun la cap nu le-ar incalca deliberat, cum ar fi incetarea subminarii istoriei Stelei, stop jocurilor de culise murdare, stop denigrarea fostilor jucatori, stop discriminare pe criterii estetice sau de nationalitate, toate incalcate la scurt timp dupa intalniri)? Credeti ca un gest similar cu cel prezentat de dvs.( de ex trimiterea a 500 de kilogram de lana la adresa celui care conduce abuziv Steaua in momentul de fata) ar distruge credibilitatea acestui individ cu credibilitate ZERO?

- V-am urmarit emisiunea Contraatac, cu argaseala invitat, si am fost siderat de modalitatea falsa prin care incercati sa simpatizati cu un individ rupt de realitate, un individ care pretinde ca este normal ca niste cercetati in dosare de privare de libertate sa treaca la represalii si injuraturi contra unor suporteri care injura conducerea pe motiv ca ” Cum domnule sa discuti cu unul care injura”. Ciudat raspuns. Stim cu toti raspunsul la intrebarea cine este cel mai huligan dintre patronii de club din Romania, cine a agresat si injurat ziaristi, fosti jucatori si spectatori, si a dat un exemplu negativ in mod constant pentru cei care se afla in tribuna. De ce tot analizati efectul si il incriminati, far a vedea cauza acestui efect si faptul ca a aparut dupa 4 ani de proteste civilizate la care dvs. invitati acum?

- Parerea mea reprezinta parerea majoritatii membrilor AISS si se vrea o explicatie vizavi de fenomenele aparent de neinteles care se intampla in incinta Stadionului Steaua in timpul meciurilor echipei patronate de europarlamentarul din Pipera. De-a lungul timpului, citind comunicatele AISS veti observa ca nu am transmis mesaje care sa incite la violenta, ci doar am precizat ca vom protesta in continuare pana cand situatia de la club se va normaliza si amatorismul, nepotismul, pupincurismul si indecenta vor inlocuite de profesionism, decenta, competenta si respect. Dealtfel la Gala Fotbalului Romanesc desfasurata saptamana trecuta, am fost premiati pentru initiativele noastre si atitudinea normala din presa, care nu a incitat niciodata la violenta verbala si fizica. Suntem priviti ca principalul inamic a lui Becali, am fost prezentati in asa fel incat sa fim asociati cu elementele negative ale galeriei si peluzei. Nu dispunem de puterea mediatica de care dispune creditorul Stelei. Insa multi din tribune si peluze, majoritatea celor interzisi, au constat cu tristete, dupa ani de lupta cu morile de vant, ca solutiile inteligente nu au efect impotriva unui personaj grotesc, ca limbajul elevat nu isi are rost contra unui om ghidat doar de lucruri amorale, ca protestul civilizat isi are efectul scontat in lupta cu o stare de fapt normala si nu deformata cum se prezinta in momentul de fata la cel mai galonat club din Romania.

Mi-as dori sa raspundeti la acest mesaj, daca nu aici, macar pe adresa de mail aiss@fcsteaua.ro

Cu respect,

Marcel Tut AISS

# 18 think about it on 05.12.09 at 4:02 pm

Cand vad atatia razboinici pe-aici ma umfla rasul. Va simtiti importanti? Va dati cu firma in cap la fiecare meci la care injurati non-stop ca ultimii nenorociti.

V-au spus-o nenumarati oameni, dar voi ori nu vreti sa intelegeti, ori sunteti cam limitati: atata timp cat nu protestati in mod civilizat si pasnic, Becali va fi privit ca o victima, nu ca un agresor.

Degeaba va mandriti voi cu bannere anti-jiji pe intreg mapamondul, ca nu au nicio valoare. Prin actiunile voastre stupide si absolut i n u t i l e, nu faceti decat sa manjiti si mai mult imaginea oricum patata a Stelei. Becali nu va pleca niciodata in felul asta, ba chiar va fi si mai indarjit, pentru a demonstra ca pe el nu-l inving niste neica-nimeni de peluzisti.

Inca vreo 2-3 etape, si o sa fiti cu totii interzisi, Becali va avea linistea pe care si-o doreste, voi veti mai vedea Steaua doar la televizor, iar echipa va pierde un sprijin important la meciurile de acasa. Insa incet-incet se vor obisnui sa joace fara suporteri, si o vor face mai bine decat acum, iar voi veti ramane cu buzele umflate si cu injuraturile intre dinti. Cine castiga? Gigi!

Repet si eu, ca poate titlul a trecut neobservat:

FOLOSITI-VA MINTEA!

# 17 emilian on 05.12.09 at 3:54 pm

Dragii mei creatori de monstrii,
Cum va puteti imagina vreodata ca exista un alt fel de protest impotriva unui MONSTRU? Voi l-ati inventat, voi l-ati crescut mai mare decat cusca in care statea.
Prima putere in Stat a inchis ochii cand MONSTRUL a preluat clubul apoi conducerea galeriei cum le-a preluat(cu pumnul!); a fost oarba ca si justitia cand MONSTRUL a facut “afacerea” cu Ministerul Apararii; a aparat MONSTRUL in singurul moment cand putea sa il ucida: in momentul in care s-a autodeclarat stat in stat si si-a facut singur dreptate; l-a victimizat cand suporterii au inceput sa protesteze; in momentele in care a calcat in picioare simbolurile nationale: HAGI, LACATUS,LUCESCU,POPESCU,PETRESCU, MONSTRUL trebuia desfiintat si aruncat precum o masea stricata!
VOI SUNTETI LIPSITI DE ORICE TIP DE DEONTOLOGIE SI VA BUCURATI LA DIFERITE FOLOASE!
OARE SUNTETI IN MASURA SA DATI SFATURI?
Tu Emil impreuna cu amicii tai ziaristi aveti puterea! Sunteti exact ca cei care pentru 50 de ron isi vand votul si odata cu el 5 ani din viata.
Imi este mila de noi pentru ca suntem prea saraci pentru a ne conduce oameni ca ZER-comandant.
Putem sa facem ceva impreuna, sau putem sa scrie articole in care sa dam sfaturi celor mai saraci cu duhul!

Si nu uitati: MONSTRII TREBUIE UCISI!!!

# 16 kondra on 05.12.09 at 2:50 pm

idee eleganta,eficacitate zero … vorbim de un protest contra lui Becali.

eu cred ca mai degraba cui pe cui se scoate.

# 15 Laci on 05.12.09 at 2:35 pm

Dar de Ade Bayor si de Agbon Lahor ce-ai mai auzit auzit anglofilule?

# 14 Mani on 05.12.09 at 1:37 pm

excelent exemplu! :) Cum ar fi sa primeasca Jiji mii de colete cu ciorapi din lana…(spalati, sau…nu). Sau cu papuci vechi… Cu alte cuvinte …sa-i dea suporterii papucii in mod elegant :)

# 13 DANILOVIC on 05.12.09 at 1:22 pm

Emil, tu ai dreptate, din perspectiva comentatorului sportiv si al unui suporter care vine cu un copil sau o fata la meci…dar in momentul asta toti suporterii adevarati trebuie sa faca niste sacrificii pentru a ne putea bucura iar de Steaua noastra!Noi suntem primii care suferim…am fost atatia ani pe Ghencea si acum nu putem calca pe stadionul unde am trait atatea bucurii!!!Protestul a inceput de mult timp, dar cu cat a fost mai pasnic, cu atat a fost mai putin luat in seama…atat de cioban, cat si de presa!
Tu ai vazut cum arata stadionul in Europa League?Poti compara atmosfera din meciuri cu Lens, Villareal etc, cu cea de divizia B de acum?Se vede clar ca fara suporterii adevarati, Steaua nu e decat o echipa cu un finantator-urangutan care urla din loja!!!
AFARA DIN GHENCEA CIOBANE!!!

# 12 De Departe on 05.12.09 at 1:22 pm

Emil, esti de multi ani comentatorul/ziaristul meu preferat. Se cunoaste ca esti un om cu bun simt si printre puntinii care nu sunt platiti de clanul becali sau altii de aceeasi teapa sa scrie articole la comanda. Sunt de acord cu multe chestii din acest articol, insa nu 100% cu ideea principala a lui. Cand judeci metodele de protest ale suporterilor , trebuie sa te uiti in egala masura la cel impotriva caruia protesteaza. Nu ai cum sa protestezi intr-un mod frumos, hazliu, ironic si total legal si etic impotriva unui individ ca Gigi Becali. Sa o luam pe rand: Este interlop. A amentintat si ameninta suporterii, isi trimite interlopii dupa ei in tribune sau chiar acasa peste ei, a interzis ILEGAL 3500 de oameni-presa de ce nu se sesizeaza? Injura, foloseste un limbaj oribil, santajeaza, bate sau ii pune pe altii sa bata ziaristi, reporteri etc, instiga la ura rasiala si la violenta la orice pas si comite tot felul de ilegalitati. Pai cum poti protesta intr-un mod frumos asemenea unui asemenea monstru? Ceausescu a fost indepartat cu flori si cu scandari ironice? Clubul Racing Buenos Aires a fost f aproape de desfiintare in urma cu cativa ani din cauza mafiotilor din conducere. Suporterii au facut revolutie. S-a lasat si cu violente stradale, insa si-au atins scopul. Clubul a scapat de moarte si acum este acolo sus in top. Daca justitia si-ar face treaba aceste proteste si scandari urate pt auz nu ar exista. De ce? Pt ca becali ar fi acolo unde ii este locul, la puscarie.
Iti garantez eu ca in Germania, Italia sau orice alta tara mult mai avansata ca a noastra, daca un patron/creditor de club ar fi facut ceea ce a facut becali suporterilor stelisti, cu interziceri ilegale, amenintari, violente etc, ar fi fost linsat, s-ar fi ajuns la violente mari, nu la niste cantece care contin injuraturi, de care presa se ofuscheaza asa de tare. Ma rog, in acele tari un personaj ca becali nu ar fi ajuns niciodata patron al unui club. Iti mai dau un exemplu: In America, patronul unei echipe de fotbal american le-a aratat fanilor degetul mijlociu. Incomparabil fata de ceea ce face becali fanilor stelisti. Sentinta ligii? 250 de mii de dolari amenda. Acolo legile se aplica si oamenii au bun simt si fanii sunt respectati si au drepturi.
Daca va pasa de sport, asa cum spuneti, de ce lasati un asemenea interlop sa incalce atatea legi, gonind lumea de la stadion si furandu-le practic abonamentele catorva mii de oameni? De ce il lasati sa instige la violenta “pun cainii sa muste din ei si jandarmii sa ii bata”, de ce il lasati sa isi trimita interlopii in tribuna “iti bag cutitul in gat dupa meci”? De ce?? Sincer, nu este si vina voastra ca tolerati un asemenea specimen? Pe Ritzi ati terminat-o rapid si bine ati facut. Pe asta il menajati doar pt ca stirile cu el va creeaza rating?
Astept un raspuns din partea ta. Numai bine!

# 11 Saleh on 05.12.09 at 1:04 pm

pt numarul 1: Oamenii care au minte scriu “aiba” nu “aiva”

# 10 puiu on 05.12.09 at 10:29 am

civilizat s-a protestat vreme de cel putin un an. dar maimuta nu intelege glumele sau civilizatia. singurul lucru care-l caracterizeaza e violenta in limbaj si in comportament. deci nu poti sa i te opui altfel. daca tu vezi o alta solutie………. dar ceva viabil nu asta cu civilizatul ca ti-am zis ca nu merge. PLEACA din GHENCEA

# 9 fuller on 05.12.09 at 8:50 am

Sant de acord ca un protest brutal si necivilizat nu va face decat sa dezbine suporterii. Unii o sa il susina chiar pe Becali ca reactie impotriva “huliganismului”. Protestul cel mai eficient este sa lasi stadionul gol - o echipa fara suporteri moare, iar buzunarele lui Becali se vor goli fara sa se mai umple cu gloria unei echipe pe care a ucis-o incetul cu incetul. Cea mai mare palma pe care a primit-o a fost prezenta in masa a publicului la ultimul meci in Ghencea al Unirii Urziceni, in comparatie cu prezenta firava la meciurile lui FC Becali. In timp, asta va durea mai tare decat orice injuratura, care nu face altceva decat sa se intoarca inapoi, si sa-l atinga si pe cel care o trimite…

# 8 pt vali on 05.12.09 at 6:01 am

50 de milioane de Euro?
daca vreti sa scapati de el, faceti-va dinamovisti sau rapidisti :)

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.