Nadal in - Henry out!

Fotbalul trebuie salvat. Dacă nu se poate altfel, măcar prin mijloace electronice

Cîte seminarii sentimentale se pot organiza oare în marginea unei porcării durabile? Federaţia Franceză, FIFA, UEFA şi Thierry Henry însuşi par convinşi că e loc de discuţii, unghiuri şi justificări fără limită. Luni, Henry a reuşit chiar să deschidă o pistă nouă: povestea examenului de conştiinţă, urmat de remuşcări, urmate de gînduri sinucigaşe, urmate de susţinerea familiei care-l trimite înapoi în teren. Henry nu se retrage! Şi astfel, opinia publică (şi bleagă - în opinia perversă a lui Henry) ar trebui să se bucure. Problema, nu e, adică,  potlogăria lui Henry, ci zbuciumul unui suflet care decide, pînă la urmă, să nu se lase învins. Nu! Problema e cu totul şi cu totul alta: fotbalul. Poate fi fotbalul împins în zona de trafic şi influenţă care bate scorul şi valoarea din teren. Poate. Mascarada cu panaş din minutul 104 al nefericitului Franţa-Irlanda spune exact asta. Şi, exact din minutul 104, replica devine esenţială. Fotbalul trebuie salvat, cumva. Dacă nu prin arbitrii corecţi, atunci prin mijloace mecanice sau, în vremurile noastre, electronice.

Rafael Nadal a reacţionat primul între sportivi, cu un retur perfect plasat, pe blogul din The Times: de ce în tenis se poate, iar în fotbal nu? De ce poate fi verificată căderea unei mingi cu 5 milimetri dincolo sau dincoace de linie, dar nu poate fi verificat un henţ dublu şi neruşinat pe un teren de fotbal? Nadal nu are dreptate. Are bun simţ, iar bunul simţ e dincolo de opinie şi de controversă. Henry şi psihomascarada pe care vîrful Barcelonei a executat-o din nevoi de PR costă enorm. Franţa s-a calificat prin conspiraţie publică. Tocmai aici e diferenţa. Trecerea de la urzeala ascunsă la complotul transparent semnalează căderea în travestiul total. Fotbalul se aşază astfel foarte aproape de cazinoul bine dirijat şi foarte departe de jocul care îşi decide singur soarta.

Cupa Mondială 2010 a început ca un festival de efecte şi interese speciale. Ce va urma? Nimic, atîta vreme cît nimeni nu vrea să pună şi să trateze problema istorică a acestui joc părăsit de prieteni: injustiţia strecurată fără recurs. Va fi finala Cupei Mondiale 2010 o mascaradă decisă de o mînă în plus şi de o privire corectă în minus? Nu neapărat. Dar răul a fost făcut. Iar răul, o dată făcut, ştie să îşi urmeze cursul. Pînă la capăt.

12 comments ↓

# 12 corectorul on 27.11.09 at 2:01 am

Henry A FOST un mare fotbalist,dar tot francez ramane!Ma intreb cati regizori si psihologi au lucrat la aceste penibile iesiri a unui fost fotbalist dezorientat moral. Si care inca militeaza in Templul Zeilor (Camp Nou). E adevarat,ca a treia roata de rezerva, adica daca Messi,Ibra si rezervele lor au gripa!Marselleza suna a manea de ceva vreme…

# 11 Suporteru lu peste on 26.11.09 at 11:57 pm

Asta cu rapirea frumusetii nu sta in picioare . De ce la rugby se poate si la fotbal nu ? Bine ca la snooker ( ca sa nu zic si eu de tenis ) care este foarte traditionalist arbitrul rearanjeaza bilele uitandu-se pe ecran si la fotbal unde sunt zeci de camere la meciurile importante nu se poate :). Diferenta e ca la fotbal se doreste sa existe permanent o zona gri in care sa se poate aranja cum “trebuie” lucrurile.

# 10 alex on 26.11.09 at 10:54 pm

in tenis se facuse un studiu la turneul de la wimbledon si deciziile arbitrilor erau gresite in 70-80 la 100 gresite. fotbalul e frumos asa cum e acum, cand maradona dadea gol cu mana, toti vroiati sa pupati “mana lui dumnezeu” si il ridicati in slavi, acum henry e inamicul public numarul 1

# 9 cynic on 26.11.09 at 9:18 pm

levitatia grea,la meciul CFR Cluj - FC Copenhaga,mingea sutata de unul dintre clujeni a lovit bara si a intrat un metru in poarta dupa care a sarit afara,si arbitrul ala de marginea careului nu a vazut nimic…
solutia este cea din hochei dupa cum mai spunea cineva… la prima oprire dupa faza incriminata,aceasta trebuie studiata clar si din mai multe unghiuri pe un ecran tv de catre un alt arbitru aflat undeva pe stadion sau de ce nu,chiar si de la un centru UEFA/FIFA comun.

# 8 LIVIU oradea rou on 26.11.09 at 4:56 pm

Sterge……kutia…

# 7 Adi C. on 26.11.09 at 2:24 pm

Va rog, nu rapiti din frumusetea fotbalului! E doar o iluzie faptul ca poate fi impins fotbalul in zona asa zisa neagra a traficului si influentei! Ascensiunea Urziceniului si decaderea Stelei poate ar trebui sa ne convinga odata de lucrul asta !

Inteleg ca poate fi foarte frustrant sa nu poti sa ai alta varianta decat sa dai vina pe arbitri pentru un esec atunci cand greselile lor sunt evidente.

Dar fara greseli , ale jucatorilor de data asta , toate meciurile s-ar termina 0-0.Asa cum jucatorii gresesc intr-un meci o pasa simla, asa gresesc si arbitrii, diferenta este ca in vreme ce greselile fotbalistilor se impart intre 22 de persoane, arbitrii sunt doar 3, condamnati prin dorinta tuturor sa nu greseasca, si astfel ies mult mai usor in evidenta.

Exista alb si negru, curat si murdar, dar mai presus de toate exista soarta,adica intotdeauna se intampla, in final , exact ceea ce soarta doreste sa se intample, pentru ca la fel cum se spune ca Franta a castigat nemeritat, poate cineva sa garanteze ca Irlanda se califica daca golul nu ar fi fost validat ? Nu!

E doar o chestiune de nuanta, de culoare…vrem sa mutam prin tehnologie greselile arbitrilor catre jucatori?…ok, folosim tehnologia si vom avea probabil o crestere a numarului de autogoluri si greseli nefortate in randul jucatorilor.

Este un joc cu soarta, vrem si niste arbitri care sa aiba dreptul sa greseasca, intentionat sau nu , sau vrem sa greseasca doar jucatorii? Rezultatul , nu de etapa, ci final, va fi oricum acelasi, si atunci cum e mai frumos, cu arbitri sau fara ?

Tehnologia costa, in ambele sensuri, e mult mai usor sa cumperi un arbitru decat o contratehnologie…in plus , intr-un final oricum se intampla exact ceea ce vrea soarta, adica de multe ori imprevizibilul !

Fotbalul e facut de oameni , cu oameni , pentru oameni ,care cu totii gresesc in permanenta, cei mai buni cat mai putin, restul mult mai mult ! nu-i rapiti va rog frumusetea!

# 6 lol on 26.11.09 at 1:44 pm

@mihai

Ba stiu. Dintr-un fault presupus inventat. Numai ca nu arbitrul a bagat mingea in poarta, el doar a dat un fault. Iar nemtii doar au egalat. Englezii au castigat. Printr-o minge bagata de arbitru in poarta.

In articol se vorbea despre mijloace electronice. Eu la asta m-am referit. Singurul mijloc electronic prin care poti depista hentul e sa implantezi un cip in mana fiecarui jucator de camp, alta solutie nu vad. Cu alte cuvinte, mijloace electronice se pot folosi doar in caz de aut/corner/gol/offside. Nu si in cazul hentului, simularii unui fault etc.

# 5 donpablo on 26.11.09 at 12:50 pm

Sincer, am urmarit cateva meciuri din NFL si foarte rar s-au intamplat cazuri cand s-a urmarit reluarea video ptr. a schima o decizie.
Fiind un fan al hocheiului pe gheata pot spune ca ar trebui urmat exemplul celor de acolo acast lucru petrecandu-se la nivel inalt atat in NHL sau ligile europene cat si la CM sau CO.
Pur si simplu cand unui arbitru de centru i se pare ceva suspect la o faza sau nu este sigur de decizie se duce frumos la mantinela si vorbeste prin telefon cu un ARBITRU ce se afla in studioul TV din patinoar, acesta comunicandu-i care este decizia corecta.
Nu uitati ca am patit si noi in meciurile decisive cu Norvegia sau Danemarca acum cativa ani.
Nu sufera o echipa ci o natiune.

# 4 levitatia grea on 26.11.09 at 12:49 pm

In acelasi meci FRA-IRL: a fost penalty la Anelka, sau nu? 50% zic ca da, 50% zic ca nu. La ce ar fi folosit reluarile? Cred insa ca un arbitru care ar fi stat in careu linga cei doi ar fi fost mai sigur decit toate reluarile, fie ele in HD.

La baschet, unde se joaca in mare viteza, iar subtilitatile sunt multe, avem 2 perechi de ochi cu (aproape) aceeasi autoritate. N-au nevoie de reluari, sunt pur si simplu bine plasati. Si decizia secundului e rareori “intoarsa” de arbitrul principal.

La rugby se foloseste video-ul numai ca sa vada daca mingea a fost culcata regulamentar, in spatele liniei. Daca a fost un “inainte” cu 30s mai devreme, nu se detecteaza, vezi FRA-NZ la CM 2007. Deci, pina unde derulam inapoi?

Ce vreau sa zic cu toate astea? Mecanica, electronica si regulamentele cu multe paragrafe nu se pot substitui discernamintului uman. Fotbalul nostru nu e NFL ca sa-l decupezi in secvente de citeva secunde fiecare. M-as plictisi sa vad “procesul etapei” de 10 ori pe meci.

Mai multi arbitri pe teren (nu doar in spatele portii, ce-i prostia asta?) cu “principalul” care ia decizia finala in caz de litigiu. Merge si in CL si in calificarile din Africa. Si gata.

# 3 mihai on 26.11.09 at 10:02 am

lol, fiind tinar, poate nu stii cum au egalat nemtii in acea finala. Ca vezi sau nu o minge daca a trecut tusa (cazul lui Dorinel) este ,poate, scuzabil. Cind faci ca Maradona sau Henry se numeste FURT CALIFICAT. Nu inteleg de ce FIFA nu foloseste regulamentele din NFL privind fazele litigioase. Probabil din cauza ca FIFA este un amalgam periculos de interese financiare si politice, periculos pentru sport in special.

# 2 Jack on 26.11.09 at 5:32 am

Ce mi se pare de-a dreptul stupid din toata aceasta poveste ,este ca noi,cei care ne uitam la fotbal avem de pierdut.Suntem in secolul 21 si cu toate acestea ne comportam de parca am trai pe vremea lui Napoleon gata sa scoatem ghilotina ca Pamanatul nu este rotund ci patrat.
Sa fi inconjurat de atatat tehnologie si sa nu o folosesti in folosul tau este o absurditate.Ne incapatanam sa nu folosim tehnologia si sa pastram aceleasi reguli ale jocului desi peste acest sport au trecut aproape 200 de ani de la aparitia lui ,timp in care lumea a evoluat fantastic de mult.
Poate as fi inteles decizia FIFA daca eram prin anii 40,50 cand meciurile erau televizate alb negru in conditiile vremii si nu s-ar fi putut distinge pe ecran hentul lui Henry dar cand aceste meciuri sunt difuzate in High Definition ,maine poi-maine in 3D de o sa ne fie frica sa nu ne loveasca mingea din tv , atunci raman mut cum aceasta enititate care promoveaza fair play-ul nu poate lua o decizie de bun simt.
Meciul trebuia rejucat asa ar fi fost cel mai corect pentru toata lumea.Pana la urma ce incredere sa mai am eu in arbitrii si in corectitudinea unui rezultat daca nici macar atunci cand toate partile implicater recunosc ca ca exista o greseala si totusi nu se ia o decizie corecta in spiritul fair play-ului.
Daca pana acum admiram echipa Frantei o spun cu mana pe inima ca mereu imi voi aminti de acest rezultat si imi va provoca greata.Se fac experimente cu 2,4, 10 arbitri cand cel mai corect ar fi sa se foloseasca reluarile tv ,asa cum se intampla in sporturile americane si asa nimeni nu mai poate comenta ca arbitrii sunt corupti sau rau voitori.Incapatanarea Fifa si Uefa de a nu folosii tehnologia in favoarea ei ,macar la aceste partide importante,vor omora fotbalul ,incet dar sigur.

# 1 lol on 25.11.09 at 11:27 pm

Aveti in mare parte dreptate. Mai putin in privinta concluziei. Fiindca chiar a existat (1966) o finala decisa de o privire corecta in minus (nu cred ca trebuie sa va aduc eu aminte ce a declarat tusierul sovietic in legatura cu motivul pentru care a vazut mingea dincolo de linia portii germane - ex-naziste) si fotbalul si lumea si-au vazut de treaba fara sa se gandeasca la raul final, fiindca asa ceva nu exista. Exista doar evolutie. A existat un alt meci de Cup Mondiala decis de o mana in plus apoi de vreo 10 driblinguri in plus (sau de vreo 7-8 adversari in minus) si lumea nu s-a sfarsit, iar balonul a continuat sa se invarta. Sa nu fim mai patetici decat e cazul. Cu toate acestea, prefer bunul simt al lui Nadal dreptatii. Nu cred ca fotbalul ar deveni mai plictisitor decat e deja.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.