Ghinguleac, fură, măi omule, mai nemţeşte!

Ca să ţii la preţ, trebuie să şi fii educat pentru o carieră de mare escroc

După ce am admirat jaful ca la carte din meciul Irlanda-Franţa şi, mai ales, după ce UEFA a dat startul în uriaşul spectacol mondial al celor cel puţin 200 de meciuri trucate, porcăria din partida de cupă U Craiova - CFR Cluj are un alt înţeles. Unul mic şi jenant. Cu lavandă de epocă, amestecată cu damf de latrină. În fotbalul nostru, se fură încă mărunt, gospodăreşte, artizanal, în paralel cu generoasa evoluţie a hoţiei în lume. Şi ce-i absolut incalificabil, se trîntesc meciurile pe bani puţini. Se fură cu inimă de amatori. E hoţie tip “Cîntarea României”, nu “Slavă Uniunii Europene”. Sumele pe care arbitrii o rad pe Craiova au valoare de diplome, nu de conturi.

În 1982, un vameş din Galaţi, indignat şi lovit rău în partea mai patriotică a buzunarului, mi s-a văitat că românul e în stare să-şi vîndă ţara pentru un casetofon şi o sticlă de whisky. Omul nu se punea contra vînzării de neam şi vatră, dar vroia, din raţiuni morale, să ţinem la preţ. Ca să ţii însă la preţ, trebuie să şi fii educat pentru o carieră de mare escroc. Şeful CCA-ului, Vasile Avram, nu putea să facă o prostie mai mare ca promovarea băieţilor lui în gaşca arbitrilor din Liga-ntîi. Ce viitor pot să aibă doi tineri înjuraţi preventiv de toată presa înainte de debutul cu stîngul şi într-un campionat în care unitatea de măsură a jafului e ghinguleacul? Şi, apoi, ca să te respecte lumea ca băiat de comitet, căruia nu poate să-i facă nimeni nimic, trebuie să ai o faţă de Tudor şi un nume de Hansson, nu de Ghinguleac.

Cînd vorbim de excelenţa tehnică în fotbalul de rang mare, ne referim indirect şi la fineţea şi perfecţiunea cacealmalelor. Arbitrii vestiţi ai Europei fluieră numai faulturile în careu interpretate cu multă măiestrie. Un picior rupt nu înseamnă nimic, dacă nu te-ai prăbuşit convingător, cu răsucire dublă în aer, ca la proba de sărituri olimpice în gimnastică. Un ofsaid nu trebuie să fie discret, ca să nu fie fluierat. Trebuie doar ca arbitrii să posede în regim de prestidigitator ştiinţa de a sta ascuns chiar şi după nici un jucător. La noi, acesta-i adevărul, nu se învaţă cum trebuie lecţiile de bază ale fotbalului de pariuri: rostogolirea artistică în careu, lovitura cu cotul care nu apare în nicio reluare tv, talpa uitată în talpa unui adversar de bună credinţă, ş.a.m.d.

Bietul Ghinguleac, cum să prostească el profesionist o ţară întreagă, dacă fotbaliştii nu-l ajută deloc, dacă îl obligă să ridice steagul numai pe bune? Om să fii, nu ghinguleac, şi tot te faci de rîs.

16 comments ↓

# 16 der on 23.11.09 at 5:22 pm

in sfirsit un roman care vede adevarul dintr-o gramada de capete patrate care nu vor pricepe ca sint distractia vesticilor care nu pot crede c-au gasit fraierii pe care sa-i convinga atit de usor ca sint cei mai hoti si corupti cind ei jefuiesc totul.

# 15 mihai on 23.11.09 at 4:25 pm

frustrare! ;)

# 14 andrei on 23.11.09 at 3:52 pm

se poate vorbi de favorizarea CFR-ului dar nu de raderea Craiovei. Argumentul ? Acelasi central Tudor a fuierat un ofside aiurea in combinatie cu tusierul la claudiu niculescu in meciul din prima etapa Craiova-Dinamo. La olteni functioneaza legea compensatiei , insa la cfr e caz cu iz penal…

# 13 LIVIU-OLT on 23.11.09 at 3:42 pm

2-1costeaaa gooool…RAZVANEEEEEE!NICI ACUM NU-L VEZI????da de auzit auzi …cercelul e de vina Costea,,,a… inteleg nici OBLEMENCO n-a fost la nationala PInaltiiii CE ZICI…pierde PDL-UL…Bistosi…nem?

# 12 Canal + on 23.11.09 at 2:36 pm

OK, avem arbitrii hoti! Dar chiar ziaristii sa declare asta? Hai sa aducem arbirtrii straini, dar eu mai am o propunere: hai sa aducem si ziaristi straini, scoliti si impartiali! Hm???

# 11 muler on 23.11.09 at 1:41 pm

Astia sunt arbitrii nostri, buni la testele fizice, buni la scris, dar vai………. la patrunjel, sunt ………”varza”. Promovati valorile nu………. atletii si tocilarii.

# 10 LIVIU-OLT on 23.11.09 at 11:53 am

Respecte maestre…poate ii spuneti lui Razvan de fratii Costea de la Craiova …Cum?nu-i da voie Nea Mircea…AAAAAAAAA nu-da MITITELU LA Donetk…cu respect poate ii spuneti lui Razvan….

# 9 fan ucv on 22.11.09 at 11:14 pm

scrieti prea bine maestre pt.multi din cititorii cu 3 clase la fara frecventza ai ziarului….

# 8 lol on 22.11.09 at 11:03 pm

Problema acestui articol este, din nou, ca in cazul majoritatii articolelor d-lui Octavian, premisa. Gresita. A spus-o chiar centralul Tudor, a spus-o si asistentul: omul a ridicat fanionul la recomandarea lui Tudor, de aceea a si facut-o atat de tarziu. Cu alte cuvinte, Tudor ar trebui sa fure nemteste, nu bietul asistent. Articolul e asadar, inca o data, inutil. Si mistificant.

# 7 cristian on 22.11.09 at 10:46 pm

Bravo maestre! O voce ca a dumitale impune respect! Personal va multumesc pentru acest articol!

# 6 clau_blue on 22.11.09 at 7:38 pm

nu va uitati in gura lui @fuscus, aceste lucruri trebuie amintite in fiecare zi, sa stie toti ce se intampla. daca se va face liniste, in liniste vor fura. de fapt asta s-a intamplat pana acum. nu au fost deranjati si s-a vb numai de cat fura steaua si dinamo. fura si ei dar nu asa constant. toate aceste furaciuni ale cfr cluj trebuie contabilizate si puse pe hartie in fiecare zi. pe toate blogurile jurnalistilor sa se mai treaca un cartonas rosu de fiecare data cand cfr cluj fura. dar nimeni nu are curajul acesta….. nici tudor octavian.

# 5 @FUSCUS on 22.11.09 at 7:26 pm

Prin urmare, ce anume nu-ti convine? Ca se mai vorbeste despre arbitrajul de la Craiova? Sau ca nu-i adevarat ca arbitrii i-au avantajat pe clujeni? Si noua ne este scarba de voi, stai linistit: in topul celor care sar ca arsi cand se vorbeste in termeni nefavorabili despre echipele lor, clujenii si timisorenii sunt primii. Mai relaxati-va, baieti, planeta asta se invarte si fara voi, oricum.

# 4 css on 22.11.09 at 6:54 pm

o dovada a penibilului in care traiesc ziaristii din capitala…acel offside milimetric,pe care altii il analizeaza de sute de ori cu incetinitorul pt a ne convinge ca a fost,este “furt calificat” pt altii…nicidecum nu putea fi GRESEALA OMENEASCA a unui arbitru care a fost SINGURA lui greseala…doar pt ca a fost pro CFR….nimic de greselile de la Rapid-Medias,care au fost repetate in favoarea aceleiasi echipe!!!

# 3 kaizer zoze on 22.11.09 at 6:52 pm

te credeam om serios

# 2 666 on 22.11.09 at 5:59 pm

Nu cred ca fotbalistul roman are deficiente la capitolul cazaturi artistice / cersit de penalty-uri. Din 10 faulturi, maxim 2-3 sunt faulturi ca la carte, celelalte sunt niste opere de arta: fotbalistul stie cam pe unde va fi atins, si cauta faultul cu o perseverenta demna de o cauza mai buna. Un procent insemnat din proasta prestatie a arbitrilor romani trebuie pusa pe seama lipsei totale de fair-play a jucatorilor care tot timpul cauta sa insele, sa traga spuza pe turta lui, sa provoace, sa simuleze, si mai putin sa joace…

# 1 FUSCUS on 22.11.09 at 5:54 pm

Pana la articolul asta,,maestre,,erai pt mine magnific,ceva deosebit,omul integru,ziaristul echidistant.Din pacate esti doar un mitic scartar si fara logica.Ma copleseste scarba si repulsia fata de tot sudul asta de chacat.Au trecut iata 4 zile de la acel meci si voi frustratilor tot la asta va ganditi.Hombre,asa zisii granzi ai capitalei sunt in terra la 3M in scoarta terestra(si acolo vor ramane mereu)

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.