Cluburile din Răsărit sînt un factor de risc în Cupele Europene
UEFA investighează 40 de blaturi de Liga Campionilor şi Cupa UEFA, perfectate, se pare, în ultimele 4 sezoane.
Interesantă ocupaţie. Şi mai interesante cauzele. Marile ziceri etice şi proverbele populare nu luminează îndeajuns. Ceva e putred, într-adevăr, în Danemarca, dar virusul nu e danez. Acum mulţi ani, Lennart Johansson, fostul supremo UEFA, compunea o fabulă memorabilă despre viitorul corectitudinii în fotbal: “E foarte greu să arbitrezi un joc la care iau parte 22 de milionari. Dacă îţi pune cineva în braţe 30000 de franci şi un vizon pentru soţie, tentaţia e de înţeles”. Precizări: francii menţionaţi sînt elveţieni şi această monedă e, în continuare, foarte puternică, iar tentaţia e de înţeles doar acolo unde părţile s-au înţeles. Există un număr neprecizat şi mereu subestimat de arbitri, căsătoriţi cu doamne care nu vor îmbrăca în viaţa lor un vizon. Teorema Johansson spune ceva, dar nu spune îndeajuns.
Informaţii culese din anturajul anchetatorilor vorbesc despe cu totul altceva. Toate trimit la cel mai important eveniment al fotbalului european, în ultimii 20 de ani: joncţiunea cu Estul. Ceva a ajuns putred în Danemarca. Majoritatea meciurilor investigate de UEFA au fost jucate de cluburi din Est. Problema nu e strict fotbalistică. Joncţiunea cu Estul a eliberat popoarele şi tribunele, dar a adus la masa de joc o aristocraţie economico-finaciară penală.
Şefii cluburilor mărunte care fac grosul (fostei) Cupei UEFA sau se trezesc fără vină şi obiectiv în Liga Campionilor îşi licitează poziţia. Lipsa de şanse devine o şansă la combinaţie cu casele de pariuri sau cu echipe mai mari în căutare de puncte şi golaveraj. De aici, adevărata tentaţie. Iluziile se plătesc: o competiţie trebuie să îşi pună mai întîi problema valorii şi abia apoi să facă democraţie geografică. Cine vrea să aibă un show fotbalsitic Est-Vest şi se preface că nu observă bagajul de mînă al Estului, va afla curînd că are o problemă la bord. Mai mult, Michel Platini, ar trebui să-şi retragă declaraţia din martie, în care stabilea că “mituirea jucătorilor şi a arbitrilor” e ” problema cea mai gravă a momentului”. Platini înuşi a urcat pe platforma de pe care face astfel de declaraţii, numai şi numai cu sprijinul votului estic. Un preşedinte ales de sindicatul estic ar trebui să fie mai atent. Şi la ultima finală a Cupei UEFA, şi la propriile declaraţii. Pentru că se exclud reciproc.


22 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
@ andrei.
Ha, ha, am trait sa o aud si pe asta, corupti, dar decenti. Dupa sarac si cinstit, asta e al doilea slogan cu care se poate face cariera: sunt corupt, dar decent. Si eventual ma tratez. Hi, Decent! Te sustinem cu totii la Asociatia decentilor anonimi
allllooooooooooooo, estul, estul?! allllooooooooooooooo!!! cum? coruptie in est? no shit?! si in vest care e treaba? coruptie si trafic de influenta se face peste tot! peste tot! s-a apucat si platini sa vorbeasca. e normal. a ajuns acolo sus si trebuie sa faca si el ceva. nu-l mai bagati asa mult in seama.
hai pa.
ESTE CORECT CA UN MARE ZIARIST, PRECUM SUNTETI ,SA VINA CU PROBE NU CU GOGOSI. CORUPTIA EXISTA PESTE TOT. NU EXISTA CORUPTIE ESTICA SI CORUPTIE VESTICA. EXISTA DOAR CORUPTIE. NOI SPRE DEOSEBIRE DE VESTICI SUNTEM IPOCRITI SI VORBIM DESPRE CORUPTIE CA DESPRE FOTBAL SAU POLITICA. SCRIETI ARTICOLE BAZATE PE PROBE SI ATUNCI IMI SCOT PALARIA IN FATA DUMNEAVOASTRA.
chiar nu inteleg ce legatura are finala cupei uefa ? banuiesc ca va referiti la shatior - werder , se contrazice cu declaratiile lui platini ? in ce sens … poate imi explicati si mie , nu sunt asa inteligent.
Te rog frumos, lasa-te de scris! Nu te mai face de ras!
pe langa total articolul.
Ultimul posibil blat despre care s-a vorbit: Slovan Liberec - Dinamo 0-3:
- Ambele din est;
- S-au vehiculat presiuni legate de pariuri;
- Culmea, cică Borcea nu a avut nici o legătură (ar fi interesant ca șeful blaturilor să fie cercetat pentru un blat despre care nu a avut cunoștință);
Diferența dintre blaturile din vest și cele din est este probabil că la primele UEFA/FIFA ia comision, la celelalte nu…
Iar dacă dl. Johansson zicea fabula aia și milita după aceea pentru arbitrajul electronic, ar fi avut o scuză… Așa, a fost „învins de sistem”, precum Emil Constantinescu…
vezi ultima etapa din Championship,si ai sa intelegi de unde pleaca blaturile.
Tov. TRU, blatisti mai mari ca englezii nu sunt in Europa. Dovada si cele mai mari case de pariuri sunt cele britanice.
Ce mai zicem de blatul fara gol Fiorentina - Liverpool 2-0 sau de cele 4 blaturi 0-0 ale lui Liverpool din campionatul trecut, cand a si pierdut titlul din cauza asta.
Sau blatul ordinar Burnley - Man Utd 1-0 din et. 2 a Premier League, dupa care Burnley a luat un sac de goluri pe meci de la cine a vrut si cine nu a vrut .
Rusine, ai trait in Anglia si nu ai inteles nimic din societatea lor !!!
mai tru, articolul asta nu spune nimic. mi-am irosit 3 minute din viata sa il citesc.
Mai mare jena! Vestul e campion la BLATURI în marile competiţii indiferent de sport.
daca e sa ne cantonam in gandirea lui platini tragem concluzia ca si steaua a fost ajuatata sa castigea cupa din ‘86 pentru ca era anul urmator dupa tragedia de la heysel si uefa putea dori sa mai vulgarizeze competitia. se poate gandi si asa, dar e vulgar….
Aceste banuieli se vor acutiza in acesta perioada destul de tulbure din puct de vedere financiar. Coruptia din aceste competitii nu vine din Est, dar gaseste un teren propice in aceasta zona. Suspiciunile au aparut si in tenis cu sportivi rusi. Sunt convins ca apar intelegeri cu casele de pariuri. Grecii, turcii si croatii erau, si poate mai sunt, pusculitele caselor de pariuri. Polonia este exemplu elocvent in acest sens. Echipe retrogradate, presedinti de cluburi arestati. Sa nu va ganditi ca Liga 1 este curata. Nici pe departe! Afaceri se fac mai nou cu crupierul , a se citi casele de pariuri. Nu vorbim de haine de blana aici. Astea-s pentru tusieri. Vorbim de niste milioane. Ieri seara, cota lui AC Milan cu Zurich pentru pronostic 1 a crescut in 20 de min de la 1,18 la 1,22. Pentru cunoscatori, asta inseamna ca s-a pariat masiv pe FC Zurich in ultimele minute. Exemplele pot continua.
…interesant, daca n-ar fi o miza atat de mare poate nu ar fi blaturi…dar uefa nu este corectitudinea intruchipata, mai sunt si pariuri…e captivant dar trist!!!
sa fim seriosi d-le TRU !vreti o dovada clara de coruptie vestica,facuta pe fata?in editia trecuta a UCL blatter a spus ca sunt prea multi englezi in fazele superioare iar d-nii arbitri s-au conformat tragand pe fata cu barcelona pe care au dus-o in finala .Mai vreti una? ce s-a intamplat cu echipele si arbitrii dovediti de justitie ca fiind corupti?Pentru a nu pirde banii din cupele europene au beneficiat de scurtari ale pedepselor si de tot felul de derogari iar unul din faimosii arbitri a arbitrat si in romania.Vorbiti de platini ca de un justitiar?HA HA HA ! acest personaj a gasit coruptii ucl in doua echipe vai mama lor de prin muntenegru.Tot acest personaj ne vorbeste de rasism ! In franta NU SUNT RECUNOSCUTE MINORITATILE ETNICE! ce spun legile ue despre asta? NIMIC!
cu mici exceptii (una-doua incercari mituire arbitrii), esenta este insa alta: transferurile de jucatori si pariurile ilegale. sunt de notorietate la trasnferuri jucatorilor din est, comisioanele intermediarilor mai mari decat valoarea de transfer sau comisioanele necontabilizate in tarile de plecare ale comisioanelor agentilor, dupa cum infrangerile anumitor echipe din est la un anumit scor (pauza, final) au generat venituri mult mai mari decat premierea uefa pentru victorie sau calificare, venituri atat pentru sefi cat si pentru jucatori! asta cred ca s-a urmarit prin acest articol!
Hmmmmmm,
Succesuri…
“Meciurile au fost jucate de echipe din Est”? Din formulare rezulta ca au fost jucate EXCLUSIV de echipe din Est. Adica au fost EXCLUSIV meciuri intre echipe din Est? Imi permiteti sa ma indoiesc?
fosti sovietici fac cele mai multe combinatii, asa e. de ce credeti ca e lubos michel presedinte la shaktar donetk???
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment