Cum să cumperi un război

Rivalitatea din Manchester, United vs. City, are ceva din concurenţa Steaua-Dinamo din anii ‘80

De ce Manchester? Pentru că succesul atrage polarizarea. United domină de atîta timp fotbalul jucat în acest oraş care trăieşte din fotbalul jucat de United, încît City trebuia să devină, la un moment dat, replica. Rivalitatea istorică a acestor două cluburi era de prea mult timp strict istorică. City conta geografic, fără să aibă pondere fotbalistică propriu zisă. Acest decalaj prelungit a atras invetsiţiile fluviu care au ridicat, din acest sezon, ManCity la rangul de nouă putere locală şi naţională.

Banii caută riscul - asta o ştim. E, însă, ceva mai puţin notat că banii caută revanşa. Un duel vechi, amorţit de trecerea tiumpului, poate fi reaprins de investiţii care incită la spectacolul şi tensiunea fără egal ale “războaielor civile” intra-urbane.

Aşa s-a ajuns la fotbalul de atac dezlănţuit, dar şi la balul nevrotic al deja faimosului Manchester United - Manchester City 4-3. Şapte goluri, dar şi 96 de miunute, din care 2-3 dincolo de suplimentul anunţat de arbitrii. Plus directa de dreapta plasată de Craig Bellamy în figura unui suporter aflat în plină vizită ilegală pe teren. Nervii revărsaţi la Manchester au avut o vibraţie dură, resentimentară. În acelaşi registru isteric, suita de inepţii agresive etalată de Adebayor, în meciul cu Arsenal. Noul om al lui City a insistat să semneze provocator împotriva fostei lui echipe. Man City seamănă periculos cu un acces de furie proptit de amfetamine.

Încă mai interesant e cît seamănă Man City (şi derby-ul manchesterian) cu ecuaţia Dinamo-Steaua, varianta anii ‘80. Aceeaşi rivalitate intolerantă şi acelaşi acces imediat la furie. Aceeaşi ură transmisă omului din tribună, de un imperativ iraţional. În cazul celebrelor (şi tot mai ruşinoaselor) derby-uri ale anilor ‘80, sursa era pasiunea neagră pentru identitate, pentru orice fel de identitate. Cineva care se considera stelist sau dinamovist pur era neapărat parte a unui trib separat, protejat de forţe de stat (Armata/Internele) şi dezlegat, în stadion, la tot ce era interzis în afară.

Man United şi Man City au demonstrat că acest gen de degradare în grup se poate obţine şi în condiţii de pace. Banii nu explică tot. În schimb, banii şi excitaţia nebună a campaniilor media explică aproape tot. Cine n-are războaie le poate cumpăra. Iar cine le cumpără, are un plan de afaceri cu profit sigur.

16 comments ↓

# 16 cristi on 25.09.09 at 8:34 am

*am stat pe acolo 2 ani, scuzati greseala

# 15 cristi on 25.09.09 at 8:33 am

Nici nu se poate compara acest derby cu steaua-dinamo.Este o diferenta foarte mare, deoarece in anii 80 in Romania erau doar 2 echipa :Steaua si Dinamo care luptau pentru titlu, era deci cel mai important meci din tara, pe cand in anglia sunt cam 4-5 echipe ce lupta pentru titlu deci importanta acestui meci scade.Si ca numar de fain este evident ca Manchester este adevarata echipa a orasului, am trecut pe stat acolo 2 ani, am fost la meciuri la ambele echipe si diferenta de pe stadioane era in favoarea lui manchester united, faceau o atmosfera infernala, deci nu vorbiti daca nu siti si nu ati fost pe acolo

# 14 sergiu on 25.09.09 at 12:11 am

hm…spectacol cumparat…si care sa mai aduca si profit!mda,ne iese si noua cateodata dar parca suntem prea primitivi in mijloacele folosite…

# 13 U CLUJ on 24.09.09 at 9:35 pm

FANII LUI CITY S AR PUTEA COMPARA CU NOI, FANII LUI U! AU FOST ALATURI DE ECHIPA LA GREU, CHIAR DACA IN ORAS AU ALTA ECHIPA CU PERFORMANTE MAI BUNE! HAIDE U!!! M..E CFR!

# 12 Nathan on 24.09.09 at 7:09 pm

Asa cum au spus si ceilalti, City este echipa nr 1 a orasului. Comparatia cu Steaua-Dinamo e pe langa. Daca, sa zicem, United ar fi Steaua, City nu e in niciun caz Dinamo, poate o Poli Timisoara. Am fost pe Maine Road la un meci de liga secunda si a fost ceva de vis. Oamenii aia iubesc City si sunt nebuni si CUNOSCATORI ai jocului si sunt oameni unii cu altii si generosi cu echipa lor asa cum la Steaua sau la Dinamo nu o sa fie niciodata, cu atat mai putin daca ar pica in divizia B.

# 11 brick on 24.09.09 at 6:55 pm

Exagerati , maestre .

# 10 DonAdryan on 24.09.09 at 12:47 pm

De Neville nimic? Heheh…

# 9 silicon on 24.09.09 at 12:40 pm

E pe undeva adevarat. Am un prieten din Man care e fan City. Omul ala e chiar fan adevarat. Mi-a spus ca la primul meci din liga a doua, dupa retrogradarea de acum mai multi ani, au fost 50.000 de spectatori in tribuna. Ca sa isi incurajeze echipa intr-un moment dificil. As vrea sa vad si asa ceva in Ro

Poate Rapidul pe vremuri se apropia cumva de starea asta..

# 8 gilos on 24.09.09 at 9:34 am

Exagerezi. Nu cred ca exista vreo asemanari intre derbiurile din Manchester si Steaua-Dinamo, anii 80.

# 7 Sf Ilie on 24.09.09 at 8:56 am

Din cate stiu eu la nivelul orasului Manchester, echipa cea mai iubita este City, nu United. Asta mi-a zis-o un englez in 99 la eclipsa, el era din Liverpool si eu am facut greseala sa cred ca tine cu echipa Liverpool. Evident, el tinea cu Everton (care este si ea tot din Liverpool). L-am intrebat si de granzi si mi-a zis de ManU ca au multi fani peste hotare, dar la ei in oras, mai multi tin cu City. Cred ca si la Cluj s-ar intampla la fel daca “U” ar reveni in A cu echipa buna, si sanse la campionat.

# 6 belzie on 24.09.09 at 7:54 am

” directa de dreapta plasată de Craig Bellamy ” a fost de fapt o palma,nu am vazut meciul dar am vazut reluarile si cred ca nu a rectionat exagerat.nu incurajez comportamentul lui dar e de inteles fiind in tensiunea meciului

# 5 vasile on 24.09.09 at 5:40 am

“Cineva care se considera stelist sau dinamovist pur era neapărat parte a unui trib separat, protejat de forţe de stat (Armata/Internele) şi dezlegat, în stadion, la tot ce era interzis în afară.”

TRU despre ce vorbesti aici? Despre finala din 88? Baietii erau prieteni unii cu altii. La fel suporterii. Sunt o gramada prieteni stelisti si dinamovisti. Care e faza? Iar nu stii cum sa te mai iei de echipele astea?

Parte a unui trib se identifica omul in orice. Tu esti in tribul GSP altul e in alta parte. Wake up dude!

# 4 lol on 24.09.09 at 3:09 am

NU, nu se poate compara United - City cu Steaua - Dinamo. Niciodata. Comparati performantele fiecarei combinatii in parte si veti vedea ca United - City seamana mai degraba cu un Steaua - Rapid al anilor ‘80. Mai ales ca si City a petrecut ceva sezoane in divizia secunda…

# 3 marius on 24.09.09 at 2:22 am

“Cine n-are războaie le poate cumpăra. Iar cine le cumpără, are un plan de afaceri cu profit sigur.”

ei bine da, probabil ca ne indrepam din ce in ce mai mult spre o lume dominata de trusturile media. goana dupa bani si putere in randul mogulilor media va fi din ce in ce mai mare, vom asista la spalari de creiere la scara larga. mintile slabe ale oamenilor vor fi prada usoara

# 2 andrei on 24.09.09 at 1:49 am

city m-a surprins f placut in acest inceput de sezon, in ciuda manifestarilor animalice ale lui adebayor si bellamy (alimentate probabil si de comentariile de dinaintea inceperii sezonului, care dadea ca aproape sigur falimentul experimentului).
daca pe langa milioanele cheltuite se vor investi cateva si in centrul de juniori, care sa mai produca un stephen ireland sau un shaun wright-philips atunci au totusi sansa sa “rupa” acel adormitor top 4.

# 1 Radu B. on 23.09.09 at 11:35 pm

Mai este o asemănare… Nici atunci, la Dinamo-Steaua, nici acum, la United-City spectatorii nu prea au tupeu să se bată pe stadion… Atunci de frica comuniştilor, acum de frica camerelor de filmat… Dar o bătaie mică pe maidanul din spatele stadionului mergea şi atunci, şi acum :)

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.