Simplu, despre colegi

Oraşul topit de căldură. Un barbat doar în pantaloni scurţi şi cu burta păroasă traverseză agale pe trecerea de pietoni (ei, şi ce daca nu sînt semafoare?). Renunţăm la ritualul cafelei cu o brioşă de dinaintea meciului pentru că benzinăria de lîngă stadion e deja ocupată. În astfel de momente ultraşii sînt mai emoţionaţi ca de obicei şi nu ştii ce le-ar putea răni sensibilitatea. Deşi Andrei a condus cumpătat, am ajuns cu o oră mai devreme decît ne-am propus. Obişnuita negociere cu bodyguarziii de la poartă, dar în cele din urma intrăm cu încuviinţarea lui Paul Andone, ofiţerul de presă al Unirii.

Live cu 2 ore înainte de meci. Gazonul  frige, parcă stăm în faţa camerei pe o tigaie încinsă. Lui Beton nu-i pasă. Freneticul producător al transmisiunii a consumat deja o baterie de la telefonul mobil şi pînă diseara o va termina şi pe cea de-a doua. Vorbeşte nonstop, ca un dispecer de taxi şi rezolvă, în medie, cam o problemă de producţie la 2 minute: “Fii atent, întrebarea prezentatoarei va fi -Arde Urziceniul?-” Cel mai potrivit să răspunda ar fi Tudor Moldovan, operatorul care ne aşaza în cadru şi ne tot mută apoi, cerîndu-şi scuze de fiecare dată. Stă în soare de ciîeva ore, e roşu la faţă şi încins de căldură. Şi el, şi ceilalţi operatori şi regizori bat din toamnă şoselele patriei. Nici el şi nici ceilalţi nu se vor îmbogăţi din banii ciîşigaţi din transmisiuni. Au copii de crescut, credite la bănci şi ambiţia să-si facă treaba corect. De aceea pleacă la 5 dimineaţa cu microbuzul spre Cluj şi muncesc în aceeaşi seară, după 8-9 ore de drum. Dar bloggerul care se simte bărbat numai atunci cînd se priveşte in oglindă sau cînd înjură pe net nu are de unde să ştie asta.

Începe vînzoleala. Jeepuri supărate descarcă la protocol domni corpolenţi şi femei frumoase. Cine visa la aşa ceva acum 2 ani la Urziceni? Camerele de televiziune se întorc sincronizat. Apare Meme, mers nervos, chip tăcut şi crispat. “Mă simt ca la un examen la care ştiu toate subiectele, cu 2 excepţii şi mi-e frică să nu îmi pice tocmai ele” La televizor Buzărin, Panduru şi Ştucan rîşnesc mărunt datele de pornire ale meciului. Cineva obsevă: “Dinamo a alergat singură şi poate să iasă pe trei”. Completarea vine prompt: “De vina e Comisia de Disciplină, a fost prea aspră, putea să-l suspende pe Marius Niculae doar o repriză”. Tăvi cu mîncare aleargă spre  protocol. Vochin: “Acum 10 ani mă uitam la cele care le duceau, acum ma uit doar la tăvi.” Apare şi Dică într-o pereche de bermude cadrilate. Săbău îl preia pe piept: “Hai că trebuie să intrăm în direct.” Sandu e în elementul lui în astfel de momente, ştie că nici o vedetă nu-şi permite să-l refuze. El şi Anda Banu au cele mai solide relaţii şi surse în lumea fotbalului.

Ajungem în sfîrşit în cabină. Aer condiţionat, internet, condiţii de 5 stele în miezul Bărăganului, imposibile în centrul Bucureştiului. Şi din nou vocea lui Beton în căsti: “3,2,1, sînteţi în direct, domnii mei!”
 

38 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 38 adidas on 28.06.09 at 12:52 pm

in europa tot steaua lui jiji o sa adune puncte

# 37 Barcelona86 on 13.06.09 at 11:34 pm

Noi romanii suntem cel mai talentat popor in materie de fotbal ,dar se pare ca amatorismul de care dam doavda strica orce urma de talent pe care il avem niste conducatori cretini care umbla dupa imagine dupa champions league dupa lasati-ne sa ne pregatim de c …….at de becaliada idioata pt ca numai niste idioti nupot sa vada ca Becli a distrus C.c.A

# 36 gogu on 13.06.09 at 6:45 pm

emil, din pacate pentru voi, cei de la gsp tv, cei mai buni si mai documentati comentatori sunt cei de la Eurosport. Si stii de ce? Pentru ca sunt mai pasionati! Va place sau nu, asta e. In rest, sa lasam limbile de lemn cu laudele la adresa colegilor, nu numai ei muncesc. Se vede ca ai imbatranit, ** iar cu sandu si cu Anda, cum le spui tu, mai usor cu cele mai solide relatii. Sunt altii mult mai tari, dar fie sunt prea destepti ca sa iasa in fata, fie prea retrasi din cauza unor nulitati cu aere de sefi. Deh, traim in Romania

# 35 Doctorul on 13.06.09 at 3:27 pm

Daca imi este permisa o remarca, as avea de adaugat urmatoarele: 1. Eu ma simt barbat si cand ma privesc in oglinda. De ce? Pentru ca singurul meu scop a fost si va ramane acela de a nu imi fi jena sa privesc oglinda. Daca esti mandru, dar realist cand te uiti in oglinda, inseamna ca ai un alter ego bun. Ceva pozitiv zace in tine, ca si barbat. De exemplu: ( si aici nu ma refer neparat la tine) “Daca injuri o femeie, nu ti se pare ca tremura cel ce te priveste din oglinda dimineata? Nu iti e jena cand te barbieresti?” Daca vreodata in viata tremura oglinda, esti terminat ca barbat si ca ce vrei tu. 2. Apare Meme, mers nervos, chip tăcut şi crispat. “Mă simt ca la un examen la care ştiu toate subiectele, cu 2 excepţii şi mi-e frică să nu îmi pice tocmai ele” R: Eu m-am aflat in situatia asta si mi-a picat un subiect din cele doua. Consecinta se stie deja. :)) 3. Cineva obsevă: “Dinamo a alergat singură şi poate să iasă pe trei”. R: Odată cu ultimul fluier al campionatului, putem vorbi de certitudini. Avem dovada că daca aduni multă muncă cu-n gram de ţel, poti avea parte de rezultate, dovada că punctele cîştigate pe teren ajung pană la urmă să se pună în clasament, dar avem parte de un lucru extrem de ciudat, lucru care ne dă peste cap orice teorie: doar în Romînia este posibil să concurezi singur şi să ieşi pe locul trei. 4. Vochin: “Acum 10 ani mă uitam la cele care le duceau, acum ma uit doar la tăvi.” R: Vochin. Restul e tacere. :))) 5. Beton? Ala de si-a luat Maybach? :))) 6. Articolul asta m-a uns la suflet. Peace

# 34 Romy on 13.06.09 at 2:31 pm

E foarte frumos ce ati scris aici, dar e pacat ca acei oameni ca si ceilalti de la GSP TV sunt in situatia sa ajunga pe drumuri din cauza unui management execrabil al trustului Intact. Rusine! GSP TV e deja in moarte clinica! Oamenii sunt pusi pe liber sau fortati sa plece de scaderea drastica a salariului negociat acum cateva luni. Ce mai spuneti de asta? Cred ca acest articol e un semn de apreciere fata de oamenii cu care lucrati in mod direct.

# 33 MARIVS on 13.06.09 at 12:02 pm

Acum 10 ani mă uitam la cele care le duceau, acum ma uit doar la tăvi — Cea mai amuzanta replica! :))

# 32 dugarry on 13.06.09 at 9:46 am

plictisitor,plictisitor,plictisitor…

# 31 bogdan on 13.06.09 at 9:32 am

scuze

# 30 Adrian on 13.06.09 at 3:00 am

Aici sta sa inceapa meciul 7 al finalei NHL intre Detroit Red Wings si Pittsburg Penguins. Locuiesc in Michigan, un stat unde Red Wings este foarte iubita. Transmisia a inceput cam de o ora, si oamenii astia cred ca muncesc pe rupte, dar credeti-ma, domnule Gradinescu, nu le ridica nimeni statuie. Ceea ce ati spus cu injuraturile de pe blogguri mi se pare indecent, mai ales ca odata ce aveti blog, va expuneti laudelor sau criticilor cititorilor.
In rest toate bune. Ati avut un an bun, transmisiile gsp au fost ok, blaturi mai putine, suspans. La mai mare!

# 29 vlad on 13.06.09 at 2:48 am

simplu,cel mai bun comentator din Romania la ora actuala, restu sunt invidiosi, sunt amari strugurii ptr ei.

# 28 io on 13.06.09 at 2:03 am

Nu ii pune nimeni sa ramana unde muncesc.Asta stiu sa faca .Daca pe tine te injura cineva la munca poate nu e ok ,normal,dar pe tine te scuipa cineva la munca ? Arunca cineva cu tot felul de chestii dupa tine la birou sau unde lucrezi ? Eu cred ca nu. E adevarat ca oamenii astia si-au asumat riscurile astea .Numai ca… aia care injura si comenteaza ar trebui sa stie ca nu e vina acelor oameni ca nu vad ei meciurile ,ca oamenii aia chiar muncesc ca oricare altcineva din lumea asta si ca nu ei trebuie sa fie tinta frustrarilor pe stadioane . Emil a scris articolul asta pentru oamenii aia( colegii lui) care sunt primii cand trebuie sa fie cineva injurat si ultimii cand trebuie sa li se multumeasca .Cred ca merita si ei atata lucru. Multumesc pentru intelegere.

# 27 gigi-bj on 13.06.09 at 12:59 am

pt.dixit. Reciteste ce ai scris si hotareste-te !!!

# 26 mihai on 13.06.09 at 12:27 am

emil draga la faza cu imbogatitul depinde de salariu

# 25 rapid_visiniu on 12.06.09 at 11:11 pm

Emile,esti comentatorul meu preferat,dar articolul asta nu-si avea rostul!Il umfli pe Sabau si ne mustruluiesti ca ii injuram degeaba pe cei care muncesc de dimineata pana seara.Pai si noi muncim de dimineata pana seara si poate ca primim si noi injuraturi,dar n-are cin’ sa scrie de noi.Ca nu primesc bani multi?Pai cine-i pune sa ramana unde muncesc?Chiar nu mi-a placut articolul,cu exceptia spuselor lui Vochin,cu mancarea:))

# 24 mihai on 12.06.09 at 11:10 pm

beton e marius rai pot sa pun pariu

# 23 dixit on 12.06.09 at 11:08 pm

Nu am citit materialul pentru ca am un singur lucru sa va spun: imi sunteti tare antipatic. de-a lungul anilor a devenit certitudine ceea ce la inceput era o suspiciune: sunteti impartial in comentarii iar asta cred ca e cea mai grava boala pe care o poate avea un comentator. antipatia de aici a venit.

mi-as dori sa puteti tipa la golurile ambelor formatii de pe teren cu aceeasi intensitate, nu in functie de directia in care cantareste golul respectiv. dar pentru asta e nevoie de impartialitate…

si mi-ar mai placea sa am parte de inedit cand ma uit la meci, nu doar doua voci (din care una a dvs) care acopera fundalul sonor al suporterilor.

sper sa va aud cat mai rar spre deloc, asta e senzatia pe care mi-ati transmis-o in ultimii 11 ani, de cand ma uit constant la meciurile primei ligi.

# 22 radu on 12.06.09 at 10:53 pm

“Sandu e în elementul lui în astfel de momente, ştie că nici o vedetă nu-şi permite să-l refuze” . Bai Emile, tu chiar realizezi ce ai scris aici ? Pai pune-l ma pe Sandu asta sa faca interviuri cu Michael Jackson ca poate mai aflam si noi ceva de ala.

# 21 Szabo Antal Lorand on 12.06.09 at 10:28 pm

Domnule Gradinescu ! Sunteti unul dintre cei mai buni comentatori din Romania , tot respectul… Indiscutabil , colegii dumneavoastra fac eforturi mari sa ne ofere transmisiuni de calitate , insa un post ca Antena 1 cum e posibil sa piarda golul Stelei de la Urziceni ?! Dezamagitor… In cei priveste pe Sandu Sabau , nu mi - se pare un comentator iesit din comun , iar Anda Banu a reusit sa avanseze datorita relatiilor taticutului Ionel Banu… Anda e frumoasa foc , dar e o reportera ca multe altele… In final , o rugaminte : daca stiti bine limba maghiara , atunci pronuntati CORECT numele Szekely… Ha tud jol magyarul , akkor legyen szives mondja ki helyesen a Szekely vezeteknevet … Koszonom szepen . Gradinescu , a legjobb roman sportkozvetito…

# 20 under_tz on 12.06.09 at 10:13 pm

Sunteti mare d-le Gradinescu,am 23 de ani,insa vocea dvs imi rasuna si acum in urechi.Practic am copilarit ascultandu-va,impreuna cu Vlad Enachescu alcatuiti probabil,cel mai bun cuplu de comentatori din tara.La victorie sau la infrangere,alaturi de “nationala”.ramaneam cu un gust dulce lasat de comentariul dvs,un comentariu direct,metaforic,dar si foarte acid cand a fost cazul,si pentru acest aspect tin sa va felicit,de aceea sunteti nr 1 pentru mine!Cum aflam ca joaca “nationala”,era eveniment,emotiile cresteau la maxim cand va auzeam in deschidere,ce sa mai,voce domnule,si la altii chiar nu era mai ierftin………………

# 19 @johndoe on 12.06.09 at 10:05 pm

bai johndoe, sau mai bine zis bai alex`e, lasa`ne ba cu comentariile tale :)), comenteaza articolul nu post`urile.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.