Cel mai leşinat şablon

Nea Mircea, nu ne lăsa în durere noastră!

…cum adică (îl citez pe Mircea Sandu), victoria lui Şahtior, a doi conaţionali, “nu ne poate lăsa indiferenţi”?  Nici nu-mi trece prin cap. De unde indiferenţă, cînd Lucescu nu se sfieşte să se laude cu brazilienii săi? Ba mai mult: nu mă lasă rece nici zglobia situaţie ca în finala unei cupe europene, nu de cel mai înalt nivel, cei care marchează atît pentru ucraineni, cît şi pentru germani sînt trei brazilieni. Iar cel pe care înfrîngerea echipei sale îl face să plîngă mai mult decît expresiv e tot un brazilian - Naldo. Iar marele absent e Diego.

Nu, nu numai că-mi pasă cu apăsată plăcere de izbînda Şahtiorului, dar ea mă scufundă în nesecatele dureri ale fotbalului autohton. Îmi vine să strig spre Istanbul: Nea Mircea, nu ne lăsa în durerea noastră! Care durere, la zi, proaspătă şi arzătoare, e una singură: a fost sau nu blat la Dinamo-Timişoara? S-au umplut zidurile şi pereţii acolo, pe malurile Begăi, că a fost. Eu nu cred. Mai degrabă cred în socoteala aia precisă, de o autoritate comercială irefutabilă: a fost un meci de 10-15 milioane de euro - cît să fi fost blatul? S-a aranjat ca, în minutul 8, Gigel Bucur să rîdă de Tamaş şi Moţi, marcînd admirabil şi scoţînd meciul din ţîţîni? S-a regizat ca vreo 20 de minute bune, Dinamo să fie KO şi numai Matache s-o salveze? De unde atîta geniu regizoral? Ni se răspunde cu cel mai leşinat şablon dintre cele care îşi fac de cap în logica şi vocabularul contemporan: la 1-0, Timişoara a făcut pasul înapoi! Ce-a făcut? Pasul înapoi!

Puneţi cîte semne de exclamaţie vreţi după această idee, eu tot un singur semn de întrebare ridic, lung şi lat cît o poartă de 7 şi ceva pe 2 şi ceva: Şi dacă a făcut un pas înapoi şi s-a făcut 1-1 (bombă neîndoielnică N’Doye!), 1-2, (fault clarisim la Marius), 1-3 (penalty dubios), Poli nu putea face alţi doi paşi înainte, spre un 3-3, spre un 4-3, ca ştim noi unde? La 1-3, meciul era gata. Nu există echipă românească - fie ea şi candidată la titlu, nu mai zic de naţionala însăşi - care să revină de la 1-3!? Într-un oftat extatic, ne uităm la englezii ăia cu serialele lor de groază încîntătoare în care de la 0-2 se ajunge la 5-2 sau la 4-4. Ne uităm degeaba. Nu-s de nasul nostru. Mintea ne merge brici doar la blaturi, la pasul înapoi, la “cătuşe şi şpagă” - cuvintele pe care, de neuitat, Cristi Balaj le-a învăţat traduse în englezeşte cînd a plecat la studii, afară. Marian Iancu, avînd alura sa de tanc blindat, a împărţit lumea fotbalului nostru în jucători narcizişti şi patroni orgolioşi, adăugînd că dînsul nu are timp să fie alambicat. Noi ce sîntem?, narcizişti sau alambicaţi cînd ne gîndim. Cu o Cupă UEFA lucind pe umărul lui Raţ, ce va face Dinamo la 1-3, după ce a condus cu 1-0, într-o grupă Ligii Campionilor…? Parcă am mai văzut aşa ceva, în nişte preliminarii. Deocamdată, sîntem memorialişti.

16 comments ↓

# 16 victor L on 22.05.09 at 5:32 pm

@durden,
reciteste-ti prima postare.
Scuze ca te-am luat in seama, nu se merita; tu chiar nu ma lua in seama.

# 15 durden on 22.05.09 at 4:12 pm

@victor L

daca voiam sa vorbesc cu tine te bagam in seama.mi-am exprimat opinia,intr-un mod foarte civilizat.nu vad care e problema ta?chiar asa,n-ai viata,te bagi in seama cu straini pe forumuri?!

# 14 cristi on 22.05.09 at 3:54 pm

Mda…tot ce pot sa spun e ca in limba romana ’s’ intervocalic nu se mai transforma de decenii bune in ‘z’, daca tot e sa ne ‘rupem’ in termeni de calibru, gen ‘narcisism’. Dar, probabil la dumneavoastra oglinda folosita era ‘zparta’ :D. Pe cand se ne asteptam si la un Fc Timizoara ?! :))

# 13 victor L on 22.05.09 at 3:28 pm

@ durden,
nu te sforta, e cald.

# 12 durden on 22.05.09 at 1:38 pm

schimbati toate pronumele din commentul de mai jos,cu cel de politete.acum am vazut de catre cine este scris articolul…chiar si asa,tot nu inteleg ideea de baza a articolului.. :D

# 11 durden on 22.05.09 at 1:31 pm

pe cuvantul meu ca nu am inteles ce ai vrut sa scrii in articolul asta…ai avut mai multe idei pe care le-ai pus cap la cap si a iesit articolul?nu zic ca e prost,dar NU INTELEG LA CE TE REFERI exact in el…

# 10 danic on 22.05.09 at 12:21 pm

Eu zic asa: sa ne bucuram pt. Lucescu! merita cupa asta!
Mizeriile de la noi sa le uitam macar pt. cateva clipe.
Multa sanatate, maestre!

# 9 victor L on 22.05.09 at 12:10 pm

Sanatate, domnule Cosasu.
Daca-i vorba de Poli (Tms.) n-am ce face si tac; mai trag sperante (o pus-o destinul sa moara ultima).
Dar a luat Man U campionatul si va lua si CL.

# 8 mos ion writer on 22.05.09 at 10:37 am

Cel mai tare meci din liga lui mitica a fost acum vreo 10 ani parca, un dinamo- foresta 4-0 si 4-5 de a fost dat meciul anului si pe CNN, si pe FOX si pe SKY pe toate posturile. Din pacate a fost nominalizat si la umilinta anului. Dar astea-s vremuri de mult apuse…

# 7 gicu on 22.05.09 at 4:19 am

Sanatate, maestre!

# 6 kappa on 22.05.09 at 3:42 am

Inainte de acest meci si dupa am avut si eu intrebarea asta: cum se poate sa piarda Timisoara cu Dinamo cam tot timpul indiferent de locul de disputare al meciului, indiferent de antrenori si indiferent de jucatori. Raspunsul mi-a venit chiar de la Balint: Timisoara joaca cu multe verticalizari, fara posesie mare, direct pe poarta. Dinamo joaca traditional cu multa posesie, cu multe pase, chiar daca pasele sunt uneori destul de lente si previzibile. Timisoara, nereusind sa tina mingea, au lasat posesia echipei lui Rednic care a reusit 3 goluri: din corner, din penalti si prin sutul de exceptie al lui N’Doye. Presiunea continua a lui Dinamo a dat rezultate, i-a facut pe jucatorii Timisoarei sa gafeze: la golul lui Marius Nicolae a gafat portarul si fundasul central care-l marca pe atacant, la primul gol al lui N’Doye, Nibombe nu a reusit sa degajeze, a gresit. Totul urmare a presiunii continue generate prin posesie superioara. A fost o victorie logica pana la urma.

Balint a ma spus: avem probleme cu echipele tehnice. La fel a pierdut Poli si la Cluj cu CFR. Simplu.

# 5 Radu on 22.05.09 at 3:08 am

Mult mai importantant ce a realizat lucescu si d-Voastra vorbiti in continuare despre blaturi …. ratingu asta va omoara altfel articolul ok

# 4 nime.n.lume on 22.05.09 at 2:12 am

problem e de la radacina dar capul pute mai rau!
Bun loc sa aprindeti lumanarea, maestre!
toti nu putem sa nu ne gandim decat la smecherii, furtisaguri, blaturi. Dar numai uni le comit. De aceea ei sant in fruntea mesei (ori le comit caci sant in fruntea mesei).
Problema e ca toti gandim la fel: fara hotie nu se poate!
Cititi si un editorial din GSP zicand ca lucescu a fost ajutat de un fost arbitru international cu relatiile lui.
E normal, fara pile, smecherii sau inseleciuni nu poti reusi!
Deci Maestre, santeti depasit! De moda veche!
Un idealist! Un Poet!
La ultima eticheta subscriu!

# 3 CORNEL on 22.05.09 at 1:45 am

si Vaslui a venit de la 0-2, si a cistigat cu 4-3, cu Timisoara…

# 2 CORNEL on 22.05.09 at 1:43 am

si totusi Foresta Suceava a venit de la 0-4, si a cistigat cu 5-4, intr-un meci cu Dinamo , la Bucuresti

# 1 Radu B. on 22.05.09 at 12:57 am

Cînd jucătorii vor înţelege să joace fotbal în primul rînd şi nu să cîştige meciuri (prietenii lui Penescu ştiu cum…), poate şi la noi se va juca frumos.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.