Cum am ajuns noi să ne minunăm de tot ce nu-i strîmb, mult şi urît
Nu-l cunosc personal pe domnul Penescu, finanţatorul lui F.C. Argeş. Nu ştiu din ce bani ţine echipa în Liga mare, iar motivele pentru care o face, pot doar să le ghicesc. Cred că nici Cornel Penescu n-ar şti să le exprime clar şi convingător.
Pasiunile au un dedesubt nelămurit, iar cele ieşite din comun unul confuz. Simţirea şi raţiunea merg rareori mînă-n mînă. Eu dacă aş dispune de nişte milioane, nu le-aş băga în fotbal. Nu acum. Motivele sînt de înţeles: nu ştiu să port ochelari de soare negri, ca-n filmele cu mafioţi thailandezi, nu fumez trabuc, ca-n filmele cu barosani sud-americani, nu simt nevoia să-mi cumpăr pălării de fante, ca-n filmele cu amanţi sicilieni, nu vreau automobile de asalt şi panaramă, ca-n filmele cu traficanţi din Bronx, şi n-o să mi se reverse niciodată pîntecul peste tribuna oficială, cum i se revarsă unui foarte vocal şi spilcuit patron de club, ca-n comediile cu oameni lacomi.
Dacă simt brusc nevoia să remarc un mod de a fi foarte controlat al unui om din fotbal e pentru că acesta nu coboară în apariţiile sale publice din condiţia de domn. Aş spune chiar din condiţia de domn de provincie, niţel scorţos în costum şi cu cravată, dar obligat întrucîtva şi de costumul cu cravată să nu vorbească aiurea, să nu jignească oamenii şi să nu fie trufaş, nici atunci cînd reuşeşte să-i pună la pămînt pe “granzii” Campionatului. Penescu face deosebirea dintre mîndrie şi trufie, dintre pasiune şi patimă rea, dintre spectacol şi harţă de maidan, dintre bun simţ şi mîrlănie.
Vedeţi unde am ajuns? Scriu despre nişte lucruri normale şi mă tem să nu fiu tratat drept un lingău în căutare de patron. Meciul FC Argeş - Steaua a fost unul de campionat englez. Unul extrem de rar la noi. A fost atît de englezesc, nu datorită Stelei, ci datorită ecuaţiei la care echipa domnilor Penescu şi Badea a obligat-o pe Steaua. Ambiţia reală şi demnă a Piteştiului i-a impus Stelei o replică la fel de demnă şi de înverşunată. Steaua a jucat fără frica lui Becali. Şi-a dat drumul la fotbal, pentru că Piteştiul a jucat fotbal. S-ar putea ca jurnaliştii care îl cunosc de aproape să fie mai rezervaţi cu domnitul. Fapt e că toata ţara asta vede, cum construieşte Piteştiul o altă idee de fotbal, diferită de Dinamo şi Steaua, în ce priveşte relaţia cu publicul, cu presa, cu toţi ceilalţi investitori.
Atît de mult m-a minunat meciul de la Piteşti, încît la un moment dat m-am întrebat: Ce le-o fi venit? Vedeţi cum ajunge omul să se mire de tot ce-i drept şi bun! E destul să aibă multă vreme parte numai de tot ce-i strîmb şi prost.


17 comments ↓
un domn…….
se mai sustine afirmatia dvs ?
[…] a comment » Carevasazica, au arestat un domn. “Dacă simt brusc nevoia să remarc un mod de a fi foarte controlat al unui om din fotbal e […]
@Gogo: Nicolae il cheama pe patronul de la Brasov. Si poate ca pare un domn intrucat nu iese aproape deloc pe sticla, nu il vezi mai deloc porcaindu-se cu alti presedinti sau schingiuind limba romana, dar din alte puncte de vedere nu are un caracter tocmai placut. Dar intr-adevar acest caracter de care vorbesc, nu afecteaza cu nimic imaginea publica, a lui si a echipei
Articolul dv. este corect. Dar atit. Daca doreati sa dati un exemplu de un conducator/finantator/actionar apropiat de notiunea normala in lumea civilizata, cred ca trebuia sa va referiti la dl. Bucsaru de la Urziceni. Nu-l cunosc, nici macar nu l-am vazut vreodata la tv(!!!), insa nu pot sa-mi reprim nu admiratia , ci mirarea fata de faptul ca a intrat in fotbal.Chiar, ce ** o fi cautind in mlastina asta?
Despre care domn Penescu vorbiti ? Despre ala care radea de politistii care l-au prins cu 200 km/h cu SLRul ca n-au POS in masina, ca el nu umbla cu bani la el, si n-are cum plati amenda ?? Nu-mi place nici Paskany de la Cluj, dar a zis una adevarata: “daca-i bagi pe toti sefii din fotbal intr-un sac, si dai cu bata-n sac, nu nimeresti niciunul nevinovat !
Foarte slab articolul , am mai facut un comentariu si dimineata, dar nu mi l-ati postat. nu am folosit niciun cuvant obscen si totusi nu l-ati postat pt ca dezaprobam valoarea de gazetar a lui Tudor Octavian. nu va inteleg.
Nu pot sa spun decat ca penescu merita laudat pt ce a facut la pitesti… totusi sa vi din divizia B cu aceeasi echipa si sa impiedici echipe precum Rapid Steaua Vaslui… nu e usor… Domnul Penescu intradevar.. are escapade lingvistice… care sunt totusi mai accentuate la nervi… @pasaris … penescu nu i-a reprosat lui Popa ca nu a facut blat… daca nu sti nu vb… i-a reprosat lui Popa ca aranjase blat cu Dorinel…
Oricum domn in adevaratul sens al cuvantului nu e Penescu… dar eu cred ca e mai domn decat oricare alt conducator din Fotbal… vreau sa il exclud pe Patronul Brasovului aici… nu ii retin numele…
In rest respect pt FC Arges… multumesc Pitestenilor ca s-au trezit la realitate.. si au umplut stadionul… care nu a mai fost asa plin de pe vreamea lui Bratu si Mutu cand jucam in Uefa….
Fortza Viola
Felicitari ptr acest articol.Nu am citit demult asa ceva.Aratati celorlalti ca se poate scrie si altceva decat de scandal,intriga,incitare,etc…Poate se schimba ceva in presa sportiva si ne dam seama ca unii mai trebuie si laudati nu numai criticati.
nu cu mult timp in urma acest pseudo-domn penescu ii reprosa lui POPA de la poli iasi ca nu si-a respectat promisiunea unui blat ce ar fi trebuit sa se intample acum cativa ani!
primul articol in care din pacate ma dezamagiti cu toate ca mereu am fost un cititor fidel a celor scrise de dvs. de ce ? intrucat uitati de derapajele “domnului” Penescu fata de arbitrii, de mm Stoica etc, dar mai ales (!!!) de toate derapajele lingvistice , de modul in care schingiuie limba romana acest asa zis “domn”.
Nu am si nu voi avea niciodata repsect pentru o persoana care, imbracata la 4 ace si cu un cont burdusit in banca, da dovada de o crasa incultura , de lipsa celor mai elementare cunostinte gramaticale. Ascultati macar 3 interviuri cu “domnul” Penescu si o sa observati cel putin 2-3 dezacorduri plus un “decat” fara negatie la fiece 30 de secunde.
dle Tudor va citesc de fiecare data cu admiratie dar de data asta nu pot fi de acord cu dvs: Penescu nu e nici pe departe domnul pe care doriti sa-l prezentati, faceti o mica incursiune in trecut si-mi veti da dreptate! cu stima , dar chiar nu ati ales personajul potrivit pt acest tip de articol!
Daca si Penescu e un domn…vai de capul nostru! Pacat de efortul domnului Tudor Octavian, dar se pare ca nu l-a urmarit mai deloc pe acest Penescu.
chiar tia placut meciul?inseamna k nu te uiti asa de mult la fotbal?poate k tu si piturca aveti idei diferite despre fotbal.la pitesti a fost un joc mediocru si spun asta k sa fiu dragut
se vede ca nu sunteti aproape…
altfel spuneati un domn..ionut badea, nu un domn ..cornel penescu..ce treaba sa aiba penescu in fotbalul jucat?badea e “vinovatul” si il felicit. dimpotriva, uneori cel laudat de dvs strica mult atacand arbitrii inainte de fiecare meci si multe altele…cu steaua a jucat inversunat ca are alti “tatici”, de la alte echipe;)
felicitari ionut badea! si bravo iulian tames, esti un mare mare jucator..
Serios acum, si mie imi place de Penescu. Multi **** il injura, dar nu inteleg ca omul acesta, cu defectele lui, pe care si le recunoaste singur mai devreme sau mai tarziu (Badea, Balasa… cunoscatorii stiu), omul acesta chiar a facut ceva pentru fotbalul romanesc.
Poate ca daca nu era “de la tara”, vorba lui, ar fi investit banii intr-o editura sau in fundatii culturale. Desi e mai probabil ca ar fi ajuns la fel de sarac ca mai toti oamenii de cultura.
Dar pana la urma si fotbalul e un fel de cultura, fiindca reuseste la fel de bine sa ne arate mizeria sau frumosul din om.
Era de asteptat ca un om inteligent ca Tudor Octavian sa vada ceea ce atatia comentatori de doi lei nu vad, orbiti de nulitati ca Becali, Borcea si alti Iancu. Pentru mine, Penescu e in categoria buna, categoria Iuliu Muresan.
Foarte bun articolul…aveti dreptate in toate…no comment
mda…dar sa stiti ca penescu chiar nu-i un domn. a avut la derapaje,la fel ca iancu si becali,probabil nu le-ati urmarit dvs.
Leave a Comment