Fotbalul vorbit şi scris

Fără scandalurile din afara terenului, tot ce întîmplă în teren e ceva mai mult decît zero

Regret că începe returul. Fotbalul din teren e mai degrabă plicticos. Dacă n-am avea certurile, dezvăluirile şi poveştile despre transferuri şi aranjamentele dintre cele două jumătăţi de campionat, fotbalul nostru n-ar avea nici un haz. Ce interes poate să prezinte un meci dintre Otopeni şi Buzău? El prezintă oarece interes doar pentru o mînă de fani din Otopeni şi Buzău. Zece - douăsprezece din echipele noastre din Liga-ntîi, în afară de nişte antrenamente anonime, nu produc nimic în intersezon. Nici un scandal, nici un transfer plin de poveşti ajutătoare, nici un subiect de ziar.

Fotbalul nostru vorbit şi scris, în schimb, e pe primele locuri în Europa. Vîrful aisbergului abia de se vede deasupra apei, dar în adînc, ce de cantitate! Ce viaţă! Şi cîteodată ce moarte! Aş face şi un clasament al întîmplărilor din fotbalul vorbit - scris, primul loc deţinîndu-l tot Steaua şi Gigi  Becali. Fără materialul penal şi imoral furnizat de moşia latifundiarului  piaţa vorbei şi a scrisului ar fi săracă. Degeaba încearcă Dinamo să stîrnească furtuni mediatice, tot în teren trebuie să se ia în seamă. Unii, şi-n puşcărie or să fie mai căutaţi de presă decît alţii.

Nu trebuie să fim sceptici. Fotbal bun în teren n-am avut şi n-o să avem mult timp, dar istorii mai captivante decît “Valiza” şi stenogramele DNA-ului, foarte probabil că da. Lumea s-a săturat de arbitraje vîndute şi de frăţii cooperatiste. După cum merg treburile în ţară şi-n Ligă, sînt coapte condiţiile pentru  violuri în grup, pentru atacuri armate, pentru  încăierări cu pistoale.
Cum probabil a observat toată lumea, cîteva din situaţiile limită ale spectacolului sportiv nu constituie decît prin excepţie subiecte de larg consum. Dacă am avea un singur stadion declasat şi toate celelalte ar fi de rang continental, atunci, da, mizeria unui stadion ar fi un scandal. Dar cum să devin un scandal mizeria generalizată a stadioanelor noastre? Cînd n-ai termen de comparaţie, urîtul trece drept un lucru normal. Ce-ai măi, române, cu toaletele noastre, că doar la toaletă nu te duci ca la bal. E normal să calci în bălţi de urină şi-n rahaţi. La urma urmei, anormal ar fi să dai în mai multe bălţi de urină în tribună. Dar vede oricine că-s mult mai puţine.

Păcat că s-a terminat pauza de citit. Or fi derbyurile pasionante, dar cronica unui meci trucat n-o să fie niciodată mai savuroasă şi mai plină de substanţă intelectuală  ca înregistrarea unui dialog de patrimoniu , doldora de băga-mi-aş şi mînca-ţi-aş, între un antrenor al Naţionalei şi un investitor cu licenţa în drept luată la grajd.