Echipe care nenorocesc fotbalişti

La Steaua, ideea de echipă e lipsa de demnitate a individului

Adevărata problemă la Steaua nu e că s-au făcut achiziţii proaste. Achiziţiile proaste sînt consecinţa felului bezmetic în care patronul conduce clubul, nu cauza.  S-au adus jucători cu frica de a nu greşi. Or, condiţia dintîi a greşelii e teama, decizia apăsată de complexe şi pripeli.

Buni sau foarte buni la formaţiile de unde au fost cumpăraţi, cei mai mulţi din jucătorii români şi străini s-au stricat la Steaua. Unii definitiv. Toate discuţiile despre adaptare sînt prostii. Nimeni nu se adaptează la dictatură. Unii rezistă mai mult, alţii se pierd de la prima întîlnire cu ciudatul, dar tot neadaptare la om se cheamă. Nu la sistemul de joc sau la public nu s-au adaptat ei, ci la Gigi Becali.

La ce sistem de joc să se fi adaptat, dacă n-a existat niciunul? Poate un jurnalist de sport sau un antrenor să numere particularităţile de teren ale Stelei şi modul în care s-au constituit ele într-un stil? Jocul Urziceniului îl recunoşti, jocul Clujului are o definiţie, poate fi povestit. Există un marcaj la caracter în jocul Galaţiului, la fel cum există unul şi în acela al Craiovei. Felul de a fi şi de a profeţi al lui Gigi Becali, voluntar, exaltat, paranormal e bun pentru începutul lucrurilor. Steaua e echipa care nu poate să continuie ce a început pentru că exaltarea e ca un drog, dă un avînt, un plus de participare o vreme, după care urmează sevrajul. Jucătorii care pleacă de la Steaua, jucătorii ar trebui să treacă printr-un spital de recuperare psihiatrică.

Eu, unul, n-aş putea sta nici o zi alături de un şef care zbiară, care se schimonoseşte cînd îmi vorbeşte, care face tot timpul caz de banii lui şi care de fapt n-are pic de respect pentru individ. Pentru Gigi Becali, fotbaliştii nu sînt oameni, sînt proprietăţi. Pe proprietate poţi să şi scuipi şi nu reacţionează. Astăzi, pe cîţiva din fotbaliştii terminaţi de Steaua poţi să scuipi, şi nu protestează. Banii lui Becali i-au nenorocit. Eu, dacă aş fi insultat, aş face moarte de şef. Rada, Cristocea, Arthuro şi toţi ceilalţi scuipaţi cu vorba de Becali sînt firi slabe. Au preferat să se rateze, decît să aibă o răbufnire de demnitate. La Steaua, ideea de echipă e lipsa de demnitate.

Marea performanţă e o lucrare de bisturiu, nu de topor. Veniţi pentru bani şi cu amăgirea unor cariere europene, toţi jucătorii aduşi de Steaua s-au ratat. Unii molipsiţi de entuziamele pravoslavnice ale lui Becali au jucat la rupere şi pentru că n-au avut fibră dură, s-au rupt şi n-or să se mai repare în veci. Pleşan e cazul de manual. Alţii s-au îndulcit la aşteptatul pe bani şi asta i-a scos din sport. Toate ratările însă au la Steaua o pricină comună: vinovata nepricepere la oameni a patronului.

33 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 33 cata on 20.12.08 at 10:53 am

***

La Steaua nu are cine sa faca trasferuri

# 32 ady on 17.12.08 at 11:59 am

Nea Tudorika,
Le ziseshi bine de data asta. Adevarul ca tot ce atinge ciobanu’(antrenori si jukatori) se transforma in mingi de ping-pong intre manifestarile psihotice ale lu Jiji si dorinta de bani cu orice pret.
Halal organizatie. De performante nici nu mai amintesc.

# 31 Tristar on 15.12.08 at 2:32 pm

Domnule T. Octavian, articolul dvs. atinge, intr-un mod realist, unele aspecte legate de “viata” actuala a Stelei si de personajul “Gigi Becali”. Ii dau, insa, dreptate lui SASA (#25), care spune: ,,Fotbalistii care nu au valoare nu se pot strica la Steaua, probleme au fost si sunt cu antrenorii, care nu reusesc sa adapteze un stil de joc (n.a.: eficient) care sa se potriveasca” echipei. Nu mai repet ideile lui, insa, lipsa unui antrenor capabil sa vada ca mijlocasii Stelei sunt in proportie de 90% “recuperatori”, “la inchidere” sau cum vrem sa le mai zicem si n-au valente ofensive, n-au placerea jocului si fenta in sange si, deci, nu stiu sa creeze faze, cu alte cuvinte “nu stiu sa atace”, toate acestea, determina un stil de joc la intamplare al Stelei, lipsit de imaginatie si creativitate, usor de ghicit si de oprit, chiar si de echipe slabe, precum Buzaul sau Otopeniul. Sa urmariti, de curiozitate, ce fac alde Lovin, Ov. Petre, Radoi, Tiago Gomes sau Plesan dupa ce apararea recupereaza mingea si trebuie sa construiasca atacul. Va spun eu: ii asteapta pe P. Marin sau Ogararu sa vina din spate si sa le paseze mingea in lateral. Si atunci, cum sa mai surprinzi pe cineva?!? Va dau dreptate si dvs., pentru ca, din pacate, cel mai galonat club romanesc este condus de un “fanfaron”, de un megaloman, caruia i s-a urcat “vedetismul” la cap. Pe langa faptul ca nu stie sa lucreze cu oamenii, nici nu se inconjoara de oameni capabili, cu “coloana vertebrala”, care sa-i suplineasca lipsurile. Peste toate acestea, insa, se afla “afaceristul” Becali, cel care, in ciuda lipsei de diplomatie si a simtului masurii in comportament, stie sa dramuiasca in interes propriu “fondurile”, astfel incat sa nu iasa in pierdere. Problema este ca STEAUA A DEVENIT, in mainile lui Becali, O JUCARIE. Nu conteaza ca ne facem de ras in tara si afara. Important este, in viziunea lui Jiji, sa aiba el mijlocul de “a iesi in fata”, fiind, acum, dupa alegeri, singura modalitate de a mai fi in centrul atentiei. Becali nu are bani sa o faca sa straluceasca “PRECUM SOARELE DE PE CER”. El atat poate d.p.d.v. material, dar “nici nu o lasa sa moara de foame”. S-ar putea sa vina un altul care sa fie mai “zgarcit” decat Jiji, dar , care, cu un management inteligent, sa atinga performante superioare celor obtinute cu “valiza”. Practic, milioane de suporteri stelisti asteapta, cu sperante tot mai stinse, numirea unui antrenor adevarat, peste care sa nu se mai bage “demiurgul” Becali si hotararea lui de a vinde niste terenuri si de a cumpara, apoi, cativa jucatori de clasa internationala. Tare mi-e teama, insa, ca vom muri cu speranta.

# 30 zaystaf on 15.12.08 at 1:39 pm

Moshulik sincer Semedo era bunicel la Cluj dar cand joci titular si pana in minutul 75 nu dai macar o pasa buna si ai 2 suturi din 6 m pe langa poarta cu poartagoala asta deja nu mai depinde de Gigi. are sh el un rol dar sincer Semedo sh Surdu chiar au avut sanse sa demonstreze. Nu ii iau partea lui Gigi insa dak u ai sta sa analizezi rolui lui in fotbalul romanesc este ca a creat concurentza reinviind acest sport in europa pt romani. Datzi sfaturi totzi pe banii lui insa niciunu nu recunoastetzi ce a facut el defapt. Sincer daca nu ar fi el sh Steaua voi nu atzi avea ce sa scrietzi numai minciuni k altceva nu se vinde decat Steaua si scandalurile lui Becali.

# 29 CL on 15.12.08 at 1:04 pm

Ca de obicei, degetul pe rana pus in mod logic, de bun simt, fara patima, fara umbra vreunei “comenzi”, mostra de presa adevarata.
Sarbatori fericite, maestre!

# 28 blue on 15.12.08 at 12:38 pm

BRAVO! excelent articol!

# 27 mihai arsene on 15.12.08 at 12:07 pm

buna si replica lui Becali la adresa Timisoarei care a batut cu ciurucurile de la Steaua.
Multi jucatori cedeaza psihic datorita “psihologiei” marca GB si-a antrenorilor care-i lasa fara apararea parinteasca.

# 26 Ionut G on 15.12.08 at 11:58 am

De urmarit ca toti cei care injura sau jignesc in comentarii, nu au nici un argument. Dau doua trei vorbe de duh si gata se retrag. Frustrari cumva ?!

# 25 SASA on 15.12.08 at 11:37 am

GRESESTI !
Fotbalisti care nu au valoare nu se pot strica la Steaua , probleme au fost si sunt cu antrenorii care nu reusesc sa adapteze un stil de joc care se potriveste . Adu-ti aminte de Pr0tasov care cu aceiasi jucatori avea un stil de joc si Olaroiu care a mai dansat o vara cu stilul pe care-l imprimase Protasov . Dupa el POTOPUL !!!
Toti antrenorii cu Hagi in frunte nu reusesc nimic fiindca nu stiu nimic . Daca venea sau vine Dan Petrescu sau Grigoras atunci sa vezi ce joaaca Steaua cu “stricatii”

# 24 costin voicu on 15.12.08 at 11:21 am

E hai ca a-ti ramas fixat pe Steaua domnule Octavian. ***chiar ma mai uit cateodata si la televizor cand sunteti printr-o emisiune si remarc ce “Gica contra ” sunteti in general.
Zice domnul Fanus Neagu in ultimul articol foarte frumos ; “urat mai traiti domnilor”.

# 23 teo on 15.12.08 at 10:56 am

Bine zis “batrane” ,o asemenea creatura nu trebuie sa conduca un club de renume in europa,Neaga,Plesan,Badea si altii,baieti care ar putea face fata cu brio si la echipa nationala,au ajuns sa faca ghetele pe la vestiare pentru ca **** beky are impresia ca stie ceva despre fotbal,mai bine ar sta la tv cu tot nemul lui de *** si ar lasa pe altii sa conduca,greseala vietii lui a fost atunci cand la gonit pe MM,acolo s-a rupt filmul si de atuncie in continua cadere,problema e ca e aproape de de pamant steaua.Pacat,pacat,pacat…

# 22 razvan on 15.12.08 at 10:55 am

nu trebuie gigi becali sa se priceapa la oameni si nici argaseala sau teia sponte ;la Steaua lipseste sistemul bine cladit care transmite o atmosfera prielnica.este un rationament logic care trebuie urmat: oamenii capabili creeaza un sistem bun care sa lucreze mai departe pentru oamenii de rand.cum spunea Noica nu trebuie sa ne concentram pe bacanul de la coltul strazii, ci trebuie sa cream un sistem care sa-l inghita pe bacan si sa aiba grija de el.asa fac americanii si vad ca nu le merge chiar rau…

# 21 adevar on 15.12.08 at 10:52 am

Nene pacat de ata aia alba!In mod voit le cam incurci!Una este ca s-au adus “lulele de fotbalisti” si alta e cu “stricatul lor”!Pai de intimidati ce sunt nu mai stiu sa dea o pasa,sa faca un dribling,etc.?Ii tine patronul de picioare cand dau in bara si-n tribuna cu “basica”aia?La vazul “ciobanului” se pierd si nu mai sunt in stare sa faca un un-doi ? De ce unul ca Ogararu poate si nu se intimideaza?”Broblema” e ca unii nu stiu si nu pot,altii nu mai vor, iar “restul ” sunt cam putini ca sa mai iasa cava !Este o “ciorba de prostie” gatita de patron dar din pacate cu ajutorul “stafului genial” si al “antrenorilor mediocri” care s-au perindat pe la echipa in ultimii ani ! A gresit in primul rand , fiind prea credul si lasandu-se influientat cu usurinta de cei mentionati mai sus care mai apoi au fost dati la o parte pe merit sau s-au retras !In tot lotul asta nu sunt mai mult de 3-4 jucatori care sa faca fata in C.L. si astia cu indulgenta dar “marii antrenori” i-au bagat in cap “ca sunt multumiti de lot”(vezi:Hagi,Lacatus,Munteanu,etc.) si ca nu mai este nevoie de transferuri la momentul respectiv ! “Marile vedete” s-au umflat atunci in pene si nu si-au revenit nici cand au vazut ca nu sunt in stare sa bata nou-promovatele!
Antrenorul oricare ar fi el trebuie sa fie sincer cu patronul si sa-i prezinte situatia reala daca este CAPABIL SA EVALUEZE CORECT TOT LOTUL !DIN DORINTA OARBA DE A FI “MARE ANTRENOR LA STEAUA ei toti au gresit in evaluare sau au tacut pentru a nu-si pierde postul !In afara de 5 insi ,nici unul din cei ce vor pleca de la steaua nu vor face vreodata fata la o echipa de top din Europa pentru ca pur si simplu nu au valoare(de nu fac fata “presiunii” patronului inseamna ca valoare nu-i !).La toti s-a remarcat faptul ca s-au bucurat nespus cand au venit ceea ce denota faptul ca au dat “tunul vietii”!O mare valoare se bucura atunci cand realizeaza ceva,face un meci bun,castiga un trofeu sau demonstreaza valoare acolo unde este!Multi dintre cei veniti la steaua se multumesc cu salariul bunicel chiar daca nu apuca sa joace decat la echipa a doua sau acolo unde este imprumutat!
*** nu faceti decat sa luati apararea jucatorilor si antrenorilor incompetenti !Jucatori adusi pe asemenea sume mari nu au dreptul sa se chinuie cu codasele clasamentului si lipsa rezultatelor nu poate fi imputata numai patronului!Faptul ca voi tot insistati intr-o directie(numai patron) va descalifica pentru ca dovediti ca nu stiti fotbal deloc !Dar noi cititorii ne-am obisnuit deja cu aceste comentarii ale voastre care n-au nici o legatura cu jocul in sine si va descalifica zi de zi !

# 20 ANTI_GSP on 15.12.08 at 10:35 am

Slab articol,
***

# 19 edy on 15.12.08 at 10:34 am

domnu octavian dumneavoastra aveti ceva cu steaua ?ca vad ca numai articole din astea aiurea scrieti si doar de steaua.sunteti chiar obsedat.

# 18 Florin A on 15.12.08 at 10:31 am

Suoper comentariu ! Super adevar.Sunt stelist si sunt disperat (hai sa nu dramatizez !) de data asta dl Octavian are dreptate.100% !Felicitari.O radiografie mai buna a Stelei nu facea nici cel mai mare specialist in fotbal ( daca o fi vreunul in Romania ! )

# 17 angus on 15.12.08 at 9:43 am

Si va dati seama ce o sa urmeze , micul paranoic a declarat mai deunazii ca va fi un dictator , care va decide tot … *** iar el conduce cel mai mare club de fotbal din Romania … Dar nu-i nimic totul are un sfarsit , iar cel al lui Becali e mult mai aproape decat si-l inchipuie … Cum a aparut ( in fotbal ) asa va si dispare … Fara regrete …

# 16 ibm on 15.12.08 at 9:42 am

felicitari pt articol!!
ati mai pus un punct pe “i”.

# 15 Gabriel POPESCU on 15.12.08 at 9:00 am

Srieti des , foarte mult si…prost uneori! Ca acum , de exemplu.

# 14 dropkick on 15.12.08 at 8:10 am

EXCELENT!!!

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.