Calificarea în primăvara europeană, Steaua, Dinamo şi Rapid o joacă la DNA
Fiind fotbalul doar o afacere în spectacol, e logic să vedem pricina tuturor necazurilor chiar în aceşti bani. La Rapid, Dinamo şi Steaua, altfel spus la cluburile care au băgat în transferuri, în salarii şi în prime mai mulţi bani decît toate celelalte echipe, nu doar din Liga Întîi, ci din toate ligile, nebunia a început de cînd relaţia dintre banii negri şi banii albi e arbitrată de DNA.
La Rapid, cel puţin, războiul e la vedere. Transferurile care au făcut la repezeală din Rapid cea mai străină formaţie din campionat put toate a cacealmale. Calmul cu care şmecherul de Peseiro îndură insulte, apropouri şi ameninţări de toate naturile dovedesc că portughezul nu e singur în falimentul de la Rapid, că şi-a adus şi un grup de guerillă cu care rade Rapidul la bani, profitînd de panica lui Copos şi prostirea lui Taher. În acest scenariu mafiot de parazitare grăbită a unui club speriat rău de DNA un rol important îl joacă angajaţii clubului, directorii, directoraşii şi vorbitorii oficiali, care ştiind că totul ar fi să se ducă dracului, s-au făcut parte cu samsarii şi cu portughezii.Nu şi cu jucătorii români, fiindcă aceştia, dacă vor pleca pe la casele lor, tot în România rămîn şi tot de DNA-ul nostru vor fi traşi de limbă. Portughezilor n-ai ce să le faci. Chiar dacă Rapidul nu mai are din ce-i plăti, are grijă UEFA să le scoată banii pe contracte de la FRF.
La Steaua, numărul celor băgaţi în bugetul de transferuri şi în comisioane e mare cît o Steaua 3. Pe Gigi îl fac la buzunar neamurile de sînge şi cele prin adopţiune. Pînă una, alta DNA-ul are treabă cu valizele, nu cu portofelele. Cînd Gigi va vedea negru pe alb cum i-au mîncat lui banii negri pe cei albi, va păţi o bubă la inimă. Una e să tolerezi nişte ciubucuri şi alta e să descoperi c-a fost prăpăd. Ziua deconturilor mici şi mijlocii la Steaua nu-i departe. Depinde în ce viteză o să intre DNA-ul după alegeri, dacă o să meargă cu frîna de mînă trasă ori o să bage din a-ntîia direct în a patra. Dacă Gigi nu se face deputat, la Steaua va fi un sfîrşit de bal mare.
La Dinamo, tot la mişcarea banilor negri şi cenuşii în transferuri e durerea. Relaţia de prietenie dintre Turcu şi Borcea e ca de la martor la învinuit. Iar aceea dintre Borcea şi ceilalţi acţionari, ca de la învinuit la spectatori cu acte în regulă. Depinde pe mîna cui intră Internele şi cît de civil e miliţianul care o să le ia. Cît timp e pe locul unu, Dinamo ţine rahatul sub covor. Dacă îl pierde, o să avem numai veşti proaste despre transferurile aranjate de Rednic. Alde Blay şi Ze Kalanga, mari caractere şi intimi ai palatelor din ţările lor, vor povesti în ziarele de triburi cît costă la Dinamo plăcerea de a-ţi face de cap şi a mai şi lua nişte bani pentru asta.
Asta e, calificarea în primăvara europeană se joacă la DNA, nu pe teren.


7 comments ↓
Domnule, raspundeti va rog la intrebarea:
Daca erau bani negri, nu cumva era si Gigi interogat la DNA pe probleme de transfer? Pentru matale trebuie sa precizez ca banii din valiza erau dovediti cu acte de extragere din banca.
Asadar…….cred ca simplul act de a scrie nu aduce si valoare articolului. Pacat.
Bine ar fi ca DNA asta sa faca treaba , ca multa lume din tara asta ar dori ca cele 2 Cluburi lasate de Comunisti mostenire (MILITIA si ARMATA) sa se duca pe apa sambetei , iar cei din Bucuresti exclus Rapid , sa inecapa de la 0 , cu formarea unor Echipe noi in Romania (Democrata)anului 2008. Atunci se poate spune ca mizeria din fotbalul din Romania sa dus pe apa Sambetei , cu toata istoria falsa a Campionatelor castigate de aceste 2 echipe.
Dezinformezi nene, si Muresan si Gica Popescu si Mitirtelu si etc. joaca pe la DNA, sar nu ai vrut sa scri prt ca articolul ar fi devenit banal. Aproape toata Liga 1 joaca pe la DNA mai putin guvernantii.
Am inteles apropoul! Stim cu totii ca chefere cluj este echipa DNA-ului si ca va domina mult si bine fotbalul romanesc cu banii Lojei Maghiare din Canada! Cu banii de acolo , sunt “negrii” ca sunt nedeclarat, se cumpara tot fotbalul romanesc si toata mass-media! Si eu care stiam ca banii n-au miros, dar vad ca lupii din Coalitia Anti Steaua si mass-media il simt! Sa va fie de bine si vreau sa va vad si pe voi la DNA! Comandate, nu, mon cher?
In mare este evident ca aveti dreptate.Cred ca ati uitat sa-i amintiti si pe cei dela Timisoara…sau e doar o impresie…a celor ce n-am inteles abandonul d-lui Iancu ?
…comme d`habitude, d-le Tudor.
Simplu, profund, -atat cat poate fi de “profunda” lume a fotbalului de la noi- fara echivocuri, pe`ntelesul celor ce se revendica din/la aceasta lume, a fotbalului romanesc. Chapeau …bas!
Ah, domnule Octavian, cine v-a adaugat acea virgula in titlu?
Leave a Comment