Piţurcă judecat pentru sîngele vărsat

de TUDOR OCTAVIAN

  E, totuşi, atît de consolator să vezi cum se chinuie Franţa şi Italia să nu cadă mai jos decît noi!

Cei mai mulţi din cei care-l învinovăţesc pe Piţurcă de ratarea sferturilor ar trebui să tacă. Să nu-şi dea cu părerea despre fotbal un timp bun de acum înainte. Ne-am convins că jumătate din lot n-are valoare de Europene, iar cealaltă jumătate nu mai are de multă vreme motive să-şi dea sufletul, ca ruşii, pe teren. Prima jumătate n-o să obţină niciodată mai mult decît a obţinut pînă azi, pe cînd jumătatea a doua şi-a făcut plinul şi nu pierde nimic pierzînd nişte sferturi continentale.

Victor Piţurcă a realizat tot ce şi-a propus: o calificare semnificativă şi o ieşire din scenă decentă. Cu un joc al şanselor şi mai favorizant, ar fi intrat în istoria comică a competiţiei. Nimeni pînă azi n-a ajuns în sferturi cu un singur gol. Noi am fost foarte aproape de această stranie performanţă. De fapt, nu noi, ci Piţurcă. Noi am am vrut altceva, iar Piţurcă doar ce putea efectiv să obţină. Piţurcă a reuşit un maximum de prezenţă, cu un minimum de efectiv performant. Prezenţa nu obligă la calitate, nici la spectacol. Am bifat o participare la Europene, după ce ani buni n-am bifat nimic.

Nu mi-e drag Piţurcă. Pe un om care nu-ţi e simpatic, nu e obligatoriu să-l deteşti. E suficient să-l înţelegi.  Cu jucătorii pe care îi are la dispoziţie Piţurcă, trebuie să fii naiv sau pur şi simplu prost, ca să anunţi performanţe ieşite din comun. Piţurcă mi-a fost indiferent, deoarece nu avea sens să mă mint şi să sper la semifinale şi la titlu.  Nu avea sens să sufăr pentru o formaţie de mîna a doua, care nu avea cum să devină  dintr-odată mai bună. Ia s-o mai terminăm cu metaforele. Nu e o nouă generaţie de aur, e o generaţie de alpaca.

Grupa morţii trebuia să se cheme grupa morţilor. E singura care n-are o echipă în semifinale. Am văzut meciurile Naţionalei în Franţa, într-o familie franţuzească,  şi am putut fi mîndru de România, pentru că Franţa şi Italia n-au jucat deloc mai bine. Poţi fi patriot şi bucurîndu-te politicos de necazul altora. E, totuşi, atît de consolator să vezi cum se chinuie Franţa şi Italia să nu cadă mai jos decît noi! E atît de plăcut să-i vezi pe trufaşii de franţuji cum vorbesc controlat, cu un vizavi de solidaritate, de înfrăţire la pagubă, despre italieni şi români!

Paradoxul acestui turneu final e că ne scuteşte de o ipocrizie. Nu ne mai simţim obligaţi să fim amabili cu nişte fotbalişti plafonaţi ori incompatibili cu standardele fotbalului mare. Piţurcă n-a avut încotro. Piţurcă a trebuit să mimeze un fotbal tacticizat cu nişte jucători care pasează prost, driblează modest, n-au simţul direcţiei şi al distanţei şi aleargă legaţi la ochi. Ce să caute un Florentin Petre şi un Nicoliţă în Naţională? Ce să le mai ceri unor Daniel Nicolae şi Marius Nicolae, cînd de ani de zile nu mai dovedesc nimic? Cît eroism să-i pretinzi lui Rădoi, cînd de vreo patru ani stă mai mult prin spitale, decît în teren? Piţurcă a fost obligat să trateze cu delicateţe un număr impresionant de neputinţe fizice şi blocaje psihice, iar soluţia era una singură: să-i ţină în apărare, să-i oblige la o luptă corp la corp pe redute, nu în cîmp deschis.

Cît despre Mutu, lucrurile sunt clare: i s-a urcat iarăşi la cap! Are picior şi chef de joc, dar numai la Florenţa. La lot are doar probleme. Odată şi odată, Piţurcă ar trebui să vorbească deschis despre ele. Altfel Mutu o să-l scoată pe Piţurcă de la Naţională, nu rezultatele.

103 comments ↓

Pagini: [6] 5 4 3 21 » Afiseaza toate comentariile

# 103 Calin on 30.06.08 at 2:27 pm

Piti a scos maximum din cei pe care i-a luat cu el!
Dar daca era Aragones la noi si lua la EURO pe Deac pe Stancu , pe Ochirosii , Tatarusanu , Mardare , Danciulescu , Trica , Margaritescu si altii in forma la momentul respectiv ce se intampla?
Dupa parerea mea mai bine jucam frumos si nu luam nici un punct decat asa cum a facut Piti!

# 102 Iulian on 30.06.08 at 2:15 pm

Va respect foarte mult, dar aici gresiti. Piturca este vinovat, el a facut lotul, nu inteleg ce cauta Banel si F. Petre la nationala, poate si altii. Piti merita felicitari pentru calificare, dar mai departe? Iar stam si ne plangem de mila in loc sa facem ceva? De asta e platit, sa vina cu solutii, sa faca acel “ceva”.

Nu-l contesc, Piti e un antrenor foarte bun, dar la Euro a gresit, sper sa invete din greseli.

# 101 bengy on 30.06.08 at 11:17 am

E jenant articolul. Nu Piturca si-a ales jucatorii aia? De unde va vin ideile astea cu lasatul in pace ma fratilor? Sau ce sa inteleg? I-a facut altcineva lotul? Dai cu stangu’n dreptu’ nea’ Octaviane. Lasa-te de meserie macar, daca tot te contrazici singur. Poate nu stim sa antrenam, ca sa trecem in locul lui Piturca, dar pentru comentat nu-ti trebuiesc studii superioare. Ar trebui sa fiti mai atenti cei care sunteti favorabili lui Piturca, ca te cam uzi daca faci importiva vantului…

# 100 Sorin on 30.06.08 at 1:38 am

vedeti “domnule” Tudor Octavian de ce nu avem cum sa facem mai mult. Pentru ca noi suntem multumiti daca moare capra vecinului, la fel ca si in articolul dumneavoastra. Asa sprtivi asa “jurnalisti”.

# 99 gabone25 on 30.06.08 at 1:34 am

asta este articol scris superinteligent,este o radiografie perfecta,Piturca a scos maximul ,daca ar fi iesit din grupe ar fi fost un miracol al fotbalului cu ce avem la dispozitie.
cu exceptia catorva,jucatorii sunt mediocri,singurul lucru de imputat lui Piti e faptul ca nu l-a luat pe Bratu si poate tactica de la meciul cu Olanda dar cred ca daca ne-am fi deschis la joc am fi furat-o rau

# 98 muc on 29.06.08 at 8:04 pm

Piti n-are nici un fel de legatura cu meseria de antrenor!Nu a stiut sa-si formeze lotul pentru campionatul european.A adus la lot smecheri si iesiti din forma pentru a le ridica cota pe piata.L-a adus pe Contra si a mai pus un jucator,pe Banel,sa alerge pentru el si sa-i acopere golurile lasate in aparare

# 97 kun II on 29.06.08 at 4:10 pm

acelasi discurs comunist, domnule. sa tacem daca avem alta opinie? poate era buna securitatea sa ne inchideti gura celor care avem alta parere!?? dar cine a facut selectia aceasta domnule comunist?

# 96 ovidiu on 29.06.08 at 10:01 am

ECHIPA ROMANIEI=MEDIOCRA !
JUCATORI FARA AMBITIE SI FARA PATRIOTISM INTERESATI DOAR SA LE CREASCA COTA PENTRU UN TRANSFER MAI BUN SI BANI MAI MULTI!
S-A VAZUT CLAR CU ITALIA CUM S-AU DAT LA O PARTE MUTU SI CHIVU JUCATORI CARE JOACA IN ITALIA!
DE CE A RATAT MUTU PENALTY-UL?PENTRU CA I-AR FI FOST GREU SA MAI JOACE IN ITALIA !
PACAT DE SUPORTERI CA AU FOST PACALITI DE NISTE TRADATORI DE FOTBALISTI CARE SI-AU VAZUT NUMAI INTERESUL LOR!

# 95 Semaca on 28.06.08 at 8:27 pm

Imbatranesti urat, nea Tudorica. Acum umbli cu prostii. De la dta. chiar aveam pretentii. Pacat.

# 94 Dan on 28.06.08 at 4:46 pm

Cît despre Mutu, lucrurile sunt clare: i s-a urcat iarăşi la cap!

Amen! Aveti perfecta dreptate!

# 93 asparagus on 27.06.08 at 2:39 pm

Cred ca ati surprins esenta. Echipa noastra nu este in stare de nimic iar alta echipa nu se poate face. Astia sunt ,cu astia defilam!

# 92 @ gabi on 27.06.08 at 10:56 am

ar trebui sa iti dea banii tie, domnul ziarist , care nu stie ce scrie, dar scrie ca sa-si ia banii!
felicitari!

# 91 gabi on 27.06.08 at 9:58 am

Scuzati o parere total nevizata - spre deosebire de parerea dumneavoastra de specialist care isi primeste bani (!!!) pe ceea ce scrie despre fotbal si despre oamenii de fotbal … dar eu cred cu sfintenie in urmatoarele (repet : mici si neavizate) opinii despre prestatia Romaniei din ultimul meci al grupei:

1. Atunci cand Italia conduce cu 1-0 si are un om in plus nu te bagi cu fundul in poarta
2. Atunci cand Olanda te conduce cu 1-0 nu te bagi cu fundul in poarta
3. Atunci cand olandezii nu stiu cum sa rateze mai cu folos pentru noi si ptr ei ;) incerci si tu sa mai iesi din jumatatea ta
4. Daca tot o faci pe marele jucator de pocker si speri in ultima mana castigatoare… macar nu ramai cu un singur atacant in teren si cu toti mijlocasii ofensivi cu sarcini de pazire a liniei noastre de fund
5. Piturca a insuflat o mentalitate de looser echipei. Piturca le-a indus o stare de frica. Piturca a creeat un zid intre el si echipa in momentul in care nu asculta de loc de parerea jucatorilor care si-au dat seama ca trebuie sa atace altfel nu mai au timp sa faca nimic. Sincer cat de orb trebuia sa fie ca sa nu isi dea seama ca scapa meciul din mana daca nu da comanda sa se iasa din jumatatea noastra?
6. Cea mai mica si neavizata dintre toate : Atunci cand mai ai nevoie de 2 goluri nu te aperi

Si toate aceste pareri sunt scrise cu tot respectul fata de acest minunat om Piturca… acest descoperitor de David Beckham-i pe flancul nostru drept (vezi eternul si nefolositorul Florentin Petre si maratonistul dar nu fotbalistul Nicolita)… acest antrenor care a calificat totusi Romania… si a jucat bine in grupe doar cu Italia.
Doar cu Italia pentru ca Franta a fost o echipa total impotenta o echipa cu care era totusi atat de usor sa dai gol si atat de usor sa nu primesti.

Cat despre fraza :
“E, totuşi, atît de consolator să vezi cum se chinuie Franţa şi Italia să nu cadă mai jos decît noi!”
jos palaria… ati reusit in acest magnific fragment de proza geniala sa concentrati o extraordinara (sau poate doar ordinara) filosofie romaneasca in genul “sa moara capra vecinului” sau “bine ca nu-s cel mai prost din curtea scolii”.
Prin aceasta fraza imi dau seama de un lucru: Victor Piturca este antrenorul dumneavoastra - il meritati din plin. Pacat de noi, de anormalii fara mentalitate de perdant, ca noi n-am facut nimic pentru a-l merita.

# 90 batman on 26.06.08 at 10:51 pm

D-le Tudor Octavian, puteai sa dai dovada de ceva mai multa retinere, in a aprecia performanta Romaniei la Europene. Esti deja cu un metru in spatele liniei portii, dar mingea a ramas undeva in spate. Pai ce sa facem acuma, sa construim “era” Piturca? Piturca s-a luptat pentru 2 puncte sa-l multumeasca pe Mircica @ Co, si nu pentru suporterii romani. Romania a juca ca o echipa “fricoasa” si nu a placut nimanui. Nu stiu ce se intimpla cu dumneata. Esti cu adevarat “liber”? Sau te influenteaza cineva ?

# 89 eugen on 26.06.08 at 4:25 pm

in minutul 13 Turcia a tras pe spatiul portii mai multe suturi decit echipa RATATILOR spre poarta tot campionatul.
comentati TOVARASUL tudor octavian

# 88 bekali on 26.06.08 at 2:47 pm

Talent sriitorices, dar varza la fotbal. Pai daca Piturca nu avea ce face de ce nu a lasat pe altul. ca doar nu era obligatoriu sa joace nimeni cu jucatorii astia! sau erau o fatalitate? antrenor era bekali srl?

# 87 macarena on 26.06.08 at 11:14 am

JO on 26.06.08 at 11:12 am

na-ti-o franta ca ti-am dres-o!

care e legatura?

a spus cumva baiatul ala, caruia i-ai raspuns tu, ca mutu e la fel de bun sau mai bun ca hagi?

# 86 JO on 26.06.08 at 11:12 am

Raspuns la “Mutu joaca altceva la nationala pentru ca nu-l are antrenor pe Prandeli .” :
Hagi juca si la club si la nationala la fel si a avut o gramada de antrenori.

# 85 ariel on 26.06.08 at 10:08 am

Mutu joaca altceva la nationala pentru ca nu-l are antrenor pe Prandeli .

# 84 G F on 26.06.08 at 10:01 am

Sa ai “pix” nu inseamna sa ai si dreptate, domnule Octavian Tudor. Si dumneavoastra vreti sa “castigati’ polemica iscata in jurul lui Piturca cu o fenta din pix. Va leaga (de Piturca!) faptul ca nu aveti consistenta si incercati sa pacaliti, unul fotbalul, celalalt logica si bunul simt. Romnia nu a jucat nimic! Asta e o evidenta. Echipa a fost alcatuita de Piturca. Alta evidenta. Jocul a fost “11 oameni in spatele mingii”. Alta evidenta. Credeti ca mai intereseaza pe cineva scuzele savante sau justificarile intelepte? Cand joci asa de prost e clar doar un singur lucru: fotbalul merita mai mult! Echipa Greciei din campionatul trecut sau echipa Rusiei de acum nu mustesc de vedete si de goleadori, insa au jucat fotbal. Ce nu pricepeti? ziceti liber. Si inca ceva: sa spui cuiva sa taca numai pentru ca sustine ceva ce nu agreezi te aduce mai aproape de barbugii decat de intelectuali! Zic si eu…

Pagini: [6] 5 4 3 21 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.