Meteahna noastră: o detentă fabuloasă fără urmări
Două mîini, două picioare. Şi cîte un cap. Nu rîdeţi. De aici pleacă totul. Asta e fundaţia oricărui demers românesc la întîlnirea cu goliaţii lumii. Adică ei cu ce sînt mai buni ca noi ? Ce, noi nu sîntem tot făcuţi de-o mamă ? Condescendenţa din spatele surîsului înţelegător al celor mari abia de e mascată. Ei ştiu, ne cunosc, ne văd. Văd prin noi. De fapt, ne facem curaj. Pentru că ne e frică. Inima a stat suspendată la decolarea aeronavei vopsită impersonal (ce păcat!) spre Euro. Dar nu teama de înălţime ne invada, ci teama de înălţimi. Întotdeauna am fost aşa. Întotdeauna am “furat” zborul, ne-am schimonosit pînă la durere pentru imponderabilitatea de-o clipă, nimic comun cu graţia planării zeppelinelor fotbalului. Deci nu, nu sîntem la fel. Ei stau în castele, noi locuim după o prelată. Sîntem altfel. Sîntem români, mereu suspendaţi între infinitul unei victorii şi neantul unei înfrîngeri. “Să mergem cu voie bună”, cerea Mircea Sandu la plecare. “Să stăm cu fruntea sus !”, solicita Lupescu. Cu alte cuvinte, curaj ! Curaj, găină, că mîine…!
Luăm o mare gură de oxigen şi ne aruncăm în gol. Avem această pregnantă senzaţie de Fanfan la Tulipe, salvat mereu de laţul spînzurătorii de o săgeată bine ţintită. Miracolul, mereu miracolul. De ce credem atît de mult în el ? Pentru că ne-a servit bine. Penalty-ul ratat de galezi, traiectoria imposibilă a mingiei lui Hagi, golul neverosimil al lui Chivu cu Anglia. Momente în care soarta i-a tulburat pe adversari. Aşa că ne pregătim de orice. Normal vom pierde pe linie. Dar normalul e perfect improbabil aici. În ‘98 cu Columbia şi Anglia n-am fi bănuit în veci că facem 6 puncte. Dimpotrivă, istoria spune că ne-am poticnit în faţa celor la fel de ‘oţi ca şi noi: Suedia, Croaţia. Cîte puncte facem acum? Zero sau unul, zic pesimiştii. Cinci sau şase, se aruncă alţii. Patru, anunţă moderaţii. Dar nimeni nu ia în calcul cel mai amar pronostic: 3 puncte, cu victorie la început şi apoi două înfrîngeri. Fără calificare, aceasta ar fi varianta oribilă. Să cazi de sus. Şi aceasta e meteahna noastră: o detentă fabuloasă fără urmări. De asta să ne fie frică, adică de noi. Două mîini, două picioare. Dar şi o tehnică, o tactică, o civilizaţie, o istorie, o obişnuinţă a succesului. Un caracter. O inimă. Fotbalul e orice altceva decît o utopie egalitaristă.
13 comments ↓
1 punct maxim. nu sint pesimist, sint realist.
@ calin:
Un agramat e doar***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat).Un agramat care incearca sa dea lectii,fara a consulta dictionarul inainte,e ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat),si penibil,si deosebit de jenant.
“se va pomenii “, da
Am citit articolul fara sa ma uit la persoana care scrie acest articol. Sincer, nu ma asteptam ca si Naum sa fie pe acelasi calapod cu confratii sai de la tv, dar vazind scris “mingiei” , chiar am spus in sinea mea, care ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de cronicar tv o semna aceste randuri? Va rog , invata-l si pe COSMIN ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) si pe ceilalti multi asa zis reporteri , nu ne mai zgariati urechile cu “mingia” , mai ales ca in mod cert acum se va pomenii mult despre acest balon rotund in urmatoarele saptamani.
Adevarul este ca din punct de vedere al valorii, traditiei si palmaresului la turneele finale nu avem nici o sansa. Insa istoria nu mai tine loc de rezultat de mult timp si aici aduc ca argumente Danemarca ‘92, Cehia ‘96, Grecia 2004 si chiar Italia 2006 care venea dupa un imens scandal de coruptie si care culmea era privita cu mila de toata lumea.
Asa ca HAI Romania!!!
Daca intram pe teren cu frica ne luam cate 2-3 de la fiecare. Daca intram cu curaj, le dam 2 -3 la fiecare…
totul tine de atitudine…valoare este.
Cu riscul de a fi usor offtopic, dar pt mine esti ziarist de handbal: Pai nu aceeasi situatie am avuto si la CM de handba feminin din Rusia? Unde ne laudam ca am fost penibili in finala? E vorba de atitudine, exact cum spui: ne multumim cu foarte putin, pentru ca “pestele mare” nu e pentru noi. De ce nu il intrebi pe dl.Gatu care este motivul pentru care nationala feminina nu merge niciodata cu obiectiv clar: TITLUL (mondial/european/olimipic), ci numai caliificarea la turneul urmator, locurile “1-5″ etc.?
buna ziua
la varianta realista, posibila ( dupa mine) si poate la fel de dureroasa prin consecinte, si anume 3 puncte (egal cu fiecare echipa) de ce nu se gandeste nimeni?
domnule naum ce parere aveti?
Trebuie să recunoaştem, plecăm ca out-sideri, dar asta nu înseamnă că trebuie să intrăm pe teren cu gândul că vom pierde. Trebuie să ne jucăm şansa.
Radule de ce iei speranta si tu si Banciu aseara la tv .
):)):)):)Fiti si voi mai ponderati cu sperantele romanilor !:):):)))
hai Romania
av.COLTUC
nu se spune/scrie “mingiei”. E agramatism si nu va caracterizeaza
Draga Radule - stii bine - esti mult prea serios pentru a mai putea starni un zambet de refugiere. Si in plus marshezi… recunosc, e minunat sa vezi puterea zborului unui ciocan, insa prea dureros dupa ce ii simti atingerea. Asa si cu articolul scris: citesti, astepti incordat sa vezi daca nu ai inteles undeva gresit, sa vezi daca nu ai ratat un pasaj, insa logica concluziei este implacabila: tu, ca si cititor, nu te-ai inselat - senzatia articolului e tot mai evidenta, imposibil de intors; ce ar trebui facut? Sa uiti? Sa recitesti? Nu se mai poate nici una, nici cealalta.
Un articol nu foarte departe de crudul adevar…
Leave a Comment