La Euro 2008 vor fi practicate pentru prima dată în istoria fotbalului testele de sînge
Jacques Rogge aterizează astăzi în România. Belgianul acesta calm, cu privirea de învăţător, pe trei sferturi severă şi de rest înţelegătoare, e una dintre cele mai înalte personalităţi ignorate ale lumii. E şeful CIO, are rang de şef de stat, dar e luat peste picior de un Sancho Panza. Judecătorul Serrano a închis sub şapte lacăte cel mai dinamită dosar al sportului mondial, “afacerea Puerto”. 58 de ciclişti beneficiari ai circului ambulant de prestidigitatori sanguini conduşi de “doctorul” Fuentes au fost citaţi. Din 58 doar patru au fost condamnaţi sportiv. Nici unul nu e spaniol. Povestea nu înduioşează. E e vorba de penibilii aceia care dau din pedale. Numai că atunci cînd Guardia Civil a descins în locurile ascunse ale creşelor de sînge, o veste înfiorătoare a răzbătut dinspre subsolurile rău mirositoare : “Pssst ! Sînt pagini întregi cu fotbalişti, tenismeni, atleţi!”. Real şi Barca au fost chemate la vorbitor. Evident, riposta a fost fulminantă, cu violenţa miliardelor pe care le învîrt alde Calderon şi Laporta. Dovada!, au ţipat după modelul coana Leana. Dovada? Păi, întrebaţi-l pe nea Serrano de dovezi. Întrebaţi-l, ia vedeţi, vă răspunde? Jacques Rogge l-a întrebat. Ne dai dosarul ? Ei ?
Acesta a fost răspunsul onor judecătorului ! O mare absenţă. O mare bătaie de joc. O mare de amar.
Ratatatam ! Bun venit la Euro! Serviţi, înfruptaţi-vă! Makelele, Cannavaro, Ronaldo, Lahm, tam-tam, vedete, salturi incredibile, sprinturi benjohnsoniene. Să vezi şi să nu crezi! Păi, cam despre asta e vorba, despre orbire … Dar UEFA nu e FIFA şi Platini nu e Blatter. În Austria şi Elveţia vor fi practicate pentru prima oară în istoria fotbalului teste de sînge. Ura! Vive le roi Michel ! Din culise se aude însă un rînjet incredul. Michel? Un mişel, spun specialiştii antidopingului. Anunţînd o perioadă bine definită pentru detectarea hormonului de creştere, care nu iese la iveală decît 3-4 zile după ce a fost admis în organism, UEFA le indică trişorilor drumul de urmat. De fapt, adevărata revoluţie ar fi controlul permanent şi inopinat. Dar asta e pentru fraierii care scot limba de-un cot pe o bicicletă. Noi, gelaţii, parfumaţii, prizaţii, noi, “manechinii”, nu vrem să fim deranjaţi la plajă. Vrem să dăm goluri şi pentru asta trebuie să fim plini, plini-ochi ! Ca ragazzii de la Juve, care intrau în farmacia clubului ca în bibliotecă: aveau 281 de produse la dispoziţie ! Dar pentru atît lucru vă rugăm să nu vă faceţi sînge rău. Vizionarea plăcută !


27 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Radu Naum
Omenirea inca n`a creat un aparat de zbor care sa depaseasca turla unei biserici. Sau daca l`a creat acesta s-a prabusit spulberand miturile minciunii.
Oricum fotbalul ca sport deja a intrat in Labirint…
Cheers
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ti-e ciuda ca ciclismul e pe cale sa se desfiinteze, dupa ce 90% din penibilii aia au fost prinsi dopati? asta e, sufera in tacere. daca nu iti place fotbalul, nu te uita, da’ nu-ti mai varsa frustrarile pe hartie..
HAI ROMANIA ! BUN ARTICOL !
mi-e rusine sa ma uit la ceva fals mereu…simt un nod in gat cand unul ca Zidane da cu capul intr-ul altul la fel de intzepat(Materazzi) …de-a lungul carierei…2 oameni ai muncii ca sortivi nu ii pot numi …din pacate..sa invatati s sa va educati in spiritul sportului si nu al banilor. Ne amagati constant ca ce vedem la tv e pasiune si munca…de fapt e o mare minciuna. RUSINE….
Am tot asteptata articolul asta ne-ai amenintat de luni cu el !
Excelent , dar te intreb eu : CE FOLOS ?
Toti stiu , si tu si noi si ei ,si…..?!
Publicitate , bani ,muuuulti bani , imagine (cine dracu stia de Abramovici ?!) …..ca asa-i in fotbal , avantaj ei , Radule !
superb articol, ca de altfel cam ca tot ce scrie radu naum. o adevarata dantelarie gazetareasca de sub care ne releva un dur adevar. felicitari
De ce nu ai zis nimic si de tenis,ca tot e Roland Garros-ul acum.Pai numai cand te uiti la Mauresmo si Nadal ce masa musculara au in comparatie cu ceilalti tenismeni.Lui Nadal daca ii dai o bicicleta termina in primii 100 in Turul Frantei.
da Ronaldinho ce ziceti ca mai zice?saracul,ce a ajuns.asta e un exemplu elocvent cu privire la ceea ce poate face apa plata dintr-un sportiv.Neaga ce zice?
felicitari pentru un articol excelent scris
vezi ca aia e afacerea Puerta nu Pureta. dar sunt sigur ca stiai deja
tare articolul
imi amintesc ca cineva spunea ca problemele lui ronaldo de la genunchi au fost cauzate de cresterea excesiva a masei musculare in raport cu masa osoasa in perioada cind se afla la psv si medicii erau adevarati alchimisti
Mda,prea se alearga cu nesat.La Turul Frantei de anul trecut ai pus in discutie cu Banciu problema doparilor la fotbalisti,si sunt convins ca tiparnita primeaza moralitatii in orice sport cu audienta mare.
Dupa cum au spus si alti despre acest subiect pe alte forumuri: pe nea Gicu care vine in tribuna la fotbal si scuipa seminte nu il va interesa in veci faptul ca un X sau Y au baut mai mult suc de portocale si pot fugi mai repede si mai mult. El va veni si va scuipa seminte in continuare si se va bucura in continuare de golurile date de aceia care castiga intr-o saptamana mai mult decat va castiga el probabil in intreaga viata. TSportul nu mai este sport de mult, este show si This is show-business!!!!
Domnule Naum! Vă băgaţi la un pariu? Eu spun că nimeni nu va aminti nimic de afacerea puerto cu toate controalele astea care se vor face de ochii lumii. Sunt prea mulţi bani la mijloc şi nimeni nu îşi doreşte să distrugă industria asta.
Nici măcar americanii care au sporturile lor super-curate… gen hochei, baschet, baseball… cu jucători rahitici, de zici că dacă sufli asupra lor cad ca spicele
PS: cei mai bucuroşi vor fi englezii: lampard & CO vor răsufla uşuraţi după 90 de meciuri jucate sezonul ăsta la turaj maxim
Ar fi o treaba sa bage testele serioase si-n alte sporturi, macar sa se dopeze mai cu masura
Capacitatea de efort e foarte importanta, dar Makelele tot o sa dea 90% din pase perfect(in cele 30 de minute in care s-ar putea misca decent pt a se pozitiona pe teren), C. Ronaldo tot cu tupeu in driblinguri o sa fie(asta daca nu dopantele ii confera un ascendent moral
), Nadal…:)) ar fi oricum in primii 10…pe-acolo.
Dupa Campionatul European si “Le Tour”, vor veni si Jocurile Olimpice, unde tara organizatoare vrea cu disperare locul 1 pe natiuni la medalii. Si cum toti stim cate scrupule au baietii aia si cat atasament fata de reguli, ma tem ca ce facea fostul RDG va fi o copilarie fata de ce vor face baietii astia cu ochi oblici in numele partidului si pentru maretia poporului chinez. Amin.
Mi-ar placea foarte mult sa pot urmaresc numai sah, snooker si curling, macar acolo stiu ca nu sunt nici un fel de probleme. Sau sunt……???
Probabil ca asa vom lua noi Euro, s-a gandit cineva la chestia asta? Ai nostrii au fost dintotdeauna ba anemici, ba prea grasi, la noi, sincer, nu cred ca se pune problema de dopaj, pentru ca totusi costa ceva prafurile alea sau ce sunt. Olanda va fi 1 eliminata din cauza dopajului! Astia sunt cei mai nesimtiti, astia se indoapa ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)si tot 50 de kile au! Sunt de 2 ori mai mari ca noi, dar de 2 ori mai usori! Cum dreacu vine asta? Aia nu au grasime, aia au doar piele si steroid care sa umfle pielea, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), n-au pic de demnitate,pe cand noi alergam o repriza dar o alergam corect! Ne miram de ce luam mereu bataie de la “vestici”,pai daca la noi e scump domne scump!
DOMNULE NAUM DAR CE PARERE AVETI DESPRE MECIUL SPANIA - ROMANIA 0-1???Sunteti de acord cu mine ca am batut steroizii??Romania va lua EURO!!!
Va astept si pe blogul meu, am si eu acolo cateva adevaruri.
apropo,ce mai face Richard Virenque?asa o fi!Marco Pantani!Dumnezeu sa-l ierte!Jan Urlich a terminat gemul din camara?
stimulatoarele de efort …. subiect taboo
numai naivii sau ignorantii n-au inteles ca in sport (chiar si la sah !!!) cam 50% din performanta se bazeaza pe ele …. stimulatoarele … de efort ….
bun articol.bine zis.daca doctorul Fuentes fost chemat sa viziteze Viena sau Berna sau Basel …sau?sa-l fi vazut pe Canavaro cum se intepa!sa-l fi vazut pe Zidane cum..ssst.ssst.non parlare tropo!
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment