Sîntem sub divizia a patra la spectatori şi egali cu trei divizii engleze de-o dată la bani
Port 43 la pantof. Nimeni nu mă va convinge că mi se cuvine sau că mi-ar sta mai bine cu 47. Revin, deci, la aberaţia care nu-mi dă pace: cum adică 100 de milioane pentru televizarea campionatului? Dacă ar fi vorba doar de prostia cizmarului, n-ar fi o noutate.
Am mai trecut prin aşa ceva. Însă aici e vorba de o supradimenisonare sfruntată, de o ficţiune, în care o mînă de vreascuri produce o rază laser, iar un anumit produs organic se face bici.
Ruptura între valoare şi monedă se cheamă inflaţie. Lumea care începe să se autoestimeze superlativ e o lume în inflaţie. Iar asta se plăteşte, pînă la urmă, crunt. Nu avem oare voie să ne preţuim? De ce noi nu şi alţii da? Nici o grijă, avem voie orice: avem voie să inventăm preţuri şi avem voie să dăm faliment.
Am în faţă măsura exactă a fotbalului englez, după etapa din seara zilei de 20 aprilile 2008. Premiership: medie de spectatori 40000 pe meci. Divizia B( Championship, cum i se spune oficial): medie de spectatori, puţin sub 25000. Divizia C: medie spectatori,15000. Divizia a patra: medie de spectatori, 6000.
Aici apare şi Liga noastră de 100 de milioane: cu o medie sub 5000 de spectatori pe meci, sîntem sub divizia a patra engleză. Aşa cum se ştie, englezii sînt o naţie fără simţul afacerilor. Nu e, deci, de mirare că suma drepturilor tv pentru toate cele trei divizii de sub Premiership abia atinge 150 de milioane de euro. Noi, infinit mai ageri şi mercantili, ne-am evaluat prima ligă naţională la 100 milioane. Sîntem sub divizia a patra engleză la spectatori şi egali cu trei divizii engleze, de-o dată, la bani. Cineva a decis aşa. Piaţa? Da, piaţa de iluzii. Aceaşi piaţă care a hotărît că, oficial, sîntem europeni şi stat de drept cu legi bune scrise de bărbaţi drepţi care, fireşte, nu pot fi anchetaţi. Pe această piaţă, avem un fotbal inestimabil. Atenţie!
Ştiu că milioanele şi imperiile mediatice pot da senzaţia de măreţie. E uman. Însă nu reuşesc să înţeleg cum poate un ziarist de talia lui Cătălin Tolontan, omul care a creat media-fenomenul Blogontan, să comenteze această farsă cu gravitatea cuvenită evenimentelor istorice. E piaţa noastră şi trebuie să o ajutăm? De acord. Să-i spunem adevărul.


38 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Da, da.. e chiar buna asta: piata de iluzii. Mare dreptate. Dar totusi sa-i spunem adevarul? O sa doara pe cineva? Sau va face pe cineva sa realizeze adevarata valoare a acestei confuzii sportive denumita generic si trist la romani fotbal?
Asa.. sa-i spunem adevarul? Ce prostie. Nu ii pasa nimanui de asta.
Si stii ce e o prostie si mai mare? Sa nu facem nimic legat de asta. Ma contrazic? Stiu si eu..
Oare merita ca un suporter infocat al unei echipe sa plateasca abonamentul pentru a merge in fiecare etapa sa-si sustina echipa, iar jucatorii, adevaratele vedete (dupa cum cred ei) sa se lafaie in mii de euro? Joaca de mii de euro? Pentru ce, oameni buni, sunt platiti in zeci de milioane de lei pentru a marca din 10 in 10 partide?
Nu e corect! Nu a fost niciodata. Oare va fi candva?
Ba, s-a calificat Anglia la Europene??? Ca TRU zicea ca vedetele din Premiership nu vor face nimic la Europene!
Si el chiar se pricepe!
Ca sa nu inducem in eroare asa cum o faci tu in articolul de mai sus,iti reamintesc ca pretul transmiisilor celor 3 divizii de fotbal din Anglia este de 150 mil euro anual fara TVA,iar in Romania este 102 mil euro cu TVA inclus pe 3 ani,asa ca mai nea CAISA diferenta de pret este cam de 4 ori net mai mare in Anglia.Televiziunea cumpara transmisii nu pentru cei din trbuna ci pentru audienta TV care dupa cum se stie este mai mare ca in Anglia.
P.S.Noroc ca romanul a invatat sa foloseasca internetul ca deh cu TONOMATII ne ducem la puscarie.
tru tu ori esti ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ai ramas asa. legile din romania nu sint scrise de romani deoarece ca mare ziarist ce te crezi ar fi trebuit sa stii ca de ani de zile si mai ales acum legile vin gata facute de la u.e. si asta pt 181 de sectoare ale vietii politice economice sociale etc.deci legi vestice si este corect ca “oamenii mari” nu pot fi anchetati din simplul motiv ca democratia vestica n-a fost facute pt catei ci pt dulai.piata sistemului vestic a functionat numai pe baza de iluzii.vezi criza actuala si cele trecute care sint la fel.in privinta inflatiei ai dreptate pt ca se va plati crunt.principala problema este inflatia de prosti care isi pot inchipui ca stiinta vine pe calea aerului sau din povestile unuia sau altuia.
Pancho-”Oare imperiul pe ce si l-au facut?”
poate o sa inveti si tu ca imperiul lor s-a facut pe baza de jaf, furturi fara sfirsit si crime.Astea nu sint “afaceri” decit in mintea unui om sarit de pa fix.deci mai gindeste un pic inainte sa scrii timpenii
Un club din EPL primeste, anual, 30 de milioane de lire din drepturi TV. Toate cluburile primesc aceeasi suma, indiferent de valoarea lotului, pozitie in clasament samd.
manager league
online multiplayer football management
peste 30.000 manageri, multi romani, o comunitate haioasa si unita. vei fi ajutat la tot pasul de cate ori ai nevoie (ghidul utilizatorului, manualul, faq, quick start guide, ghid despre tactici, …….., si in special forumurile, unde sunt online o multime de manageri la orice ora).
managerleague.com?ref=79165
se apropie returul campionatului. grabeste-te si fii managerul echipei favorite!!!
manager league
online multiplayer football management
peste 30.000 manageri, multi romani, o comunitate haioasa si unita. vei fi ajutat la tot pasul de cate ori ai nevoie (ghidul utilizatorului, manualul, faq, quick start guide, ghid despre tactici, …….., si in special forumurile, unde sunt online o multime de manageri la orice ora).
managerleague.com?ref=79165
se apropie returul campionatului. grabeste-te si fii managerul echipei favorite!!!
manager league
online multiplayer football management
peste 30.000 manageri, multi romani, o comunitate haioasa si unita. vei fi ajutat la tot pasul de cate ori ai nevoie (ghidul utilizatorului, manualul, faq, quick start guide, ghid despre tactici, …….., si in special forumurile, unde sunt online o multime de manageri la orice ora).
managerleague.com?ref=79165
se apropie returul campionatului. grabeste-te si fii managerul echipei favorite!!!
” Pentru ca si la noi in Romania sa existe aceeasi pasiune pentru fotbal ca in Anglia trebuie ca blaturile sa nu se mai produca. Cum naiba poti sa te uiti la un meci cum a fost Buzaul cu Otelul? Putea a blat de la o posta si putin a cooperativa, adica Otelul a dat 3 puncte Stelei iar Otelul si-a recuperat punctele pierdute de la Buzau. Ce sa vezi la un astfel de fotbal? De ce nu se joaca cum s-a jucat la CFR cu Vaslui? Si de ce Vasluiul nu a jucat la fel de tare cu Steaua acasa? Nu a fost blat? Aveam o parere buna despre Dorinel Munteanu dar m-a dezamagit mult de tot. Este o pata urata pe cariera lui.
”
doamne ca prost maie ste asta mah.. care a putut sa scrie asemenea mesaj.. blat la otelul cu steaua..?
prost mai esti mah.. du-te si spanzura-te..
si alsa tu meciurile corecte alea cfr-ului.. cu vasluiul.. si spune-ne ce a fost cu dinamo si cu rapid.. si la uta.. ?
Tot prost te incapatanezi sa scrijelesti hartia. Si aia-i buna, ca englezii nu se pricep la afaceri. Oare imperiul pe ce si l-au facut? Iar huliganismul parca vine tot de la ei. Mai du-te-n ma-ta, nenorocitule!
Pentru ca si la noi in Romania sa existe aceeasi pasiune pentru fotbal ca in Anglia trebuie ca blaturile sa nu se mai produca. Cum naiba poti sa te uiti la un meci cum a fost Buzaul cu Otelul? Putea a blat de la o posta si putin a cooperativa, adica Otelul a dat 3 puncte Stelei iar Otelul si-a recuperat punctele pierdute de la Buzau. Ce sa vezi la un astfel de fotbal? De ce nu se joaca cum s-a jucat la CFR cu Vaslui? Si de ce Vasluiul nu a jucat la fel de tare cu Steaua acasa? Nu a fost blat? Aveam o parere buna despre Dorinel Munteanu dar m-a dezamagit mult de tot. Este o pata urata pe cariera lui.
bre mestre TRU , TI-A LUAT CINEVA BANII AIA TIE?
acum 8 ani investeam in actiuni cotate la Bursa din Bucuresti si prietenii radeau de mine (ei isi bagau banii la FNI):NU MERITA SA INVESTESTI LA BURSA (imi ziceau), uite ce destepti suntem noi! Asa e si cu banii platiti pe drepturile de televizare din liga intai: primul an pe pierdere, al doilea pe zero si din al treilea an profit! Daca nu , nici un bai, de aia se fac investitii :unii castiga, altii mai pierd!
bravo domnule! ai spus lucrurilor pe nume! ai pus punctul pe i felicitari
iar se da tru specialist in fotbalul britanic si-si etaleaza aerele de inventator al fotbalului…baaaa, l-au descoperit englezii sadea, nu tu, un pripasit nestiut de nimeni pe acolo..lasa-ne, ia-ti un job frate.
PS: Si numai pt. PL. Pt. celelalte divizii, ne spuneti Dvs. cand aveti timp.
“Nu e, deci, de mirare că suma drepturilor tv pentru toate cele trei divizii de sub Premiership abia atinge 150 de milioane de euro.”
Cred ca n-aveti cifrele corecte.
£625 milioane pt. 3 (TREI) sezoane (2007-2010) si asta NUMAI pt. transmiterea in strainatate.
In plus: “The money adds to income from domestic broadcast and internet contracts”. Adica, pt. televizarea in Anglia: “The domestic TV rights auction generated £1.7bn ($3.1bn) for the Premier League, with BSkyB paying £1.3bn for its four packages of games and Setanta £392m for its two.”
Deci, 2 MILIARDE LIRE STERLINE pentru 3 sezoane. Faceti Dvs. calculul in EURO.
Domnule TRU, stiu de mult timp ca sunteti autorul cartii “Tehnica neputintei la romani”. Banuiesc de ceva vreme ca sunteti si unul din cei mai de seama exponenti ai conceptului. Dar abia azi am realizat ca de fapt e o carte autobiografica.
La stilul scriituri dumneavoastra… eu m-as apuca de balet.
Domnule tru v ati pregatiti inainte sa scrieti acest articol?Pe cati ani s-au vandut drepturile tv ale ligii 1 cu aproximativ 100 de milioane?Pentru ca nu e tot una ca sa fii ambasador la londra un mandat sau trei mandate.
p. s. despre basescu numai de bine :))
las’ ca l-a pupat pe tolo, care se autoocaraste de unul singur (hehe) pe blogul lui media-fenomenal.
daca exista clienti idioti, negustorul trebuie sa fie la fel de idiot si sa scada pretul?!
vezi ca azi ai uitat sa-l pupi pe base acolo unde-l pupa numai udrea.
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment