Contractul lui Pulhac

Cum e să fii performant cînd banii merg la cei care duc echipa în jos?

Cînd absurdul e mare de tot şi nu se sesizează nici una dintre persoanele care ar avea obligaţia s-o facă, bunul simţ public se blochează. Lumea din afara situaţiei absurde spune: precis că e altceva acolo, că nu e ce vedem toţi. Cu alte cuvinte, omul cu bun simţ e păcălit. El socoteşte că trebuie să existe o cauză tainică, superioară, care motivează situaţiile contra naturii. Că nimeni nu e într-atît de nerod încît să-şi facă un rău, cînd ar putea, mişcînd numai un deget, să-şi facă un bine.

Situaţia lui Pulhac de la Dinamo, care cîştigă într-un an, fiindcă e băiat serios şi progresează, cît cîştigă în două luni un străin fandosit şi fără clasă - l-am numit pe Galliquio - e semnificativă pentru o mulţime de fotbalişti autohtoni. O spun fiind sigur că nu greşesc: contractele neisprăviţilor de pe aiurea aduşi în fotbalul românesc cu plutonul de nişte neisprăviţi autohtoni sînt o jignire de neiertat pentru zeci de fotbalişti de-ai noştri. E o discriminare la vedere a românilor în România. Ce mai încolo, încoace, e o porcărie!

Că e vorba de contracte mincinoase prin care se îmbogăţesc samsarii şi şmecherii cluburilor, sau că e vorba de modă, maimuţăreală şi nepricepere - e tot aia. Răul a fost produs. Pulhac nu mai are nici un motiv să fie performant la Dinamo cîtă vreme banii merg la cei care au adus-o şi o duc pe Dinamo în jos. Trebuie să fii ori naiv, ori la mare ananghie ca să-ţi rupi picioarele pentru club, iar cîţiva împiedicaţi cumpăraţi cu fanfare şi ceremonii princiare, nişte maţe fripte în campionatele din care au plecat, să fie plătiţi de cîteva ori mai bine ca tine.

Şi ce dacă aşa-s contractele în Europa, mai mari ca la noi?! Nu cumperi un mameluc doar ca să te făleşti că l-ai luat ieftin de pe o piaţă scumpă. Nu-i fotbalul nostru cel mai bun din lume, dar nici nu-i în situaţia de a-i jigni pe cei care l-au făcut competitiv pînă aici, pupînd în fund neamul de venetici. Nu spun asta pentru că sînt naţionalist, ci pentru că sînt tată şi-i respect pe ai mei. Cînd invit un străin să doarmă şi să mănînce la mine acasă nu o fac trimiţîndu-mi familia să doarmă în pod şi să flămînzească în vecini.

M-am lămurit şi cu puhoiul de “stranieri” de la CFR. La meciurile de ori-ori, cu miză mare şi cu tensiune, trag pe margine, iar gelatina din Fabbiani începe să facă plici-plici. E şi el un fel de Njock, doar că e mai bun la tangouri decît la bătuta pe loc tribală.

Dinamo o să ţină iar fruntea sus, nu după un şir lung de şedinţe cu acţionarii, ci după ce devotatul şi bunul fotbalist care e Pulhac va fi onorat pe statul de plată mai bine decît ciubucarii care vin “la Rumunia” ca la ţîţa grea a Joianei.

40 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 40 bogdan on 23.03.08 at 1:16 pm

Trebuie sa se termine odata cu acesta mizerie in care traim ,parca am uitat de unde am plecat se spune ca aurul cel mai de pret e unde va jos foarte jos acolo il gasesti si traieste in conditii mizere .Ei conducatori au uitat de unde au plecat le place sa aiba toyul sub control,iti da o masina ,un telefon iar daca ai nevoie de bani te si imprumuta ”Vrei 100000 Euro ” te ajut Pulhac esti fratele meu ….nu conteaza ca are pe statul de plata 300 euro si el ia de fapt 1000 euro ce iasa la pensie nu.Ca vine Gigi migi ,si bigi si ii da o masina ca la vara il duce de manuta la Roma.Totul se calculeza ca joci la cei mari e fals ,mirose sau pute a boala ,zero strategi zero calcule astea sunt marile cluburi din Romania o tara ambitioasa cu conducatori redesenati de altii.

# 39 Dinny on 23.03.08 at 10:47 am

Cand ma uitam la transferurile Uasiului…ma minunam !…Adica Iasiul cumpara 2/3 anonimi cu cateva sute mii si Dinamo da cateva milioane pe hahalere….
Meserie…canci !…si mi se pare ca pe langa “specialisti” ca Borcea(un mare mancator de seminte….ce spetza de mahala !!!!) si Turcu,un mare “merit “ii revine si lui Rednic !…a se vedea si “reusitele” de la Rapid….cam aceeasi categorie valorica…
Pai nu are dreptate Dinu cand pune accent pe cresterea jucatorilor proprii?…numai ca tre sa-i si plateasca in consecinta…ori nu este cazul lui Pulhac,cum nu era cazul nici lui radu Stefan…sau al lui Ropotan…

# 38 campionu on 23.03.08 at 10:10 am

Domnu Tudor ati spus un adevar care ii deranjeaza pe parazitzii straini si autohtoni… E mult prea mare nesimtirea la romanica…

# 37 Niculae Checea on 23.03.08 at 8:46 am

Multe din comentariile pe care le citesc sunt pertinente.Imi place sa le citesc pe toate pentruca nu cuntin invective.Le multumesc tuturor pentru aceste idei eu traind in Varsovia si cu amici sportivi imi face placere sa le traduc si sa le comentez.Sunt un dinamovist de mic copil acum am 6o de ani dar inima a ramas tot “IN GROAPA”Am trait evolutiile pe iarba a lui Varga,Parcalab Fratila,Dumitrache etc.In ceeace priveste actuala evolutie a lui Dinamo eu o consider ca fiind rezultatul lipsei unui antrenor.Pulhac are tot viitorul in fata.Depinde numai de el.Va multumesc tuturor.La noi este Pastele.

# 36 Precedent sanatos on 22.03.08 at 11:40 am

Foarte bine a procedat Deaconu. Nu mai vrem violenta pe stadion. De ce sa spargem capul arbitrului? De ce vin unii la stadion cu prastii si bile de otzel? Vrem fotbal sau sa aruncam cu brichete in arbitru? Eu vreau fotbal.

# 35 HuliGanea on 22.03.08 at 11:10 am

Arbitrul Deaconu a procedat corect. Trebuie pus capat huliganismului in fotbal. Nu inteleg atitudinea unor asa zisi ziaristi care apara huliganii si ii blameaza pe arbitri. Ce trebuia sa faca Deaconu? Sa mai astepte inca 2 bile de otel in ochi si un topor in frunte? De ce il ataca Maftei, jucatorul Rapidului, pe asistentul Vidan sa-i ia obiectul din mana? Ca sa nu aiba Deaconu probe? Pana cand sa mergem la stadion ca sa vedem huliganisme?

# 34 Lobonţica on 22.03.08 at 11:08 am

vai…parca mi-am descarcat si eu “off”-ul odata cu cititul randurilor dvs … de-ar citi si cine trebuie toate astea…

# 33 ando on 22.03.08 at 4:10 am

hmm, chiar credeti ca pulhac merita mai mult decat primeste, in acest moment?

si daca performantele sale au scazut din pricina salariului cine ar avea de pierdut in primul rand ? (sa nu mai spunem ca sunt oameni care sunt platiti mult sub ceea ce merita insa isi fac meseria in continuare cu devotament). Despre Galliquio ce sa zic, pare slab, foarte slab, insa apelativele folosite de dvs. mi se par cam dure si in plus cred ca am putea sa ii acordam unele circumstante ( altfel cum ar trebui sa fie numiti jucatorii romani de prin afara care nu au confirmat .. Zicu, Marica - i-am numit pe ei tocmai pentru ca ii simpatizez foarte mult insa, sa recunoastem, nu au reusit sa confirme )

In esenta cred ca aveti dreptate insa exemplul ales (Pulhac) nu cred ca este cel mai potrivit la ora actuala

# 32 rvladis on 21.03.08 at 12:30 pm

un alt motiv pentru decaderea lui cristi pulhac ar fi atasamentul acestuia fata de “shpritzuri”….pacat, are talent cu carul.

# 31 PACORAMA on 21.03.08 at 11:01 am

NU-I MAI PLANGETI ATATA PE FOTBALISTI…CINE ARE VALOARE, LA TERMINAREA CONTRACTULUI POATE SARI DE LA 30.000USD/AN LA 120.000USD/AN, ASA CA…

# 30 G on 20.03.08 at 5:49 pm

pulhac chiar e platit prost…da’ ce rost are sa i se mareasca salariul acum daca in vara o sa plece aproape sigur??

# 29 jean valjean on 20.03.08 at 5:17 pm

Habar n’are tudor octavian asta ce e aia “mameluc” da’ il foloseste asa ca a auzit el … mi-am adus aminte de “sabia lu’ Temistocle” deasupra capului, asta e a lu’ ioanitoaia … asa sef asa angajati … praf

# 28 mujotutun on 20.03.08 at 11:06 am

Oricum ati vrea sa prezentati lucrurile, sovinismul va tasneste prin toti porii; pacat ca sunteti fiul unui oras cosmopolit unde astfel de abordari nu prea au trecere.

# 27 ec. de piata!??? on 20.03.08 at 6:26 am

pulhac merita un salariu conform evolutiei sale din campionatul trecut.Economia de piata te si forteaza sa pastrezi/promovezi subordonatii eficienti si sa le ceri socoteala celor ineficienti. modul cum dinamo l-a tratat pe pulhac insa seamana cu modul de lucru al lui copos la rapid. pina acum sefii lui dinamo au reusit sa camufleze asta si presa nu prea i-a “ochit”. una peste alta: sunt prea multi care iau decizii la dinamo si sunt neprofesionisti. badea e un tip cult, priceput la afacerile lui insa pentru fotbal iti angajezi un profesionist sa faca treaba. borcea, turcu etc(netoiu doamne-fereste!) sunt la fel de nepriceputi si lipsiti de bun simt si nu vad de ce ar avea un cuvant de spus. Sa dea banul, sa stea in tribuna la meciuri, sa-si cantareasca bine eventualele(de preferat: deloc)declaratii prin presa si anual(repet, anual) sa se intruneasca acesti domni si sa analizeze daca profesionistul pe care l-au angajat(manager adevarat de club de fotbal sau macar antrenor cu puteri extinse) si-a respectat sau nu contractul si sa ia o decizie ca atare. Ma doare ce se intimpla cu acest club insa culegi ce-ai semanat si, personal, consider ca nimic nu se va schimba la dinamo nici in viitor. De ce? ptr ca d-nii mai sus mentionati au caracter si o mentalitate gresita, obiceiuri proaste(relativ la relatia lor cu/in club) iar la varsta lor NU mai POT sa se schimbe, vorba ceea: calului batran nu-i mai pui capastru.
Suporterii lui dinamo vor mai fi fericiti doar din intimplare, asa cum a fost anul trecut.

# 26 AlterEgo on 19.03.08 at 10:05 pm

Pulhac O SA AJUNGA la nationala,credeti-ma.Nu prea vine altcineva din urma si chiar si acum Rat are nevoie macar de o rezerva.E in firea lucrurilor ca Pulhac sa ajunga la nationala.(Asta,sigur,daca intre timp lui Piti nu-i mai vine vre-o idee “geniala” cu Nesu sau altii ca el.)

# 25 V. on 19.03.08 at 9:18 pm

Sunt de acord. Mi se pare jenant ce se intampla cu Pulhac. Si e aiurea ca nu e convocat la nationala. (Si mai sunt altii.) Dar, mno. Ce poti sa ceri? Las’ ca joaca Rat. :P (rofl)

# 24 lionelrici on 19.03.08 at 7:45 pm

…. cam greu cu carnaciorii mei…deci: Cat despre salariile pe care muncesc fotbalistii straini in Romania, buni sau prosti, sa stiti ca nu sunt platite din banii lui Pulhac sau ai altuia la fel de subapreciat din punctul asta de vedere. Probabil tipul asta de management plus nepriceperea au dus la situatia de criza de la Dinamo.

# 23 groparu on 19.03.08 at 7:41 pm

revin cu un comentariu dupa ce am vazut dinamo-poli iasi.fundasul dreapta iesean a reusit sa-l depaseasca in viteza de mai multe ori pe pulhac.acesta nu a stralucit ,ca de altfel intreaga echipa,intrind in jocul incilcit de pase scurte impus de adrian cristea..de fiecare data cind mingea a ajuns la pulhac, acesta a trebuit sa o returneze spre ..inapoi creind presiune pe jucatorul caruia ii pasa. si aceasta deoarece nu are abilitatea de a depasi un adversar in jocul unu la unu.de asemenea nu poate folosi piciorul drept ceea ce creaza avantaj…adversarului care la”citit” in orice caz nu mai e jucatorul de explozie care reusea sa creeze superioritate pe banda stinga.ceva se intimpla cu el.si sefii lui stiu asta. de aceea nici nu umbla la bani.

# 22 lionelrici on 19.03.08 at 7:38 pm

Domnule Octavian, in aceste cazuri, fiindca pulhac este varful icebergului si de aceea scrieti despre el, “la concret”, vina este a fotbalistului si managerului sau de contract, ma rog impresar, daca nu cumva una este pe hartie si alta in realitate. Cat despre salariile pe care muncesc fotbalistii straini in Romania,

# 21 AlterEgo on 19.03.08 at 5:14 pm

Pentru a vedea cati dintre SRANIERII nostri.Scuze,probleme tehnice!

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.