Porţile spitalului Middle Saint George din Darlington s-au deschis, iar Paul Gascoigne a revenit aparent în lume. Aşa a fost şi în 2005, după ce a făcut pneumonie. Aşa a fost şi anul trecut, după un ulcer perforat. S-au schimbat doar numele şi profilul aşezămîntului (Middle Saint George e spital de boli mintale). Restul scenariului a fost respectat pînă la ultima silabă. Povestea lui Gascoigne nu înseamnă doar drama unui om pentru care singurătatea e solubilă în bere. Gascoigne face parte din risipitorii generoşi care ar fi putut avea totul, dar nu s-au ales cu nimic. În 1990 a fost la cîteva clipe de o finală de campionat mondial, iar lacrimile lui au spălat televizoarele lumii. Ulterior dintr-un mare talent a rămas un morman puhav şi ostenit, care a început lecţiile de geografie cu ajutorul ofertelor venite din locuri stranii: Burnley, Auckland Kings, Sankt Pauli, Gansu Tianma şi – mai ţineţi minte? – Universitatea Craiova.
La ieşirea lui Gascoigne din spital, Kevin Keegan şi Glenn Hoddle s-au grăbit să-l ameninţe cu reintegrarea. S-a vorbit chiar de un post de conducere la Newcastle, de parcă fixarea într-o organigramă ar rezolva totul. Auzindu-i, probabil că Paul Gascoigne a rîs întristat. Nici o funcţie nu va destrăma umbrele lungi ale trecutului, care nu vor să se dezlipească de el. Paul Gascoigne, ca atîţia alţi fotbalişti englezi, circulă prin lume cu sentinţa pe piept, aidoma condamnaţilor la moarte din China. Gascoigne a aflat în fiecare zi şi în fiecare crîşmă că în Anglia băutura nu ajută la dezlegatul limbii, ci la prăbuşire. Acolo doar neaveniţii caută în alcool spirit convivial şi bună dispoziţie. Fotbalistul englez bea ca să-şi piardă minţile, să i se facă rău, să vomite şi să-şi alimenteze dispreţul de sine. De la George Best la Tony Adams şi de la Chris Waddle la Lee Bowyer, această religie a trotilării autopedepsitoare a răvăşit o mulţime de cariere şi a făcut o mulţime de rezervări în cimitire.
Imaginile de arhivă de pe ecran dispar şi în locul lor vedem un atlet al descompunerii. Un prinţ bufon, un glumeţ cu rotunjimi falstaffiene şi apetit pantagruelic, un tembel surpat de sfaturile proaste ale falşilor prieteni. Un inadaptat care îşi bate nevasta la cinci şi plînge după ea la şase. Un copil cu trup de adult, căruia i s-a spus prea des că e genial şi că Dumnezeu are grijă de genii. Paul Gascoigne a ieşit din spital cu speranţe firave şi fără certitudini. Iluzia normalităţii nu-l animă, scopul în viaţă pare o formulă scornită demult, pe vremea şedinţelor cu părinţii. Gascoigne îşi va desăvîrşi ratarea, mîhnindu-ne cu fiecare nouă veste pe care ne-o vor da agenţiile de presă. Cu sau fără sticlă alături, cu sau fără prieteni ipocriţi, el îşi va scrie în batjocură epitaful, convins totuşi că ar fi meritat o lume mai senină şi o soartă mai binevoitoare.
13 comments ↓
bai fratele meu de unde naiba scot aberatiile astea ziaristii astia, articolele astuia ar trebui salvate si aratate copiilor ca exemplu de tembelism
http://www.youtube.com/watch?v=e3JSpzMTnlQ
mi-e dor de tzacanitzi ca gazza pe teren - m-am saturat de robotzei fortzatzi sa respecte disciplina tactica - nu am mai vazut de mult jucatori care sa isi dea sufletul pe teren si care sa joace cu voluptate cum o faceau maradona sau gascoigne - in orice caz - acuma sunt exceptia si atunci cand o fac sunt marginati ( vezi ronaldinho, cassano )
@Gaby: “tembel”, in contextul acesta, este un cuvant plin de tristete.
radule….la noi s-ar potrivi “viata pe sticla”..ma uitam cu cata aroganta vorbeste muresanul de la cluj…:) “viata pe sticla” l-a transformat pe om…in fiara..odata parea un tip cumsecade, cat despre Gascoigne….un geniu e mult spus….poate mai degraba”artist”…si prefer sa mi-l amintesc asa…
altfel…apreciez ziaristica pe care o practici…pari pasionat…tine-o tot asa !!
“Viata ca o sticla” sau “Viata pe o sticla” ? Aceasta-i intrebarea.
Bravo, domnule Paraschivescu..cine esti dumneata sa judeci oamenii si viciile lor?? sau poate dumneata esti perfectiunea intruchipata si fara de pacat. m-a deranjat jignirea cum ca gascoine e tembel..hmm, ce jigniiri folositi d-le partaschivescu, dvs, un intelectual rasat. va admir mult, dar uneori dati cu bata-n balta. sau mai rau, n-aveti ce scrie si va luati de un oarecare englez . Sa nu-mi spuneti ca va pasa totusi de el si de aceea ati scris articolul. scrieti movioleta in continuare mai bine despre ratatii de la POLI, in frunte cu iancu de ***(cuvant banat), pe care banatenii , oameni onesti si cu bun simt i-l ridica in slavi, uitand ca e doar un mafiot de la Mitici de la noi de aici, hehe. ipocriti banateni, cu tunurile imobiliare de la ei de acolo din tara preacurata numita banat.iar tata era din utvin jud timis, dar ingamfarea acestor oameni n-are limite, da in prostie curata. FUDULIA E SORA CU PROSTIA, hehe. mi-e si jena uneori sa spun ca sint jumate banatean, cind ii vad pe cei de acolo cum curge dispretul de pe ei ca zoaiele..unii sint mai rau ca **(cuvant banat) cu ura lor de rasa si separatismul lor. bine ca traiesc in bucurestiul imputiit, macar mai gasesc oameni tolerantzi….BANATZENI NAZISTI, RUSHINEEEE
mai ala care te ocupi de ,,moderarea” celor ce posteaza, lasa-mi comentariul sa treaca, doare ca spun un adevar??? banneaza-i pe cei ce injura, nu pe mine
Deosebit intr-adevar articolul. Pacat de Gascoigne. Este intr-adevar un geniu, iar geniile trebuiesc judecate tocmai dupa “lacrimile ce au spălat televizoarele lumii”. Imi vine in minte preluarea de la Euro 96 din meciul cu Scotia si modul in care Gazza a celebrat golul.
http://www.youtube.com/watch?v=DSHX0TVO2ZU
Felicitari pentru acest articol, domnule! Este deosebit!
Ce se mai intampla cu Chris Waddle? Erau colegi de generatie (ce jucatori avea Anglia in ‘90…).
Se pare ca Rooney le calca pe urme …bautura, femei; viata de rock-star nu de atlet.
Un baiat rau atat pe stadion cat si inafara lui. Mare pacat.
Imi aminteste de Garrincha care a murit la 50 de ani . Tot din cauza alcoolului. Sper ca soarta lui “Gazza” sa fie mai buna.
paraschivescule tu chiar crezi ce spui?
vezi ca indobitocesti un sfert de tzara cu elucubratiile tale…
Radule tata, e grea geografia asta! Spitalul de care e vorba este intr-un satuc de langa Darlington numit Middleton Saint George nu Middle! Deci nici vorba sa fie “in Darlington” (vorbesc in cunostiintza de cauza pentru ca eu sunt rezident “in Darlington”).
In ceea ce-l priveste pe Paul Gaiscoigne, eu imi voi aduce mereu aminte de golul fabulos inscris impotriva Scotziei la Euro 1996. Acel arc de bolta, perfect ca un curcubeu care a parafat victoria Angliei cu 2-0. Si modul in care s-a bucurat dupa reusita, vrand parca sa imbratzisheze toata echipa la un loc. De asemenea, este laudabila atitudinea lui Keagan de a incerca sa-l reintegreze pe Gascoigne in societate oferindu-i in definitiv o sansa.
In privintza comentariilor privitoare la consumul de alcool in Anglia, trebuie doar sa deschizi tabloidele britanice de sambata pentru a afla ce star s-a mai dat in stamba iesind beat critza pe la 3 dimineatza din nu-sh ce carciuma cu staif din West End-ul Londrei. Din pacate, Bianca (fata lui Paul) face si ea parte din aceasta categorie - de unde se vede ca aschia nu sare departe de trunchi.
Raman la parerea ca oamenii ar trebui pastratzi in memorie pentru ceea ce au facut bine si frumos pe acest pamant. Altfel, pacate avem cu totzii…
Leave a Comment