Una dintre cele mai novatoare idei de divertisment TV are legătură cu soţiile de fotbalişti. În mai multe ţări din lume - şi, mai ales, în cele în care fotbalul are căutare - există emisiuni ce le sînt dedicate: cum se îmbracă aceste femei, ce mărci poartă, pe unde călătoresc, cu ce îşi umplu ziua, ce doresc şi chiar, mai rar, ce gîndesc. Acest format TV a venit şi la noi, pe vreo două posturi - ajungîndu-se astfel în situaţia paradoxală ca fotbaliştii să atragă atenţia spre un canal, iar soţiile lor, devenite la rîndu-le eroine, s-o corupă spre altul. Unii vor spune că e pur spectacol; sau un strop de frivolitate adăugată unei prese oricum intens mondenizate la nivel mondial; sau doar o nouă probă de snobism, printre multele pe care video mass-media le oferă la scară globală. E din toate acestea cîte ceva, dar şi ceva în plus: e şi o schimbare la nivelul societăţii.
Nu cred că vreunul dintre supoterii de azi îşi aduce aminte cum arăta soţia lui Dumitrache. Aveţi amintiri cu doamna Oblemenco? Sau date despre doamna Dobrin? De acord, în România era comunism şi, în principiu, ideologia oficială cerea ca singura soţie celebră din ţară să fie Elena C. Dar aproape nimeni nu ştie cum arăta soţia (sau, mă rog, oricare dintre ele) lui Pele. Nimeni nu cunoaşte situaţia matrimonială - înainte şi după exilul în Spania - a maghiarului Puskas. Căutaţi date despre cea (cele?) a lui Beckenbauer şi veţi avea senzaţia că faceţi un soi de arheologie printre relicve sportive. La fel şi despre doamnele Maradona: veţi găsi ceva, dar palid.
Vinovate de schimbarea produsă sînt tiparul ieftin pe hîrtie velină, operaţiile estetice şi corectitudinea politică. Primul a revoluţionat presa, umplînd-o de culoare şi de nuduri. Cum fotbaliştii sînt gladiatorii modernităţii, despre ei se spune că sînt atraşi automat de frumuseţi răpitoare (din specia manechin/ cîntăreaţă/ vedetă TV), multe dintre ele tocmai ieşite de la chirurgul plastician. Şi, în fine, corectitudinea politică impune ca nu numai bărbaţii fotbalişti să fie în concurenţă între ei, ci şi soţiile lor, şi ele ancorate în propria lor rivalitate. Adrianna Karembeu sau Victoria Beckham sînt preotesele acestui cult la scară planetară, ce are adepte din ce în ce mai multe şi mai lucrate.
În toată povestea asta fotbalul nu e decît un pretext. La drept vorbind, nu ştiu ce părere au fotbaliştii despre această repriză din viaţa lor privată. Apoi, e de ştiut că cele două industrii - sportul şi televiziunea - trăiesc una pe seama alteia şi se legitimează reciproc. Emisiunile cu soţii de fotbalişti sînt doar o etapă de început a procesului. Ele vor putea pregăti terenul pentru naşteri în direct, reportaje de la divorţuri şi, pentru cei mai longevivi, ştiri din prima zi de şcoală a copiilor.


5 comments ↓
Pe Florea Dumitrache l-a luat sotia din dragoste ca n-avea bani,acum la fotbalistii cu bani, vin toate taraturile cu silicoane si ii cuceresc pe fotbalistii naivi si asa apar in ziare cupluri din acestea
In alta ordine de idei,sa stiti domnule Cioroianu ca suntem multi care nu va vom ierta niciodata pt ce i-ati facut maresalului Ion Antonescu
emisiuni proaste!inca un motiv de a le scoate in fata fara nici un merit!
Pe vremea Elenei C. ( ca sa existe o tangenta cu articolul ), se facea caz de ”policalificarea” mindividului. Am citit cu ceva timp in urma, articole de sport, scrise de D-nul Manolescu. Stiind ca, ”la politichie si la fotbal se pricepe oricine”, astept pe viitor, intrarea in politica a Domnilor Hagi, Popescu, Lucescu. E normal?
Domnule Cioroianu, sunteti editorialist la Gazeta Sporturilor. Cum credeti ca vi se plateste salariul? Cu neveste de fotbalisti si parinti morti!
Pe soata de fotbalist
Tre’ sa o cunoasca fanii
Sa vada orice microbist
Penru ce ,,ara” plavanii…
Leave a Comment