Presiunea pe arbitri

E omeneşte ca, la duşmănie, cavalerii fluierului să răspundă cu duşmănie. De la o vreme, au dispărut înjurăturile, isteriile, scuipatul şi datul la gioale cînd arbitrii intră în teren sau pleacă spre vestiare. Toată lumea face exact ce-a mai făcut, însă verbul e unul european. Se cheamă “pune presiune”. În comentariul tv al partidei Steaua - UTA, formula a fost folosită de mai multe ori. Şi cu temei, fiindcă arbitrii au oficiat sub o presiune psihologică maximă. De ce natură era această presiune, nu mai e cazul să ne întrebăm. E destul să ne imaginăm c-am fi fost noi în locul lor, ca să le înţelegem cumva deciziile. E foarte greu, dacă nu chiar imposibil să rămîi imparţial cînd eşti hărţuit.

Spun şi eu ce a văzut toată ţara, că Steaua a avut două goluri valabile şi că scorul a fost viciat de un trio în negru timorat şi adesea absent la fazele critice. În analiza celei mai confuze , specialiştii noştri au fost de acord că nici “centralul” nu avea cum să vadă dacă mingea a trecut dincolo de linia porţii. Ceea ce e o gogomănie, fiindcă de aia există un arbitru alergător în teren, ca să vadă tot ce nu văd camerele tv şi spectatorii. Totodată sînt obligat să observ că e omeneşte ca la duşmănie arbitrii să răspundă cu duşmănie.

Aici e cheia problemei, la subconştientul arbitrilor. Orice om ţine ranchiună, cînd e bruftuluit, suspectat de fraudă pe nedrept, insultat printre dinţi şi atacat în toate felurile de nişte tribune aţîţate permanent, înaintea meciului şi pe parcursul său, de nişte galerii în delir. Noi spunem că toate astea ţin de meseria de arbitru. Probabil că da, însă subconştientul nu poate fi nici orientat, nici chemat în faţa comisiilor de disciplină. Să convenim că aşa cum există arbitri care îşi manifestă simpatia pentru unele formaţii fluierînd părtinitor, la fel există şi arbitri care nu uită şi nu iartă. Acum, cînd Steaua e vulnerabilă, arbitrii care au îndurat iritarea oficialilor ei din vremea cînd echipa era pe val, i-o plătesc. Ştie tot omul că atunci cînd şeful e la pămînt, e atacat în haită. Iar cei mai răi sînt prea plecaţii de ieri.

Spre deosebire de judecătorii din tribunale, arbitrii au posibilitatea să umble legaţi la mîini azi, dar să le dea aceloraşi împricinaţi pedepse duble mîine. Arbitrii pot acorda un penalty contra naturii pentru un motiv de anul trecut sau de acum cinci ani. Tot ce-i valabil în relaţiile dintre oameni în afara stadioanelor, rămîne valabil, în ciuda regulamentelor fotbalului, şi în teren. Ce, parcă fotbaliştii nu achită şi ei, exprimîndu-se violent cu talpa, poliţe vechi?

Există şi arbitri care reuşesc să-şi controleze dorinţa latentă de răzbunare. În situaţia la care ne referim, e posibil însă ca Gheorghe, fiul, să fi resimţit acut presiunea pusă de cluburi pe Gheorghe, tatăl lui şi al arbitrilor, şi să fi fluierat în reparaţie. Multe putem să le pretindem arbitrilor, dar nu şi să uite ai cui copii sînt.

52 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 52 Eugene O'Neil on 28.02.07 at 3:33 pm

George
Georgica tata…tu trebuie sa ai putini ani. Scrii ca un licean, gandesti ca unul care si-a facut cultura in galerie. Revezi meciurile de care pomenesti!..fiecare de 10 ori! Una e sa scrii din rationament echidistant si alta din motivul din care postezi tu…

# 51 RAMMOSS on 28.02.07 at 1:56 pm

seri la rand a fost prezentat la tv borcea cum cade peste gardus la tenis cu piciorul. apoi comentariile lui rednic ca daca presa nu-l arata pe borcica facandu-se de ras va pleca de la dinamo. dar frapant a fost capatul de stire - EXTRAORDINAR! SENZATIONAL! O STIRE - SOC! MIRCEA REDNIC AMENINTA CA PLEACA DE LA DINAMO! - apoi asa zisa stire cu borcica. adica dupa ce ca este lipsa de profesionalism, noi, publicul suntem luati de fraieri. iar acum mare caz cu scuzele nasului fata de steaua. adica nasu se pocai asa, deodata, incat isi cere scuze. pai de-asta e pus el acolo? pt. scuze? si steaua a fost singura echipa furata? ce este, este, macar un gol era valabil pt. steaua. dar de-aici si pana la a ne face imagine din asta e cale lunga. dar daca arbitrul era fie cinstit, fie competent nu se mai ajungea la asta.

# 50 RAMMOSS on 28.02.07 at 1:45 pm

presiune pe arbitri din partea cui? a celor care fiecare la randul lui a contribuit la mocirlirea sportului rege de la noi? hotul striga hotii? steaua nu a fost niciodata avantajata de arbitri? nici steau? nici dinamo? s-a uitat ce a fost pana in 89? atunci era presiune pe arpitri din partea securitatii. nu acum. acum primesc ceea ce merita. creeaza scandal, au parte de scandal. adica arbitrii fac ce vor, harakiri cu toata lumea insa sa fie intangibili. poate cea mai buna arma ar fi decat consemnarea sub forma de tabel a greselilor, ca sa vada toata lumea si atat. ignoranta este cea mai buna arma. sunt prea mult bagati in seama. iar echipele cand sunt neputincioase arunca la randu-le pe arbitri. chiar nu vede nimeni penibilitatea in care se zbate fotbalul din romania? nu sesizeaza nimeni ca in europa nu contam? dupa egal cu bulgarii si victorie chinuita cu albania ne imbatam cu apa rece ca batem olanda? intamplarea a dus steaua anul trecut intr-o semifinala si traim 10 ani din asta? benfica nici nu a discutat acum cu dinamo. rapidul ori de era in uefa, ori de nu era tot asa se chema. in schimb gigi cu mitica bazmesc ca alde radoi valoreaza peste 10.000.000 de euro. da nu ii ia nimeni. mai mult, jiji se milogeste de sefii realului sa il ia pe finu mirel si gratis. numai ca realul nu e curtea dan pipera. apoi circurile mediatice alimentate de presa, cu mm, razvan et comp. si peste toate acestea vin arbitrii. arbitrii care au rolul lor. de fapt se vrea haos in fotbal pt. ca anumiti potentati ai tranzitiei sa-si faca de cap.
mai avea gig partid daca nu tragea imaginea sa pe seama stelei?
mai ajungea mircea sandu la uefa daca nu era presedinte la liga?
ar mai avea presedintii de club credibilitate daca nu s-ar preface mitica ca-i sustine?
mai era mitica parlamentar si patron de hotel si de caertier de vile daca nu aparea in presa ca si om de fotbal?

# 49 gaffer on 28.02.07 at 1:40 pm

“Se cheamă “pune presiune”. În comentariul tv al partidei Steaua - UTA, formula a fost folosită de mai multe ori. Şi cu temei, fiindcă arbitrii au oficiat sub o presiune psihologică maximă.”
Cum sa nu fie presiune … doar nu vin sa arbitreze fotbal de maidan desi asta de pe la noi aduce destul de mult…in joc este titlu de campion si nu se poate ca un ratat sa nu vada ca iacob era scos din offside de un alt jucator care era mai in spate cu 1 metru . 1 metru , 1 METRU …. si pana la urma daca nu rezista la presiunea ” din liga 1 ” ce sa mai spunem de un meci cu adevarat important
Se mai intreaba federatia de ce nu sunt co-optati arbitri pentru partide importante din C.L. , UEFA , campionatu european sau mai stiu io ce …uite d-asta . pei ma incalzeste pe mine cu ceva ca si-a cerut scuze si nasu , care vezi doamne vrea sa scape de “fotbalul murdar ” . uite nene cheama arbitrii straini ca pe aia sigur nu o sa ii intereseze bani sau sa traga cu fc dambu doar ca ii plac culorile si se rezolva mai mult ca sigur .
Io unu , ca sa ajung sa vad un meci care stiu sigur ca nu a fost influentat de arbitru in mod voit ( asta pentru ca greseli se intampla si in alte tari ) as fi de acord sa platesc ( daca va fi nevoie ) , sa se stranga bani sa se aduca straini sa conduca meciurile …

# 48 cordon iulian on 28.02.07 at 12:58 pm

fotbalul este un sprot ptr barbati…ceea ce presupune ca si arbitrii trebuie sa fie barbati si sa reziste la aceasta mult discutata presiune.la noi se vb de presiune ptr acele maxim 8 milioane din liga…dar cei din spania …anglia …vorbesc de zeci de milioane…si nu putem spune ca ei nu au parte de presiune.sunt multi incapabili acolo.o zii buna

# 47 stefan on 28.02.07 at 12:51 pm

corect.. dar trebuie sa fie cineva.. trebuie sa existe macar O PERSOANA care poate spune lucrurilor pe nume.. ca vom ramane in mocirla asta..si nu vom iesi niciodata.. degeaba se lauda Domnul Sandu cu “sprijinul” UEFA..si Platini.. cand de fapt..suntem in a treia lume a fotbalului..si abia ne batem cu Albanezii, Grecii [care si astia ne-au luat-o inainte].

CURATENIE !!! asta e cuvantul care trebuie sa domine.. in audio-vizual, federatie, liga, arbitraje.. CURATENIE !!! cand vor aparea oameni drepti..care nu vor apara interese ale cluburilor, sau ma igrav, ale unor “personaje”.. atunci putem spune..ca da.. putem sa scoatem capul “afara” si sa ne batem cu altii..

# 46 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:46 pm

LA TV E JALE MARE. EXACT. O FAZA GREA, PROBABIL SE VOR FACE MULTE EMISIUNI SI VOR CURGE VALURI DE CERNEALA PE BAZA ACESTEI FAZE DEOSEBITE DIN MECIUL GLORIA-CEAHLAUL, UNUL DE MARE INTENSITATE, DAR AL CARUI REZULTAT ESTE SUPUS SUSPICIUNILOR. NU ESTE O SCOALA DE PRESA IN ROMANIA, IN GENERAL SI UNA DE PRESA SPORTIVA, IN SPECIAL. DE REGULA LA CONFERINTELE DE PRESA SUNT INTREBARI DE GENUL - V-ATI DORIT VICTORIA? CREDETI CA PUTEATI CASTIGA? A FOST BLAT?
PANA LA URMA NE INVARTIM IN JURUL ACELEIASI COZI SI-II DAM INAINTE.

# 45 stefan on 28.02.07 at 12:40 pm

STIE LUMEA CA A EXISTAT UN TOPESCU ?! care ma facea sa imi fiarba SANGELE numai cand il auzeam in `94, si nu numai.. acum exista unii care .. mai bine ar merge la “Din Dragoste” sau “IARTA-MA”.. la ce vrajeli a uin ei..si cate tampenii pot scoate pe “gurita” :)

# 44 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:37 pm

SI STEAUA SI DINAMO SI RAPID SUNT ECHIPE ROMANESTI, E ADEVARAT. DAR PARCA MAI SUNT, PANA LA 18 SI ALTELE, POATE PE VAL ORI POATE MAI AMARATE, DAR SI ELE SUNT ALE NOASTRE. ORI DACA IN ROMANIA IMPORTANT ESTE SA IESIM IN EVIDENTA, DE CE NU AR FURA SI ARBITRII CA SA LI SE FACA SI LOR RECLAMA GRATUIT? CA DOAR PRESA E GATA DE ACTIUNE IN ORICE MOMENT. MAI STIE CINEVA, MACAR DE LA PRESA CE MAI FAC FOSTII CAMPIONI, ALTII DECAT LUCESCU? MAI STIE PRESA CEVA DE SOARTA LUI EMERICH DEMBROVSCHI - O STEA A MONDIALULUI DIN 1970? MAI STIE CINEVA CE FAC FOSTII CAMPIONI MONDIALI DE LA HANDBAL? MAI POATE VREUN ZIARIST SPORTIV SA DESCRIE O FAZA DE MECI SI SA-L FACA PE CITITOR SA VIBREZE CA SI CAND AR FI PE STADION?
DAR STIE LUMEA DESPRE IUBITA LUI NICULESCU? STIE
STIE LUMEA DESPRE NOUA IUBITA A LUI STELEA? STIE
STIE LUMEA DE IUBIREA LUI MITEA CU BAMBI? STIE
A VAZUT LUMEA CUM MARELE GANEA LA MECIUL CU ELEVII ALERGA CU PORSCHEUL IN FATA COPIILOR? STIE

# 43 stefan on 28.02.07 at 12:33 pm

pai s ilameciuri cand ne uitam la TV.. numai comentatori de plastelina.. de la PRO TV pana la TV Sport.. s.a.m.d. .. nu ti-ar relata CORECT un meci ci vorbesc numai aiureli.. de exemplu sa iau [desi sunt cu miile] meciul de Champions league Real Madrid vs. bayern munchen. Meciul a fost cu un ritm excelent..faze de pioarta..si stiti voi.. la care comentatorii “un meci fara intensitate.. slab..” .. Eu cred ca unii comentatori sunt la meciuri de pregatire.. se uita pe Discovery si nu stiu ce.. dar NU AR RELATA EXACT ce se INTAMPLA PE TEREN !!!

Spune Domnule.. ” AFOST FAULT CLAR!” .. “NICI VORBA DE PENALTY !”.. sau multe altele.. nu ca.. ” FOARTE GREU DE SPUS DIN POZITIA ASTA!” .. “O DECIZIE FoARTE GREA!!”

Pentru ce mai sunt pusi acolo..sa imi vanda mie gogosi..cand se vede de la un kilometru ca a fost PENALTy, OFFSIDE, FAUL..s.a.m.d.. RUSINE PRESEi ca de la ei porneste tot.. RUSINE !!!!

# 42 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:31 pm

E VORBA PANA LA URMA DE ATITUDINE. CERT ESTE CA SI PRESA DE-ABIA ASTEAPTA UN SCANDAL PENTRU A AVEA DE LUCRU. ESTE IARASI VINA SOCIETATII MARE CONSUMATOARE DE SCANDAL. DAR DACA VREM SA IMPUNEM O CIVILIZATIE A SPORTULUI, SA INCEPEM CU CIVILIZATIA PRESEI SPORTIVE. DAR VREM?

# 41 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:29 pm

MAI MULT - PT. PRESA SCRISA, AUDIO SI VIDEO DIN ROMANIA SE POARTA NUMAI 3 BRANDURI, STEAUA, DINAMO SI RAPID. ATAT. CU BNE SI RELE. MAI MULT, SE FAC FELURITE INVENTII SI APRECIERI ABERANTE, CA DE PILDA CUM AR FI DACA DICA AR JUCA ROLUL LUI RAMBO IN CONFRUNTAREA CU MUTU SUPERMAN.

# 40 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:27 pm

asa este, presa are partea ei de vina. pe vremuri o cronica a unui meci de fotbal avea cateva rubrici consacrate - timp, nr. de spectatori, suturi la poarta, suturi pe poarta, cornere, faulturi, cartonase galbene si cartonase rosii. acum presa cauta prin culise si pe la vestiare cum cearta presedintele pe antrenor si cum antrenorul cearta jucatorii sau cum jucatorii se revolta impotriva antrenorului. cu ce masina a venit un stelist la stadion sau ce a gatit iubita dinamovistului in seara meciului ori ce lenjerie intima a purtat mireasa rapidistului cand l-a inselat a doua zi dupa nunta.

# 39 old on 28.02.07 at 12:23 pm

azi nu gaseti un ziarist de sport de rasa, toti sunt parca facuti la apelul de seara, sunt partinitori, lingai, neprofesionisti si slugi ale sdr restul echipelor din tara nu exista pt.ei, un articol scris pt. ca cititorul sa traiasca faza cind il citeste nu mai exista, un articol tehnic presarat cu “vorbe” ce sa te furnice nu mai gasesti…unde sunt marii ziaristi artisti ai penelului Aristide, Chirita si altii…s-au dus si locul lor a fost umplut de “umpluturi” cu articole de genul de mai sus, sau pline de can-canuri, orice numai despre frumusetia fotbalului nu.
RUSINE PRESEI !!!

# 38 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:11 pm

si inca ceva - arbitrii care comit etapa de etapa erori, dar pledeaza in nevinovati nu au ce cauta la arbitraj. daca nu stii sa sudezi, in fabrica nu te pune nimeni sa sudezi fiare din moment ce tu esti de fapt zidar.

# 37 RAMMOSS on 28.02.07 at 12:07 pm

ARBITRAJUL A FOST, ESTE SI VA FI O MARE PROBLEMA IN FOTBALUL ROMANESC.
LA NOI ARBITRAJUL ESTE COROBORAT CU INTERSELE OBSCURE DIN POLITICA, RELIEFAND INTOCMAI STAREA SOCIETATII.
ARBITRII SUNT NISTE SIMPLE INSTRUMENTE, DOVADA ELOCVENTA FIIND FAPTUL CA DE EDITII BUNE LA NICIUN TURNEU FINAL NU MAI ESTE DELEGAT VREUN ARBITRU ROMAN.
IN STRAINATATE ARBITRII COMIT GRESELI. IN ROMANIA ARBITRII VICIEAZA REZULTATELE.
ARBITRII PRIN CEEA CE FAC ISCA DISCUTII POTRIVNICE LOR, INSA TOT EI SE CONSIDERA VICTIME.
HAIDETI SA ANALIZAM OM CU OM PE CEI DIN CONDUCEREA LIGII, A COMISIEI DE ARBITRI SI A FEDERATIEI SI VOM VEDEA DE CE ARBITRII FURA IN ROMANIA.
SCUZELE PUERILE NU TIN DE CALD, CACI IN URMA FURTULUI O ECHIPA POATE RATA UN OBIECTIV, ANTRENORII POT RAMANE FARA ANGAJAMENT.
ATATA VREME LA CONDUCEREA LIGII SE AFLA UN DRAGOMIR MITICA, INTREGUL SISTEM AL FOTBALULUI ROMANESC ESTE PRIN EXCELENTA UNUL TICALOSIT.
ARBITRII SUNT NISTE MECANISME IN CADRUL UNUI ANGRENAJ BOLNAV.
LA RANDU-LE, ARBITRII, IN FAZA INCIPIENTA A FURTISAGURILOR NU AU VINA, DEOARECE LOR INTAI LE-A FOST PROPUS FURTUL, CONTRA COST. ASADAR CONDUCATORII REPREZINTA IZVORUL RAULUI, APOI CONDUCEREA FORURILOR FOTBALISTICE MENTIN ACEASTA STARE PE CARE ARBITRII DOAR O PUN IN FUNCTIUNE.

# 36 stefan on 28.02.07 at 11:50 am

ah uitasem.. sa dau doar doua meciuri fara de care “steluta” voastra nu lua campionatul anul trecut ?

mai trebuie sa reamintesc NON-COMBATUL lui CFR Cluj pe Ghencea si meciul de la Vaslui cu echipa locala? “stelutza” voastra fara acele 6 puncte nu era campioana Domnilor.. asa ca gurita mica.. si nu mai dau alte meciuri ca e de ajuns astea doua.. ok?

cu respect Domnilor..

# 35 stefan on 28.02.07 at 11:45 am

baloou.. numele tipic junglei.. mi-ar fi rusine sa spun ca AM AJUNS IN CHAMPIONS LEAGUE cand am fost PENIBIL.. sau e un cuvant prea bun pentru ce a aratat steaua, impotriva echipelor de rezerve a GRANZILOR EUROPEI ! asa ca.. stai tu linistit acolo ca oricum “steluta” ta va fi avantajata in continuare de arbitrii.. pentru aceasta “GRAVA greseala” de arbitraj..

bafta..

# 34 necula on 28.02.07 at 11:43 am

george si stefan
vedeti-va ma de dinamo ai vostri, ca nici ei n-au rupt gura targului cu jiul.
steaua a fost avantajata de arbitri cu arges si cu rapi punct.
las-o dracu cu iasiu ca nesu si acum e in spital, faultul lui goian a fost in afara careului ce penalti visezi?
cu bistrita a fost mai penalti decat ce-a primit moldovan duminica…
iar despre fazele cu uta, trebuie sa fii chiar prost sa zici ca steaua n-a avut nici un gol valabil :) ce sa fluere arbitru ma daca tusierul a ridicat steagu cand mingea intra in poarta? e clar ca voi nu bateti pana la teveu decat la meciurile catzeilor..

# 33 baloou on 28.02.07 at 11:38 am

george, mai vezi o data faza: portarul s-a oprit… din cadere ca lovise pamantul. saracul, in viata lui nu facuse asa parada, si tu zici ca s-a oprit? de unde stia el ca o sa se fluiere? ca la tusier nu se uita. aaa… stia dinainte ca orice gol se va anula! deci portarul chiar a incercat sa apere, dar nu a reusit, iar japcangiul ala de tusier a asteptat sa vada unde merge mingea si apoi a semnalizat.
asa ca mai bine vezi hotomaniile voastre de la dinamo si nu te mai uita la steaua decat in cl sa vezi fotbal adevarat . ca voi oricum nu veti merge nici anul asta

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.