Maratonul e un sport, dar şi o penitenţă. Cu orice ochi ai privi-o, cursa de maraton e un chin. Cît despre antrenamente, să nu mai vorbim. Dacă mă încumet să observ că maratoniştii sînt nişte oameni care par să plătească, prin osînda fiecărei întreceri toate păcatele sportului, dacă nu cumva şi ale întregii omeniri, e întrucît cei mai mulţi aleargă în neştire, convinşi că nu vor fi niciodată învingători. Iar ce-i şi mai dramatic e că, pentru învingători, chiar şi pentru cîştigătorii titlurilor olimpice, porţia de glorie e scurtă, mult mai scurtă decît în alte discipline.
Marea noastră campioană, fragila Lidia Şimon, a terminat recentul Maraton de la Osaka pe locul 6. Pentru o atletă, care revine în sportul de mare performanţă după un timp bun dedicat în întregime familiei, locul 6 e un fel de locul unu cu coroniţă. În maraton, revenirile sunt o chestiune de mare dotare sufletească. Pentru această performanţă, Lidia Şimon a binemeritat o ştire de cîteva rînduri în paginile dedicate altor sporturi în presa de specialitate şi nici o ştire în restul mass-media. Pentru mult mai puţin, pentru un gol marcat într-un amical cu o echipă de ultimul loc din Elveţia, adică pentru aproape nimic, Victoraş Iacob s-a bucurat de atenţia exaltată a întregii noastre prese. Dacă am scris cu literă mare numele tradiţionalei curse din Japonia - cîştigată de Lidia Şimon trei ani la rînd, în 1998, 1999 şi 2000 - e pentru că, în maraton, există un calendar internaţional care îndulceşte cumva, la nivelul marilor premii, golul competiţional dintre Olimpiade.
E un mod de a perpetua în atenţia marelui public o probă atletică plină de înţeles cultural şi istoric, pusă ca atîte alte sporturi în umbră de patima mondială pentru fotbal. În ce mă priveşte, cred că nu e nimic de făcut. Tot ce se naşte trebuie să şi moară. Unele sporturi s-au născut ca să dispară foarte repede, altele au putut fi resuscitate după milenii de comă. Maratoniştii sînt ultimii mohicani ai unei discipline atletice cu un ales substrat spiritual. Nu e atletism pur şi simplu, ca suta de metri. De aceea şi aminteam de funcţia cvasireligioasă a maratonului.
Dacă maratoniştii sunt prea marcaţi de efortul fizic, ca să mai aibă puteri pentru a se gîndi şi la altceva decît la adversari, în schimb spectatorii îşi pun întrebări, la care altfel n-ar fi ajuns niciodată. Mai mult, simt un gen de solidaritate, necunoscut în raport cu alte probe atletice, cu toţi alergătorii. E o reacţie a colectivităţii la logica aparte a micii colectivităţi răspîndite pe cei 42 de kilometri ai calvarului. Publicul nu simte nimic pentru ultimul clasat la aruncarea greutăţii, dar pentru maratonistul care termină ultimul cursa, dar o termină, simt respect, îl împing din spate să nu cedeze, se simt răzbunaţI de acesta pentru atîtea şi atîtea momente din vieţile lor, cînd n-au fost în stare să ducă o treabă pînă la capăt.
De aceea, în numele tuturor celor care urmăresc la televizor cele cîteva curse interolimpice de maraton sau au norocul să fie pe traseu la Osaka, la New York sau la Paris, atunci cînd aleargă româncele Lidia Şimon, Nuţa Olaru şi Alina Staicu, le mulţumesc pentru că au devenit maratoniste, indiferent pe ce loc se clasează. Într-un fel, aleargă şi în locul nostru, al milioanelor de spectatori, mulţi dar nici pe departe atît de puternici ca ele.
14 comments ↓
domnule tudor, jos palaria… dvs. si radu cosasu tineti in spate ziarul asta
DINAMO CAMPIOANA!
Fiecare sport are poveştile sale de curaj, eroism, şansă şi voinţă extremă. Se pot scrie mii de pagini profund emoţionale despre mari sportivi, învingători sau învinşi. Poate că maratonul nu e cel mai greu sport (nu ştiu, nu am practicat prea multe…) dar nici scrisul nu e cel mai uşor…
Aşa că vă felicit domnule Scriitor pentru că aţi reuşit să mă emoţionaţi aruncând o rază de talent asupra unor oameni care chiar merită mai multă atenţie din partea noastră…
Da… se vede ca dupa episodul trist al Mariei Cioncan unii gazetari incearca sa repare greselile trecute si sa mai scrie si despre alte sporturi. Totusi nu trebuie sa dati in fotbalisti pentru ca fac rating mai mare. Cat despre articolul dumneavoastra pot spune ca e unul bun si mi se confirma inca o data in plus ca experientza castiga in fatza avantului tineresc al altor gazetari.
Cinste dvs. ca le pomeniti pe aceste mari sportive, pentru ca altfel multi dintre noi nu ar fi aflat niciodata de la televizor!
rectific pentru domnul octavian.articolul dumneavoastra pe care-l caut se numeste Morometii 4
Pt.D-voastra este un adevarat maraton (calvar)sa scrieti articole sportive.Articolul ar fi fost bunicel ,daca scoteati chestia cu audienta.Fotbalul,este sportul rege,merita prim-planul si daca privim numai prin prisma reusitelor echipelor romanesti de club,Steaua,rapid si pe ultima suta de metri dinamo.O mare rugaminte,va rog,nu va afisati in studio inaintea meciului cu Sevillava rog,declinati oferta,sunteti o piaza-rea pentru echipa ros-albastra.Multumesc anticipat!
maratonul e chintesenta jocurilor olimice.iar jocurile olimpice sunt chintesenta sportului.
O rugaminte pentru domnul Octavian.Cum as putea face rost de un editorial de al dumneavoastrai din 1997 scris pentru Romania Libera shi intitulat, daca nu ma insel, Miorita 4?
E adevarat ca maratonul nu e spectaculos si vandabil ca alte sporturi dar Lidia merita mai mult , macar numai pt faptul ca a castigat de trei ori la rand competitia din Japonia , sa nu mai vorbim de o revenire. BRAVO LIDIA !!! Succes !
Agonie fara extaz ar fi maratonul nu? sau poate cu un extaz interior ulterior, dar traim intr-o lume a imaginilor rapide si oricand o ratare a lui Dica va fi mult mai mediatizata chiar decat un aur olimpic la maraton, daca nu am vrea asta nu ni s-ar da. maratonul e mai mult o lupta cu tine insuti decat cu ceilalti, altfel zis poate maratonul intre sporturi e ca si calugarul printre oameni, prea linistit. Andreea, ai legatura….
Excelent, domnule Tudor Octavian, dar ce nu produce audienta, trafic, rating etc. , este ignorat inclusiv de colegii dumneavoastra de la GSP. Felicitari pentru articol!
bine zis domnule Tudor Octavian
Steaua-Sevilla va fi transmisa pe televiziunea cu adevarati comentatori: Pro TV. Sunt super fericit ca nu am sa fiu plictisit cu analizele si comentariile celor de la Antena1.
Sunteti mare, domnule Tudor Octavian. Va admir in tacere de ani de zile ca pe o mare dragoste. Si pe articol ce trece sunteti tot mai interesant.
Ma plec in fata dumneavostra.
Leave a Comment