Ce justifică alegerea lui Sorin Corpodean drept cel mai bun arbitru în 2006? Ierarhiile sînt de multe ori o combinaţie între statistică, rumoare, umoare şi umor. Dacă vrei să le citeşti corect, trebuie să ţii cont nu doar de ceea ce fixează, ci şi de ceea ce ascund. Informaţia implicită are frecvent un rol mai mare decît cea pronunţată la vedere. Subînţelesul e un instrument util de interpretare a ierarhiilor - nu doar în fotbalul nostru, ci în toată zarva festivă a sfîrşitului de an. Am văzut deja clasamente şi anchete care ocrotesc sensibilităţi şi împacă diverse capre cu diferite verze. Am văzut podiumuri umplute ecumenic, binevoitor, ca să nu se supere nimeni. Baletul diplomelor a colorat scena sportului nostru, în timp ce declaraţiile au pendulat între sarcasm şi complezenţă, între francheţe şi mirare. Iar galele continuă, fiindcă sîntem ludici prin excelenţă şi mai ales fiindcă am învăţat că jocul nu-i întreg dacă nu conţine o morală, un favor sau o revanşă.
De sîmbătă, în plutonul laureaţilor a mai încăput un om. Sorin Corpodean a fost ales - fără urmă de ironie, din cîte înţeleg - cel mai bun arbitru român în 2006. Unii văd deja în această opţiune triumful şcolii de gîndire care consacră selecţia negativă drept principiu fondator. Alţii zîmbesc cu tîlc, suspectînd cabale sau măcar recompense. În fine, alţii se întreabă: “Şi, mă rog, cine ar fi trebuit ales?” Însă, pînă la urmă, rezultatul ăsta e şi nu altul: în materie de arbitraj, n-am avut nimic mai bun decît Corpodean. Piramida “fluieraşilor” începe de la un om care, din cîte ştiu, a ferfeniţit destule meciuri în ultimul an. Iar asta ne duce la o serie de întrebări: ce a premiat de fapt Comisia Centrală a Arbitrilor? Probitatea sau capacitatea de acomodare? Ştiinţa de a duce jocul la capăt fără evenimente sau arta concesiilor? Plasamentul corect în fază sau partizanatul camuflat sub armura neutralităţii? Nu-mi dau seama la ce s-a gîndit CCA cînd l-a încununat pe Sorin Corpodean. La potenţial sau la randament? La faptul că ardeleanul AR PUTEA FI un arbitru bun sau la rezultatele concrete ale prestaţiei sale?
Nu mă sfiesc să declar că propulsarea lui Corpodean în capul listei de arbitri mi se pare o eroare. Şi că premiantul de sîmbătă are cîteva restanţe nerezolvate. Bănuielile care l-au însoţit la aproape fiecare meci al campionatului n-au apărut din nimic. Dacă şi-ar aloca timp de gîndire, Corpodean însuşi ar recunoaşte, probabil, că are destule să-şi reproşeze. Şi tocmai aici e clenciul. Nu vorbim despre un arbitru funciarmente nepriceput, stîngaci sau prost. Vorbim despre un om care a reprezentat - uneori cu strălucire - curentul arbitrajului cu credinţă. Survolarea olimpiană a unor greşeli petrecute sub ochii lui, interpretarea şmecherească a regulamentului, capacitatea de-a răsuci destinul unui meci din două decizii fac parte dintr-o zestre întreţinută grijuliu. Şi asta doar în România, căci afară personajul nostru a schimbat registrul şi a arătat că ştie să fie imparţial. Cu sau fără zîmbetul înţelegător pe care i l-am văzut de atîtea ori în prim-plan.


58 comments ↓
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Domnule Paraschivescu, nu ar trebui sa-ti mai dai cu parerea despre fotbal. In ce calitate? V-am urmarit si la televizor, aveti o carisma de alune mucegaite.
corpodean este cea mai mare rusine a fotbalului romanesc si cred ca ar merita titlul de “repetentul anului” cat despre ce a zis toma la meciul dinamo-national intr-adevar am obs. si eu fericirea de pe fata lui porcodean cand a inscris dinamo.
Toma, in general nu bag in seama sfertodoctii, dar tu meriti o atentie sporita, intrucat semeni la caracter cu Radu Paraschivescu si cu cativa alti ciudati de pe-aici care-i canta-n saxofon. De fapt, ce-i reprosezi tu lui Corpodean la meciul Dinamo - National? Ai ceva concret sau doar acuze tembele? Ce-i reprosezi la meciul Dinamo - Steaua?
Pe ceilalti vajnici pseudoprofesionisti de pe-aici care dau cu mucii-n iaurt in loc sa-si vada de cersit prin tramvaie, n-are niciun rost sa-i bag in seama, sunt pierduti definitiv pentru o discutie civilizata.
corpodean a ajuns pe primul loc pt ca atunci cind a fost zburat craciunescu numai el a fost deacord cu contestatarii lui craciunescu si acum a venit timpul ca actuali sefi de arbitri sa achite nota de plata .nu pt corpodean sa inventat HOT CLASS acum citiva ani ?,dar sa contimuam lista urmatorul un bun samaritean pt cei nevoiasi (intilniri dese prin restaurante cu diversi conducatori) 3 gusti constantin cel care are citeva etape bune suspendare pt ca a ajutat o singura echipa si este trimis si la meciuri care trebuie rezolvate pt acea echipa(steaua) acest arbitru are 3 etape suspendare la 1 arbitrata,urmeaza citiva tineri care sunt la inceput dar pot fii dirijati in alta directie decit cea in care merg primii trei si lista FIFA SE incheie cu mafiotul salomir pt ca nu cred ca un om poate sa faca asa multe greseli neprovocate(meciurile lui poli) si multe altele ,asta este arbitrajul in romania si ca sa vedeti ca am dreptate uitati-va ce calificative primesc la meciurile arbitrate de aceste panarame in europa
Balaj e cel mai bun arbitru roman al momentului dar nici Corpodean nu e asa rau. Balaj nu e deloc arogant asa cum sustine un fin “cunoscator” al fenomenului mai sus. Dimpotriva el vorbeste cu jucatorii spre deosebire de Tudor …
CE MULT I-A LIPSIT LUI DINAMO CURPODEAN LA TOTTENHAM!!!
corpodean trebuia sa primeasca titlul de “slugoiul anului”. dupa cum a macelarit steaua in meciul cu dinamo, si avand in vedere decernarea titlului de “arbitrul anului” este clar ca federatia vrea ca dinamo sa ia titlul anul asta.
eu va propun sa revedeti inregistrarea meciului dinamo-fc national. in minutul 82-83, la 0-0, televiziunea ne-a oferit o imagine cu fata lui corpodean privind disperat spre banca lui dinamo: de ce dracu’ nu mai dau astia gol ca ma omoara porcea si mircea sandu!
la sfarsitul meciului, dupa ce ganea a inscris, lui curpodean ii radia fata de fericire: isi mai indeplinise o misiune.
asadar, subscriu total la SLUGOIUL ANULUI!
Bine zis MOMO !
Altele sunt criteriile de promovare a arbitrilor, nu valoarea.
Tocmai, Corcodean asta e bun…ce inseamna asta…adica stie sa fure pe fata…trebuia sa ia premiul pt coruptie…nesimitire…e si primul pe lista FIFA…asta reprezinta o injuratura de mama pt toti stelistii in principal si pt toti microbistii in general(in afara de javre bineinteles)
care de pe aici va mai si uitati la fotbal serios, de prin spania, anglia, italia?
pai am vazut acolo, in vichendu asta, la greseli grosolane de arbitraj de ti se face parul maciuca. si culmea, nu arbitra corpodean.
stelistilor, stiti cand a fost dinamo intr-adevar ajutata de arbitrii sa castige un meci? in dinamo - rapid 3-1. eu, ca dinamovist, recunosc ca trebuiau acordate doua unspe metri pt rapid plus un carton rosu la un dinamovist. de ce nu a comentat nimeni? pt ca arbitru a fost vreun terchea berchea de prin ungaria.
asa, nu se mai justifica faza cu dinamo care cumpara arbitrii etc etc. sper ca in retur dinamo sa fie arbitrata numai de straini (la fel de buni ca ala din meciul cu rapid). poate o sa dispara mitu’ asta ca dinamo da mita pt a castiga.
sugerez k premiu pt cel mai bun arbitru sah nu fie acordat pt k noi nu avem arbitri ci numai 14 jucatori intr-o echipa si 11 in cealalta(daca mai raman 11)
tot ce se intampla in fotbalu asta al nostru e…..penibil!
@Dragos : Asa e. Din pacate Radu Paraschivescu se poarta.E pe val. E trendy. Trend-ul asta se potriveste la fix cu unul dintre atributele fundamentale ale romanului, care s-a nascut expert. Se pricepe la orice. Nu exista domeniu, zona,pestera,grota, unde romanul sa nu-si poata da cu parerea decisiv. Nu indeajuns de concret incata sa se vada ca e afon, dar indeajuns de imprecis incat sa se creada ca e priceput. Si daca mai are si ceva talent la scris, devine obligatoriu un fel de icoana.
Si inca Radu Paraschivescu E BUN fata de redactorii GSP !
Vad ca dinamovistii au percutat si au sarit imediat in apararea coechipierului echipei de langa spital. Premierea lui corpodean este de fapt un MESAJ CATRE TINERII ARBITRII: culisele te ajuta intotdeauna sa fii invingator chiar daca nu esti cel mai bun, cel mai cinstit, onest, ba dimpotriva. Noi te ridicam, noi te coboram, asa ca ai grija cat de docil esti.
O fantoma bantuie prin presa romaneasca. Este fantoma lui Radu Paraschivescu. Gongoric, marginit si suficient siesi, Paraschivescu nu are dubii, numai convingeri. Nu are pareri, are verdicte. Nu are cuvinte, are sageti otravite. Cladit pe filozofia lui “Musca si fugi”, nu accepta controverse, nu raspunde la critici, nu recunoaste daca greseste, ci musca si fuge precum o javra turbata. Democratie!, ai grija ca Radu Paraschivescu sa nu-si ridice mainile pana la tine, ca mirosul izvorat din aceasta actiune te va ucide mai ceva ca gazul Cyclon B. Nu accepta ce nu intelege, nu accepta alte pareri, are valorile lui personale din care nu-l scoate nimeni. Profitand de larghetea cu care altii ii dau spatiu in care sa-si expuna teoriile psihogene, omul transforma libertatea in libertinaj. De acolo, de unde-o fi, Ceausescu poate admira creatura pentru care a muncit atata: omul nou, omul multilateral dezvoltat, care le stie pe toate si care se crede detinatorul adevarului absolut. Si pentru ca aceasta creatura trebuia sa poarte un nume, s-a numit Radu Paraschivescu.
“Unii văd deja în această opţiune triumful şcolii de gîndire care consacră selecţia negativă drept principiu fondator.”
Citatul acesta imi aduce aminte de manualele pe care am avut ghinionul sa le primim in scoala inainte si inca prea multi ani dupa revolutie.
De ce?
Pentru ca isi merita locul in fiecare manual curicular din ultimii ani, fie de limba romana, de istorie, geografie, stiintele naturii, etc., la capitolele alocate epocii contemporane (aia cu andreea esca, fitz, teo, jiji becali, andreea marin, piedone, vanghelie si chiar basescu).
Peste cativa ani, vom celebra acesti 17 ani cu compilatii gen “Remember Cenaclul Flacara” compuse exclusiv din cei enumerati mai sus. Striagatul de revolta, similar cu “Mai bine mort, decat comunist!” va fi versificat din citatul D-lui Paraschivescu.
stati linistiti!anul anul asta,dinamul cu toate onorurile(a nu se confunda cu oroarea care este);la anul urmeaza steluta,si tot asa,roata,roata ca vreme este;ceilalti…vreti si voi?faceti-va dracului campionat
in sfarsit am reusit uploadul la “video rezumatul etapei din italia” - 45 min cu toate meciurile, cele 2 goluri ale lui mutu si categorica victorie cu 4-0 a lui civu cu roma …. la …
http://real-sport.blogspot.com/
DINAMO CAMPIOANA!stiu suna obsesiv dar trebuie sa va obisnuiti cu ideea (si aici ma refer la stelisti evident
)
Hahahahaha imi place articolul ca le aduce aminte spurcatilor de meci si incep iarasi cu tanguiri de femei…..totusi putini stelisti deocamdata
:(….asa imi place cum plang si se lamenteaza pe net…
corpdean chiar merita!!!!!!!!nu pentru sezonul acesta ci pt. intreaga cariera:2003poli timisora -dinamo [fanta de lumina]; 2004 dinamo-steaua[praf]2006 ;dinamo-steaua[rosu thereau].Arbitru merita chiar merita !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! traiasca borcea si cornel dinu
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment