Sclipirile europene ale cailor de rasă

Fotbalul adevărat ştie să stimuleze exemplarele rare şi să nu le înhame la jug. Orice echipă de fotbal are în componenţă, în funcţie de posibilităţile materiale şi de flerul conducătorilor săi, trei tipuri de “ostaşi”. Prima categorie este cea a fotbaliştilor, cu F, oameni capabili ca, printr-o singură execuţie, de regulă genială, să decidă soarta unui meci. Urmează jucătorii de fotbal, cei cu bagaje decente de talent şi multă rîvnă, truditorii care nu ies musai în evidenţă, dar care se fac utili cauzei. Ultimii sînt prietenii fotbaliştilor, urgisiţi de mama natură la capitolul talent, cei care bat auturile, maratoniştii gazonului sau rupătorii. Aceştia sînt promovaţi în unsprezecele de bază pe criterii cum ar fi lipsa de efectiv, fizicul impunător, ataşamentul şi/sau lipsa de pretenţii materiale.

Dintre “greii” întrecerii interne, doi se gîndesc deja – liniştiţi şi cu sentimentul datoriei împlinite - la ghioceii primăverii europene. Al treilea aşteaptă, însă, cu inima cît puricele, ca grecii de la Pao să facă acte de eroism în faţa “echipei capitalei Franţei”, ca să citez din clasicul blogger în viaţă Copos. Steaua şi Dinamo sînt acolo unde sînt în primul rînd pentru că au mizat cu inteligenţă pe oameni din prima categorie. Fotbalişti ca Dică sau Niculescu şi-au cărat după ei, prin sclipiri de geniu, colegii. Asta scrie pe tabela de scor, asta rămîne-n statistici, asta-i realitatea. Restu-i deşertăciune. Tocmai de aceea, în drumul lor spre casierie (sau, după caz, bancomat), atît steliştii, cît şi dinamoviştii ar putea face o voltă pe la biserică, să aprindă cîte o lumînare pentru sănătatea celor doi leneşi de serviciu, care nu prea transpiră, dar aruncă tribunele-n aer.

În schimb, rapidiştilor, echipă decentă şi atît, le-a lipsit, pe parcursul lor european sterp din toamna anului 2006, exact omul care face diferenţa. Unicul individ capabil de accese de geniu din lotul alb-vişiniilor, Mugurel Buga, cel care uimea UEFA anul trecut cu invenţiile sale fotbalistice, a fost luxat în permanenţă şi persiflat de un patron obtuz şi zgîrcit, care încă mai crede că Moş Crăciun există şi-l cheamă Zicu. Aşa că prestaţiile sale au fost cel puţin neinspirate, iar rezultatele Rapidului, pe cale de consecinţă, dezamăgitoare.

Fotbalul adevărat ştie să stimuleze exemplarele rare şi îşi trage seva financiară tocmai pe baza sclipirilor cailor “de rasă”. Olăroiu şi Rednic, doi tipi inteligenţi şi umblaţi, care au dat cu piciorul în minge prin ţări unde se învîrt bani adevăraţi în fotbal, au înţeles acest lucru ceva mai repede ca alţii şi astăzi beneficiază de pe urma faptului că se abţin să le ceară lui Dică sau Niculescu să bage alunecări. Dacă Lucescu Jr. ar fi reuşit să se dezbare de povara unui trecut gri ca jucător de fotbal (lucru care lui Olăroiu i-a ieşit) şi, eventual, în măsura în care ar fi învăţat să spună şi NU capriciosului său patron (care-l umileşte de cîte ori are prilejul), probabil că elevii săi ar fi urmărit, cu detaşare şi cîte o bere-n faţă, meciul dintre PSG şi Panathinaikos.

22 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 22 afellow on 13.12.06 at 1:08 pm

Va multumesc pt raspuns, dar va contrazic, numindu-i si pe Zoff, Conti, Antognoni, printre artizanii acelei victorii. In grupe Rossi nu a existat, poate ca si Buga va fi altul in primavara, dar pana una alta sa speram ca-n seara asta Rapid va avea sansa Italiei si va trece de grupe.

# 21 Victor Ciutacu on 12.12.06 at 8:58 pm

@afellow: Fiecare om are dreptul la propria opinie. Ca atare, v-o respect si eu pe a dvs. Cat despre Italia ‘82, aici veniti exact in sprijinul meu: Italia a spulberat tot gratie lui Paolo Rossi, alt jucator cu sclipiri de geniu:)

# 20 afellow on 11.12.06 at 6:12 pm

Un eseu argumentativ cu un singur argument, statistica. Este un argument zdrobitor, dar uneori acesta eludeaza adevarul. Sunt multe alte criterii care ar trebui mentionate: valoarea, programul, adversarii etc.
Opinia dumneavoastra o accept dar nu sunt de acord cu ea. Subiectul este mult prea amplu pt a-l reduce la trei jucatori si o stare de spirit. Va propun un scenariu fantezist bazat pe un precedent si o comparatie , este adevarat, putin fortata. Italia in ‘82 a jucat slab in grupe si s-a calificat cu noroc, spulberand apoi toti adversarii. Daca Rapid are noroc si in primavara castiga cupa UEFA, ma astept sa vad laude necontenite si uitarea comentariilor actuale.

# 19 SUPER DINAMOVISTA on 10.12.06 at 1:48 pm

Super Niculescu!

# 18 cristi[gr] on 10.12.06 at 11:27 am

intamplat*

# 17 cristi[gr] on 10.12.06 at 11:27 am

Foarte bun articolul . Felicitari. Pe Banel Nicolitza in ce categorie sa il incadram? =))) La aia care alearga pe langa minge? Si care nu stius a faca preluari, dribling`uri si suturi la poarta? :( Ba Baneeeleeeee , ce s`a in tamplat cu tine? :(

# 16 sclipirea ciutacului on 10.12.06 at 10:53 am

curioasa lipsa de trafic, doar a fost sambata seara!

# 15 vladimir on 09.12.06 at 10:17 pm

eu cred ca cel care a scris articolul este obtuz. cum poti sa spui despre buga ca este un talent cand anul trecut baga mingia primita de la niculae in poarta din 2 m “cu calcaiul”. acum cand joaca cu un egoist precum zicu nu mai face nimik. niculae reprezenta omul cheie al rapidului. el si moldovan trageau echipa dupa ei nu nimik-ul ala de buga care nu e in stare sa faca un dribiling. cred ca copos ar face un mare favor rapidului daca s-ar dispensa de acest trantor. el l-a ingropat pe lucescu

# 14 sclipirea ciutacului on 09.12.06 at 9:50 pm

rusinos!

# 13 sclipirea ciutacului on 09.12.06 at 9:50 pm

dar de ce ati sters postarile mele? Doar nu contineau nimic ofensator.
Autorul citacu asteapta numai laude?

# 12 Dinny on 09.12.06 at 9:06 pm

…..credeam ca disparusesi……

…………………….ushshshshshshshsh !…………

# 11 says on 09.12.06 at 8:53 pm

ciutacu , who !?

# 10 Daniel Pop on 09.12.06 at 8:23 pm

Mai real sport

mai lasa-ne cu spam-urile astea site-ul tau e infantil si de tot rahatul…chestii de doi lei

Lasa-ne

# 9 andu on 09.12.06 at 7:30 pm

normal ca buga nu mai straluceste… joaca aripa dreapta, el e varf de careu, ce naiba sa te astepti de la el din pozitia aia? senzatia mea e ca razvan isi forteaza jucatorii pe posturi in pofida profilurilor lor, pentru ca nu vrea nicicum sa renunte la sistem.

# 8 andu on 09.12.06 at 7:28 pm

aiurea… sa ne amintim cum isi pune la zid jucatorii becali: dica, bostina, carlos, lovin… ati vazut vreodata un fotbalist inlacrimat din cauza declaratiilor propriului patron? ei bine, s-a vazut la steaua (bostina). aia da sustinere. dinamo, ce sa mai zic… in vara au plecat 9 jucatori, au venit altii… la ei parca e gara. iar vestiarul musteste de tensiune (ganea, niculescu, danciulescu, etc).

# 7 aldyx on 09.12.06 at 7:28 pm

Domnule Ciutacu de data asta trebuie sa va apreciez.Data trecuta v-am cam luat la goana….
Aveti dreptate in ceea ce spuneti.Iar la Rapid intr-adevar geniul Buga nu a mai stralucit.Nu intelegeam zilele trecute de ce nici Rada jucator emblematic in sezonul trecut in cupa Uefa ,dar si anul asta practic a calificat Rapidul in meciul cu Madeira,e in scadere evidenta.Rada are un salariu de doar 35 000 de euro in timp ce trompeta Sapunaru ,jucator ce are la activ doar un retur in divizia A cu Nationalul, are 90 000 pe an!!!
Alta comparatie ,geniul Buga 60 000 iar mamaliga australiana Grifiths vreo 120 000 euro!!!
Copos a primit anul asta exact ce merita.A primit o tarta cu frisca drept in cap!

# 6 Costin4everSTEAUA on 09.12.06 at 6:39 pm

Un articol bine scris insa trebuie sa recunoastem adevarata cauza a faptului ca Rapid nu merge bine..care in opinia mea este data de politica de transferuri dezastroasa pe cvare a avut-o rapid…..chiar daca si steaua a facut unele greseli…a adus si jucatori senzationali gen Thereau sau Ov.Petre..iar dinamo a facut cele mai bune transferuri dupa maine…. Astfel rapid s-a rezumat in a lua jucatori refuzati de toti gen Zicu si mai ales”teapa verii” Griffits dar si Mazilu care mai mult a stat in “spital” . Singurul lor transfer reusit a fost Lazar. Parerea mea ca din aceasta cauza rapid tremura pt a ajunge unde Steaua si Dinamo vor face legea anu asta, si totusi sper ca rapidu sa le urmeze pt a completa un an de senzatie al fotbalului romanesc

# 5 roach on 09.12.06 at 5:55 pm

ma indoiesc k dl. copos are impresia k mos craciun e zicu

avand in vedere ce miscari se pregatesc in preajma acestor sarbatori, ma tem k mos craciun pt. domnia sa e alt expirat de la dinamo - via poli, grigorie

transferuri bomba la rapid. super-tare

ce sa te-astepti cand ia jucatori la pret de savarine sau trage atata de timp incat ajunge sa-i transfere accidentati (vezi cazul mazilu)?

# 4 Emanuel on 09.12.06 at 5:50 pm

La pretentiile dvs., ne-am astepta sa spuneti: “isi trage tocmai seva financiara din sclipirile cailor de rasa”

# 3 bogdan on 09.12.06 at 5:37 pm

corect si adevarat ce spuneti.

dupa ce s-a terminat campionatul trecut au reiesit 2 concluzii.
1. a castigat echipa ai carei conducatori (gigi si meme) au fost in permanenta alaturi de jucatori si i-au asigurat ca totul va fi bine si i-au sustinut din orice punct de vedere.
2. nu trebuie sa joci bine ci sa castigi meciul. sa fii pragmatic si sa stii ce vrei si mai ales sa faci aproape totul ca sa si obtii ceea ce vrei.

aceste 2 concluzii au fost aplicate in aceasta toamna de doar 2 echipe, steaua si dinamo. steaua si-a mentinut linia si modul de conducere si anume jucatorii au fost sustinuti in permanenta de catre conducatori si la bine si la greu. pot afirma ca am fost placut surprins de faptul ca gigi nu s-a manifestat vehement fata de jucatori ci dimpotriva de cele mai multe ori le-a cautat scuze. acelasi lucru s-a intamplat si la dinamo. conducatorii echipei nu au mai fost dornici deloc sa se desparta de jucatori, vezi cazul niculescu, si au iesit mereu in fata presei si au zis ca totul e bine la dinamo chiar daca si niculescu si ganea au facut mai mult sau mai putin scandal. incet incet aceste echipe sunt urmate si de cfr cluj ai caror oameni par sa aiba o strategie pe termen lung si sper ca ei sa prinda macar cupa uefa anul viitor pentru ca merita macar pentru ce au aratat in acest an calendaristic.

ce echipa nu a invatat nimic din propriile greseli si mai ales ce conducator care se crede mare om de afaceri nu a priceput nimic din fotbal nici la ora actuala dupa n ani? ei bine raspunsul e clar. rapid si cu al ei stimat domn copos. a face afaceri si bani din investii e una, pentru ca acolo iti trebuie fler si multa stiinta, a te juca cu nervii si salariul unor fotbalisti insa, e o prostie demna aproape de dispret. de pomana iti vin suporteri si stau zgribuliti si inghesuiti unul in altul in peluza ca sa fie alaturi de echipa daca tu ca patron te duci in vestiar si ii faci cu ou si cu otet.

o alta echipa care nu se regaseste desi speram mai multe de la ea este poli timisoara care la fel cu investitiile facute ma asteptam sa traga pentru podium. insa si acolo este acelasi prag psihologic de depasit ca si la rapid. daca investesti bani nu inseamna ca apar rezultate imediat. iti trebuie timp sa omogenizezi echipa si iti trebuie si meciuri tari ca sa simta si jucatorii ce inseamna performanta. si acum sincer, daca steaua si dinamo si rapid se despart de niste jucatori fara resentimente, oare chiar cred cei de la poli ca dau lovitura si ca vor juca mai bine la echipa lor decat la cei 3 granzi din capitala unde nu prindeau nici banca de rezerve gen cristea? nu serios acum, chiar cred asta?

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.