Diferenţa dintre gafă şi tîmpenie

Discutăm despre un gen de iresponsabilitate derivînd dintr-o pregătire psihică precară. Pur şi simplu nu înţeleg de ce clipei de uluială a lui Nicoliţă, de la Madrid, i s-au acordat gratificaţii naţionale, iar tîmpeniei lui Galamaz, de la Bruges, nici măcar o primă de excelenţă. De ce continuăm să privim cu şăgălnicie nişte obiceiuri mîrlăneşti, din patrimoniul fotbalului judeţean de maidan – precum scuipatul, datul la gioale şi trasul de tricou în careu – dar facem caz de arbitrajele internaţionale foarte exacte şi, din acest motiv, pasămite antiromâneşti. Adică de acele arbitraje care sancţionează scurt contribuţiile  balcanice la istoria faulturilor prosteşti şi ne spun că intrarea în UE priveşte şi relele maniere din sport.

Faultul în careu prin care Galamaz i-a stricat rezultatul lui Dinamo în Belgia are tot dreptul să fie socotit o tîmpenie. Nu gafă, nu eroare de apreciere, nu moment de panică şi nici altceva, ci tîmpenie. Genul acela de rezolvare şmecherească de gaşcă, nu de echipă, care, cînd reuşeşte, e aplaudată în vestiar de coechipieri şi criticată ipocrit de patroni. Trage, carevasăzică, Dinamo ca la galere mai bine de două treimi din meci, pogoară în teren destinul bun în vreo două rînduri şi-i scoate mingea din gol lui Gaev – acest Carlos 2 aciuat cu mofturi în Groapă - şi, hodoroc tronc, hop Galamaz cu tîmpenia.

Mircea Rednic, fiindcă-i băiat de, spune că Galamaz trebuie iertat, deoarece a fost mult timp accidentat. Dac-ar fi vorba de un fault de manual, am aprecia delicateţea lui Rednic. Dar modul în care Galamaz şi-a luat belgianul în braţe în careu nu e fault, e o deprindere. O soluţie golănească venind din fotbalul de trei parale al ligilor inferioare. O rezolvare pe care nici un antrenor mare n-ar recomanda-o.

Nu vreau să spun că n-o să vedem niciodată astfel de tîmpenii pe terenurile vestite ale Europei. Ce vreau eu să spun e că nici un jucător cu adevărat responsabil nu şi-ar permite să nenorocească un rezultat cu un astfel de “moment personal”. Dacă Dinamo n-o să se califice din grupe, vina va fi toată a lui Galamaz. Să ne înţelegem: nu discut o neputinţă fizică, un şut aiurea sau un autogol. Discut ceva ce nu trebuia făcut. Un procedeu necavaleresc.  Un tip de intervenţie la care nu-l obliga nici faza, nici rezultatul, nici tactica. Discut un gen de iresponsabilitate derivînd dintr-o pregătire psihică precară.

Poate că sînt eu exagerat, dar cred că între tîmpenia din careu a lui Galamz, lipsa de reacţie a şefilor de la Dinamo – altfel foarte prompţi cu greşelile altora – şi violenţele din avion ale hoardei de suporteri agreaţi de club există o legătură.

83 comments ↓

Pagini: « 5 4 3 [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 23 tataie on 28.11.06 at 6:56 pm

@alexi mihai
Ai uitat sa adaugi atitudinea tuturor comentatorilor,care la orice “contact” din careul dinamovist,spun ritos:”se putea da 11m” sau “am vazut meciuri in care s-a dat 11 m.pentru mult mai putin” s.a.m.d. …..si invers….in careul adversarilor,la faze care reclamau 11m,ii auzi:”nu cred ca se putea acorda 11m,arbitrul era aproape de faza,sa-i dam crezare”….”a fost ceva contact,dar jucatorul dinamovist a cazut prea usor” si alte variatiuni pe aceeasi tema….anti-Dinamo….ba chiar au ajuns sa se amuze la fazele in care suntem defavorizati…..SI PENTRU TOATE ASTEA SATISFACTIA MEA ESTE DUBLA:LA BUCURIA SUCCESELOR NOASTRE SE ADAUGA OFTICA PE CARE O AUD IN GLASURILE LOR INCARCATE DE CIUDA !

# 22 Mandarinu on 28.11.06 at 6:51 pm

din nou un articol fara rost…hai un titlu mai bun va dau eu un tip: “diferenta intre realitatea si fictiunea din mintea dumneavostra” daca o luam iara cu daca si parca pt ca din nou dumneavostra faceti niste comparatii si aprecieri ce nu au nici un rost in sport: daca dadea realul un gol din ocazile pe care le-a avut si una din cele 2 suturi ce au intalnit bara intrau in poarta lui Dinamo nu vaeam vesnica discutie a “psihicului jucatorului Roman” ca sa mai zic de jucatorul lui real “Van-Nistarloiu” ce a reusit sa rateze 2 penaltyuri in 2 meciuri de LC consecutive, el poate ar fi “tampitul” dumneavostra….eu am mai spus-o asta e fotbalul daca nu va place jucati/comentati sah

# 21 Liviu on 28.11.06 at 6:46 pm

pe tema spectatorilor de la meciurile de pe Dinamo, depasind pragul comentariilor firesti la declaratiile lui Borcea. Insista enorm, iar tinta campaniei asteia agresive parsiv coordonate, e sa mai loveasca inca odata in Dinamo. Campanie care dati-mi voie sa cred ca nu e intamplatoare atat timp cat sunt cateva articole despre asta inclusiv vreo 2-3 editoriale. Inclusiv “editorialistul-seniorissim” care arunca parsiv ideea ca si multele victorii ale echipei si cele 11 puncte avans au plictisit fanii, adica lasati-o mai moale sa va ajunga smecherii din urma si o sa dea lumea navala la voi la meciuri. Eventual o sa colectam mai multi spectatori daca lasam sa castige titlul Steaua, ‘cei mai iubiti dintre pamanteni’. Cred ca nu pot scrie ceva pozitiv despre Dinamo, asta e de fapt realitatea.

Anul trecut in tur, Dinamo castiga pentru ca facea blaturi. In retur isi arata adevarata valoare pierzand in sir. In vara nu se mai dadea o ceapa deferata, eram discreditati la maxim, toate achizitiile erau ironizate (luati de pe net etc.). Cand am inceput sa mergem surprinzator de bine prin campionat si UEFA, si nu mai se gaseau argumente de suspiciune nici cu zoom-ul lui Ioanitoaia, atunci totul a fost pus pe seama intamplarii, meciurilor usoare, norocului chior, multor accidentari din loturile rivalelor care, vezi Doamne, jucau serios prin CL sau alte alea. In plus se acutiza orice samanta de scandal de la Dinamo: cazul Niculescu, Ganea e zgandarit mereu pentru ca se stie ca e irascibil si slobod la gura, declaratiile “incendiare” la adresa echipei Dinamo ale analfabetilor din fruntea altor cluburi, tot ce era negativ si legat de Dinamo, erau subiecte de prima importanta.
In fine, n-a iesit nimic din toate puciurile astea, si iarasi s-a revenit la ideea de baza: Dinamo avea de demonstrat valoarea si in Europa, iar trecerea de grupa UEFA era considerata o conditie obligatorie din punctul asta de vedere. Si, ca sa ne incurajeze, mai toti ne preziceau ultimul loc cu 1-2 puncte. Inainte de meciul cu Besiktas ni se dadea pe la teve meciul in care “magnifica” Steaua ii batuse pe turci si se insinua ca pentru Dinamo va fi extrem de greu, niciun cuvant de incurajare.
Dar, supriza, Dinamo a invins in primul meci, cu Besiktas. I-am batut si imediat s-a accentuat cat de slabi sunt aia, ca am avut noroc cu terenul prost care i-a avantajat, si cu penaltyul usor acordat. Si mai apoi s-a trecut la pasul urmator. Dinamo trebuia sa demonstreze la Bruges cat de tare e, urma un nou “examen”. S-a bucurat toata lumea ca am pierdut la Cluj, ca am fost eliminati din Cupa, se prevesteau peste tot, nori negri pentru alb-rosii.
In ziua meciului din Belgia GSp titra mare, “Si voi?”, aluzie la “mareata” calificare a Stelei din grupele CL in cupa UEFA. Adica ceva dispretuitor de genul: “uite aici performante, voi priculicilor sunteti in stare? Noi nu prea va credem capabili.”
Dar Dinamo s-a incapatanat sa faca egal la Bruges si ar fi putut chiar sa castige… Meciul a trecut insa imediat pe planul al doilea, paginile ziarelor s-au umplut grabite cu dezastrul facut de suporteri in avion, se anuntau violuri de stewardese, incercari de spart geamuri si deschis usi in zbor etc. Dinamo mergea bine, de ce sa te legi? Ii iei pe suporteri la rashpanghel, nu poti sa nu arunci cu noroi cumva.
Acum nu mai poate lumea dormi ca Dinamo umple pe jumatate prorpiul stadion la meciurile de acasa. Adica se insinueaza ca nu prea e iubita echipa asta, nici cand obtine rezultate. Sigur ca, teoretic, n-ar fi rau sa avem stadion plin, meci de meci, dar totul se judeca in abstract.
Se trece cu vederea faptul ca Dinamo este in prezent pe locul 3 in Liga 1 la media de spectatori de acasa. Adica dupa eterna speranta Timisoara unde se baga bani si promisiuni de 2 ani, si dupa echipa cea mai promovata de mass-media, am numit-o pe senzationala si nemaivazuta Steaua care a jucat pe Bernabeau si a facut coada la schimbat tricouri cu vedete, echipa Mariei sale Becali, cel ce miluieste poporul cu pomeni.
Se trece cu vederea faptul ca am avut de departe cea mai mare crestere de spectatori (peste 50% fata de anul trecut, pe cand la restul e scadere sau cresteri de pana la 10%) si ca daca echipa va merge la fel sigur vor fi mai multi. Prin comparatie, “super-echipa” bunilor romani, are media de asistenta la meciuri abia vreo 1900 de suporteri mai mult ca noi, in contextul in care un sondaj Gallup dubios ii anunta cu 40% dintre iubitorii de fotbal de partea lor (noi abia 16% pe locul 2) e super-promovata prin toate mijloacele posibile, si are un stadion mai bun si cu capacitate dubla fata de al nostru. Un ex: Daca stadionul Dinamo avea 30000 de locuri, asa urat cum e, sigur s-ar fi umplut macar la meciul contra Stelei, ceea ce ar fi insemnat pe cele 17 etape din tur o medie mai ridicata cu 1000 de spectatori!

Eu unul m-am saturat si-s scarbit profund de ceea ce se intampla si consider, zic eu indreptatit, ca echipa Dinamo este subiectul unei campanii concentrate. Noua, fanilor dinamovisti, ni se ia dreptul elementar la bucurie, suntem presati sa ne indepartam de club, eventual sa devenim si noi stelisti si buni romani. E rusinos si abject ceea ce se intampla, presa sportiva, cu precadere GSp, dovedeste prin acet tratament partizan ca e lipsita de profesionalism si posibil corupta.
Rusine tovarasi, va credeam ziaristi dar nu sunteti mai presus decat hotii de curent din Ferentari! Sa ajungeti sa fiti cititi doar de aia pentru care azi faceti campanie, sa va depinda tirajul doar de asta. Roata istoriei se invarte si prevad ca se va intoarce curand. Sa vedeti ce frumos se vor intoarce “bunii romani” catre cel mai tare, ca asa-i romanul: la bine, numai la bine o sa fiu mereu cu tine, daca e sa fie rau primul scuip in capul tau.
Dar-ar Domnul sa-i bata Dinamo maine pe nemti, ca stadionul, sunt convins ca va fi plin, si spectacolul din tribune va fi peste tot ceea ce exista in Romania. Pe langa bucuria nemarginita a calificarii timpurii in primavara UEFA voi incerca si satisfactia primara de a va vedea cum lingeti unde ati scuipat.

SURSA: DINAMO-ONLINE.net

# 20 Un cititor on 28.11.06 at 6:42 pm

Tataie, lasa-ne, cistigi prea multi bani fata de cit de prost, partinitor, mirlaneste chiar, scrii

# 19 alexi mihai on 28.11.06 at 6:31 pm

Un nou articol impotriva lui Dinamo!!!! Cand si-a dat Nicolita gol toata presa a zis sa l incurajam pe stelist!!!! A gresit si Galamaz si voi ii taiati capul! Rusine stelistilor! M-am saturat de elogiile aduse spurcatilor si critica impotriva lui Dinamo!!!

# 18 LaCoruna on 28.11.06 at 6:28 pm

In primul rand, as vrea sa-i atrag atentia marelui om de cultura ca a sutat in bara zdravan cand a prezis pe un ton sfatos ca MM se va apuca iar de datu’ din gura. N-am vazut pana acum nici un ziarist (in afara de Eugen Barbu) care sa recunoasca atunci cand a gresit pronosticul.
In al doilea rand, mi se pare o neghiobie sa spui ca o calificare, care se joaca pe parcursul a 4 (patru!!!) meciuri se joaca doar la gafa unui jucator. Dl. Octavian afirma ca luatu’ in brate e o chestie smechereasca, de golan. Eu vad des o groaza de asemenea “procedee” in campionatele straine, chiar daca nu sunt duse la extrem, asa cum a facut Galamaz.

FORZA ROMANIA, miercuri si joi!

# 17 Robertinho on 28.11.06 at 6:27 pm

Galamaz e un element huliganic, la fel ca si suporterii echipei la care activeaza. in ultima vreme Dinamo are numai jucatori de scandal, nu de fotbal. cotonogari si dribleuri ai fotbalului (vezi si cazul Moti). la Brugges, Galamaz si-a tras adversarul in nesimtire, asa cum remarca si comentatorul acelei partide. tragi un pic de maneca, te mai agati de adversar 2 secunde, dar nu il iei in brate sa alerge adversarul cu tine in carca 5 metri.

# 16 alexi mihai on 28.11.06 at 6:26 pm

Asta in timp ce deja a devenit mai mult decat suparatoare campania GSp pe tema spectatorilor de la meciurile de pe Dinamo, depasind pragul comentariilor firesti la declaratiile lui Borcea. Insista enorm, iar tinta campaniei asteia agresive parsiv coordonate, e sa mai loveasca inca odata in Dinamo. Campanie care dati-mi voie sa cred ca nu e intamplatoare atat timp cat sunt cateva articole despre asta inclusiv vreo 2-3 editoriale. Inclusiv “editorialistul-seniorissim” care arunca parsiv ideea ca si multele victorii ale echipei si cele 11 puncte avans au plictisit fanii, adica lasati-o mai moale sa va ajunga smecherii din urma si o sa dea lumea navala la voi la meciuri. Eventual o sa colectam mai multi spectatori daca lasam sa castige titlul Steaua, ‘cei mai iubiti dintre pamanteni’. Cred ca nu pot scrie ceva pozitiv despre Dinamo, asta e de fapt realitatea.

Anul trecut in tur, Dinamo castiga pentru ca facea blaturi. In retur isi arata adevarata valoare pierzand in sir. In vara nu se mai dadea o ceapa deferata, eram discreditati la maxim, toate achizitiile erau ironizate (luati de pe net etc.). Cand am inceput sa mergem surprinzator de bine prin campionat si UEFA, si nu mai se gaseau argumente de suspiciune nici cu zoom-ul lui Ioanitoaia, atunci totul a fost pus pe seama intamplarii, meciurilor usoare, norocului chior, multor accidentari din loturile rivalelor care, vezi Doamne, jucau serios prin CL sau alte alea. In plus se acutiza orice samanta de scandal de la Dinamo: cazul Niculescu, Ganea e zgandarit mereu pentru ca se stie ca e irascibil si slobod la gura, declaratiile “incendiare” la adresa echipei Dinamo ale analfabetilor din fruntea altor cluburi, tot ce era negativ si legat de Dinamo, erau subiecte de prima importanta.
In fine, n-a iesit nimic din toate puciurile astea, si iarasi s-a revenit la ideea de baza: Dinamo avea de demonstrat valoarea si in Europa, iar trecerea de grupa UEFA era considerata o conditie obligatorie din punctul asta de vedere. Si, ca sa ne incurajeze, mai toti ne preziceau ultimul loc cu 1-2 puncte. Inainte de meciul cu Besiktas ni se dadea pe la teve meciul in care “magnifica” Steaua ii batuse pe turci si se insinua ca pentru Dinamo va fi extrem de greu, niciun cuvant de incurajare.
Dar, supriza, Dinamo a invins in primul meci, cu Besiktas. I-am batut si imediat s-a accentuat cat de slabi sunt aia, ca am avut noroc cu terenul prost care i-a avantajat, si cu penaltyul usor acordat. Si mai apoi s-a trecut la pasul urmator. Dinamo trebuia sa demonstreze la Bruges cat de tare e, urma un nou “examen”. S-a bucurat toata lumea ca am pierdut la Cluj, ca am fost eliminati din Cupa, se prevesteau peste tot, nori negri pentru alb-rosii.
In ziua meciului din Belgia GSp titra mare, “Si voi?”, aluzie la “mareata” calificare a Stelei din grupele CL in cupa UEFA. Adica ceva dispretuitor de genul: “uite aici performante, voi priculicilor sunteti in stare? Noi nu prea va credem capabili.”
Dar Dinamo s-a incapatanat sa faca egal la Bruges si ar fi putut chiar sa castige… Meciul a trecut insa imediat pe planul al doilea, paginile ziarelor s-au umplut grabite cu dezastrul facut de suporteri in avion, se anuntau violuri de stewardese, incercari de spart geamuri si deschis usi in zbor etc. Dinamo mergea bine, de ce sa te legi? Ii iei pe suporteri la rashpanghel, nu poti sa nu arunci cu noroi cumva.
Acum nu mai poate lumea dormi ca Dinamo umple pe jumatate prorpiul stadion la meciurile de acasa. Adica se insinueaza ca nu prea e iubita echipa asta, nici cand obtine rezultate. Sigur ca, teoretic, n-ar fi rau sa avem stadion plin, meci de meci, dar totul se judeca in abstract.
Se trece cu vederea faptul ca Dinamo este in prezent pe locul 3 in Liga 1 la media de spectatori de acasa. Adica dupa eterna speranta Timisoara unde se baga bani si promisiuni de 2 ani, si dupa echipa cea mai promovata de mass-media, am numit-o pe senzationala si nemaivazuta Steaua care a jucat pe Bernabeau si a facut coada la schimbat tricouri cu vedete, echipa Mariei sale Becali, cel ce miluieste poporul cu pomeni.
Se trece cu vederea faptul ca am avut de departe cea mai mare crestere de spectatori (peste 50% fata de anul trecut, pe cand la restul e scadere sau cresteri de pana la 10%) si ca daca echipa va merge la fel sigur vor fi mai multi. Prin comparatie, “super-echipa” bunilor romani, are media de asistenta la meciuri abia vreo 1900 de suporteri mai mult ca noi, in contextul in care un sondaj Gallup dubios ii anunta cu 40% dintre iubitorii de fotbal de partea lor (noi abia 16% pe locul 2) e super-promovata prin toate mijloacele posibile, si are un stadion mai bun si cu capacitate dubla fata de al nostru. Un ex: Daca stadionul Dinamo avea 30000 de locuri, asa urat cum e, sigur s-ar fi umplut macar la meciul contra Stelei, ceea ce ar fi insemnat pe cele 17 etape din tur o medie mai ridicata cu 1000 de spectatori!

Eu unul m-am saturat si-s scarbit profund de ceea ce se intampla si consider, zic eu indreptatit, ca echipa Dinamo este subiectul unei campanii concentrate. Noua, fanilor dinamovisti, ni se ia dreptul elementar la bucurie, suntem presati sa ne indepartam de club, eventual sa devenim si noi stelisti si buni romani. E rusinos si abject ceea ce se intampla, presa sportiva, cu precadere GSp, dovedeste prin acet tratament partizan ca e lipsita de profesionalism si posibil corupta.
Rusine tovarasi, va credeam ziaristi dar nu sunteti mai presus decat hotii de curent din Ferentari! Sa ajungeti sa fiti cititi doar de aia pentru care azi faceti campanie, sa va depinda tirajul doar de asta. Roata istoriei se invarte si prevad ca se va intoarce curand. Sa vedeti ce frumos se vor intoarce “bunii romani” catre cel mai tare, ca asa-i romanul: la bine, numai la bine o sa fiu mereu cu tine, daca e sa fie rau primul scuip in capul tau.
Dar-ar Domnul sa-i bata Dinamo maine pe nemti, ca stadionul, sunt convins ca va fi plin, si spectacolul din tribune va fi peste tot ceea ce exista in Romania. Pe langa bucuria nemarginita a calificarii timpurii in primavara UEFA voi incerca si satisfactia primara de a va vedea cum lingeti unde ati scuipat.

SURSA: DINAMO-ONLINE.net

# 15 alexi mihai on 28.11.06 at 6:26 pm

Un suporter belgian din Blue Army (galeria FC Bruges) a scris pe forum, dupa meciul cu noi “…good supporters like you guys!
The way you supported your team tonight was fantastic, really!…..
You guys were the best supporters I’ve seen in our stadium yet! Even during the warm-up you guys went for it. My deepest respect to that !!!”

SURSA: DINAMO-ONLINE.net

# 14 hypno on 28.11.06 at 6:23 pm

bravo … in sfarsit cineva spune adevaru. Cu jucatori proveniti din ligi de 3 lei cu mentalitate de “da-i la picioare, rupe-l” nu facem noi performanta.
Nu ca as avea ceva impotriva jucatorilor din liga a 3-a , dar majoritatea sunt huligani. INculti si imbecili in gandire, poate nu sunt ei de vina, vor mai mult, dar sistemul este construit in asa fel incat sa te faca (eventually) jucator de fotbal si atat , nimica mai mult.
Ati vazut gesturile lui Beckham si Canavaro la autogolul lui Nicolita ? NU cred ca au fost pt imagine ca au destula deja.
Cat despre Nicolita, nici Dzeu nu stie ce a fost in sufletul lui dupa autogol, iar ce a fost in capul lui cand a dat mingea aia in poarta, e clar ca nu a fost nimica. Trebuie iertat cu alte cuvinte, dar Galamaz care in deplinatatea mintilor si atitudinilor il ia pa cel de la Bruges pe sus, nu are nici o scuza … poate cea ca s-a trezit dintr-odata din divizia C in cupa Uefa … iar suporterii .. no coment
Intram in UE peste putin timp, si suntem mai rau ca cei din epoca de piatra in toate domeniile: servicii, fotbal, politica etc … stiti vorba romanului las’ ca mere si asa … pana cand o sa mearga ?

# 13 alexi mihai on 28.11.06 at 6:22 pm

Un nou articol impotriva lui Dinamo!!!! Cand si-a dat Nicolita gol toata presa a zis sa l incurajam pe stelist!!!! A gresit si Galamaz si voi ii taiati capul! Rusine stelistilor! M-am saturat de elogiile aduse spurcatilor si critica impotriva lui Dinamo!!!

http://www.dinamo-online.net/all.php?a=2913

# 12 RED_L@UR on 28.11.06 at 6:22 pm

Sunt de acord cu domnul Tudor Octavian, chiar dacă sunt suporter dinamovist. Galamaz şi-a bătut joc de munca echipei, iar Lucian Goian este un alt jucător care, în mod normal, n-ar trebuie să joace la Dinamo. Dacă acesta din urmă ne-a făcut să pierdem campionatul acum două sezoane, sper să nu pierdem calificarea mai departe în cupa UEFA din cauza gafei lui Galamaz. Dar trebuie precizat domnule Tudor Octavian că, imediat după ce am fost egalaţi, Blay a fost împins, în mod grosolan, în careul belgian, fără să primim penalty-ul cuvenit. Este adevărat că nu trebuie să dăm vina pe arbitrii tot timpul, dar la faza respectivă a fost rea-credinţă evidentă din partea arbitrului. Dacă faultul se petrecea în careul nostru sunt sigur că Brugge primea 11 m. Dar ce să facem, doar provenim din Balcani!

# 11 Cornel on 28.11.06 at 6:22 pm

bai mosulica, esti cam aspru!uita-te mai intai la valoarea ta de jurnalist de 2 bani si dupa aia critica niste jucatori care, buni, slabi, totusi joaca la cele mai bune 2 cluburi din Romania, STEAUA si dinamo!e simplu cand n-ai valoare sa incerci sa o eclipsisezi pe a altora

# 10 Gogu on 28.11.06 at 6:19 pm

Numai cine nu a facut sport de performanta poate face aprecieri de genul asta. Gesturi similare poti vedea si la fundasii lui Chelsea si la cei de la Real Madrid. Greseala lui Galamaz a fost ca nu i-a dat drumul la final dar se mai intimpla. E usor sa privesti meciul la tv si apoi sa te “imbatosezi” cu minie proletara… Cind e ultima data cind ai alergat 100 metri ? Cind mai ai vreo idee de articol baga si tu 100 de flotari si apoi treci la tastatura.

# 9 ciprian on 28.11.06 at 6:16 pm

articol absolut tampit si fara rost

# 8 Nicky on 28.11.06 at 6:15 pm

Cred ca ceea ce a facut Nicolita la Madrid e o tampenie enorma, insa a muncit triplu de atunci pentru a fi iertat si pt a se ierta pe sine. In cazul lui Dinamo nu cred ca o sa piarda calificarea si daca prin absurd o pierde eu nu as da vina numai pe Galamaz ci pe toti jucatorii. (ca exemplu ganditi-va ca Niculescu a avut cateva ratari prostesti fata-n fata cu portarul)

# 7 Dragos Ghita on 28.11.06 at 6:12 pm

Intradevar gafa d-lui Galamaz este incalificabila si nu cred ca va ramane nesanctionata… Cred ca dupa terminarea celor 2 etape din retur Dinamo se va desparti cu siguranta de mai multi jucatori printre care se va numara si Galamaz. Daca se vrea performanta la Dinamo se va renunta la jucatorul Galamaz care nu cred ca are valoare de aceasta echipa. Cum de asemeni nu cred ca se va face performanta atata timp cat la echipa Dinamo sunt 7-8 actionari. Actionari care nu vor performanta ci vor sa se imbogateasca si in acelasi timp sa-si faca reclama asociindu-se cu acest club de renume. Ramane decat speranta ca Dinamo va trece cu bine si de grupe si in pauza de iarna sa se intareasca cu jucatori care vor sa faca performanta.

# 6 Un dinamovist on 28.11.06 at 6:08 pm

D-le Octavian,
spuneti ca exista o legatura intre gafa lui Galamaz, lipsa de reactie a sefilor lui Dinamo si comportarea suporterilor in avion. Care este legatura ca eu unul nu realizez. Eu nu cred ca Galamaz a facut gafa pentru ca a aflat ce au facut suporterii in avion sau invers. Poate ca intr-adevar sefii lui Dinamo ar fi trebuit sa fie mai exigenti cu Galamaz, dar ce legatura au cu suporterii ? Trebuie oare ca sefii lui Dinamo sa ii ia pe copiii de tata si sa-i educe ? Daca intr-adevar acesti sefi ai lui Dinamo au “manevre” cu cei din galerie trebuie condamnati, dar nu cred ca a indemnat vreun sef dinamovist pe suporteri sa faca ceea ce au facut. De aceea, consecintele trebuie sa le suporte ticalosii respectivi si nu altcineva (nu Liga suporterilor dinamovisti ci chiar cei 4-5 indivizi care si-au batut joc de avion si de numele clubului). Dinamo nu are nevoie de asemenea suporteri, asa ca din partea mea pot sa zaca in inchisoare pana la adanci batraneti.

# 5 tataie on 28.11.06 at 6:06 pm

Sigur ca exista o legatura….una sinonima ca cea dintre sula si prefectura….
…”lipsa de reactie a sefilor,altfel foarte promti la greselile altora..”
1.Sefii au avut reactie,prin Borcea ,care ,pe scurt …s-a dezis de hulugani !
2.Unde ai vazut d-ta promptitudine la sefii lui Dinamo in a reactiona la greselile altora? Mie mi se oare ca din contra…se lasa prea usor calcati pe batatura…..ne confunzi cu Steaua nene Tavi…..
3.”Suporteri agreati de club”…de ce ne bagi pe gat vorbe si atituduni nespuse sau neasumate de cei din conducerea clubuluisi nici de catre noi suporterii…..
4.Si daca te deranjezi sa raspunzi…fa-o fara scoateri din context si referire la nu stiu care detaliu…..Raspunde punctual sau deloc !

# 4 Novac Gabriel Mircea on 28.11.06 at 6:02 pm

cine cenzureaza mesajele???? ce nu am voie sa zic ca sunt primul???? vreau si eu un raspuns

Pagini: « 5 4 3 [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.