O fi meritat?

Obligaţia echipelor este doar aceea de a purta pe tricouri sigla sponsorului? În ziua, da’ exact în ziua aia în care Bănel făcea memorabil meciul de pe Bernabeu, la Oneşti au murit trei angajaţi ai RAFO într-un accident de muncă. Iar RAFO, ştiţi deja, este sponsor principal al celor de la Steaua.

Am aşteptat cam 10 zile pentru a vedea dacă cineva de la Steaua are sau nu vreo reacţie. Nu ştiu de ce, dar cred că dacă avea loc un accident de muncă în China, la BenQ, sponsorul Realului, jucătorii madrileni ar fi purtat o banderolă neagră pe mînă. Or, la Steaua, nimeni nu a reacţionat în nici un fel. Ştiu că declaraţii date după meci, de genul: “Dedicăm acest meci familiilor celor care au murit la RAFO!” nu-şi aveau rostul. Mai ales că jucătorii, probabil, habar n-aveau de tragedia celor trei familii din Oneşti. Şi nici n-aveau ce să dedice.

Dar marele ctitor de biserici gata făcute, alăturii de toţi sfătuitorii săi gata plătiţi, ar fi putut avea o reacţie. Putea, în loc să împartă bilete moca în faţa hotelului, să dea nişte bani familiilor acelea de amărîţi care, printre altele, au murit ca Steaua să ia 1.000.000 de euro pe an sponsorizare de la RAFO. RAFO nu înseamnă doar nişte off-shore-uri din Cipru şi nu este doar o siglă pe nişte tricouri.

RAFO e un oraş întreg care moare de foame fără rafinăria asta. Un gest de complezenţă - condoleanţe - ar fi însemnat foarte mult pentru cei 35.000 de oameni care supravieţuiesc de pe urma acestei rafinării. Din păcate, nu l-a făcut nimeni. Iar Steaua a mai pierdut 35.000 de adoratori. Plus un suporter. Pentru ăsta din urmă a fost picătura care a umplut paharul.

Patrick Andre de Hillerin, noul rubricand al Gazetei,  a debutat în presă în 1990, la vîrsta de 15 ani. În 1991 a devenit membru fondator al Academiei Caţavencu şi primul “academician” fără bacalaureat după 1990. Între 1990 şi şi 2001 a scris pentru Caţavencu şi, ulterior, pentru Academia Caţavencu. S-a retras din echipa Academiei Caţavencu în 2001, revenind în presă în 2005 cu o rubrică permanentă în Sîptămîna Financiară.

30 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 30 patrick on 17.11.06 at 1:51 pm

Doi nebuni, cum sa va zic in asa fel incat sa nu doara? Stiu ca sunt prost, ceea ce nu va doresc si domniilor voastre. Faptul ca ati reusit sa percepeti aceasta trista realitate dupa doar un articol si doua posturi nefericite pe blog denota o inteligenta superioara si va plaseaza in galeria celor mai bogati spiritual romani. Sper sa nu ne intalnim prin imparatia cerurilor, care ne apartine de drept noua, astia saraci cu duhul, caci ar insemna ca si aia de sus si-au schimbat sitemul de valori.
Daca se intampla sa ne vedem pe strada, totusi, va rog sa nu dati tare. Sunt nu doar prost, ci si un mare fricos… De aia si scriu: pentru ca nu pot sa dau cu pumnul.
Hai, toate bune,
Patrick

# 29 doi nebuni taiau o bomba on 17.11.06 at 12:56 pm

Patrick…asta e cusurul tau …esti …prost!!

# 28 seb on 14.11.06 at 2:47 am

pt. Andrei din TM http://www.lincolnshirefa.com/goalpostsafetytragicaccident.htm

# 27 k on 11.11.06 at 9:30 pm

Intrebarea de mai sus am pus-o pentru ca Pierre de Hillerin vine intr-o tabara pe o insula. Ma gandeam ca daca ai vreo legatura, ai fost si tu pe acolo.
Nevermind.
Scz pt offtopic.
Referitor la articolul tau, stii la fel de bine ca si mine ca e ok :). Doar ca ceea ce tu ai cerut este o reciprocitate intre sponsor si sponsorizat. Intr-o societate in care ai fost obisnuit zeci de ani ca statul sa iti dea (chiar daca nu faci nimic) salariu, casa si masa, crezi ca toate aceste lucruri ti se cuvin. Este greu sa realizezi ca in realitate tu trebuie sa faci asta. Cand iti dai seama de lucrul acesta apar si acele gesturi care acum ne lipsesc cu desavarsire. Educatia, politetea au un rol hotarator in relatiile dintre oameni.
Pentru ca, la urma urmei, indiferent cat de putin credibila este acea firma, ea ofera locuri de munca si pe langa asta, bani pt sport de performanta. Si asta nu e putin.
Dar subiectivismul exista si el nu poate fi combatut, spre deosebire de obiectivism pe care il poti argumenta sau demonta, dupa caz. Drept urmare blog-erii vor spune ca tu scrii slab (pt ca faci presa de la varsta la care noi jucam sotron), iar Maria trebuie sa se duca la cratita (pt ca este femeie si vb despre fotbal).
O seara buna. :)

# 26 Patrick on 11.11.06 at 6:59 pm

OK, poate ma insel eu. S-ar putea chiar sa gresesc, rau de tot, dupa cum va straduiti sa-mi aratati. S-ar putea sa fiu un ziarist slab si, mai ales, un blogger execrabil. Nu neg. Mai stiu, insa, ca a incerca sa prezinti unele lucruri dintr-o perspectiva pe care majoritatea n-a abordat-o inca poate fi dureros de ambele parti.
Toate bune si un sfarsit de saptamana mai placut,
Patrick

# 25 Shabalala on 11.11.06 at 5:05 pm

Hillerine, iar mi-au dat lacrimile. De data asta cand ti-am citit raspunsul. Mai frate, ce legatura are Steaua cu faptul ca la Rafo sunt probleme juridice? Au venit baietii cu un contract de sponsorizare de 1 milion de euro pe sezon, si Steaua l-a acceptat. Ca aia merg in pierdere nu e problema noastra. Mai e putin si ii acuzi pe cei de la Steaua ca prin faptul ca sunt sponsorizati de Rafo, le iau painea de la gura copiilor din Onesti.

‘Pentru ca cei trei muncitori de la RAFO erau mai mult decat suporteri: erau sprijinitori financiari, chiar daca indirecti.’

Dupa logica ta, cei trei muncitori erau suporteri ai Stelei, pt ca lucrau la Rafo. No comment.

De asemenea, ei erau ’sprijinitori financiari’ ai Stelei, pt ca lucrau la rafinarie. Mai nene, oamenii astia, odiheasca-se in pace, lucrau pt rafinarie. Dar rafinaria nu lucreaza pt Steaua. Profitul pe care il scot nu merge la echipa. Daca patronii au ales sa-si faca reclama pe tricourile Stelei, asta nu inseamna ca Steaua inseamna Rafo, sau viceversa.

# 24 un_gand on 11.11.06 at 4:09 pm

Cred ca autorul articolului a strans deja prea multe raspunsuri pe blog. Chiar nu merita… Nu asa se da lovitura sau se sparge gheata la un ziar, cu impresii de lup moralist. A sperat sa speculeze un subiect, dar nu a fost atent la detalii. Cred ca ar fi bine sa ii lasam mai mult timp de gandire inainte de a-l scrie pe urmatorul…

# 23 jaggguar on 11.11.06 at 3:42 pm

“Si, desi exista nenumarate cazuri de echipe de fotbal care au plans pentru un singur suporter sau l-au sprijinit la greu, nu este si cazul Stelei. Pentru ca cei trei muncitori de la RAFO erau mai mult decat suporteri: erau sprijinitori financiari, chiar daca indirecti.”

Bai tinere, scuza-ma ca te iau asa dar serios, esti rau pe langa. Ghici ghicitoarea mea: unde s-au dus toti jucatorii Stelei a doua zi dupa ce au ajuns in Bucuresti, dupa meciul de la Sevilla, cu Betis, castigat cu 3-0.

Indicii: adolescent, mort, furtuna, copac cazut, suporter infocat, telespectatori impresionati de mormantarea “ros-albastra” etc etc.

Bati campii si incercand sa te scoti te afunzi mai rau. 2600 din 51 mii lucreaza in RAFO. Cum mama dracului tine RAFO atunci in spate tot Onestiul, nu stiu ca nu-mi iese la socoteala.

Si ca sa inchei, de unde le scoti cu cei trei care erau indirect finantatori la Steaua, iarasi nu inteleg..pai banii parca veneau din Cipru hehe. Nu inteleg ce le tot invarti…hai sa inregistram toti muncitorii de la RAFO intr-o baza de data computerizata si cum ii moare unuia vreun nepot, hopa sarim cu banderola neagra..si tot asa.

Ce dracu’ bai, confunzi moralitatea cu gesturi gratuite..chiar mi se parea oarecum nepotrivit sa-i vad cu banderola neagra pt cei trei. Tot respectul, condooleante familiilor..dar cam atat.

# 22 jaggguar on 11.11.06 at 3:31 pm

..foaie verde de cracaci, daca n-ai de lucru-ti faci…au trecut greu astea 10 zile de asteptare chinuitoare de la bernabeu pana ai scris articolul..nu vreau sa fiu rautacios, rar las mesaje aici, dar de data asta nu am putut sa tac..ma distreaza teribil articolul, e ceva in genul trebuie trebuie trebuie neaparat sa scriu ceva azi, e prima zi..ufff..ce sa scriu?…ce faci, iti cauti calea? try map quest for a change, always works.

Articol minunat, dupa cum zic primii 2-3 comentatori care presimt ca au venit odata cu articolul, chiar nelalocul lui, in ziarul gresit, domeniul gresit si tot ce vrei tu gresit. Nici macar nu mi se pare nimic anormal ca pe astia i-a durut in pix de RAFO..au alte treburi…total deplasata parerea ta, consider ca nici macar nu e o parere..hai pa.

# 21 k on 11.11.06 at 2:55 pm

Patrick, vreo legatura cu Pierre de Hillerin?

# 20 Andrei din TM on 11.11.06 at 2:37 pm

1. Serios acum dl. Patrick, dati-mi un exemplu de club de fotbal care a facut un gest din acesta “nobil” in urma unui accident de munca la unul dintre sponsorii sai. Un singur exemlu.
2. Daca statul permite functionarea RAFO, atunci logica mea imi spune ca banii pe care ii da la Steaua nu sunt chiar asa negri.
3. Pot sa va spun ca eu stiu cel putin 2 cazuri in care MM si jucatori ai Stelei si-au exprimat regretul pentru moartea unor suporteri. Iar cei trei angajati ai Rafo nu puteti sa spuneti ca erau simpatizanti Steaua. Erau pur si simplu angajati ai unei companii care a ales ca timp de 1 an sa ponsorizeze Steaua. Daca la anul RAFO va sponsoriza Farul sau Gloria, Poli etc (nu conteaza) atunci dupa gandirea dvs eu inteleg ca cei 2000 de angajati vor fi suporteri ai Bistritei. Ma indoiesc…
Cu tot respectul…. sunteti un jurnalis slab.

# 19 NeaFane on 11.11.06 at 2:33 pm

“Nu ştiu de ce, dar cred că dacă avea loc un accident de muncă în China, la BenQ, sponsorul Realului, jucătorii madrileni ar fi purtat o banderolă neagră pe mînă”…crezi prost….foarte prost

# 18 dragomir dan on 11.11.06 at 1:10 pm

ok, Patrick, de acord cu chestiunile de imoralitate si onoare…eu sustin ideea ca Steaua nu a incalcat o regula generala, respectata de toata lumea sportului…e o chestie de civilizatie si caracter…unii au, altii nu prea…asa e peste tot…ca stelist, mi-ar fi placut un gest al clubului…asta e,cred ca le cerem prea mult

# 17 Doru11 on 11.11.06 at 1:09 pm

Multumim ca ai raspuns.
DAR,
intariti ideea ca articolul nu are treaba cu sportul, ok, dar, din pacate pt. dvs. nici cu altceva.
La fel cum dvs. ziceti ca sunteti sigur ca jucatorii Stelei s-ar fi dus la spital daca vreun sef de la rafo ar ajunge acolo (lucru care din nou arata ca nu prea le aveti cu sportu’), eu pot presupune ca dvs. ati fi scris, in cazul in care Jiji ar fi facut tam-tam cu angajatii de la rafo (apropos, eu unul nu stiam de ce s-a intamplat acolo, el de ce ar sti?) si le-ar fi ajutat pe rude, ca isi face capital electoral, ca, uite dom’le cum isi fac imagine unii pe fondul dramelor. Deci, orice ar face, omu’ e vinovat!
P.S.: “Despre asta scriu, si nu ma supar…”. Din moment ce scrieti de la varsta de 15 ani in presa, ar trebui sa stiti ca virgula respectiva nu are ce cauta acolo. Nu-i asa?
P.S.2: vreau sa tin pariul cu dvs., cel referitor la jucatorii care se duc la spital, cum facem? O fi fost metafora, da’ e ca nuca in perete…

# 16 Danielle on 11.11.06 at 12:41 pm

Aduci acuzatii.Dar ai vreo dovada ca banii aia sunt negri?Sau Gigi Becali ar fi trebuit sa te intrebe pe tine inainte sa accepte sponsorizarea?
Esti atat de ipocrit!Ziarul la care lucrezi nu ar accepta o sponsorizare de 1 mil euro doar ptr ca unul sau altul scrie ca e ceva necurat la RAFO?

Ma distreaza felul in care urla frustrarea in voi,intelectualii inchipuiti care nu suportati faptul ca un oier a ajuns ce a ajuns fara sa faca afaceri cu statul si fara sa fure de undeva.

Pana una alta,Gigi Becali asta pe care nu-l inghititi voi de nici o culoare e cel mai bogat roman,e presedintele Stelei,sta cu Ramon Calderon la masa,candideaza ptr cea mai inalta functie in stat si are probabil cea mai mare notorietate in Romania.Voi sunteti niste angajati frustrati.

# 15 Patrick on 11.11.06 at 11:57 am

Fotbalul, ca fenomen social si ca afacere nu poate exista fara sa interactioneze cu restul societatii. Marile echipe de fotbal ale lumii sunt deja corporatii multinationale, cu investitii si venituri in cele mai exotice parti ale lumii. O sigla pusa pe tricourile unei echipe este un instrument de marketing, iar banii platiti pentru aceasta aparitie sunt o minunata investitie in imagine. (De exemplu, in SUA, unii dintre cei mai fideli cumparatori ai detergentului Tide sunt barbatii. Nu pentru ca acel detergent curata cel mai bine petele, ci pentru implicarea marcii in sponsorizarea NASCAR). Din pacate, in Romania, conceptul de responsabilitate sociala promovat de marile corporatii patrunde mai greu. Pe langa sponsorizarile din sport, care aduc profit, marile corporatii sponsorizeaza invatamantul, sistemul medical, asociatiile care militeaza pentru drepturile omului etc. Aici, companiile, ca si investitorii, nu umbla decat dupa imagine buna, obtinuta rapid.
RAFO este o rafinarie care are probleme financiare de foarte multa vreme. Doar pe primul semestru al anului 2006, RAFO a raportat pierderi de 34.5 milioane de Euro. Restructurarea continua a dus dumarul angajatilor RAFO la aproximativ 2600, in prezent. Si totusi, ramane cel mai mare angajator din Onesti, dupa stat. La cifra sa de afaceri, RAFO asigura o mare parte din bugetul asigurarilor de stat in judet. Si asa mai departe.
In mod normal, o firma cu datorii la stat si cu pierderi, cum este RAFO, nu are dreptul sa faca sponsorizari. Pentru sigla de pe tricourile Stelei nu plateste RAFO direct, ci un grup de investitori cu ceva conturi in paradisul fiscal din Cipru. Ei nu urmaresc decat sa arate ca stapanesc rafinaria, desi situatia este departe de a fi clara din punct de vedere juridic. Acesti investitori sunt interesati de banii care vin de la Onesti, desi, oficial, rafinaria nu are profit. Pe Gigi Becali il intereseaza banii care vin de la acesti investitori, asa ca nu-si pune problema ce fel de bani sunt acestia. Albi oricum nu.
Cei care-l considera pe politicianul Becali o soultie pentru salvarea tarii, ar trebui sa se gandeasca la presupusa sa onestitate si corectitudine. Sa accepti 1.000.000 de Euro de la una din marile gauri negre ale economiei romanesti este cel putin imoral pentru un luptator al luminii.
In plus, pot paria ca daca semnatarul contractului dintre sponsor si Steaua si-ar fi scrantit piciorul, toata echipa ar fi fost cu flori si portocale la spital, in orele imediat urmatoare. Si, desi exista nenumarate cazuri de echipe de fotbal care au plans pentru un singur suporter sau l-au sprijinit la greu, nu este si cazul Stelei. Pentru ca cei trei muncitori de la RAFO erau mai mult decat suporteri: erau sprijinitori financiari, chiar daca indirecti. E o chestiune de onoare sa reactionezi cumva la tragedia lor. E, in acelasi timp, si o chestiune de imagine. Dar imaginea Stelei este atat de prost gestionata, incat lucruri normale par acolo eforturi supraomenesti si, pe alocuri, umilitoare.
Despre asta scriu, si nu ma supar daca va deranjeaza asocierea dintre fotbal/sport si restul societatii. Eu cred ca sportul ca afacere nu poate ignora restul societatii si nici nu se poate transforma in stat in stat. Poate vom avea destul timp sa ne obisnuim unii cu altii, poate nu, vom vedea.
Scuzati-mi interventia prea lunga. In cele 1500 de semne ale articolului nu aveam cum sa povestesc toate acestea.
A, si sa nu uit, imi cer scuze pentru inexactitatea din articol: Onestiul are putin peste 51.000 de locuitori, nu 35.000, asa cum am scris eu. 21.000 dintre ei reprezinta populatia activa, dintre care 2.600 lucreaza direct la RAFO. Inchiderea rafinariei ar creste numarul somerilor la peste 4.000. Adica in jur de 20% din populatia activa. Un oras cu un nr. atat de mare de someri numai prosper n-ar putea fi numit.
Toate bune,
Patrick

# 14 dragomir dan on 11.11.06 at 11:30 am

Nici eu nu cred ca patronul unei echipe este obligat sa ia atitudine intr-un asemenea caz, ramine la libera lui atitudine. Fiind insa vorba de Gigi, un pretins viitor presedinte putea sa intervina, discret sau nu, mai degraba nu in cazul celui de care vorbim, ar fi acumulat niste bile albe. Si daca pe el nu-l ducea capul, ceea ce nu-i exclus, cei de la PR s-au invirtit de o bila neagra. Asa cum si echipa se putea sesiza, separat de “general”…sint curios daca ar fi fost cazul unei alte echipe romanesti s-ar fi intimplat ceea ce reclamati d-voastra….sincer, cred ca nu.

# 13 2_stupid_dogs on 11.11.06 at 11:26 am

mercic … aveam unele dubii daca sunteti sau nu penibil… acum nu le mai am

# 12 Yoyoyoi on 11.11.06 at 9:55 am

Bai Patrik esti cu capul rau. Zau asa! Ce treaba are Becali sa dea bani familiilor victimelor? Accidentul de munca a avut loc la una din firmele lui? A avut loc in slujba lui Becali? A fost Becali vinovat pt accident? Au fost angajati ai lui Becali? De ce sa plateasca el? Pentru ca primeste sponsorizare de la angajatorul accidentatilor?
Sa plateasca RAFO pt asta ca in slujba acelei firme a avut loc accidentul.

# 11 johnny_a32 on 11.11.06 at 9:38 am

m-ai facut praf cu articolul asta! Chiar asa: de ce nu sponsorizeaza Becali toata tara asta? Sa trecem peste rationamentul stupid cu banderole negre si donatii catre aiurea, dar cum naiba se face ca decat ori apare cate unu’ cu bani, il consideram obligat sa-i imparta cu tot poporul? Tu, mai patrick, ai donat ceva familiilor alea daca tot esti asa sensibil? Concluzia: un articol de 2 lei intr-un ziar pe care-l consider serios (inca)

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.