Românii numărabili

de Patrick Andre de Hillerin

Un bilet de troleu, cît să ajungi de oriunde din Bucureşti la facultatea de filosofie pentru a urmări un curs de-al domnului Liiceanu, costă un leu şi zece bani. Încă un leu şi zece bani ca să te întorci acasă încărcat de profunzimea gîndirii unui om atît de învâţat. Un suc pe drum şi un pateu: trei lei cincizeci. Bucuria de a respira acelaşi aer cu unul dintre cei mai erudiţi români: nepreţuită!

Un bilet pe ruta Bucureşti-Madrid, plus tichet de intrare la meciul Real-Madrid Steaua din aceasta seară valorează 400 de euro la o companie low cost. Bucuria de a-ţi vedea echipa favorită jucînd pe un stadion mai cunoscut decît toată generaţia optzecistă la un loc: de neînţeles pentru minţile luminate ale ţării.

Şi, totuşi, în această seară pe Santiago Bernabeu vor fi cel puţin 3.500 de români numărabili. Alte cîteva mii, vorbitori de spaniolă, se vor strecura pe stadion aproape neobservaţi. Tricourile, fularele sau steagurile îi vor face să iasă în evidenţă. Aşa vom afla dacă, pînă la urmâ, vor fi fost 10.000, 15.000 sau chiar mai mulţi. Şi toţi aceştia vor fi plătit mai mult de 5 lei şi 70 de bani pentru a se simţi bine timp de 90 de minute.

Să ne revoltăm? Sigur că da. Să ne revoltăm gîndindu-ne că nişte băieţi în chiloţi au învăţat mult mai repede ceva ce oameni atît de inteligenţi refuză să asimileze: să se vîndă. Daca vrei să fii oprit pe stradă şi să ţi se ceară autografe, primul pas pe care trebuie să-l faci ar fi să ieşi din casă. Dacă refuzi să socializezi cu vulgul, atunci nu-ţi rămîne decît să-ţi căinezi soarta prin emisiuni cu rating mic şi să te îndepărtezi şi mai tare de potenţialul tău public.

Patrick Andre de Hillerin are 31 de ani şi a debutat în presă în 1990. Un an mai tîrziu a devenit membru fondator al Academiei Caţavencu, unde a scris pînă în 2001. A revenit în presă în 2005 cu o rubrică permanentă în “Săptămîna Financiară”

39 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 39 marius USA on 26.01.13 at 8:40 pm

Adevarat,cu o precizare insa: baietii in “chiloti” au la dispozitie un timp mult mai scurt pentru a-si cladi un nume sau un renume.Un scriitor poate produce (sau naste,chiar) si la 60-70 de ani pe cand un sportiv se consuma pe la 30-35,varsta la care dl.Liiceanu… ! Nu trebuesc comparate merele cu portocalele,fiecare performanta are auditoriul ei,dl.Liiceanu cu al dumisale,fenomenul sportiv cu al lui,important este sa vrei sa fii ceva,si daca esti,sa fii cel mai bun,respectandu-i totusi pe cei care dintr-un motiv sau altul nu au reusit ! Pun impetuozitatea d-voastra d-le Patrik pe sama varstei !
Suma respectelor.

# 38 tzugu on 06.11.06 at 5:56 am

sustin parerea ante-postatorului meu :)
imi place foarte mult articolul lui Patrick. e o achizitie pt GSP, bravo domnu’ Tolontan!

# 37 iQ666 on 05.11.06 at 4:13 am

patrick, sper ca n-a fost vorba de un singur articol si mai scrii pt. gsp

# 36 apolodor(suporter stelist) on 01.11.06 at 6:54 am

Eu nu inteleg de unde atata preocupare pentru relatia sport-cultura la editorilaistii GSP? Daca acum vreo doua saptamani Geambasu il “urechea” pe Teodor Baconski pt articolul (justificata, zic eu) publicat in Dilema Veche, articol in care isi exprima iritarea pt mediatizarea excesiva a meciului Stelei cu madrilenii, acum vad un alt juvet cu pretentii de lider de opinie dandu-si cu parerea despre reactiile lui Plesu si Liiceanu fata de mojicia pe care le-a facut-o Realitatea, taindu-le macaroana la aterizarea Realului.
Nu stiu daca asemenea demersuri venite din partea GSP isi au vreun rost, dar stiu ca intelectualii autentici n-au nevoie sa se traga de sireturi cu vulgul pt a se simti utili sau importanti. De fapt, oamenii superiori au propriul lor sistem de valori, diferit de al cel al lumii sportului, iar faptul ca unii compara importanta temporara a unui evenimet sportiv, indiferent care ar fi el, cu rolul unor oameni precum Liiceanu, dovedeste ca nivelul preocuparilor lor n-a depasit nivelul genunchiului unei broasta.

# 35 andrei on 01.11.06 at 6:36 am

ati observat ca gsp a devenit un ziar scris de intelectuali pentru intelectuali? si care sunt subiectele: finetzurile lu’ nea jiji, polemicile lui mm - cateodata chiar cu sine insusi, zicerile lu’ dragomir, estetica injuraturii la galeriile bucurestene etc. sper sa fie abordata si tema “cum sa spargi samantza fara profesor”…..
lasa-ti-o naibii, e un joc, un sport, comentati-l si atat. haide, va rog io…..

# 34 patrick on 01.11.06 at 6:02 am

Nu va deranjez decat ca sa lamuresc doua lucruri:
a) partea scrisa la persoana a treia nici nu face parte din articol si nici nu este scrisa de mine. Este doar un scurt CV.
b) a intrebat selectionerul daca nu este cumva o problema cu varsta mea, facand niscaiva calcule absolut corecte: da, am inceput sa scriu in presa la 15 ani si pentru putina vreme mai am inca 31 de ani. Se mai intampla…
In rest, mi se pare ca ati fost chiar draguti. Ce-i faceti Mariei in fiecare zi e mult mai crunt.

# 33 UltraSur on 01.11.06 at 4:15 am

mai cristian, mai intai invata sa citesti si dupa aia sa-ti dai cu parerea despre ce scriu eu..nu e vina mea ca esti atat de batut in cap incat nu esti capabil sa citesti printre randuri. apropo de logica pe care o amintesti, cred ca habar nu ai ce e aia.. de la logica propozitionala pe care cred ca o invoci tu si pina la ce fac eu e cale lunga.o sa poti purta o discutie pe teme de logica ( nu neaparat cu mine) cand o sa sti sa fi coerent. dupa ce si cum ai scris tu acolo esti doar un pusti..daca nu esti la liceu macar, nu mai vorbi despre lucruri pe care nu le intelegi, cazi in penibil. cat despre “asertiuni” si alte lucruri asemanatoare, e clar ca esti depasit total.somn usor puiule, mai bine priveste in continuare la desene animate si lasa lucrurile de genul asta pt cand vei mai creste..sau mai bine, pentru alta viata.

# 32 ioan plischi on 01.11.06 at 3:48 am

chiar ma gindeam “de unde naiba stiu eu numele asta?!” l-am citit acolo, la catavenci, dar cu ce ocazia pe la noi?

# 31 kosminn on 01.11.06 at 2:28 am

un articol de cacao. baietii in chiloti sunt cei care pt 90 de minute vor reprezenta Romania. mai mut, baietii in chiloti sunt eroii milioanelor de suflete steliste. FORZA STEAUA!!!

# 30 victor piturca on 01.11.06 at 1:46 am

Mie unul, mi se pare de cel mai prost gust sa asociezi imaginea unui om de cultura cu a unui sportiv. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa daca esti bun in ceea ce faci, in mod normal, trebuie sa se aprecieze acest lucru pe masura performantei obtinute. Cred ca sunt multe lucruri mai rele in aceasta societate decat acest flagel numit fotbal, care, vrem nu vrem, ne-a prins pe majoritatea dintre noi, ramanand unul dintre lucrurile la care noi, romanii, ne pricepem in continuare.
Am o nelamurire: Stimate Domnule Andre Patrick de Hilerin, ai 31 de ani, ai debutat in presa in 1990 (adica la 15 ani), un an mai tarziu ai fost membru fondator al Academiei Catavencu (adica la 16 ani), unde ai scris pana in 2001. Totusi, nu cumva este o greseala la mijloc, privind varsta dumitale?

# 29 comunistull on 31.10.06 at 11:29 pm

toata filozofia lui liiceanu e de doi bani, asa ca nu te mira de asta. despre marx stiu mult mai multi , despre liiceanu peste un timp nu-si va aminti nimeni pt ca asta si e, un anti orice care le stie pe toate si de fapt numai pretentiozitati usoare

# 28 sf on 31.10.06 at 9:31 pm

Un fluviu de jeg a fost si este numita academie catavencu! Tu nu poti fi decit penibil cu ce scrii pe aici fapt care denota o foame de subiecte si faptul ca neuronii tai sint din pacate pentru tine tot numarabili: 1,2….Atit!

PS Ochelarii pe care-i porti nu reusesc sa ascunda golul din spatele lor!

# 27 Burlaku' on 31.10.06 at 6:33 pm

Neinspirata comparatia dintre un curs de filozofie si un meci de fotbal. Este de vorba de placeri diferite: una este sa joci o miuta cu prietenii, alta este sa citesti o carte care iti place. Sau sa asculti ceva care iti place.
Imi amintesti de fostul meu prof de mate’: intrebat atunci daca l-a vazut pe Ronaldo, ne-a raspuns ca nu stie despre cine este vorba. Cand i s-a spus ca este fotbalist, ne-a zis ca, atunci cand se va interesa Ronaldo de cursul lui, atunci se va interesa si el despre meciul brazilianului…

# 26 cos on 31.10.06 at 4:51 pm

to fraere. sau pentru “fraere”, ca sa intelegi.
sa mor daca am inteles ceva din ce-ai scris mai sus. sau sa inteleg, pentru ca o dai cu euroii? cit despre documentare, stii cum se face, inteleg. o faci in fiecare zi. nu?
sau poate nu. ca ai intelege, macar, cum sta treaba cu dioptriile.

# 25 fraere on 31.10.06 at 4:42 pm

FRAERE UN BILET LA PELUZA PE BERNABEU ( NU STIU DACA ITI POT EXPLICA CE INSEAMNA ASTA DECAT ASA BERNABEU SEMNU DIFERIT GHENCEA ) LA PELUZA COSTA 15 EUROOOOIIII.
SA TE MAI DOCUMENTEZI CAT A COSTAT IN GHENCEA.
IN REST DRUM BUN
SI DIOPTRII CAT MAI MARI
CA DEGEABA………

# 24 dumi` on 31.10.06 at 4:18 pm

mi se pare ceva normal… voi astia care va datzi mari desteptzi, cand eratzi mici, iarna, si invatzatzi in casa cu o cana de ceai fierbinte, cu plapuma peste voi, cu familia la catziva metri in alta camera, FOTBALISTII astia pe care avetzi voi asa mare ciuda, erau in cantonamente la munte si fugeau in zapada care le ajungea pana la genunchi, la -20 grade celsius :|. este doar o mica diferentza, mai sunt atatea !!!

# 23 Clubul Tricolorilor on 31.10.06 at 4:02 pm

Prea multi oameni fac pe savantii, pe intelectualii, pe documentatii cand de fapt habar n-au de nimic ( cu permisiunea dumneavoastra, indraznesc s-o spun ).

Exista o intreaga gama de oameni neinformati: dat din cap a intelegere-pricepere, dresul vocii in maniera doctoralo-savanta si, mai presus de orice, capete de fraza care-sa-se-lase-sa-se-inteleaga ca; doua puncte si deschideti ghilimelele: “ Ei bine, sa vedem…Este evident….Intr-adevar…Exact…Asta se-ntelege de la sine…Tocmai vroiam sa va spun ca…asta…”

Interlocutorii acestor mascarici inevitabil plonjaza tot mai adanc in subiectul discutiei, considerand ca sunt intelesi, fara sa-si dea seama ca, in realitate, recita un monolog.

De fapt, omenirea este inculta, ignoranta; este suprasaturata de sferodocti plini de aere care se straduie sa dea senzatia ca stiu totul si care-si imagineaza in strafunduri ca Diane de Poitiers era o actrita a Frantei, Gershwin, o marca de bujii, iar Mitica Dragomir, un roman de succes.

Daca exista onoarea de a sti, nu exista dezonoarea de a nu sti. Ignoranta nu e altceva decat o pagina alba pe care trebuie scris adevarul.

Mircea Visan
Clubul Tricolorilor
www.clubul-tricolorilor.com

# 22 cos on 31.10.06 at 3:49 pm

Salut! Intimplator, din cite stiu eu, domnul scriitor aici e chiar suporter al unei echipe de fotbal. poate cea mai buna in momentul acesta. Sa fie asta de bine, sa fie de rau? nu stiu, dar comparatia e misto.
Parerea mea.

# 21 Cristian on 31.10.06 at 3:21 pm

Mai UltraSur,

Mai baiatule, cum sa spui tu ca esti student la filozofie cind vii cu asertiuni de genul “mihai ungureanu. acest individ cu nume predestinat de imbecil ” ??? Unde e logica? De unde pina unde e un nume de imbecil? Si predestinat pe deasupra?
Parca aveati si niste cursuri de logica pe la filozofie. Ai lispsit de la curs. Bag mina in foc ca erai la meci.

O alta chestie tare pentru un student la filozofie: Mihai ungureanu …”face anumite afirmatii demne de orice analiza neurologica”. Hai ca ti-a iesit!
Mai lasa meciurile, blog-urile, du-te la cursuri si pune mina pe carte ca ai de recuperat la greu.
Si, ca sa inchei pe aceeasi lungime de unda cu tine, zic si eu “fericiti cei saraci cu duhul”…

# 20 UltraSur on 31.10.06 at 2:51 pm

intamplator sunt student la facultatea sus amintita. am citit pe-aici tot felul de ineptii in frunte cu cele ale unui caz evident de frustrare intelectuala: mihai ungureanu. acest individ cu nume predestinat de imbecil face anumite afirmatii demne de orice analiza neurologica. prea multi isi dau cu parerea despre filosofie ( e doar un exemplu, putea fi si altceva) fara sa aibe habar despre ce vorbesc.. in nici un caz nu-s un fan al lui liiceanu, dimpotriva, dar asta nu inseamna ca orice se spune despre el e adevarat. aia cu editura a fost tare, cred ca aici se observa cel mai bine ura mocnita in cazul celor ce sufera de nerealizare intelectuala. asta e un atac demn de vadim, felicitari. pt cei intregi la cap, doar atat: nu credeti chiar tot ce debiteaza unii pe aici. forta Steaua, unicii reprezentanti ai Romaniei in Europa care au facut ceva. cei ce afirma contrariul…lacrimile si mila Domnului pt cei ca ei

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.