Există viață după Becali?

Se poate spune că domnul Becali e mult prea prezent în prim-planul fiecărei zile de campionat, cum la fel de bine se poate spune că ceilalți patroni ai fotbalului sunt mult prea discreți

E un adevăr sigur că nu numai echipele luptă pentru un titlu și răsplățile lui. Confruntările de durată au nevoie de comentarii și povești ajutătoare. Astra e Șumudică, iar Șumudică e singurul care îl poate concura pe Becali la imagine. Fără Șumudică, Astra nu e nimic. Fără Becali, Steaua se duce și nu îndrăznesc să ghicesc unde.

Steaua e singurul nostru club care, evoluând tot timpul cu motivația primului loc în clasament, vine și cu garanții de continuitate. Garanții nu numai în ce privește ambițiile, ci și întâmplările zilnice ce impun a fi povestite. La Steaua se întâmplă mereu ceva, nu trece o zi ca Steaua să nu fie subiect, fapt care afectează evoluțiile formațiilor la care nu se întâmplă nimic sau nu sunt preocupate de imagine. Domnul Becali e singurul patron al cărui nume și al cărui chip îți vin reflex în minte când spui Steaua. Și dacă spui Reghecampf, tot Becali ai în fața ochilor.

Chestiunea nu e una de bine sau de rău, este de luat aminte.

E de ajuns să ne imaginăm un campionat fără domnul Becali ca să realizăm toate consecințele absenței, atât beneficiile, cât și pierderile. Am putea să spunem că locul gol – sau mai corect zis rolul – va fi ocupat de altcineva. Numai că acest altcineva va suporta mult timp o raportare la Becali. Rolul lui Becali îl poate juca numai Becali.

Dacă Steaua a pierdut o bună parte din public e și pentru că acest public a obosit. L-au obosit și domnul Becali, obligându-l la tot felul de trăiri tensionate, dar și modul în care funcționează competiția.

Lehamitea se ia, e o boală. Lehamitea publicului la mai toate celelalte echipe din campionat a afectat și tribunele Stelei.

Meciurile se televizează și în alte țări și totuși lumea merge la stadion. Ar trebui să cercetăm diferențele la motivații, ca să știm și ce-ar fi de făcut. Nu-i destul să numărăm spectatorii și să ne minunăm că vin numai 15 plătitori la o partidă din prima ligă. Vina nu e la public, împuținarea e un efect, cauzele sunt la cluburi.

Din confruntările dintre domnul Becali și o parte semnificativă din publicul Stelei putem deduce unele soluții pentru recâștigarea interesului pentru fotbal. Domnul Becali are un maximum de autoritate în afacerea Steaua, numai că publicul nu de acest gen de autoritate are nevoie, în contractul publicului cu echipa nu e vorba în niciun paragraf de bani.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în loc să acuze mereu și tot mai nervos peluza refractară, domnul Becali ar coborî din lojă în mijlocul ultrașilor? Înclin să văd mai degrabă un armistițiu decât o încăierare.