Șumudică, o istorie mică, mică

Antrenorul Astrei este un caz. Unul suficient de interesant

Un chirurg, care tratează cazuri foarte interesante din punct de vedere medical, mi-a spus că tot ce-i din cale-afară de interesant e mai bine să li se întâmple altora. Ca antrenor și ca subiect în fotbal, Șumudică e un caz, unul suficient de interesant ca să fie de ajuns unul. Un campionat cu mai mulți Șumudică ar fi, desigur, mult mai interesant, dar în categoria care-i mai bine să fie la alții.

Normal ar fi să scriu domnul Șumudică, dar ar părea o ironie. Numele său, cam rar în onomastica noastră, reclamă o rimă șugubeață, ceea ce s-a și întâmplat. Nimeni nu-i zice numele cu pronume și nu fără o cauză. Domnul Șumudică are în tot comportamentul său ceva din condiția celui care joacă un rol principal într-o comedie secundară. Imaginea pe care memoria publică o reține e a unui agitat care nu se gândește la consecințele unei astfel de imagini. Lumea îl aplaudă, dar rămâne la aplauze.

De multe ori, domnul Șumudică e mai pitoresc chiar decât domnul nea Gigi. Imaginea dumisale, explodând cu mâinile ridicate la faze litigioase nu e întreagă fără o suliță. Are tot farmecul unui ritual tribal. Mă rog, așa joacă toți antrenorii sceneta indignării maxime, dar secvențele lui Șumudică se rețin fiindcă sunt dublate de tot felul de ziceri litigioase după meciuri. Nu neapărat sancționabile, dar atât de frecvente că au creat o așteptare: Hai să vedem ce-o să mai zică Șumudică!

Domnul Șumudică există dimpreună cu Astra, iar Astra există și ea tot în regim de ceva din cale-afară de interesant. E un astru care ar fi rămas asteroid dacă n-ar funcționa la noi niște interese pe termen scurt. Altfel spus, crearea unor echipe de top pe principiul marilor cacealmale: Dă tare o dată și fugi! Nu se mira nimeni dacă Astra Ploiești se chema Astra Urziceni sau Astra Bragadiru. Oricum, nu de tribune pline are nevoie patronul, ci de o modalitate de a împăca orgoliul cu investiția.

Faptul că-și vinde, în plin război pentru play-off, jucătorii care i-au hrănit orgoliu ar părea și el din cale-afară de interesant dacă n-ar privi investiția. Sigur că fotbalul trebuie să fie o afacere, dar afacerile demne de acest nume sunt acelea în care toată lumea câștigă. Afacerile în care se distrug mai multe ediții de campionat, trăirile publicului nu-s luate în seamă, iar la spectacol plusează mai mult antrenorul decât echipa, sunt jocuri de noroc cu buletinul în fals.

Poate c-ar fi nevoie de un sondaj de opinie privitor la cei mai respectați oameni din fotbal, ca să știm cum stăm și cu respectul față de public. Una fără alta nu merge de se leagă.