Fotbalul are mereu dreptate

Două par a fi ideile pe care se discută după această semifinală de Ligă, într-un fel o extensie, din punctul de vedere al Barcelonei, a duelului cu Real de sîmbătă. Prima ar fi aceea că rezultatul e nedrept. Mi se pare o exagerare. Fotbalul poate fi nedrept, dar întotdeauna are dreptate. Dacă Barcelona a tras, la Londra şi pe “Camp Nou”, 47 de şuturi (24 şi 23) şi n-a reuşit să se califice, înseamnă că are mai mult decît o problemă. Ştiţi cîte şuturi a tras Barcelona pe poartă în 2009, în acea semifinală? Unul singur, cel decisiv al lui Iniesta. Atunci a fost suficient.

Cine acuză pe Chelsea că s-a limitat la defensivă uită că fotbalul are două faze, cea de apărare şi cea de atac, în ordinea asta. Chelsea a făcut aproape impecabil faza de apărare, iar în faza de atac a reuşit mai mult decît rezonabilul. Totuşi a dat 3 goluri, nu? A le reproşa englezilor lipsa de estetică fotbalistică e uşor derizoriu într-o perioadă cînd fotbalul e chestiune de rezultate nu de design. Iar cine aduce în discuţie norocul lui Chelsea să nu uite că în viaţă roata se întoarce întotdeauna şi să-şi amintească de ghinioanele acestei echipe de acum cîteva sezoane.

A doua idee de discuţii, mult mai amplă, pleacă de la o linie anti-Barcelona ce capătă din ce în ce mai mult contur. O echipă care cîştigă mereu devine plictisitoare, ajungi să te saturi de reuşitele sale şi să-ţi doreşti să nu se mai repete, ajungi să te saturi de Messi şi valurile de elogii şi să-ţi doreşti să rateze, ajungi să te saturi de tiki-taka şi să vrei să apară şi altceva, chiar dacă acest altceva e uneori meschin. E normal, e omeneşte. Ce nu-i normal e să ai reacţii psihopate şi să te apuci să spui că Guardiola e un antrenor slab, că Messi e umflat de presă şi că, în general, succesele Barcelonei din ultimii 4 ani ţin de noroc, de doping şi de arbitraje favorabile. Medicina a făcut miracole, iar cei ce pretind aceste lucruri ar face bine să viziteze un doctor, poate mai există cale de scăpare.

Toată lumea se întreabă acum ce se va întîmpla cu Barcelona şi dacă într-adevăr a ajuns la final de ciclu. Răspunsul la această întrebare stă în mintea unui singur om: Pep Guardiola. În mod normal va anunţa prelungirea contractului cît de curînd. Dacă va fi el în stare să redreseze corabia, asta rămîne de văzut. Se spune că destinul împarte cărţile pe masă, însă oamenii sînt cei care joacă.

51 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 51 xyz on 27.04.12 at 8:48 am

Barcelona va revenii si la anul cu acelasi stil de joc , asta e filozofia lor de cand dau prima oara cu piciorul in minge , sunt invatati sa o controleze pe spatii extrem de mici si sa paseze de la unul la altul pana adversaru nu mai intelege nimic . Pana aici toate bune si frumoase dar problema barcelonei o sa fie una serioasa atunci cand Xavi si Iniesta nu vor mai da randamentul dorit pentru ca degeaba ai o filozofie buna si o idee de joc minunata daca nu are cine sa o puna in aplicare ( vezi cazul Roma ) . Toata lumea il elogiaza pe Guardiola dar toti uita ca dispune in momentul de fata de niste fotbalisti unici , care pe langa faptul ca sunt mega-talentati mai sunt si in forma maxima ( aici este si meritul lui binenteles) . Nu poti sa spui ca fotbalul a fost nedrept cu Barcelona , ca au dat 2042850285 de pase maruntele si au avut posesie nu inseamana ca si merita calificarea , aici nu e concurs artistic , e fotbal si fiecare echipa joaca prin mijloacele ei . Atata timp cat barcelona dispune de un joc de posesie cum altu nu a mai fost in lume pana acum e normal ca adversarul sa stea la cutie si sa incerce sa speculeze pe contraatac . Chelsea a facut exact ce trebuia sa faca si a aratat ca o echipa stapana pe situatie in ambele meciuri , iar faptul ca a reusit sa`i inscrie 3 goluri barcei , din care 2 pe camp nou in 10 oameni spune multe .

# 50 ion c on 27.04.12 at 3:29 am

Prima parte este cam stupida (iertare expresia putin dura). Fotbalul este SPECTACOL in primul rand. Decat meciuri ultra-tactice si ultra-defensive, prefer sa ma uit la hockey pe iarba :) A doua parte redreseaza oarecum articolul.

# 49 PANION44 on 27.04.12 at 12:02 am

ptr blue…de unde atata ura viscerala…? daca ai avea si logica cata ura ai…din pacate de unde nu e ..nici d-zeu nu cere…un mic exemplu…spui de cartonasul rosu al lui terry ca nu e…si apoi propozitia urmatoare spui ca e regulamentar corect…ai facut logica cu femeia de serviciu…citeste intai ce scrii..si apoi publica…ca devii ridicol altfel…

# 48 Sorin on 26.04.12 at 11:38 pm

Excelent material !!!

# 47 Stefan on 26.04.12 at 10:20 pm

@blue

Indiferent de opinii sau de simpatiile legate de o echipa sau alta, ar fi bine sa inveti sa scrii inainte sa postezi pe diverse site-uri.

Succes

# 46 blue on 26.04.12 at 8:10 pm

@# 15 Vlad bai frate esti praf. du-te ma in spania, preferabil in catalunia si uita-te numai la jocurile barcei. juniori (toate categoriile). alt fotbal nu sti. uita-te la campionatul braziliei - de futsal nu ala normal sa vezi acolo fotbalul barcei. a dat xavi mai multe pase decat toata echipa lu chealsea. ba baiatule - iarta-ma ca iti spun dar esti prost… pasele pe care le numeri tu la xavi nu sunt pase. aia e miutza(intradevar, o fac senzational, cei mai buni din lume, extraordinar de tehnici(cei mai tehnici)), dar ai vazut ce pase da xabi alonso? paul scholes? habar nu ai de fotbal. au ajuns naiba sa joace handbal, o sa fie nevoie sa introduce jocul pasiv. 1 singur sut pe poarta din afara careului in 180 de min. asta este fotbal??? Ca sa nu vb de arbitraj… daca ala la terry este rosu. nu ma mai uit la fotbal. nici la fete nu se dadea rosu. dar recunosc, regulamentar e posibil sa fie corect (la fel de corect cum a fost cel putin un penalty cu milan si rosul lui van persie).
A treb sa citesc comentariul lui # 15 Vlad pt ca era laudat, am inteles de ce era laudat si ala e tot un latin lover de tika taka.
Cat despre andrei niculescu… frate, esti ca suporteru roman. tzi(lauzi) pe cine bate. acuma saracii suporteri ai barcei te injura dar mai ieri te pupau in c*r cand scriai la superlativ de catalani.

# 45 alex on 26.04.12 at 7:59 pm

Nu poti spune ca englezii meritau, cnd ei nu puteau lega 3 pase. Catalanii s-au batut singuri.Messi apierdut meciul. De asemenea si Chavi a jucat slab. Si s-a vazut. Nu e sfarsit de ciclu. La nul vor castiga ei. Un an da, un an, ba. Nimeni nu a casligat pana acum Champions League de doua ori la rand.Efectul psihologic e prea mare. Oare si REalul e la sfarsit de ciclu?
Dupa logica ta , asa se pare. Explicatia este asta: campionatul Spaniei e cel mai stresant din lume, e un devorator psihologic, deoarece acolo, orice meci egal facut de cele doua echipe, poate insemna pierderea campionatului. Da Real si Barca, sunt cele mai bune echipe din lume, dar si cele mai obosite psihologic. Acum la sfarsit de sezon. Chelsea epe 6 in Anglia, Bayern a terminat pe 2, va dat i seama ce lejer joaca ele in campionat. In plus, nimeni nu e invincibil. Daca era dupa vloare, Brazilia era acum deca-campeon, nu penta. Barca aratat 5-6 ocazii uriase, a dat 4 bare, a dominat ambele jocuri total. Chelsea a fost autobaza. Uneori invinge si antifotbalul. Amintiti-va cum a castigat Italia in 1982 si cum apierdut echipa care a jucat cel mai frumos fotbal din istorie:Brazilia lui, Zico, Socrates si Falcao. O tempora! Nu e asa ca istoria se tot repeta?
Chiar si dupa zeci de ani!…

# 44 fan barca on 26.04.12 at 7:00 pm

Guardiola va anunte maine ca nu va continua…

# 43 ion on 26.04.12 at 7:00 pm

guardiola se pare ca nu o sa isi mai prelungeasca contractul cu barcelona

# 42 mariuta on 26.04.12 at 6:23 pm

cred ca faceti o confuzie de concept..a avea dreptate tine de o logica a compensarii, actiunea a fi drept tine de justitie, adica de o relatie intre doi subiecti si are in vedere un element de viitor..
Barcelona trebuie sa invete antifotbalul, la 2-0 te retragi si lovesti pe contraatac, are nevoie de un varf si are nevoie de a-si largi aria exprimarii, adica sutul de la distanta..deci Barcelona are viitor..

# 41 Medea on 26.04.12 at 6:13 pm

Domnule Niculescu sper ca nu ne veti onora cu prezenta diseara la Fotbal Europena…..nu de alta dar cine stie ce maxime mai scoateti pe gura !!

# 40 acrab on 26.04.12 at 5:39 pm

pt vlad, si pt sancez ma bucur mult sa observ ca mai exista inca suporteri decenti ca voi, care inteleg cu adevarat fenomenul, si care se bucura de frumusetea unui joc, chiar daca nu castiga mereu cei mai buni. vreau sa spun doar un lucru.. aceasta echipa a barcelonei va ramane mereu in amintirea noastra, in timp, ca un termen constant de comparatie cu alte echipe ce vor mai aparea. si indiferent cate trofee va mai castiga mou, si cu cate echipe, nu cred ca mai ramane vreuna in inimile tuturor celor care iubesc sincer fotbalul, nepartinitori, precum actuala barcelona.

# 39 acrab on 26.04.12 at 5:26 pm

pt latinist este cel mai bun comentariu pe care l-am citit pana acum despre barcelona. mai bun chiar decat articolul. in rest, eu il urmaresc pe andrei niculescu, in gsp si la digi, si parerea mea sincera este ca el nu tine cu real, mai curand tine cu barcelona. incearca insa sa fie cat mai obiectiv, din considerente de deontologie. de data asta cred ca a gresit, si nu cred ca chiar simte cu adevarat ceea ce a scris.

# 38 wickedsick on 26.04.12 at 4:10 pm

bai frustrati varzelonisti….mai usor.nu mai facetzi atata gat.echipa voastra a pierdut.gata.poate la anul veti mai lua si voi ceva.zicea bine cineva:Ceea ce face Barcelona se numeste arta.din pacate,s a jucat fotbal.wow…ce joc frumos!4500 de pase laterale…326 de suturi spre poartta…276 pe poarta….dar 2 goluri?se joaca pe posesie?cam atat inteleg dobitocii din fotbal.ai mingea esti mai bun.invatzati mah fotbal si dupa sa veniti sa comentati pe bloguri si siteuri sportive.cum sa nu recunosti ca chelsea a fost mai buna?!a dat 2 goluri in 10 oameni.vai…dar stai…barcelona a murit frumos…jocu lor de pase…i credibil…penibili sunteti.Marea Barcelona are un 2-0 calificant in mana si nu reuseste nici macar sa invinga o echipa in inferioritate numerica.voi la ce fotbal va uitati?xavi a dat mai multe pase decat toata echipa lui chelsea….intr adevar.162 de pase inutile in lateral.lampard cred ca a dat vreo 20….din care una geniala.deci cine e mai bun?hai puneti mana pe carte si nu mai chiuliti de la scoala…ca viata e grea.aaa….si apucati-va de polo,rugby sau volei.ca la fotbal nu prea va pricepeti.

# 37 octavianus on 26.04.12 at 3:58 pm

Barcelona nu are portar, golul doi din meciul cu Real si primul gol cu Chelsea au fost goluri de portar, nu are cel putin un om care sa traga la poarta din 20 de m si din ce in ce aglomereaza excesiv jocul in ultima treime adversa de parca vrea sa intre cu mingia in poarta, limiteaza astfel spatiile si devine foarte usor pt oechipa organizata sa se apere, si Realul si Chelsea am masat cei 11 jucatori in fata portii si am vazut doua uratenii de meciuri, Barcelona trebuie sa “lase adversarul sa respire” sa deschida jocul, altfel fara spatii o va baga din ce in ce mai greu in poarta, in rest este echipa care “manuieste” cel mai frumos mingia dar uite ca asta nu mai conteaza si nici posesia.

# 36 CorbulAlbastru on 26.04.12 at 3:49 pm

Cata frustrare de ambele parti … Lumea pare mai bucuroasa ca a fost elimintata rivala, decat trista ca a pierdut favorita.

# 35 Zeno on 26.04.12 at 3:47 pm

Si uite asa a ramas o echipa extraordinara acasa, si
aceea este Bayern Munich, pentru a juca finala impotriva pipincuristul lui Murinho.
Domnule Niculescu, oare unde a fost echipa pe care o iubiti atat de mult? Real Madrid nu a existat pe teren decat atunci cand a fost ajutata de arbitrii (penalti, offside, faulturi acordate cu o lejeritate iesita din comun)
Nu inteleg cum un jucator poate sa se arunce in asa hal pe jos cand este doar putin atins, cad exista contact fizic…eh, uite noi astia care poate nu suntem fani Barcelona, dar iubim fotbalul ofensiv, uram jocul practicat de domnisoarele de la Real Madrid, si uram jocul defensiv “nesimtit” practicat de Chelsea, oare de ce sa ma plictisesc? de apararea pe doua linii (4-6 asa asezare nu am mai vazut niciodata), de faptul ca madridul marcheaza numai cand este ajutata de arbitrii? sau de jocul super mega ofensiv practicat de Barcelona?…halal articol…

# 34 adifan on 26.04.12 at 3:31 pm

@Medea

Barca-cea mai buna echipa de fotbal din toate timpurile?? Cred ca ai vazut putin fotbal la viata ta. Pentru ca tot esti fan Barca,iti sugerez sa urmaresti (sau sa revezi,daca e cazul) meciuri ale catalanilor din perioadele Stoicikov si Ronaldinho ca sa vezi ce inseamna spectacolul adevarat. Posesie 70% inseamna fix nimic daca nu stii ce sa faci cu mingea. Fotbalul nu inseamna doar posesie,pentru ca ,altfel, ar trebui sa acordam catalanilor toate trofeele posibile. Xavi - 140 de pase in returul cu chelsea,adevarat, dar e vreuna care sa-ti fi ramas in memorie? Nu. Daca nu ti-ai dat seama pana acum,puterea Barcei vine din presingul ucigator pe care il fac imediat dupa pierderea balonului si din contraatacul ce se declanseaza de aici. Si ar mai fi multe de spus…

# 33 cpt. ahab on 26.04.12 at 3:26 pm

Nu Chelsea s-a calificat, ci Barcelona a ratat calificarea. Era inevitabil. Niste oameni de care se trage la maximum pe patru fronturi( campionat, cupa, CL, nationala), de ani de zile, nu pot rezista la infinit. S-a vazut in ultima vreme la Barca o oboseala psihica accentuata. Acest lucru duce la lipsa de idei. Priveam consternat la handbalul de pe Nou Camp si ma miram ca niciunul dintre sclipitorii atacanti ai Barcei nu mai gaseste resurse sa inventeze o actiune frontala, penetranta, un sut de la distanta, ca nimeni din aceasta minunata echipa nu are taria de a bate cu pumnul in masa si de a suna desteptarea. O echipa care a jucat fantastic timp de un an si jumatate isi cerea dreptul la odihna.
Ai dreptate: daca va pleca Guardiola se va incheia un ciclu. Daca nu, din toamna Barca o va lua de la capat, cu sete de revansa. Poate fara Puyol, Xavi( merita si ei un Qatar cu 15 milioane pe an) sau Valdes( mi se pare sub valoarea Barcei), dar cu aceeasi spiridusi ai fotbalului tikitaka-cizat, Messi, Iniesta & Co.

# 32 asdasd on 26.04.12 at 3:02 pm

Daca se confirma ca digi transmite ucl anul viitor renunt la abonament si imi fac la dolce, nu pot sa te aud comentand non stop de fotbal european despre tiki kaka, messi, mou, cr7, extraterestrii si galactici. mai lasa-ne

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.