Arbitraj cu “a” de la alibi

Cel mai simplu mod de a justifica un meci pierdut este arbitrajul. Erorile jucătorilor nu sînt analizate de nimeni

“Ai învins, continuă, ai pierdut, continuă”. Aparţinînd lui Pierre de Coubertain, fraza de mai sus a devenit motto-ul olimpismului modern. “Ai învins, eşti bun, ai pierdut, e de vină arbitrul”. Aparţinînd tuturor celor implicaţi în fotbalul românesc, fraza de mai sus a devenit motto-ul fiecărei emisiuni de analiză a meciurilor din Liga 1.

“Arbitrii români sînt proşti”. De cîte ori aţi auzit acest verdict în ultimele săptămîni? Cred că zilnic. Afirmaţia e absurdă, prin generalizarea care se face. Dacă ar încerca să mă convingă cineva că TOŢI jurnaliştii români sînt proşti, l-aş trimite la plimbare, ca să fiu elegant, sau aş încerca să-l conving că nu-i aşa. La fel ar proceda şi un doctor dacă i s-ar aplica respectiva caracterizare asupra întregii bresle, la fel un procuror, la fel un profesor. Ei bine, la arbitrii români orice încercare e din start sortită eşecului. Ei sînt proşti pentru că aşa e bine să spunem, pentru că ne va servi chestia asta la ceva, mai devreme sau mai tîrziu.

E limpede, există arbitri proşti. Dar există şi arbitri buni. A arbitra e extrem de greu. Cineva care ar vrea să vadă cum e ar putea să-şi strîngă grupul de prieteni la un fotbal, să-l împartă în două echipe, să zicem căsătoriţi contra necăsătoriţi, şi se va convinge care e treaba. Va fi duşmanul tuturor pe durata acelui joc. Apoi să încerce să se imagineze pe un teren cu 80.000 de spectatori şi fotbalişti profesionişti.

Arbitrii români s-au convertit în scuza perfectă. Iar pentru jucători în alibiul perfect. Ce poate să aibă în cap un fotbalist cînd îşi aude antrenorul, preşedintele sau patronul bălăcărindu-i în toate felurile pe cei ce au arbitrat şi spunînd că din cauza lor au pierdut meciul? Nu pot crede altceva decît că ei au fost perfecţi, au stat perfect în teren, au lovit perfect orice minge, au gîndit perfect orice fază. Şi că doar maleficul individ îmbrăcat în negru, galben, gri, albastru, după caz, hoţomanul cu fluier, ca să concluzionăm, a fost responsabil pentru eşec şi, în special, pentru faptul că prima de victorie nu se regăseşte în conturile lor.

Sînt şi situaţii de acest gen. Multe. În care se comit greşeli. Problema e că numai aceste greşeli sînt căutate, cele ale atacanţilor, fundaşilor, portarilor sînt trecute în plan secund. A încerca să disociezi erorile de condiţia umană e o mare prostie. Într-un meci de fotbal, arbitrul e cel care face cele mai puţine greşeli. Dar de ce o gafă de arbitraj ar fi mai gravă decît cea a unui atacant, plătit de 100 de ori mai mult, care dă peste poartă de la 5 metri? Cel mai simplu e să dai vina pe altul în loc să recunoşti propriile erori, nu-i aşa?

Cea mai ipocrită situaţie din lume se întîmplă în fotbal, înaintea fluierului de start. Pe rînd, jucătorii celor două echipe dau mîna cu arbitrii şi le urează succes. Două minute mai tîrziu încearcă să-i păcălească şi apoi îi iau la înjurături. Şi asta timp de 90 de minute.

Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. Nu e cazul, nu sînt o castă fără păcate, un grup de călugări budişti ce stau în levitaţie şi împart linişte. Dar nici nu-s o gaşcă de bandiţi aşa cum se lasă impresia atunci cînd se solicită arbitri străini. Mai nou se cere un străin şef peste arbitri. Să zicem că ideea nu e rea. Dar tare aş vrea să aducem şi nişte conducători străini în fotbalul nostru. Şi, de ce nu?, nişte judecători străini la procesele pe care le au oamenii noştri de fotbal. Este că nu-i o idee chiar rea?

38 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 38 gabi on 24.04.12 at 11:09 pm

A, uitasem asta: Forza Bayern! :)))))))))))

# 37 gabi on 24.04.12 at 11:08 pm

:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Forza Chelsea!

# 36 niko on 22.04.12 at 10:25 am

REAL MADRID THE BEST

# 35 blue8607 on 22.04.12 at 9:08 am

Pus punctul pe I. Am vazut vreun conducator de club sa spuna ,nu ce jucator a fost slab, ce performante si contraperformante au facut jucatorii pe teren? Nici antrenorul cel mai iubit de presa R Lucescu nu spune cand pierde adevarul. Nu spune nimeni ca trebuie sa dai nume …dar in fisa postului unui antrenor sunt rezultatele pozitive ca obiectiv nu sunt declaratiile negative la adresa arbitrilor.

# 34 niko on 21.04.12 at 10:45 pm

bai niculescule vb catalana?

# 33 niko on 21.04.12 at 10:43 pm

ups

# 32 niko on 21.04.12 at 10:42 pm

again trist

# 31 omar on 21.04.12 at 1:28 pm

Ai nimerit ,in centru, cu articolul asta numai ca cine trebuie sa te auda ,nu o fac dar vor face rau echipelor lor aruncand cu rahat in ventilator ,ei patronii echipelor sau mai bine zis uni dintre ei si rezultatele se vad.GIGI in proximi 10 ani poate va castiga vreo cupa si aia cu ajutor de la liga ca s-au saturat si aia sa-l auda toata ziua cum se smiorcaieste pe la tv ,in lumea buna a fotbalului un patron vorbeste la tv cel mult de doua ori pe an gigi e mai prezent pe micul ecran ca Andreea Esca. Un mitocan de bisnitar ,evlavios dar care injura mai urat ca gipsi.intr-o zi JIJI,stai linistit Dumnezeu asi face timp si pt tine .AMIN.

# 30 mihai arsene on 20.04.12 at 6:20 pm

GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL OTELULLLLL

# 29 mihai arsene on 20.04.12 at 6:16 pm

Priveste la Hategan care a dat un 11m care nu se dadea nici la baschet.
Toate deciziile doar pentru ASTRA

# 28 cristi u. on 20.04.12 at 8:21 am

Frumos articol. Nota 10. Mai ales pentru finalul acestuia. Bravo. E foarte clar ce se intampla. Mai grav e faptul ca 5 (defapt 4, pt.ca U. Cluj = Dinamo), decid pentru 18! Exact ca in politica. Nu conteaza cum, daca trebuie facut se face, si gata.

# 27 MTS on 19.04.12 at 10:13 am

Aducerea arbitrilor straini a fost o decizie luata la comanda lui Gigi Becali care vrea sa castige campionatul dupa modelul Urziceni. Arbitrii straini de la meciurile Urziceniului erau adusi de catre Giovani Becali (imputernicit in acest sens de catre F.R.F. si Liga). Giovani Becali inainte de aceasta manevra s-a asigurat prin impresarierea intregului lot al Urziceniului (inclusiv antrenorul, Dan Petrescu), iar M. Sandu i-a “imprumutat” cu bani pe cei de la Urziceni. Dovezi facile in acest sens pot fi arbitrajele din acel final de sezon, mai ales meciurile Urziceni - Dinamo si apoi Timisoara - Urziceni - vezi YOUTUBE!

# 26 Gavril Adrian Butuc on 19.04.12 at 4:04 am

Pentru mai multe info consultati va rog:
Fridtjof Nansen quotes:

http://thinkexist.com/quotes/fridtjof_nansen/

si

Pierre de Coubertin quotes:

http://thinkexist.com/quotes/pierre_de_coubertin/

# 25 Gavril Adrian Butuc on 19.04.12 at 3:44 am

Ștefi, haide sa facem puțina lumina.
Fridtjof Nansen, explorator norvegian, primul om care a ajuns la Polul Nord pe jos (mai precis pe schiuri) si laureat al Premiului Nobel pentru Pace, spunea: “Ai invins? Continua! N-ai invins? Continua!”
Pierre de Coubertin, istoric francez, fondatorul CIO si considerat tatăl Jocurilor Olipice moderne, a spus: “Ai invins ? Continua! Ai pierdut ? Continua!”.
Au trăit in aceiasi perioada: 1861-1930 si 1863-1937. Este posibil sa se fi inspirat reciproc, dar totusi cred ca Pierre de Coubertin a avut un rol decisiv (Jocurile Olimpice) si acest citat a devenit celebru (cunoscut). Asta-i părerea mea, dar trebuie cercetat in continuare.
Despre articol pot sa spun ca este unul foarte bun, marca Andrei Niculescu: calitate, pricepere si profesionalism! Ne-am cam obișnuit cu asta in ultimii 20 de ani :) Felicitări!

# 24 motanul incaltat on 19.04.12 at 1:58 am

Daca ne gindim, ca cea mai buna perioada dpv economic,a fost pe timpul unui rege ,neamt de origine,normal ca ar trebui inlocuiti sefii fotbalului ,arbitri cu ceva nemtii,si atunci ar fi cu totul altceva….Cu aceasii bani ,nu ne mai faceam de ris cu staionul,si arata si el de 5 stele,la toate capitolele…Acum sa fim realisti:nu turci,tatari,rusi sau comunismul au fost de vina in totalitate ,ci NOI ,ROMANII.Numai NOI…

# 23 emg on 18.04.12 at 5:29 pm

bine scris

# 22 anonim on 18.04.12 at 2:16 pm

@fan barcelona ti-ai dat cu parerea,o sa-mi dau si eu

articolul i se potriveste lu’ mata care te-a fatat asa handicapat si nu s-a gandit inainte ca va reusi o contraperformanta de a da nastere unui gunoi de om cum esti tu,taran impielitat
cica “fan barcelona” : sunt sigur ca esti “fan barcelona” doar de cand l-ai vazut pe ronaldinho jucand la barcelona; daca peste 2 ani ac milan va domina europa vei avea numele virtual “fan milan” si-l vei ponegri pe antrenorul interului,jegos ce esti!?

# 21 fan barca on 18.04.12 at 11:37 am

articolul asta i se potriveste lui Mourinho…

# 20 bravo on 18.04.12 at 11:07 am

excelent articol !

# 19 GOLOMBIOSCHI ILIE on 18.04.12 at 10:15 am

Referitor la materialul postat de mine la numarul 3 am de facut urmatoarea rectificare si niste complectari. Notele, punctele, acordate arbitrilor de observatori la finalul meciurilor ar trebui sa fie de la 10 la 0 prin depunctare, plecand de la nota 10, din care pe baza unui regulament simplu si clar, bine conceput, public, sa se stabileasca nota finala acordata arbitrului respectiv. De exemplu : simplu fault neacordat corect, minus 0,25 puncte, ……. gresala grava care influenteaza rezultatul final, minus 5 puncte.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.