Grupul, nu individul

Arrigo Sacchi face legătura între Ajax, Milan şi Barcelona,  modelele de succes din fotbalul ultimilor 50 de ani şi explică de unde se naşte succesul

Ştiinţă pentru unii, religie pentru alţii. Mod de viaţă, mai degrabă. Mii de rînduri închinate zilnic pînă la punctul de a-l transforma într-o isterie colectivă. Drog deja, pentru că generează dependenţă, căci pasiunea a fost demult trecută în plan secund. Acesta e fotbalul, sportul ultimei sute de ani, care, avînd o minge drept scuză, generează milioane de interpretări pentru o singură secundă, de foarte multe ori o secundă de neatenţie. Toţi au senzaţia că se pricep la el, de fapt foarte puţini îi ştiu secretele. Toţi ne credem antrenori, dar, de fapt, antrenori adevăraţi sînt foarte puţini şi, cîteodată, avem tendinţa să le luăm în rîs opiniile, pe considerentul că ale noastre sînt cele corecte.

Unul dintre antrenorii adevăraţi ai ultimilor 100 de ani se numeşte Arrigo Sacchi. Cei care n-au auzit de el, nu-i ştiu performanţele şi nu-i descoperă locul în istoria fotbalului e bine să se oprească din citit. Şi să se întoarcă la prostiile cu iz de păreri ale celor pe care-i vad şi îi aud zilnic la televizor. Cu prilejul returului dintre Barcelona şi Milan, Sacchi a vorbit pentru presa spaniolă. Mai mult o discuţie liberă decît un interviu, în care creatorul marelui Milan de la finalul anilor ‘80 a explicat succesele Barcelonei de azi.

“În 2008, s-a luat o decizie fenomenală. Aceea de a pune echipa înaintea vedetelor. Cînd cei mai importanţi jucători din lot, Ronaldinho şi Deco, au dat semne că şi-au pierdut interesul sau bucuria de a juca, n-au mai fost păstraţi, iar asta le-a arătat celorlalţi că grupul e cu adevărat important, nu personajul. Cînd un antrenor tînăr şi la început de drum primeşte sprijin la primele rezultate proaste e o altă dovadă că vestiarul nu-şi pierde direcţia. Asta e singura cale spre reuşită”.

O spune Sacchi. Şi tot el face o legătură între Barcelona de azi şi Ajaxul din anii ‘70, la care o contribuţie, mică, a avut şi Ştefan Covaci, cel care a ştiut să continue ideile lui Rinus Michels. E şi asta o performanţă totuşi. Milanul său e undeva la mijloc. “Ajax, Milan, Barcelona, la fiecare 20 de ani apare o echipă care ajută fotbalul să devină mai atractiv, mai modern, să caute permanent căi de evoluţie. Aceste echipe au adus bucurie, au adus estetica la rang de religie într-o lume preocupată doar de cifre.

Trofeele vin la unii şi apoi pleacă spre alţii, dar fotbalul impus de ele va fi întotdeauna un model de urmat. Şi toate trei au avut un fir comun, care le uneşte printre ani. Au fost grupuri serioase şi unite, nu o sumă de vedete cu caractere îndoielnice. Nici Cruyff la Ajax, nici Van Basten la Milan, nici Messi la Barcelona n-au spus niciodată ««eu»», au spus mereu ««noi»». N-au spus niciodată ««Eu nu fac cutare fază, pentru că eu sînt cine sînt»», au spus mereu ««Eu sînt doar unul dintre ei, ce fac ei trebuie să fac şi eu»»”.

Prea multe comentarii nu se pot face. Legături spre ceea ce se întîmplă în alte locuri, nici atît. Iar să aducem discuţia spre fotbalul nostru ar fi deja prea mult!

Concluzia ar fi una singură: talentul e bun, dar dacă posesorul nu deţine şi o seriozitate pe măsură, talentul se transformă în figuri şi, mai departe, în eşec. Cine vrea, mai departe, să facă legăturile de care aminteam mai sus e liber să încerce. Mi-e teamă c-o face degeaba.

37 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 37 loro on 06.04.12 at 12:18 pm

pt. misunavetistul , cine opreste echipa adversa ,sa fure mingea barsei si sa-si faca jocul?
O sa vezi in meciul din seminfinale, ca se poate opri Barca.

# 36 Andrei Filip on 06.04.12 at 9:12 am

Sunt de acord cu faptul ca intr-un sport de echipa este evident faptul ca efortul colectiv este mai important decat cel individual. Maradona era liderul generatiei sale, dar tind sa cred ca si in situatii de genul asta tot colectivul este baza succesului. Maradona n-a jucat singur, a ridicat echipe dar meritul sau cel mai important este ca a stiut sa se impuna intr-un colectiv, astfel incat acesta sa il accepte ca lider. In orice echipa exista un jucator cel putin, care este peste media echipei, in prea putine cazuri acesta este pus in valoare.

Sacchi mentioneaza trei echipe, eu sunt convins ca sunt mai multe care au revolutionat fotbalul. De exemplu, societatea fotbalistica germana revolutioneaza fotbalul in fiecare zi, prin promovarea produselor proprii, prin dezvoltarea scolilor de juniori si a infrastructurii, prin atentia care o acorda publicului si a fotbalului ,ca spectacol. Prin conceptia ofensiva asupra fotbalului Bundesliga (adica 18 echipe) revolutioneaza fotbalul zi de zi.
Realul inceputului de mileniu ,Manchester United, Juventus-ul anilor 90, Bayern Munchen de mai multe ori in ultima jumatate de veac au reusit rezultate fabuloase punandu-si amprenta asupta istoriei.

Insa, pe langa aceste mari echipe exista altceva (in opinia mea) care da savoare fotbalului : echipe relativ mici, care cresc in 2-3 ani , produc surprize si aduc acea sclipire fara de care fotbalul ar fi monoton. Bayer Leverkusen , Deportivo La Coruna(SUPER Depor) As Monaco, Dinamo Kiev, Lazio, Valencia(Echipa magica a lui Cuper) ,Porto ne-au castigat simpatia de-a lungul ultimilor 10-15 ani .

# 35 ion c on 06.04.12 at 2:53 am

Frumos articol, multumesc! Intr-adevar 3 echipe pentru care a meritat sa urmaresc forbalul in ultimii 50 de ani :) …Ca daca ar fi toti ca Pepe si Mourinho (cu toate echipele lui succesive, care din initial simpatizate mi-au devenit antipatice dupa trecerea lui “the special one”), m-as fi lasat de mult de aceasta distractie.

# 34 motanul incaltat on 06.04.12 at 2:36 am

Treaba asta cu grupul e adevarata intr-o oarecare masura pt.ca fotbalul este un joc de echipa…. Dar ginditi-va de ex ce a insemnat pt.basket-Chicago Bulls-adica Michael Jordan.A fost un adevarat DREAM TEAM dar poate ca Scoty Pipen si ceilanti au devenit “nemuritori” din cauza lui Michael Jordan.Daca nu ,erau doar niste vedete ale basketului american.Asa este si acum cu Messi.Fara el,Iniesta,Xavi si ceilanti ar fi doar o echipa de semifinalele Ligii in fiecare an cel putin.Cu Messi,devine ceva fenomenal….

# 33 emg on 06.04.12 at 2:25 am

adrian mutu

# 32 Fane on 06.04.12 at 1:48 am

Asta cu ‘echipa inaintea vedetelor’ din 2008 e abureala lu Sacchi pe care o inghit necunoscatorii. Ronaldinho a castigat un campionat mondial si o liga a campionilor. Alaturi de el erau Rivaldo, Ronaldo, sau etoo. N-a jucat singur si a plecat de la echipa cand n-a mai fost loc pentru el. Iar deco a fost locotenent, nu vedeta.

# 31 a on 05.04.12 at 10:26 pm

pt mircea si inca unul, misunavetistu….deci daca voi doi ziceti ca pepe simuleaza mai putin si faulteaza mai putin decat busquets si dani alves sau altcineva de la barca, inseamna ca nu ati vazut nici un meci al realului, sau ronaldo, pai cum a obtinut ronaldo penalty in campionat? cea mai mare rusine posibila…in fine nu mai zicem de di maria care e bun la mimat…dar gata, cum zicea cineva f bine pe aici : ce zice mou preia toata prostimea si da mai departe…

# 30 Flaviu on 05.04.12 at 9:02 pm

Pentru cine nu stie cine este Arrigo Sacchi, dintre foarte tinerii cititori care nu au prins Milanul sfarsitului anilor 80 si inceputul anilor 90…este creatorul acelui Milan celebru, invincibil in acea perioada, cu un fotbal, foarte combinativ, creativ si jucat in viteza (desi recordul de imbatibilitate din serie A a fost stabilit dupa preluarea acelei echipe formidabile de catre Fabio Capello - Milan detine recordul de imbatibilitate in Serie A, fiind neinvinsi timp de 58 de partide incepand din etapa a 34-a din sezonul 1990-1991 (26.05.1991, Milan – Parma 0-0) si incheiat cu infrangerea in fata aceleasi echipe in etapa a 24-a din sezonul 1992-1993 (21.03.1993, Milan – Parma 0-1- gol inscris de marele atacant columbian Faustino Asprilla -cu generatia de exceptie a lui AC Parma)….Milan este singura echipa italiana care a castigat Serie A fara sa piarda niciun meci. S-a intamplat in sezonul 1991-1992, cand “gli invincibili” lui Fabio Capello au obtinut 22 de victorii si 12 egaluri in 34 de etape…..
dar, revenind la palmaresul international al acestui mare antrenor (Arrigo Sacchi, trebuie mentionat ca in anii 1989, 1990 a castigat la nivel international tot ce putea fi castigat Cupa Campionilor Europeni in ambii ani, Cupa Intercontinentala in ambii ani si Supercupa Europei tot in ambii ani….in plus a antrenat nationala Italiei cu care, a ajuns in celebra finala a Campionatului Mondial din 1994, cand dupa 0-0 supa timpul regulamentar, au fost invinsi de catre la fel de celebra si spectaculoasa echipa a Braziliei a celor vremuri, din componenta careia faceau parte Taffarel, Cafu, Romario, Bebeto, Ronaldo fiind inca rezerva la acel mondial (era la inceputul carierei Europene - urmat de un transfer la PSV Eindhoven), de la italieni ratand penalty-urile chiar cei mai experimentati si reprezentativi jucatori ai Italiei din acea perioada Franco Baresi si Roberto Baggio….Felicitari pentru articol, excelenta asemanare a echipelor care au dominat fotbalul mondial in perioade diferite, cu un singur amendament, marele antrenor Stefan Kovacs care a castigat două Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax în 1971 și 1972
- o Cupa Intercontinentală cu Ajax în 1972
- două Supercupe ale Europei (1972, 1973)
- două campionate în Olanda cu Ajax (1972 și 1973)
nu a fost numai succesorul lui Rinus Michels ci a fost un continuator al acelui fotbal spectacol si un creator al acelei echipe fantastice
El a fondat celebrul centru din Franta de la Clairefontaine de unde au plecat mari strauri a fotbalului mondial ca Thierry Henry…Rinus Michels marele antrenor olandez care a creat accea echipa puternica a Ajaxului anilor 70, cu 3 Cupe ale Campionilor consecutive, a castigat prima Cupa a Campionilor cu acea senzationala echipa in 1971, apoi a preluat echipa Barcelonei in adoua parte a anului 1971, fiind urmat de Johann Cruyf in 1973, castigand titlul in Primera in 1974…in 1974 a ajuns antrenorul nationalei Olandei pe care a condus-o in finala Campionatului mondial din 1974, fiind invinsa de Germania de Vest cu 2-1 (acel Campionat mondial s-a desfasurat chiar in Germania de Vest)….dupa un periplu indelung in USA, in anul 1988 a revenit in Olanda ca antrenor al echipei nationale, castigand singurul titlu al Olandei de pana acum - Campionatul European (a fost o mica revansa a lui, intrucat acel turneu final s-a disputat tot in Germaina de Vest, unde pierduse finala Campionatului Mondial in 1974) -ghiciti ce jucatori erau in accea echipa a Olandei din anul 1988 castigatoare a Campionatului European - cred ca daca nu stiati, a-ti ghicit deja - Ruud Gullit, Marco Van Basten si Frank Rijkaard - da, acei jucatori senzationali care in 1989 si 1990 au castigat pe plan european tot ce se putea castiga cu fantastica echipa a Milanului din acei ani…cei trei olandezi au fost, alaturi de Diego Armando Maradona cei mai buni jucatori ai acelei perioade (pentru jucatorii non-europeni, insa, din pacate, nu se acorda Balonul de Aur) fiind din 1987 pana in 1989 mereu prezenti in top III al Clasamentului acordarii Balonului de Aur, care pentru acei ani, a fost urmatorul:
1987 - I Ruud Gullit Olanda Milan
II Paulo Futre Portugalia Atlético Madrid
III Emilio Butragueño Spania Real Madrid
1988 I Marco van Basten Olanda Milan
II Ruud Gullit Olanda Milan
III Frank Rijkaard Olanda Milan
1989 I Marco van Basten Olanda Milan
II Franco Baresi Italia Milan
III Frank Rijkaard Olanda Milan
in anul 1992 Marco Van Basten a mai castigat o data Balonul de Aur
numai bine va doresc tuturor….un foarte bun articol…Felicitari inca o data

# 29 vali on 05.04.12 at 8:17 pm

Diferenta intre Barcelona si alte echipe e MESSI care face 50% din echipa uneori chiar mai mult… am vazut si am studiat toate meciurile Barcelonei din ultimii 2 ani si UNICA solutie sa ai vreo sansa cu ei e sa pui om la om marcaj pe tot terenul la MESSI bineinteles trebuie sa fie un jucator cu calitati fizice si destul de inteligent care sa studieze inainte tot jocul lui MESSI…acest jucator nu trebuie sa l intereseze meciul in sine decat sa nu primeasca mingea MESSI, in plus antrenorul trebuie sa spuna de la cabine ce rol are si coechipierii sa nu i paseze ..chiar daca pare ciudata tactica asta e repet UNICA SOLUTIE SA MAI BATA CINEVA PE BARCELONA ..

# 28 mariusgiulea on 05.04.12 at 7:51 pm

Foarte bun articolul, felicitari. Am citit si eu, din fericire, articolul cu Sacchi din presa spaniola. Imi era dor de viziunea sa asupra fotbalului modern la fel cum imi este inca dor de Cruyff si de fotbalul sau. Cat despre comparatia Real-Barca dezbatuta pe aici, eu cred ca nu-si are rostul la acest articol. E doar o parere. Inca o data, foarte bun articol.

# 27 Alecss on 05.04.12 at 7:01 pm

Mi se pare foarte haios ca prin unele comentarii se fac foarte multe comparatii intre Barca si Real, iar prin altele se vorbeste despre arbitrii pro Barca, dar asta tot in comparatie cu Real, cand, defapt, in articol nu apare nicaieri cuvantul, numele propriu,termenul sau ce vreti voi Real Madrid(pe nedrept, as zice eu, acea echipa al lui Del Bosque, cu Zizou, Carlos, Raul, Ronaldo,etc, avand fara doar si poate loc in articol). Asta dovedeste inca odata ca voi, baietii care o ardeti p-aici, habar n-aveti sa cititi, sa intelegeti si sa comentati un articol, fix pe ceea ce vrea sa spuna. Nu cautati decat cearta si scandal. Si sa va exprimati frustrarile de pusti corditi.

# 26 Nicu on 05.04.12 at 7:01 pm

Un articol foarte bun, bravo Ardei

# 25 vali on 05.04.12 at 6:50 pm

Nu am spus om la om cu toti jucatorii Barcei ci doar om la om cu MESSI sa joace cat mai putine mingi posibile(ceva genul ca la handbal cand scoti pe cineva in fata ca da interul go dupa gol),acesta trebuie sa stea mereu la jumatate de metru de MESSI …

# 24 animalutul20 on 05.04.12 at 6:34 pm

@misunavetistu

prietene , daca joci om-la-om cu barcelona probabil ca iti iei 10-0 nu doar 5……….crezi ca 1 om il tine pe messi-iniesta-xavi-tello??eu nu prea cred……….

chiar daca 1 penalty a fost cam dubios(al doilea) dubla mansa a fost dominata fara drept de apel de barca…milan a avut la barca 1 sut pe spatiul portii…..cam putin ca sa-i elimini.

In campionatul spaniei barcei i s-au furat cel putin 10 pct si realul are cel putin 5 pct in plus ; daca pierde el clasico realul pierde si titlul…………mai vorbim

# 23 vali on 05.04.12 at 6:25 pm

Revin cu discutia de ieri ,diferenta intre Barcelona si alte echipe e MESSI care face 50% din echipa uneori chiar mai mult… am vazut si am studiat toate meciurile Barcelonei din ultimii 2 ani si UNICA solutie sa ai vreo sansa cu ei e sa pui om la om marcaj pe tot terenul la MESSI bineinteles trebuie sa fie un jucator cu calitati fizice si destul de inteligent care sa studieze inainte tot jocul lui MESSI…acest jucator nu trebuie sa l intereseze meciul in sine decat sa nu primeasca mingea MESSI, in plus antrenorul trebuie sa spuna de la cabine ce rol are si coechipierii sa nu i paseze ..chiar daca pare ciudata tactica asta e repet UNICA SOLUTIE SA MAI BATA CINEVA PE BARCELONA ..

# 22 brancusi on 05.04.12 at 6:13 pm

natie de oameni super.pacat ca nu se pot afirma in america.acolo te prind cu mata in sac,adica ca esti gargaragiu.

# 21 VALI on 05.04.12 at 6:04 pm

@Mircea
Asa este domnule, doar Messi si Iniesta, restul, de ex Puyol s-a gandit sa nu cada in tur la o tragere nesimtita de tricou cu ambele maini si Barcelona n-a primit penalti.
Se creaza asa niste mituri si legende de nu-ti vine sa crezi, in afara de returul cu Chelsea, Barcelona a fost la fel de dezavantajata ca echipele care sustin c-au fost furate, mai ales la dubla Inter-Barcelona, iar despre simulari ce sa spun, se pare ca s-a uitat de Inzaghi, care obtinea mare parte din penalti-uri prin simulari, goluri din ofsaid, atunci nu mai era Uefa, conspiratii…ajungem astazi la fotbalisti ca Nani, Ronaldo care au clipuri de cate 30 de min cu simulari incontinuu, astea nu conteaza, conteaza c-a simulat Busquets de 2 ori ca nesimtitu in meciuri importante si gata, in rest nu simuleaza mai mult ca altii de la multe alte echipe.
Cat despre arbitraje, se pare ca s-a creat o psihoza, indusa cel mai mult de Mourinho cred, daca este o faza pro Barcelona este furt, daca este contra( si au fost o gramada) este doar o greseala sau nici nu se vorbeste, judecata asta stramba exista din pacate si este preluata de multi care nici nu au vazut toate meciurile, doar repeta unii de la altii, de acum nici nu mai are voie vreun arbitru sa acorde un 11 m care poate sa fie poate sa nu fie, ca sare “lumea” domnule.

# 20 mihai on 05.04.12 at 6:02 pm

Vazind Ajax-ul, atit cit s-a putut atunci, imi permit sa spun ca Pisti Kovacs, pt acuratete jurnalistica, a facut mai mult decit putin. A mai luat doua cupe ale campionilor si a descoperit si ceva jucatori. Ii gasesti pe google. Poate te invata nea Ovidiu ce sa faci cind preiei un interviu si vrei sa incropesti ceva.

# 19 Toni on 05.04.12 at 5:48 pm

Da, asta e adevarata forta a Barcei, si multi sunt prea frustrati sa recunoasca asta. FCB e o mare familie, si lucrul se extinde la toate ramurile sportive din cadrul acestui club. De multe ori, cand timpul le permite, membrii echipei de fotbal asista la meciurile colegilor de la sectiile de handbal sau baschet, si invers. Da, le pasa, fara ipocrizie, fara falsa camaraderie, au crescut si traiesc impreuna, si ar renunta fiecare la orice record personal pentru binele clubului. Voi apuca vreodata sa vad asa ceva in Romania? Raspunsul e evident, nu mai are rost sa continui…

# 18 Mircea on 05.04.12 at 5:45 pm

Ajax-ul vechi, Ajax-ul anilor 90, Milan, Brazilia lui Pele, Real, Liverpool, Manchester - toate echipele mari ale istoriei acestui sport raman in memoria noastra pentru rezultatele lor nu pentru felul in care au fost ajutati de arbtrii. barcelona este si a fost mereu impinsa de la spate. poate pentru legatura cu unicef, poate din alte motive. Echipele de mai sus nu au avut “simulatoare” ca cele din echipa barcelonei de azi. Buschets intrece chiar orice limita. Din aceasta barca raman doi jucatori de exceptie, messi si iniesta dar atat.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.