Dacă privim tenisul cu patima cu care o facem la fotbal, putem pierde cele mai importante detalii ale unei finale care nu merita să aibă un învins.
Prezent zilnic în viaţa noastră, acaparîndu-ne timpul liber, dar şi energia cîteodată, fotbalul a început să ne influenţeze stările de spirit, felul în care reacţionăm la anumite evenimente. Vorbim de un sport căruia i s-a adăugat în ultima vreme statutul de religie, deşi mult mai corect ar fi să vorbim despre statutul de isterie colectivă, care, avînd ca scuză o minge, ne scoate în evidenţă cele mai oculte reacţii. Trăim într-o societate în care opiniile se întrepătrund cu informaţiile, graţie multitudinii de reţele de socializare apărute, ajungîndu-se la imposibilitatea de a face diferenţa între unde se termină informaţia şi unde începe opinia. Şi asta pentru că opiniile nu costă bani şi, în plus, sînt ale noastre.
Ca şi fotbalul, tenisul e tot un sport. Totuşi, parcă e un altfel de sport! Guvernat mai mult de minte decît de corp. A analiza tenisul e cam la fel cu a analiza o femeie. Toţi credem că sîntem în stare s-o facem, pînă cînd ne izbim de cruda realitate. Ca şi o femeie, tenisul e un puzzle complex, plin de variabile şi detalii care ne scapă de multe ori. Detalii care fac diferenţa, detalii care sînt mai importante decît contextul general. Dar, mai important, tenisul nu e fotbal.
Fotbalul e un joc colectiv, sînt 11 oameni, care se completează, se ajută. La tenis eşti singur, cu racheta ta, cu gîndurile tale, cu concentrarea ta, cu fileul din faţa ta. Dar şi cu cel de dincolo de el, mai degrabă partener decît adversar, mai degrabă prieten decît duşman.
Fiecare avem simpatiile noastre. Faţă de ceva sau de cineva. La fotbal, ele sînt limpezi. Ţinem cu unii, deci nu putem ţine cu ceilalţi. Unii sînt ai noştri, ceilalţi ne sînt inamici. Cu consecinţele de rigoare ce decurg de aici. De genul violenţelor verbale, al derapajului în opinii.
Se poate vorbi de aşa ceva la tenis? Putem privi tenisul ca pe un film, ca pe o piesă de teatru, ca pe un mod de relaxare, fără patima cu care ne-a obişnuit fotbalul? Trebuie neapărat să ţinem cu cineva? Mai ales la o finală să zicem neutră, între doi sportivi care nu ne reprezintă ţara? Şi dacă, să zicem, ţinem cu cineva, trebuie să ducem asta la extrem? Adică e musai ca adversarul acestuia să ne devină atît de antipatic încît să-l transformăm într-un potenţial duşman? N-avem fotbalul pentru asta, de ce trebuie să invadăm şi tenisul?
Duelurile dintre Nadal şi Djokovici sînt un fel de Guardiola contra Mourinho din ultimele luni. Sînt un fel, pentru că nu sînt la fel. Pentru că tenisul nu e fotbal. Pentru că Nadal nu vede în Djokovici un duşman, pentru că Djokovici n-ar fi în stare de orice doar pentru a-l bate pe Nadal. Pentru că orgoliul n-are ce căuta pe un teren de tenis. Pentru că amîndoi sînt la fel de mari campioni. Unul e mai bun azi, celălalt a fost mai bun ieri, poate că va fi şi mîine.
Cînd doi oameni sînt capabili să interpreteze o piesă sublimă timp de 6 ore nu se poate vorbi de un învins sau de un învingător. Cînd o finală face ca toate superlativele să devină derizorii, n-avem cum să-l privim pe unul cu simpatie, iar pe celălalt cu dispreţ. Unul trebuia să piardă, pentru ca celălalt să cîştige. Nu putem vorbi de doi cîştigători. Dar putem vorbi de doi campioni.
Priviţi imaginea de mai jos! Vi-l imaginaţi pe Mourinho făcînd acelaşi gest faţă de Guardiola? Într-adevăr, tenisul nu e fotbal.
26 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Bre nea Niculescu da matale nu esti in stare sa scrii despre valoarea intrinseca a unui sport fara a te raporta, negativ sau pozitiv la maretul fotbal?!
ce imagine! cuvintele nici nu-si mai au rostul
Singura chestie buna la articol e poza. Voi cei nebuni dupa fotbal nu intelegeti. La tenis se uita alti oameni, este alta mentalitate, il joaca altfel de sportivi. Vi se pare de necrezut, dar exista suporteri foarte infocati si la tenis. Poate chiar mai infocati decat la fotbal, doar ca nu ne manifestam ca cei de la fotbal. Eu nu am putut sa dorm de suparare dupa finala asta.
Djokovic a meritat victoria, Nadal castigand cu aproape 20 de puncte mai putin, cu toate acestea insa, Rafa a fost foarte aproape de a invinge si de a intrerupe seria asta dureroasa de infrangeri cu Djokovic.
Va rog, nu mai comparati tenisul cu fotbalul. Nu au nimic in comun.
In sfarsit un articol pe care ar trebui sa-l citeasca in special frustratii care se uita la un meci de tenis, iar daca deznodamantul acelui meci nu le este pe plac incep sa-l injure pe invingator.
Si articolul e tare, dar fotografia face toti banii! Felicitari acestor doi colosi ai sportului alb!
Ce a fost duminica a fost ireal iar ceea ce am simtit nu se poate spune in cuvinte.Fantastic. Un asemenea meci te determina sa ti doresti mai mult, sa muncesti mai multa si sa te gandesti k de fapt in afara de bani mult mai importanta ramane dorinta de a reusi.
Foarte frumos articol…ai dreptate…
cine e ”frizerul”?
Eu mi-l inchipui pe Mou sa faca asa cu Guardiola; dar nu in fata presei…
SUNT FAN RAFA SI N-AM AVUT CHEF DE NIMIC RESTUL ZILEI… DL. NICULESCU, AM CAUTAT PE FACEBOOK FOTBAL EUROPEAN SA SCRIU SI EU UN MESAJ, DAR NU AM GASIT PAGINA. MAIL-URI CITITI ?
DIFERENTA MARE INTRE CELE DOUA SPORTURI .DESPRE TENIS SE VB SI SE VA VORBI INTODEAUNA LA TIMPUL PREZENT, RIVALITATEA IN FOTBAL ESTE MULT MAI MARE .SIMPLU, IN TENIS VB DESPRE INDIVIDUALITATI IAR IN FOTBAL VORBIM DESPRE ISTORIE, MEDIATIZRE EXCESIVA , VICTIME COLATERALE , PASIUNI DUSE LA EXTREM ETC.
tocmai de asta fotbalul ramane cel mai popular sport, pentru ca nu este doar un sport, e mai mult de atat. pe langa bani, sunt in joc si pasiuni si sentimente.
in afara de faptul ca nu-mi apare nici o imagine,trebuie sa spun ca articolul e destul de bun.adica,nu sunt neaparat de acord ca nu trebuia sa tii cu unul sau cu altul,dar indiferent de preferintele mele,e clar ca a fost un meci unic,in care nici unul dintre jucatori nu trebuia sa piarda
Incredibil cum poate cineva sa scrie despre ceva care nu are habar si sa nu reuseasca sa spuna nimic intr-un intreg articol.
Nu te-ai putut abtine sa aduci aminte si de el clasico, nu?
Mai este si platit pentru asta, incredibil!
In principiu asa e , ai scris cam mult dar e bine.
Imaginea de mai jos ma invita sa evadez 3 zile la Busteni ! Merci !
exact ce ziceai andrei,si uite cum apare sunchaser si iti confirma articolul “… si da…nu mi`l imaginez pe Mourinho facand acest gest catre Guardiola…insa pe Guardiola il vad facand lucrul acesta…” :))))
@damaris…cred ca mesajul lui Andrei e tocmai invers…e prea multa patima in fotbal si nu ar trebui sa fie la fel in tenis…
Foarte bun articol Andrei! Mai ales pentru un comentator si analist de fotbal. Joc fotbal din copilarie,devorez fotbal pe unde prind teren,stadion,tv,ziare,online…dar asta nu ma impiedica sa spun ca tenisul este un sport mai frumos,mai nobil,mai curat.Intr-adevar cei doi finalisti sunt adevarati campioni(ca si Federer,Murray si altii).Articolul este bun si pentru ca vine sa puna o picatura de degresant in aceasta tava imensa de grasime numita fotbal,de care sincer ne cam saturam,este prea mult,iar ziaristii fac subiecte din toate nimicurile si toate lucrurile marunte.Din cauza asta incepe sa plictiseasca fotbalul.A ajuns monden,cancan… si prea putin sport,pregatire,tactica,lupta.Te apreciez pentru stilul tau si pentru ca incerci sa iesi din canoanele comentatorilor obisnuiti.Se vede ca esti impatimit si nu o faci doar ca ceilalti colegi ai tai…
Si Andrei…probabil te referi la fotografia in care Nole ii intinde o sticla cu apa lui Nadal la finalul superbei finale (pt ca poza inca nu ati postat`o) … si da…nu mi`l imaginez pe Mourinho facand acest gest catre Guardiola…insa pe Guardiola il vad facand lucrul acesta…diferenta de cultura…civilizatie…caracter…cine stie…
corect. Eu tineam cu Nole, dar in setul 4, imi doream sa piarda, pentru a mai vedea un set.
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment