Un Clasico, două meciuri şi mai multe consecinţe

Dubla manşă dintre Real şi Barcelona poate avea urmări decisive pentru echipa care va rata calificarea

Avem din nou El Clasico. Cea mai tare înfruntare fotbalistică a planetei revine în actualitate. Spre binele celor care o urmăresc, spre disperarea celor două protagoniste. Mai exact, a antrenorilor celor două echipe. Şi Mourinho, şi Guardiola ar fi preferat, probabil, să evite această confruntare, în special în această perioadă.

De ce? Pentru că ianuarie şi jumătate din februarie reprezintă, în mod normal, perioada pregătitoare, din toate punctele de vedere, fizic, psihic şi tactic, pentru lunile cele mai importante din sezon, martie şi aprilie, cînd e totul în joc, iar marja de eroare minusculă.

Priviţi cu atenţie cum arată, astăzi, cele două echipe! Real Madrid e departe de Realul imperial din octombrie şi noiembrie, iar Barcelona e departe de acea Barca imperială din decembrie, de pe “Bernabeu”. Meciurile disputate în acest an ne-au oferit, probabil, cea mai gri imagine a celor doi coloşi, chiar dacă în unele situaţii, victoriile au venit şi încă de manieră categorică. Real cu Malaga şi la Malaga, Real la Mallorca, Real în prima repriză cu Granada, Barcelona la Pamplona, Barcelona pe “Cornella-El Prat”, Barcelona cu Betis, iată momente punctuale ce indică o oarecare stare de slăbiciune. Pătrunzînd şi mai adînc în detalii, merită să-i privim pe Messi şi Cristiano, pe Xavi şi Xabi Alonso, toţi aflaţi într-un moment parcă de pauză mentală.

E foarte posibil ca asta să fie explicaţia. Cele două echipe ştiau că vor juca această “dublă” încă din decembrie. Un soi de protecţionism la care s-au expus, probabil, cu bună ştiinţă. Un astfel de meci implică urmări de luat în seamă. Dacă se califică Barcelona, se va vorbi iar de incapacitatea madrilenilor de a cîştiga în duel direct, iar aceste discuţii s-ar putea să conteze, căci una e să abordezi returul dintr-o astfel de poziţionare, alta e să fii sus din toate punctele de vedere. Dacă se califică Real, pentru Barcelona apare riscul anxietăţii maxime, fiindcă nimeni nu uită că sînt totuşi 5 puncte pînă la rival, iar orizontul unui sezon fără trofee interne nu-i chiar aşa de plăcut.

Presiunea e deci cuvîntul cheie în acest dublu “El Clasico”. Inclusiv în teren, echipa care o va face pe cealaltă să joace ce nu doreşte va ieşi cîştigătoare. Cu urmările de care pomeneam mai sus. Acest meci e ca un costum de lux, pe care-l îmbraci la ocazii speciale. E posibil să nu-ţi vină, dacă greutatea ţi-a luat-o razna. Dar e posibil şi să nu-l mai poţi purta, dacă te împiedici şi cazi în genunchi.

31 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 31 Florin on 19.01.12 at 10:18 pm

Sa va fie rusine meciul dintre Real Madrid - Barcelona sa vazut foarte prost pentru ca cand a avut mingea Barcelona sau vazut numa jucatori mingea nu! Cand a avut Real Madrid mingea, sa vazut foarte bine, sa vazut tot! Sa va fie rusine.. santeti de la Real Madrid!
VISÇA BARÇA!

# 30 dexter on 19.01.12 at 5:58 pm

Ca de obicei, lectie de fotbal. Real ii nenoroceste pe astia mici, dar cand ii apare Barcelona in fatza, devin mielusei.
Anul asta sunt rezolvate si campionatul, si liga campionilor, si cupa regelui. Barca rulzzzz!!!!

# 29 NicU on 19.01.12 at 5:55 pm

Nu stiu daca il va suspenda federatia,dar ar merita cateva etape de suspendare.Sunt fan Real dar mi-a fost rusine de ce-a facut Pepe.In meciurile cu barcelona parca innebuneste.Nu cred ca ceea ce a facut aseara a fost una din sarcinile date de Mourinho.Faptul ca-si apara jucatorul e alta treaba.
Toata lumea vorbeste de Pepe dar de fabregas nimeni nu zice nimic.Si talpa pusa pe gamba nu mai stiu carui adversar a fost un gest la fel de urat ca cel al lui Pepe.Dar evident,majoritatea sunt pro-Barcelona.Au meritat sa castige,au fost mai buni.Dar nu mi se pare normal sa vorbesti de ce-a facut Pepe si sa nu amintesti si de faultul lui fabregas.(imi veti spune ca asta s-a petrecut dupa incidentul cu Pepe si messi,dar oare asta e o scuza pentru ce-a facut?!)

# 28 Burebista on 19.01.12 at 2:00 pm

Ce credeti, il va suspenda federatia pe handicapatul de pepe, dupa comportamentul sau huliganic? Dar despre declaratia lui Mou ce spuneti(”Pepe este un jucator esential pentru Real”)?
Daca in primavara si in vara(supercupa Spaniei), atacantii Barcelonei au adus victoria, in decembrie au castigat prin golurile mijlocasilor iar, acum, in sferturile Cupei, au marcat fundasii, credeti ca saptamana viitoare ii vine randul lui Pinto sa inscrie si sa aduca victoria echipei sale? :))

# 27 Bebe on 19.01.12 at 1:04 pm

Mizez pe un egal de data asta.

# 26 Daniela Ivanusi on 19.01.12 at 1:14 am

sunt sigura ca acest meci este un cadou facut de baieti de la Barca pt. marele antrenor PEP , , cel mai bun antrenor din lume (parerea mea)

# 25 Daniela Ivanusi on 19.01.12 at 1:11 am

d-le Andrei Niculescu , cred ca locul dvs. nu este acolo sa comentati despre Barcelona sunteti nepartimitor si nu imi respectati echipa , multumesc d-nimor Ilie si Mihai sunteti doi oameni ce va meritati respectul si imi place cum puneti in discutie valoarea oricaror echipe care se afla in teren . VISCA el BARCA!!!

# 24 alyn on 18.01.12 at 10:03 pm

cel mai tare meci al planetei,cu super jucatori ,super antrenori si tot odata cu o partida ce genereaza zeci de milioane de euro,dar cel mai presus de toate ramine orgoliul fanilor.azi spania este impartita in doua,unii cu madrid ,altii cu barca .insa ramane intrebarea care se pune mereu…..care echipa este mai buna.pt brandul lui real sper ca in aceasta seara sa cistige madrid,deoarece este echipa cu cei mai multi suporteri din lume,binenteles speram sa cistigam daca nu este piticul in forma.hala madrid…..ps patronii si echipele din liga 1 sa se uite la acest el clasico deoarece au multe de invatat.

# 23 sakazuke on 18.01.12 at 9:33 pm

# 22 falconeti on 18.01.12 at 9:09 pm cand esti pro..st stai jos nu te ridica sa evidentiezi lucrul asta. olandezii au plecat cand a venit pelegrini ( roben,snejder,van gol,huntelar ) …………. singurul care a plecat cand a venit mou este vdv, drenthe nu il pun ca el nu conta pt echipa. cat despre raul cred ca avrut sa mai joace si era constient ca cu higuain si benzema nu are loc.

# 22 falconeti on 18.01.12 at 9:09 pm

fanii realului,il vor regreta pe RAUL,dupa cele doua jocuri,unde scarba de port****ghez si-a adus de-ai lui ca sa le umple echipelor din portugalia.cum sa debarasat de olandezi????si cei mai rau ca si conducerea lui real a pus botul la vrajeala lui si l-au izgonit pe RAUL,legenda pentru real.

# 21 fost arb.in ro. on 18.01.12 at 8:59 pm

acest meci are o importanta major in confruntarea dintre cele doua echipe.cei mai motivati si cu nervii tare vor avea de castigat dupa cele doua meciuri.cine umbla dupa faulturi de intimidare a adversarului va avea de pierdut.la acest capitol exceptie<<>>????real,cu pepe,marcelino,ramon,etc,etc,asupra starurilor barsei,messi,xavi,inesta,pedro.CALIFICATA:BARSA.

# 20 Filbert on 18.01.12 at 8:20 pm

Pronosticul meu, Real-Barca 20 - 0. La faulturi dure, talpi si alte mizerii in teren si pe margine, adica.

# 19 Freddy Rekla on 18.01.12 at 7:52 pm

Ideea este simpla:
deschizi GSP.ro
vezi daca e ceva nou scris de Andrei Niculescu
daca nu, inchizi
—————-
Chapeau!

# 18 Lungu Andrei on 18.01.12 at 6:41 pm

Eu cred ca Andrei trebuie sa comenteze meciuri din spania pt ca stie mai multe despre fotbalul spaniol decat stii tu despre propria ta persoana. Stiu persoane foarte incantate de Andrei la comentariu si crede-ma nu sunt putine. Si daca dintre toti te-ai gasit tu sa faci o asemenea remarca inseamna ca esti prost. Baga-ti mintile in cap.

# 17 makavelli on 18.01.12 at 6:23 pm

0-12 se va termina meciul…o sa mature iar Barcelona cu expiratii de la mreal mradrid :)) asa de rau imi pare…offf…offf…2 goluri messi si daca nu va da 2 va da 2-3 asisturi asa ca e echivalent cu golurile :)) haha…iar o luati astia de la real…iar se stramba cristina la final :))

# 16 Bogdan on 18.01.12 at 4:57 pm

pt. pariu
asa ati spus si in decembrie, vorbeste gura fara voi

# 15 Miky198 on 18.01.12 at 4:57 pm

Disperarea antrenorilor….mai degraba as cred ca va fi o relaxare dupa saptamana viitoare….amandoi sunt constienti ca doar una va trece in faza urmatoare…cea care va iesi va avea si mai mult posibilitatea sa se focuseze pe CL/La Liga….nu cred ca a fost de bun augur pt RM cele 4 meciuri din aprilie anu trecut….practic au pierdut cele 2 trofee importante….

Presiunea….este si va fi intotdeauna intr-un El Clasico…poate prea mare din partea lui RM….dar de inteles totusi in ultimii ani…

Sunt poate cele mai neimportante El Clasico pentru Barca, intr-un fel nu pierd mare lucru daca nu se califica……decat poate ca le vor da o incredere mai mare celor de la RM pentru urmatoarele EL Clasico….si un trofeu, care este oricum de palmares pentru ei.

# 14 Serban on 18.01.12 at 4:53 pm

Ma cu Realu vostru pierdeti intruna in fata Barcei, si atat de umilitor, de atata timp incoace si voi tot dati pronosticuri in favoarea Realului.. nu o sa fie nimic diferit diseara, vi-o luati la 2-3 goluri diferenta.

# 13 live_liberty on 18.01.12 at 4:53 pm

Nu inteleg de ce trebuie sa comentezi tu meciurile din spania?Ai un timbru vocal care nu te recomanda pentru asa ceva.Si in plus,esti cam lipsit de imaginatie.Comentariul tau mai mult irita pe cei care sunt nevoiti sa-l asculte.E de prost gust.Lasa-te!

# 12 i.fotbal on 18.01.12 at 4:47 pm

real forever

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.