Repetabila provocare

Real Madrid şi Barcelona se vor întîlni din nou. Înainte să ne declarăm plictisiţi, ar trebui să fim mulţumiţi că putem vedea periodic astfel de confruntări

Plăcută surpriză ne-au făcut spaniolii! O să avem în ianuarie încă două episoade din cel mai popular serial fotbalistic al ultimilor ani, El Clasico. Real Madrid şi FC Barcelona  se vor afla din nou faţă în faţă, miercuri pe “Bernabeu”, săptămîna viitoare pe “Camp Nou”, într-o “dublă” care n-are cum să fie de proastă calitate?

Nu-s prea multe El Clasico totuşi? E o întrebare pe care şi-o pune multă lume. Răspusul ţine de felul în care fiecare vede fotbalul, de ceea ce-i place, de fapt, să vadă. Vorbim de o confruntare planetară pînă la urmă, între două branduri care au acaparat în ultimii ani pasiunea oamenilor pentru acest sport, cele mai puternice echipe din lume la această oră, cu cele mai charismatice personaje în interiorul lor, pe teren sau pe băncile tehnice.

Întrebarea rămîne. Dezbaterea, de fapt. Unii merg pe ideea orizontului de aşteptare care să crească interesul, pe filozofia românească “mai răruţ că-i mai drăguţ”. Alţii ar vrea să vadă cîte un El Clasico în fiecare săptămînă, dacă s-ar putea.

Aici, în ultima categorie, cred că sînt incluşi şi fanii celor două echipe. Pe cît de teamă le e de marele duşman, şi unora, şi altora, pe atît îşi doresc confruntarea. În atletism se spune că înălţimea ştachetei indică, de fapt, grandeţea saltului. Cu cît ştacheta e mai sus, cu atît recordul e mai valoros. În alte sporturi, ştacheta e dată de valoarea rivalului. Ai cîştigat, bravo! Dar contra cui ai făcut-o? Autentica ta dimensiune de cîştigător e dată de personalitatea oponentului. Evident, există şi campioni care au ajuns în această postură fără să bată pe nimeni, sau bătînd un nimeni, iar apoi culeg laude. Există, dar nu-s mulţi, triumful asupra mediocrităţii nu încălzeşte pe nimeni care nu e la fel de mediocru. Ce-ar fi fost Kasparov fără duelul său cu Karpov? Borg fără McEnroe? Magic Johnson fără Larry Bird? Sau, mai spre zilele noastre, Federer fără Nadal, Djokovici fără Federer? Sau, ca sa ajungem la subiect, Barcelona fără Real Madrid?

Fanii tenisului nu s-au săturat anul trecut de duelurile dintre Nadal şi Djokovici? Nu cred. Au fost, într-un fel, Realul şi Barcelona din tenis. Şi atunci? De ce ar trebui să ne declarăm plictisiţi de această succesiune de El Clasico? Dimpotrivă, cred că ar trebui să ne felicităm pentru că avem posibilitatea să fim contemporani cu aceşti artişti şi că avem posibilitatea să savurăm tot ceea ce ei pot şi ştiu să ne ofere. Anul trecut au fost 7 întîlniri, dar în decembrie deja căutam în calendar data următoarei înfruntări sigure, undeva pe finalul lunii aprilie. Cupa însă ne-a dat prilejul unui nou show, spaniolii nefiind obsedaţi doar de un rating colosal al finalei, aşa cum, de altfel, nu sînt obsedaţi nici englezii, nici italienii, unde n-a apărut încă varianta atît de stupidă a semifinalelor cu 3 capi de serie pentru două meciuri.

Revenind, cele 7 meciuri din anul trecut au oferit un spectacol grozav, pigmentat cu de toate, inclusiv cu reziduuri colaterale şi o doză de furie oarecum inerentă stării de anxietate din atmosfera duelurilor. Ultimul meci totuşi, cel din decembrie, a fost normal, intens, dar normal,  discursul fotbalistic n-a mai fost deranjat de alte aspecte, semn de inteligenţă de ambele părţi sau, de ce nu?, de obişnuinţă cu astfel de şocuri gigantice.

Aşadar, poftiţi din nou la El Clasico! Nu cred că e cineva care să vrea să-l rateze.

25 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 25 Dudu on 17.01.12 at 6:48 pm

Regal de fotbal!!!

# 24 Puppinkuresku on 17.01.12 at 4:10 pm

AZERTY de ce nu propui tu o intilnire Mioveni-Sibiu, decat Real- Barca. De TAMPITI nu duce lumea lipsa !!!!!

# 23 RADU ANDREI on 17.01.12 at 11:48 am

UN INTERES MIC DIN PARTEA CELOR DOUA ECHIPE INSA DACA NU VOIAU SA SE INTALNEASCA CEDAU MECIURILE DIN OPTIMI …SINGURA CASTIGATA DIN ACEASTA DUBLA POATE SA FIE REAL MADRID , O VICTORIE IN FATA BARCELONEI AR FII O ADEVARATA GURA DE OXIGEN PT VEDETELE REALULUI. ORICATE GOLURI AR RONALDO IN CAMPIONAT , DEGEABA, LUMEA O SA L FLUIERE PT FELUL IN CARE JOACA IN CLASICO (SAU NU JOACA) ACUM RAMANE DE VAZUT DACA MOURINHO IL VA INTRODUCE , UN CUTIT CU DOUA TAISURI , ACEASTA DECIZIE .SPRE BINELE SPECTACOLULUI SPER CA DA INSA SPRE VIITORUL MORAL AL REALULUI ……

# 22 FisherKing on 15.01.12 at 7:13 pm

Doua meciuri relativ lipsite de miza, pt Barcelona cupa regelui e doar un prilej de a inova diverse scheme tactice si de a folosi tot felul de pusti care altfel nu ar prinde lotul. Oricum, observ ca au inceput sa-si cam piarda motivatia in meciurile din campionat si ma tem ca prea multe partide cu Real i-ar putea duce la aceeasi lehamite si in cazul rivalei. E posibil ca in acest an frustrarile lui Mourinho sa produca si un alt trofeu pt Real, in afara de aceasta cupa a looserilor. Dar el nu va veni pe fondul unei cresteri a valorii si a jocului propriei echipe, ci doar din cauza dezinteresului pe care il manifesta adversarii. A propos, aseara Real Madrid a facut un joc execrabil, iar stralucirea pe care Perez o tot asteapta de cand si-a bagat mortul (Mourinho) in casa e inca foarte departe.

# 21 azerty on 15.01.12 at 12:27 pm

Faceti fratilor propunere ca de la anul Primera Division sa aiba doar 2 echipe, asa o sa vedeti El Clasico saptamana de saptmana…
Prefer oricand un Austria Viena - Rapid Viena sau Crvena Zvezda - Partizan in locul unui nou Real Madrid - FC Barcelona.
Halal Madrid, Trista el Barca!

# 20 corectorul on 15.01.12 at 1:15 am

in general de acord.intodeauna a fost un derby disputat,uneori presarat cu duritati si de foarte multe ori de mare spectacol.dar mereu a existat respectul reciproc.insa cand a aparut Mourinho,todo se ha ido a la mierda,con perdon!o sa se intample si acum ca mai mereu:Barcelona o sa-i aplice o corectie Realului,pentru ca Mourinho nu poate sa elimine Barsa fara sa fie arbitrat de un portughez.catalanii se descurca greu in deplasare in ultima vreme,dar cel mai usor le-a fost in Bernabeu.acolo “numa se joaca”.spunea un coleg de munca,care e antiBarsa,ca Madridul degeaba iese campion daca pierde ambele meciuri cu Barcelona.e campion doar pe hartie,nu si moral.o sa fie un campion imoral si eliminat din Cupa Regelui.e doar un pronostic.

# 19 cris pop on 14.01.12 at 9:20 pm

Buna ziua,cea ce a scris autorul articolului este adevarat nu ai cum sa te plictisesti cind vezi doua mari echipe jucind fotbal.Eu vroiam sa scriu altceva:am citit toate comentariile si stau si ma gandesc de cind limba romana se scrie cu litera ,,k” in loc de a scrie ,, ca” poate noua regula gramaticala a aparut de la plecarea mea din tara in 2009

# 18 motanul incaltat on 14.01.12 at 6:57 pm

Nu cred ca cineva se plictiseste de aceste dueluri numai ca Realul incepe sa semene tot mai mult cu Coiotul din celebrele desene animate iar Barca cu RoadRunnerul…,care indiferent de situatie cistiga mereu.

# 17 Tatutzu on 14.01.12 at 4:09 pm

“unde n-a apărut încă varianta atît de stupidă a semifinalelor cu 3 capi de serie pentru două meciuri.”

Mare adevar ai grait…

Hala Real Madrid

# 16 Miky198 on 14.01.12 at 2:35 pm

@ Dragos

Am consultat-o si n-am gasit decat in perioada 1953-1964 RM a castigat ceva Cupe ale Campionilor + campionate avand in echipa un jucator “LUAT CU JAPCA” de la Barca de Dictatorul FRANCO……daca ai auzit de el…in rest din 2002 n-am prea mai auzit de RM, decat ca era eliminata prin sferturile CL sau ca a iesit pe locul 2-3 in campionat(cu mici exceptii)…ma tem sincer pt tine si alti fani RM ca va trece ceva timp pana o echipa a RM sa scrie ISTORIE cum a facut-o Barca din 2008 incoa’….ca sa nu mai mentionez si CL din 2006:D

# 15 andreea on 14.01.12 at 1:58 pm

primul meci e pe santiago bernabeu..deci Andrei nu a gresit deloc..nu se poate plictisi nimeni de acest meci,cum nu te poti plictisi niciodata de caviar,e razboiul lumii,ceva mai puternic in acest moment nu exista…poate ca multi cei care sint cu real madrid,sau plictisit sa piarda in ultimii ani si de aceea e aceasta teama..bravo andrei si bafta

# 14 .... on 14.01.12 at 1:51 pm

@silvian: cand va veni in europa neymar va dezamagi mai mult decat a facut-o robinho

@Farist: mai pune mana si documenteaza-te. dupa aia poti sa stingi lumina

# 13 dragos on 14.01.12 at 1:46 pm

@Miky198: cati ani ai pustiule? iti dau un sfat, consulta si tu wikipedia sau alte site-uri in care poti urmari statisticile, in mod special perioada 1956-1960 sau perioada 1998-2002…

# 12 Vale on 14.01.12 at 1:45 pm

Iar maine,sa nu uitam,Milan-Inter! Alt meci mare.

# 11 CORECTOR on 14.01.12 at 1:44 pm

Domnule inginer, verificati inca odata punctuatia acestui articol. Va sugerez sa recititi capitolul “virgula”, unde aveti lacune foarte mari. Daca aveti timp sa puneti mana pe o carte, studiati si topica in limba romana a unei propozitii interogative.

# 10 inz on 14.01.12 at 1:10 pm

Andrei, primul meci e pe Camp Nou ;) iti iertam greseala d data asta :P

# 9 Miky198 on 14.01.12 at 12:42 pm

Pornind de la fraza remarcabila dintr-un alt blog “La Zurich fara rautacisme” si anume citez “Cred că la orgoliul lui ar da nu ştiu cîte trofee pentru un 5-0 atotrăzbunătoriu cu Pep. Nu se poate să nu-i conferi o medalie pentru puterea de anduranţă cu care îşi trăieşte această frustrare.” cred ca vom avea 2 SPECTACOLE de neuitat…mai ales ca pe 18 ian(turul) este si ziua lui Pep, iar pe 25 ian este ziua lui Xavi(returul), iar la cateva zile urmeaza cea a lui Mou…

Dle Niculescu, cine se declara plictisit de asa ceva, inseamna ca nu cunoaste ce este acela SPECTACOL…iar Barca fara RM ar fi doar BARCA, a aparut si RM cu nasu’ pe sus de cand a venit Mou si putem sa-i comparam cu BARCA din 2008 incoa’?!?! Poate dupa ce vor domina si ei Europa o perioada, daca se va intampla asa ceva…

# 8 Farist on 14.01.12 at 12:25 pm

Fanii barcelonei vorbesc aproape numai de Real Madrid :P … marea lor majoritate nu au habar lotul barcelonei :))) sa va zic ceva … barcelona domina fotbalul acuma … Real Madrid domina de cand s-a infintat !!! :)))

# 7 Barca on 14.01.12 at 12:14 pm

@silvian
Acum trezeste-te :)

# 6 silvian on 14.01.12 at 11:41 am

cu toate ka barca a km fkt legea in ultimele partide,anul asta nu cred k real va mai rata sansa de o invinge pe barca….ambitia lui mou si dorinta de revansa al lui ronaldo vor face diferenta….daca neymar va ajunge la barca messi va fi o umbra palida a acelui jucator kre a castigat 3 baloane de aur….ronaldo si neymar vor fi oamenii nr 1 in lume…sincer,astept cu nerabdare ca real sa isi ia revansa,si sa arate ronaldo k este mai bun k messi si mou k pep,anul 2012 va fi al realului….atat in spania kat shi in ligqa campionilor…

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.