Ce e real şi ce internaţional în cazul cetăţeanului Chivu

La 31 de ani, Chivu se află în faţa semnării ultimului contract important din carieră. Dar de ce trebuie să se roage el de Inter şi nu Inter de el?

Peste cîteva ore, începînd cu 1 ianuarie, Cristi Chivu va fi un om liber. Liber să semneze cu orice club din lumea asta care i-ar oferi condiţiile care să-l mulţumească pe el, ca fotbalist, pe familia lui şi pe impresarii săi. E un conglomerat care funcţionează în lumea fotbalului, oricît de greu ne-ar fi să înţelegem, o tripletă pe care o regăsim mereu. Jucător-familie-impresar. Trei entităţi care nu pot funcţiona una fără cealaltă, e ca o coaliţie de guvernare în care fiecare vine cu procentele sale, dar fără procentele celuilalt nu poate merge mai departe.

Care e ideea, de fapt. În Gazeta de marţi, Dominique Antognoni făcea o analiză a situaţiei lui Chivu. În stilul presei italiene, condimentată cu accente personale ale suporterului interist, de origine română, care l-ar vrea în continuare pe Cristi la Inter. Şi cu o uşoară săgeată îndreptată asupra impresarilor lui Cristi. Care au răspuns în Gazeta de miercuri.

În momentul ăsta, Cristi Chivu e o ţintă. Doar un nebun sau unul care nu se pricepe la fotbal ar spune altceva. La 31 de ani, nu e deloc un fotbalist bătrîn. Sau dacă e, are experienţă, nu aşa se spune despre bărbaţi, că nu îmbătrînesc ci capătă experienţă? O experienţă pe care orice antrenor şi-o doreşte. Ce mai are Chivu? Are marele avantaj de a fi stîngaci, într-o lume a fotbalului în care cei ce lovesc nativ mingea cu stîngul sînt foarte rari. Întrebaţi un antrenor ce ar prefera, un fundaş central-stîng de picior drept sau de picior stîng? Ce mai are? Are capacitatea de a juca pe mai multe poziţii, în două linii, de apărare şi de mijloc, foarte importante pentru orice echipă. Are 8 ani de fotbal italian, ceea ce înseamnă că interpretează tactic orice i se cere, căci fotbalul italian e cel în care tactica e ridicată la rang de religie. 8 ani de lucru cu Capello, Spalletti, Mancini, Mourinho, Benitez, Ranieri, vi se pare puţin lucru? Mie nu. De experienţă am spus mai sus, adăugaţi aici înţelepciunea de a nu mai fi vanitos, de a-şi asuma rolul pe care vîrsta i-l oferă. Inclusiv cel de jucător de lot, nu neapărat de primă echipă.

Iată de ce Chivu e o ţintă. Şi pentru Inter, dar şi pentru Real Madrid, Manchester City ori altele. Mai ales că, la cele de mai sus, se adaugă un element decisiv: e gratis. Iar pentru acest aspect, vina nu e a lui, e a lui Inter, club care după plecarea lui Mourinho a revenit la spirala haotică de dinainte de portughez.

Se spune că Massimo Moratti e un tip sufletist şi cedează uşor în faţa celor care au făcut ceva pentru Inter şi au caracter. La Chivu, ambele condiţii sînt îndeplinite. Dar de ce trebuie pusă problema aşa? De ce trebuie Cristi Chivu să-l roage pe Moratti să prelungească înţelegerea? De ce nu a făcut Inter pasul acesta din vară, dacă într-adevăr asta vrea?

Un lucru e cert: Cristi Chivu se află în faţa ultimului contract important din cariera lui. Şi e logic să judece, să discearnă şi să aleagă. Împreună cu celelalte două parţi componente ale tripletei. Daca e cineva care crede că impresarii îl pot manevra pe Chivu, atunci îi subminează acestuia inteligenţa. Nu trebuie să-l cunoşti personal, e suficient să-l fi auzit măcar o dată vorbind ca să-ţi dai seama că o are din plin. Pe de altă parte, eu unul nu cred că impresarii săi ar face ceva în folosul lor, dar în detrimentul jucătorului, nu cred că în tripleta de mai sus cuvîntul “eu” poate lua faţa cuvîntului “noi”.

Viitorul va confirma sau va infirma anumite lucruri. Se spune că în orice poveste trebuie să existe personaje pozitive şi personaje negative. Aceasta nu e însă o poveste.

45 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 45 ill7ven on 05.01.12 at 2:16 am

De-ar fi mai multi cu caracterul, inteligenta si profesionalismul lui Chivu, cu siguranta am citi mult mai putine comentarii venite din partea unor pigmei imberbi.

# 44 Neluvienezu on 04.01.12 at 11:01 am

Din nou cu Mourinho, ar fi senzational… Un final de cariera, apoteotic. Cristi ar merita-o din plin! Nici la Milan n-ar fi rau! Atunci cind “calitatea omului” intregeste “calitatea fotbalistului”, rezultatul este un CHIVU! In caz contrar, ajungem la un MUTU! Diferenta se vede si din avion… Bafta Cristi! Iti tinem pumnii!

# 43 rufbarca on 03.01.12 at 1:43 pm

tot ce sa metionat in articol este in mare parte adevarat ….mai ales ca tot ce sa scris este din interiorul fenomenului…..dar pina a juca chivu la real e un drum mare ….eu cred ca experienta il recomanda …dar situatia lui actuala se pare ca nu ….iar acchidetarile cu urmarile care iau ramas se pare ca este un handicap pentru el…..raspunsul este …..o intrebare retorica …..dece oare nu ia prelungit contractul INTER???….tot ce am zis este pareria mea …..va salut domnule niculescu!!!

# 42 Cosmin Dinica on 02.01.12 at 5:03 am

Respect maxim pentru omul si fotbalistul Cristi Chivu…!!!Te vrem la Real Madrid..

# 41 Marius on 02.01.12 at 3:54 am

Avem si noi un jucator intr-un campionat puternic,unul care a castigat Champions League si o cireada de tampiti il critica!
Romanism pur!
Oare de ca nu suntem in stare sa il laudam sau sa tacem din gura?
Chivu a fost si este un exemplu de jucator profesionist, fara mari escapade, fara droguri si betii aiurea,si cu mult bun simt.
Nimeni nu ne da dreptul sa-l judecam!

# 40 vali on 01.01.12 at 6:06 pm

d-le Niculescu , Real crezi ca poate s-o detroneze pe Barsa cu Chivu in primul unsprezece??? mai lasane.

# 39 nik on 01.01.12 at 8:38 am

dupa ce ca avem un fotbal de rahat in tarisoara asta, mai aruncam si cu noroi intr-un fotbalist care a castigat liga campionilor!!! ca si cum am avea numai jucatori ca messi pe aici…incredibil ce ineptii pot scrie unii pe aici…
A CASTIGAT LIGA CAMPIONILOR!!!
de ce aruncati cu noroi??? incredibil cata rautate…cred ca si lui messi ii gaseati defecte daca era roman!!

# 38 blaugrana on 31.12.11 at 6:29 pm

as vrea sa-l intreb pe dl. jurnalist cate calificari are chivu cu echipa nationala iar despre valoarea lui consider ca afost mediocru toata viata lui.este incredibil cum acum este transferat la real madrid,cand el nici in liga 1 nu cred ca ar mai face fata

# 37 caesar on 31.12.11 at 5:34 pm

Ceea ce “spun” este doar o parere personala…Chivu a ajuns mare printr-un gol “la plesneala”! I-a iesit…felicitari! In rest…”SWAROVSKI” accidentat la degetul mic de la piciorul sting…nici nu a fost in stare sa-si sparga capul ca lumea. Vezi PETR CZECH…
Poate o sa-si sparga chilotii de bordura…

# 36 BOBO on 31.12.11 at 4:40 pm

DA CRED CA ESTE UN FOTBALIST CA SI MULTI ALTI ,CIND AJUNG LA UN ANUMIT NIVEL NU LE MAI DAI DE NAS SE CRED CEI MAI BUNI CEI MAI DE NEINLOCUIT samd DAR SUNT MULTI FOTBALISTI CARE NU UITA DE UNDE AU PLECAT .ACEST BAIAT ESTE UN INFATULAT SI FOARTE GRETOS . ORI CUM NU EL A DESCOPERIT JOCUL CU MINGEA NUMIT FOTBAL. !!

# 35 jaoju on 31.12.11 at 2:45 pm

doamne cati arunca cu noroi in chivu ! ce le-o fi facut omul asta !? oare ce calitati nu are el si le are moti, de exemplu, sau burca sau… altul de pe la noi !?

# 34 Pacuiul lui Soare on 31.12.11 at 12:14 am

Chivu a fost un jucator bun la Ajax; sau poate nu aveam pretentii prea mari. Oricine se uita cu atentie, vede ca fundasul Chivu are doua mari probleme: lipsa de viteza si jocul slab de cap. Cum zicea unul mai sus, e bun cu Catania si Cagliari; in meciurile foarte tari insa isi arata limitele. Faptul ca e lasat liber de contract ne arata foarte clar - doar pt cei ce nu vor sa vada nu e asa - ca Inter nu il mai vrea. Si sint curios ce echipe il vor lua, mai ales ca e gratis. Acum sa vedem !

# 33 GABI on 30.12.11 at 6:42 pm

DECI MATA ESTI JURNALIST
CUM E chivu FOTBALIST…

# 32 ciupi on 30.12.11 at 6:49 am

nefacand pasul despre care scrietzi, inter a fost suficient de explicit incat sa se inteleaga ca nu mai este interesat in continuare de stangaciul nostru. de ce? stim si noi, in sinea noastra, dar suntem romani si nu prea ne place sa ne recunoastem partile mai putin reusite..

# 31 Zack on 30.12.11 at 3:08 am

Ce pacat ca in Romania trebuie sa demostrezi ca stii fotbal si dupa 20 de excelent fotbal. Eu la voi am auzit expresia pe care nu am inteles ce vrea sa spuna.
Acum stiu insa ca:
VOI SUNTETI PRAF si eu zic fara sa mint ,,SI PULBERE”.
Love you, Domnule Chivu.

# 30 Jean on 29.12.11 at 11:45 pm

Cine stie cum s-a facut el frate cu necuratii aia doi pentru transferul la Inter. A intrat in mafia lor, trebuie sa joace dupa cum i se canta.

# 29 tudor mosh on 29.12.11 at 11:16 pm

Domnule Niculescu, ce inseamna “sa subminezi inteligenta” cuiva? Poate ati vrut sa spuneti “sa subestimezi”, dar, a naibii Moscovskaia si al naibii Jackie D.! cum isi bat ei joc de reflexele jurnalistului!…

# 28 motanul incaltat on 29.12.11 at 8:55 pm

Lamureste-ma si pe mine,daca se poate ,ce-ai facut aici?L-ai descris ca pe un Fat-Frumos plin de calitati pozitive?Dar negative nu exista oare??? Sa zicem ca exista un barbat-frumos,destept,bogat,manierat.E oare o partida buna pt o femeie??? Nu neaparat,pt ca poate fi homosexual si atunci in relatia cu o femeie,poate toate celelante super-calitati cad.Sau o femeie care are si are si are dar e lesbiana.In orice caz,poate revii cu un articol si ne spui si partile RELE ale lui Chivu ,pe care ,sincer eu cred ca le stii ,ca esti un reporter sportiv care stie destul fotbal,cum un club profesionist ca Inter,lasa sa plece gratis un fotbalist.Crezi ca aia sunt asa prosti incit ii invatam noi afaceri?????? Iar chestia cu Real-sa fim seriosi.Crezi ca aia n-au vazut memorabilul meci Manchester-AS Roma 7-0 parca cu Chivu in postura de jalon??????????

# 27 jos_cenzura on 29.12.11 at 3:41 pm

Pentru toti contestatarii lui Chivu, chiar l-ar fi folosit toti antrenorii (alde Mancini, Spaletti, Mourinho, Ranieri) atat de des daca era slab sau rasuflat? Puteti invoca accidentari si alte lipse la lot, dar Chivu chiar a fost folosit constant de toti antrenorii unde a jucat (chiar cand parea intr-o forma mai slaba); si cred ca Mancini, Spaletti, Mourinho, Ranieri etc se pricep la fotbal un picutz mai mult decat comentatorii de aici.

# 26 Florin on 29.12.11 at 1:27 pm

La ce sa il cumpere pe Chivu sa stea pe banca ?
Uitati-va ce fundasi are Real .. pe cine sa scoata el din echipa pe Ramos sau Pepe ?

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.