Eroarea de la care pleacă o victorie

Barcelona a bătut din nou Realul pentru că, indiferent de greşelile făcute, şi-a păstrat stilul. Cînd Mourinho a crezut că are toate răspunsurile, Guardiola i-a schimbat întrebările
Pentru Guardiola, acest Real-Barcelona de sîmbătă a început ca niciodată, dar s-a terminat ca-ntotdeauna. Cu jucătorii săi dansînd în jurul unui balon pe care l-au subordonat de la început pînă la sfîrşit, în jurul unei idei, de fapt, pe care n-a creat-o el, dar a reuşit s-o transforme în realitate: mingea e cel mai important element al jocului de fotbal. Dar despre tactică, puţin mai tîrziu.

S-o luăm cu începutul. Cu primul minut. Alexis îi pasează lui Messi, acesta la Busquets, care controlează oribil mingea. Neputînd combina cu Xavi sau Iniesta, îi cedează mingea lui Puyol. E secunda 5 şi Sergio Ramos îşi împinge echipa 10 metri mai în faţă. Puyol nu-i un pasator şi continuă cu Pique, acesta cu Valdes, din nou Puyol, care nu e un pasator, vă amintiţi?, aşa că întoarce spre Valdes. Care greşeşte. Şi e gol, 1-0 pentru Real.

De aici a început totul. De la o gafă care pe altul l-ar fi scufundat într-o stare de anxietate. Nu şi pe Valdes! Toate mingile pe care le-a avut în continuare le-a jucat la fel. Cu pase, multe chiar verticale, nu cu degajare, nu cu bubuială. În loc de privire plecată, capul sus. Se numeşte personalitate. Se numeşte forţă psihică. Se numeşte mentalitate de învingător.

A fost un mesaj pentru ai lui. De linişte. Pentru Xavi, Iniesta, Fabregas, Messi, Busquets. Ceva de genul “Dacă eu, după această eroare, nu mă tem, voi de ce v-aţi teme?!”. De aici încolo n-a mai fost aşa de greu. Cînd joci ce ştii şi ştii ce joci nici n-are cum.
Nu întîmplător, Guardiola l-a pomenit pe Valdes în declaraţiile sale de după meci. A greşi nu e o dramă, e o consecinţă a jocului adversarului. Drama e ca o greşeală de genul ăsta să te facă să-ţi pierzi identitatea, tu ca individ şi, în general, ca echipă. Ar putea să reţină acest aspect toţi antrenorii care urlă la un jucător cînd acesta greşeşte şi toţi fotbaliştii care-şi ceartă coechipierul în astfel de situaţii. Barcelona a făcut în acest Clasico multe greşeli, de pase, de control, de poziţionare, mai multe decît în toate cele disputate de cînd a venit Guardiola. Xavi însuşi, cel care nu greşeşte niciodată, a făcut-o de mai multe ori. Şi totuşi, Barcelona a cîştigat, tocmai pentru că a trecut cu seninătate peste aceste erori.

Puţin şi despre jocul în sine. Puţin, pentru că multe de spus nu prea sînt. Mourinho a greşit inducînd subliminal madrilenilor ideea de “acum ori niciodată”. La modul punctual, a greşit prin introducerea lui Ozil într-un sistem cu 3 mijlocaşi în care neamţul nu e comod, pentru că intensitatea sa defensivă e nulă.

Guardiola a fost mai mobil. În minutul 10, a schimbat sistemul: Alexis abandonează rolul de atacant central şi se mută pe dreapta. În minutul 20 l-a schimbat din nou: Puyol trece în dreapta într-o linie de 3 pe faza de atac şi 4 pe cea de apărare, cu Busquets în rol de ascensor, urcînd şi coborînd, după caz, cu Alves în dreapta şi Alexis între Ramos şi Pepe. Aşa s-a marcat golul de 1-1, iar sistemul a rămas neschimbat pînă la final.

Mesajul lui Guardiola a fost clar. “Unde sîntem mai puternici, acolo ne întărim”. Şi anume la mijloc. Aminteam mai sus de Busquest, Iniesta, Xavi, Fabregas şi Messi. Cei 5 s-au asociat într-un cvintet care a creat o simfonie de pase pe care Mourinho n-a putut s-o desluşească.

Mourinho a crezut că are toate răspunsurile. S-a trezit însă că Guardiola i-a schimbat întrebările.

73 comments ↓

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 73 dani on 14.12.11 at 3:57 pm

@Broscuta Oac
Mie mi se pare mai mare noroc la golul Realului decat cel de la 2-1 pt Barcelona, una de la pasa la adversar a lui valdes, apoi mingea ajunge cu noroc la Benzema, deviata de Busquets la sutul lui Ozil, deci primul gol norocos al meciului a fost al gazdelor, asadar marea ratare a lui Ronaldo ar fi venit la 0-0, nu la 1-0, daca tot este sa vorbim de DACA si cu PARCA, si vad ca nimeni nu spune de ratarea lui Messi imediat la 1-0

# 72 silviugrig on 14.12.11 at 10:23 am

Barcelona de acum e o incantare.In anii trecuti,cand Mourinho castiga, o majoritate se plangea de stilul “urat”in care castigau echipele lui.Multi acum “reproseaza”ca se plictisesc de victoriile Barcei,ca sunt prea multe.Va veni o zi cand si aceasta echipa se va trece(golul primit a aratat ca nu e “extraterestra”),dar eu sper sa se intample cat mai tarziu.Real arata,cum spunea cineva, ca o trupa de comando.Eu prefer cavaleria usoara a Barcelonei cu serpuirile si slalomurile ei.Buna analiza,domnule Ziarist!

# 71 vdtot on 14.12.11 at 9:05 am

@aurel: ai vazut alt meci? din cate tin eu minte la pauza s-a terminat 1-1, asa ca toata pseudoanaliza ta cu dublarea avantajului dupa pauza e nula.
“.aceasta a venit dupa pauza dupa ce realul a abandonat concetrarea prematur ,incarcand sa apare acel 1 -0 fragil .barca a intrat motivata la pauza de teama ca sa nu mai primeasca goluri .au mutat jocul la mijlocul terenului ,si au reusit asta datorita straii de spirit contrare care a pus stapanire pe jucatorii realului .sunt ferm convins ca daca realul nu ar fi abandonat concentrarea si ar fi mentinut apetitul ofensiv ,ar fi realizat dublarea avantajului ”
unde e logica la ceea ce ai scris?

# 70 BM on 14.12.11 at 1:42 am

offf, voi astia de la digi ati vazut alt meci. cum dracu ma sa spuneti ca real a fost subordonata cand putea avea lejer dupa 15 minunte 20 si totul se termina. inaintea golului marcat de fabregas putea fi 2-2. mai specialistilor, meciul asta la pierdut CR nu la castigat fc barcelona

# 69 Broscuţa Oac on 13.12.11 at 11:06 pm

Barcelona a jucat frumos, dar dacă Ronaldo nu rata la 1-0 era terminată.
Mourinho are deci ceva dreptate: a fost şi o chestie de noroc. Real a ratat, iar Barca a marcat cu multă baftă când a făcut 2-1.
Acum totul are foarte clar, dar distanţa de la 2-0 pentru Real la 3-1 pentru Barcelona a fost foarte mică.
Dacă bătea Real, care ar fi fost comentariile experţilor?

# 68 gabi on 13.12.11 at 10:50 pm

Toata lumea se intreaba cum de joaca Barca acest fotbal ACUM(sau corect spus, in ultimii trei ani)!? MOU are intrebari la care gaseste raspunsuri sau nu(tragem noi concluzia in functie de rezultatul cu care se incheie fiecare CLASIC), desi cred ca in avantajul Realului ar trebui sa gaseasca raspuns la una singura: cum sa aiba o posesie superioara Barcelonei in meciurile directe!!?(elocventa in acest sens este prima repriza din finala Cupei Spaniei-2011, in care Real a “sufocat” Barcelona in propria jumatate).
Filozofia lui MOU despre fotbal poate fi definita printr-un singur cuvant(dupa parerea mea): aparare. Iar ca sustinere a ceea ce spun stau elogiile aduse echipelor pe care le-a antrenat legate de timpul record in care jucatorii finalizeaza un contraatac(amintesc de Chelsea, Inter mai noi Real). Nu intamplator in echipele sale ii regasim pe Eto’o, Drogba, Ronaldo- cu profil ofensiv sau Terry, Maicon, Ramos cu profil defensiv.
Niciuna din echipele sale nu exceleaza la mijlocul terenului, altfel spus la capitolul posesie, acolo unde Barcelona este campioana absoluta a ultimilor ani si poate chiar din istoria fotbalului. Intre Barca si Real diferenta o face calitatea jucatorilor de la jumatatea terenului.
Raspunsul la intrebarea cu care am inceput comentariul tind sa cred ca este: La Masia(scoala de fotbal a Barcelonei). “Produsul finit” il reprezinta echipa de astazi, insa ca sa ajunga aici, fiecare din cei 11+ jucatori, au fost instruiti si crescuti intr-un mediu propice fotbalului de performanta pornind de la conditia esentiala pentru un campion: TALENT.
PS: Xavi merita sa-si incheie cariera cu macar un titlu de cel mai bun jucator al lumii.
Andrei, felicitari pt analiza!

# 67 motanul incaltat on 13.12.11 at 10:41 pm

Mourinho si-a cam dat seama cum sa o bata pe Barceelona—luati tare de la inceput.Numai ca ,la fel ca Manchester au reusit asta cam doar 10-15 minute.Apoi a venit Barca cu jocul ei si deznodamintul e la fel ca intodeauna.Cu Guardiola ai dreptate-fiecare poate sa greseasca ca sunt oameni nu roboti-dar nu-l poti imita pe Guardiola cin joci cu panaramele de la noi.Intreaba-l pe Cirtu sau Dan Petrescu.Sau pe Ilie Stan—vezi nu o greseala pe meci ci una la fiecare atingere a balonului la unii profesionisti de la noi…Daca nu crezi,faceti o statistica cu pase reusite,deposedari,pase decisive sau interceptari,lovituri libere sau centrari.O sa vezi la multi :nici o deposedare,nici o centrare ,nici o pasa decisiva si-atunci uiti de toata gentiletea si-ti aduci aminte sa-i trimiti la origini(la mamicuta lor)….

# 66 @pt toti cei care urla ca messi tre eliminat on 13.12.11 at 10:32 pm

http://www.mundodeportivo.com/20111213/el-clasico-barca-real-madrid/entrada-coentrao-iniesta_54241055114.html

# 65 corectorul on 13.12.11 at 10:22 pm

tare chestia cu schimbatul intrebarilor!adevarul e ca toata lumea astepta ca Madridul sa calce Barsa in picioare.pana si mie mi-a fost frica:am pariat doar 2-1 pentru Barsa.puteam sa mai pun un gol,acolo…s-a demonstrat un adevar cat o casa:Realul are sanse doar daca joaca cu celebrul “trivote” la mijloc.trei flacai vanjosi,presing agresiv,minge lunga si la fuga.de la egal la egal nu merge.o fi Cristiano frumos,bogat si mare jucator,dar adversarul avea cativa la nivelul lui,plus unul care e foarte mare jucator,adica o treapta deasupra.e si el uman,are trac,il intelegem,dar ce a ratat el, marca pana si Tanase!fantastic Casillas,din nou, reducand proportiile scorului,iar Don Andres fabulos!

# 64 Burebista on 13.12.11 at 5:13 pm

Prea multi dintre cei care comenteaza aici nu analizeaza ce inseamna sa iei gol in min.1. Daca golul nu s-ar fi iscat din gafa teribila a lui Valdes ci, dimpotriva, ar fi fost rodul unei faze snur creata de madrileni, atunci merita sa spui ca real a gresit retragandu-se….
As putea spune ca acest joc a fost cu handicap, asa cum e si la pariuri: real a primit un avans de un gol din start(sau cum se da si 1 punct din oficiu la bacalaureat) dar l-a risipit repede fiindca a fost cadou otravit :D Prea multi ii reproseaza arbitrului ca nu l-a eliminat pe Messi dupa faultul la Alonso, dar uita sau omit intentionat ca Messi a primit cartonas gaben in mod gratuit: “Macelarul” pepe era la al 5-lea sau al saselea fault intentionat si inca nu primise cartonas. S-a vazut clar cum incerca sa-l loveasca pe Alexis, iar nu o data in aceeasi faza ci de doua trei ori, fiindca Alexis nu cadea sau nu pierdea mingea. Apoi, nu poti sa dai cartonas galben lui Messi pentru primul lui fault in timp ce ramos, pepe, marcelo, chiar si Alonso erau recordmeni la acest capitol. Cel putin, pepe trebuia sa primeasca vreo 3-4 galbene dupa cate faulturi a facut. Norocul l-a golul doi al Barcei este doar relativ fiindca sutul lui Xavi era pe poarta si nu se stie daca nu ar fi fost gol. Devierea traiectoriei ca urmare a faptului ca a ricosat din Marcelo pare la fel cu golul lui Hagi din supercupa Europei: atunci lovitura libera a lui Hagi a fost deviata in gol, dar nimeni nu a consmnat ca autogol ci i-a fost acordat meritul lui Hagi. Acum , vad ca multi il crediteaza cu autogol pe Marcelo.
Si apropo, de gestul mitocanesc al lui Marcelo de la finalul partidei cand a refuzat sa dea mana cu Pique: Daca s-ar fi imbratisat asa cum a facut Casillas cu Puyol sau Higuain cu Messi, ar fi fost unii in stare sa spuna ca a trantit meciul :D Nu am prea vazut alte articole prin ziare care sa analizeze acest meci, inafara de Niculescu.
Da, comentariul lui Andrei a fost OK, chiar m-am mirat de ce nu am vazut si un articol de scuze al lui Filoti, cel care era sigur ca va bate real…
Ma asteptam sa vad un articol din partea si a altor jurnalisti: au fost mai multe articole despre Steaua-CFR decat despre Real-Barcelona, iar asta e deja o palma data fotbalului….

# 63 alex21 on 13.12.11 at 4:07 pm

ce ma amuza astia care o ard asa cunoscatori: ca a jucat nu stiu cum, ca Mou nu a gasit raspuns la mutarile lui Pep, ca barca e cea mai buna din istorie,ca Messi e incredibil de fantastic mai bun decat Maradona, Zidane, Ronaldinho si altii la un loc…ambele au inscris cate un gol norocos(in opinia mea mai norocos al barcei dar asta e alta discutie) iar daca spre ex marea supervedeta Cristiano nu rata din pozitii incredibile la 1-0 si 1-2 poate acum discutam altfel…totusi o observatie e corecta: daca la barca toata lumea a fost in joc la Real Ozil si Cristiano au fost maini moarte…plus 2 chestii: intrarea foarte dura a lui dani alves din prima repriza fault pt care adversari ai barcei ar vedea direct rosu si posibila eliminare a lui Messi(sunt de parere ca nu merita sa ia rosu tinand cont de cum a primit primul galben dar totusi ma intreb daca era alt jucator oare mai scapa de eliminare…nu cred)

# 62 yoz7777 on 13.12.11 at 3:53 pm

Mai las-o moale Niculescule, esti fan Barca pana in panzele albe. Deci n-ai cum sa fii obiectiv, cum nici eu nu-mi pot asuma acest lucru. Nu-mi plac nici Mou, nici Ronaldo, dar imi plac Blancos. Ce am vazut eu, a fost un meci echilibrat in care Real a avut noroc la primul gol si a intrat intr-o tactica de contraatac care nu i-a iesit pentru ca au gafat in aparare. Ce m-a deranjat si ma deranjeaza este ca toti marii fani ai Barcei omit un lucru - arbitrajul penibil. Messi probabil trebuie sa-l impuste pe unul pe teren ca sa ia rosu, iar la galben arbitrii n-au voie sa-i dea doua pe meci, pentru ca argentinianul are regulament separat. A fost un arbitraj fara cojones. Spunei ca arbitra unul de-al nostru, de tipul “dau compensatii”. Stia ca a comis-o cu Messi, dupa care a ezitat sa-i elimine pe cei de la Real. Acum vreau sa va vad, ce faceati la fara Messi, mai ales ca nici n-a mai contribuit cu nimic la jocul echipei pe care o sustineti. Apropo, cel mai bun si care-mi place foarte mult de la Barca este Iniesta, nu Messi.
In final, felicitari invingatorilor! (nu mai conteaza cum au facut-o)…

# 61 aurel on 13.12.11 at 2:25 pm

@pt dani / dani draga ai ars o in vrajeli .inregistraream partidei arata ca barca nu a avut in prima repriza dezivoltura si paetit combinativ .aceasta a venit dupa pauza dupa ce realul a abandonat concetrarea prematur ,incarcand sa apare acel 1 -0 fragil .barca a intrat motivata la pauza de teama ca sa nu mai primeasca goluri .au mutat jocul la mijlocul terenului ,si au reusit asta datorita straii de spirit contrare care a pus stapanire pe jucatorii realului .sunt ferm convins ca daca realul nu ar fi abandonat concentrarea si ar fi mentinut apetitul ofensiv ,ar fi realizat dublarea avantajului ,caz in care nici o data curvele catalane nu ar mai fi castigat pe bernabeu.derburile dintrecele doua echipe au o incarcatura psihologica a parte iar orice gresela la acest nivel este fatala .sunt foarte curios ce mutra avei daca realul dubla avantajul iar curvele catalane erau silite sa se apare eroic in propriu careu .in mod sigur moralul golului 2 ar fi mutat dezinvoltura in joc in tabara realului .voi mucosilor stiti sa tipati doar la victorie.

# 60 dani on 13.12.11 at 1:28 pm

Bracelona nu a dominat 100% pe Real,dar 70% da,prin multe pase specifice,dominare la mijlocul terenului plus mult mai multa luciditate.Braca putea sa-i bata mult mai rau,mai ales in a doua repiza cand au ratat cu seninatate,chiar aiurea niste ocazii foarte bune,multe contraatacuri care puteau sa umilieasca Realul cu mult mai mult,dar cred ca nu s-a mai vrut.Eu asa am observat,probabil respectul intre ei a fost prea mare pentru inca o umilinta mare,mai mare decat La MANITA.Oricum ar trebui sa fim foarte bucurosi ca suntem in aceeasi generatie cu aceste echipe superbe si cu o Barcelona,o echipa cum n-a mai fost,nu este si nu va mai fi niciodata,chiar daca unii carcotasi mai aduc in discute AC Milan 89,dar nu exista totusi o comparatie intre fotbalul de atunci si cel de azi,cand fotbalul s-a dezolvat foarte foarte mult,doar la noi in Romania NU.Asta este noroc ca avem tv sa-i vedem pe altii! Bafta

# 59 h1tm4n on 13.12.11 at 1:27 pm

Mourinho este cel mai mare antrenor din ultimii ani … aduceti-va aminte : castigator al champions league cu fc porto (nu a fost o intamplare, componenti ai acelei formatii sunt la echipe de top si in momentul de fata) … finala de champions league cu chelsea pierduta la penaltyuri in fata lui manchester … castigator al champions league cu formatia inter … iar anul acesta realul va triumfa sub conducerea lui . De ce? pentru ca mourinho castiga , oriunde s-ar duce… De ce ? pentru ca este un mare antrenor. punct

# 58 nicusor on 13.12.11 at 1:08 pm

bravo Andrei!un articol scris cu pasiune,din suflet!

# 57 aurel on 13.12.11 at 12:30 pm

am citit comentatiu tai andrei si am ramas stupefiat de povestirea ta .ai cazut fara sa vrei in zeificare ,fara a intelege de ce s aprodus schimbarea de joc ,dupa ce realul a tinut o in corzi pe barca prima repriza .in fapt in acest clasico am asistat la o cadere de joc a realului nicidecum o dominare de cap la fine al barcei .pt cunostinta ta anumite lucruri se explica mai greu daca nu loe intelegi .realul a facut greseala de a se automautumi cu avantajul luat in secunda 29,eroare mentala in care a mai cazut de fapt in cazul lyon cand a fost elimintata dupa ce la fel a inscris rapid in minutul 6 in returul de pe bernabeau .probabil foate putini sunt aceea care au rwealizat scaderea concentrarii in joc al jucatorilor realului .au salbit pressingul au rarit fazele ofensive si coerenta combinativa ,lasand totul la voia intamplarii .sunt fan real si urmaresc in rpofinzime fiecare confruntare atat de acasa cat si din deplasare .atitudinea colectiva a jucatorilor de a rnunta la concetrare spernd in conservarea unui rezultat fragil a fost cadoul nesperat pe care l a primit barcelona .sub presiunea rivalitatii acerbe barcelona a exploatat cu dezinvoltura spatiile lasate deliberat si jucatorii realului aspect materializat in schimbarea cursului jocului ,barca preluand initiativa jocului utilizand tesatura de pase bine.cunoscuta .deruta colectiva a jucatorilor realului privind abordarea jocului de la 1 -0 a facut ca echipa SA SE RUPA IN DOUA .un atac care a devanit inoperant si o aparare condamanta sa dejoace dezinvautura combinatiilor adversarului .regret enorm ca mourinho nu a sesizat aceasta imensa greseala colectiva a jucatorilor o greseala care cu greu poate fi sesizata in viltoarea confruntarii .daca REALUL ar fi tinut forcingul si concetrarea in joc pt dublarea avantajului cu siguranta barca nu ar fi invins pe bernabeu .va marturisesc ca inaintea partidei avem temeri in situatia deschiderii scorului .stiam precedentul lyon .prin acesta cadere de joc realul a ratat o oportunitate imensa de asi dovedi forta in fata barcei .ceea ce ma macina pe mine este cum sa fac sa l conving pe mourinho de marea eroare colectiva a jucatorilor care au abandonat concetrarea prematur pt a apara un rezultat fragil .prin declaratiile sale dupa meci mourinho a argumentat gresit infrangerea pe sema sansei golului 2 al desprinderii al barcei .complect gresit .cum, explica mourinho motivarea in joc a barcei dupa pauza PAUZA daca nu prin teama adversarei de a fi supusa unei noi presiuni in joc .barca si a propus sa mute jocul mult mai departe de poarta pt a micsora riscul primirii unor noi goluri .asa dar tactica barcei a fost contrara starii mentale a jucatorilor

# 56 valentin on 13.12.11 at 11:45 am

Imi place de fani realului ca sunt optimisti,eu cand tai o gaina ,ii zic:curaj gaina ca te tai!

# 55 Petre on 13.12.11 at 11:16 am

Se pare ca Real nu mai castiga nimic, de cand Nu a mai furat jucatori de la Barca!!!

# 54 sorin on 13.12.11 at 11:14 am

cineva spunea ca real a dominat prima repriza si barcelona a dominat repriza a doua. eu as spune ca , la ora actuala , barca domina fotbalul european si nu numai.referitor la presing, e greu sa-l faci impotriva unei echipe care paseaza asa cum paseaza barcelona.

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.