Ce vor unii de la fotbal?

Oamenii cu bani intră în fotbal pentru diferite avantaje? De ce a intrat Gigi Becali în fotbal? Avantajele sale ca finanţator al Stelei sînt astăzi inexistente

N-am avut ocazia pînă acum să încep vreun dialog cu Gigi Becali. Sînt alţii deja specializaţi în asta. N-o să caut să-i devin simpatic, încercînd să-l înţeleg. N-o să mă aliniez majorităţii care consideră că este responsabil pentru depersonalizarea celui mai popular brand fotbalistic al României. Nici măcar n-o să încerc să-i devin antipatic. Am o singură întrebare, nici măcar o întrebare, o simplă curiozitate: ce vrea, de fapt, Gigi Becali de la fotbal?

Chiar, de ce intră oamenii cu bani în fotbal atunci cînd intră?
În cazul unora pentru notorietate, exemplul aşa numiţilor “oligarhi” din spaţiul ex-sovietic, pentru care capitalul de notorietate e foarte important, ajutîndu-i fie să-şi deruleze sub alte auspicii afacerile, curate sau nu, fie să-şi spele într-un fel banii, fie să-şi întoarcă spre comunităţile locale anumite servicii. Sau, nu neapărat în ultimul rînd, să încerce, sub umbrela celebrităţii, să se apere de eventuale reacţii adverse, numite simplist “reglări de conturi”.

Alţii, în general cazul americanilor, pentru a obţine profit. Vezi cazul celor care au cumpărat Manchester United, Liverpool, Arsenal, AS Roma. Acţionînd pe căi obişnuite de business, credite bancare, negocieri, plan de investiţii şi de rentabilizare.

Unii au văzut în fotbal o cale de a se relaxa. În general posesorii de petro-dolari. N-au nevoie de imagine, nici de bani cît timp rezervorul de petrol şi gaze funcţionează. Au mers fie în zona unde au studiat, fie într-un port unde-şi pot ancora iahtul, mai aproape de staţiunea preferată, fie într-un oraş al luminilor mereu aprinse şi al distracţiei mereu prezente.

Să revenim la curiozitatea mea. Gigi Becali a obţinut notorietate. Corect. Acum 10 ani, era doar “vărul lui Giovanni”, asta deşi avea mai mulţi bani ca el. La ce i-a folosit notorietatea? În politică deocamdată a eşuat, cu excepţia mandatului de europarlamentar, obţinut graţie unei arestări comice prin absurdul ei. Imaginea sa în acest moment e mai degrabă negativă, asta în ciuda ajutoarelor pe care le oferă celor care au nevoie şi apelează la el. Iar asta clar din cauza situaţiei de la Steaua. Nici măcar apropierea de cele Sfinte, pe care n-o mimează, căci s-ar observa, nu-i acordă un plus de simpatie.

Afacerile sale, în aceşti aproape 10 ani, pare că n-au luat vreun avînt uluitor. Spre exemplu, Florentino Perez a reuşit, în primul său mandat, să-şi crească de 10 ori cifra de afaceri, graţie influenţei generate de şefia lui Real Madrid. Pe aici, pe la noi, alţii parcă au ieşit mai bine. Unii au strîns ceva hoteluri, ceva voturi, ceva puncte în Ligă şi ceva milioane de euro profit rapid. Sigur, mai sînt şi unii cu probleme, o dezafiliere, o retrogradare, un domiciliu forţat peste Ocean, dar intră în sfera excepţiilor, a realităţilor româneşti.

Profitul financiar din fotbal nu ştiu cît a existat. Cînd desfiinţezi centrul de juniori, cînd marketingul e văzut ca o molimă, cînd PR-ul se face haotic, cînd brandul de succes e dat pe mîna rudelor, n-are de unde să vină cîştigul. Din jucători, nici atît. Cînd cumperi dimineaţă după părerea unui autonumit cancelar, la prînz după concepţia unui bun camarad, iar seara după ideile altor oameni din fotbal, te trezeşti cu un lot supraetajat, pe care ai dat bani, dar pe care nu-l poţi rentabiliza.

Curiozitatea mea merge mai departe. Oare de ce nu vrea Gigi Becali că copieze modelul lui Berlusconi, de exemplu. De acum 25 de ani. Să pună un şef peste echipă, pe care să-l lase în pace să numească antrenor după concepţia sa, să facă transferuri după o strategie, să încerce să găsească şi alte surse de finanţare, să aducă sponsori eventual. De ce nu vrea să stea la lojă, să bea şampanie cu oameni politici sau de afaceri, în timp ce angajaţii săi fac treabă pe teren. De ce nu vrea să se folosească de capitalul de imagine pe care-l oferă brandul Steaua cîştigător? De ce nu vrea să fie simpatic tuturor, nu doar unui număr de jurnalişti? De ce oare nu vrea să schimbe o strategie ce nu i-a adus nimic în ultimii ani?
De ce oare a intrat în fotbal, dacă toate aceste lucruri nu le vrea?

66 comments ↓

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 66 emg on 27.03.12 at 9:16 pm

cred ca simplist ar fi: prostie monumentala generata de lipsa de cultura si megalomanism paranoid generat de grave si evidente probleme psihice

# 65 Brukan on 27.03.12 at 3:07 pm

Nu vrea sa ajunga precum Berlusconi pentru ca el vrea sa controleze totul. El crede ca le stie pe toate, desi asculta de sfaturile a zeci de personaje. El nu stie mai nimic, dar crede ca le poate face pe toate.

Pe scurt, el nu vrea sa faca nimic bun si sa stea deoparte fiindca e pur si simplu nebun. Nebun, nebun. Nu e o exagerare. Are probleme de sanatate mentala. Nu se poate schimba. Poate ca a ajuns asa din cauza banilor, multi, castigati rapid si nemeritat.

Si din cauza lui, in special, si din cauza altor “oameni de fotbal” a ajuns ca sportul rege la noi sa fie o gluma proasta. Nu doar mitica si sandu sunt de vina. Au multi oameni in jurul lor, unii, ca jiji, mai veninosi ca ei.

# 64 ion on 13.12.11 at 11:08 am

pentru bani au intrat toti in fotbal. sunt convins de asta.

de un milion de euro iti faci o campanie de promovare la toate televiziunile din tara, timp de un an. n-ai nevoie de fotbal.

# 63 yaruk on 29.11.11 at 11:22 am

pai stii de ce intra acest gen de oameni in fotbal?
-degeaba, nu au nici o treaba cu fotbalul iar confirmarea acestui lucru vine din faptul ca tribunele sunt goale.
Daca ar fipresati sa plateasca taxele si impozitele, atunci cu siguranta ar iesi mai repede din fotbal.

# 62 vasco on 28.11.11 at 9:00 pm

Culmea inconstientei si a tupeului,sa spuna becali dupa mizeria de penalti pe care l-a primit de la Deaconu,ca daca lui i se anula un gol ca la sibiu intra pe teren cu suporterii….Cum sa i se intimple lui asa ceva?El e in gasca favorizata,care cumpara totul,ca si ‘civilizatii”din Cluj.Totul e o farsa,e o cloaca mizerabila in care totul e aranjat,nimic nu e lasat la voia intimplarii,iar cei care cricnesc in front sunt desfiintati,vezi cazurile Iacov,Mititelu…

# 61 koko on 28.11.11 at 8:28 pm

Ma bucur ca nu te-ai aliat cu unii dintre colegii tai******.Vom avea un fotbal mai curat si mai bun cand vor fi si ziaristi cu coloana vertebrala si vor spune lucrurilor pe nume.Respect Andrei !!!!

# 60 costache on 28.11.11 at 10:22 am

O vorba celebra zice asa: “dati poporului paine si circ”. Exact asta se intampla in romanica. Voi inca nu va ganditi ca toate aceste tampenii, sunt special inventate pentru voi, poporul roman. “Dati poporului paine si circ”, painea va este data asa cum este, dar circul vi se asigura prin tot felul de scenarii si mascarici bagati la inaintare. V-au tinut lipiti de 0tv mult timp, cu cazul elodia, ca sa uitati si de foame si de probleme. Acum vi-l baga pe gat pe acest mascarici pe care il iubiti, uitand bineinteles de foame si de probleme. Problemele grave si adevarate cu care se confrunta biata tarisoara. Va dau alesii vostri….. paine si/sau mai ales circ.

# 59 Tiffi on 27.11.11 at 11:27 pm

Apropos: Dan Diaconescu şi-a făcut televiziune singur. De ce nu-şi face şi Gigi Becali televiziunea lui? Poate aşa scăpăm de el pe restul posturilor!

# 58 puiu mordasan on 27.11.11 at 10:54 am

Atatea pareri am avut despre subiectul asta,incat am ajuns sa nu mai am nici o parere…

# 57 florin on 27.11.11 at 10:17 am

de ce a venit la steaua …becali……habar nu are…..intrebati-l daca a plans vreodata pentru echipa asta….va spune unul care a plans…am plans la stadion…pe ghencea…..la 5-1 cu goteborg…am plan la 0-0 cu lisabona…..ce este acum….nu e steaua noastra….e o adunatura de cativa oameni care se fac de ras….nu au nimic…nu conduc nimic…nu realizeaza nimic.Am 43 de ani si ma ducea in portbagajul daciei comandatul trupelor de geniu …ca nu aveam bani de bilet….asa se castiga un suporter….nu cu bataii si injuraturi….era o mare realizare …..sa fie sanatos…cu banii lui….poate ii termina mai repede si o sa ne lase in pace….nu va plange pentru steaua ….dar nici steaua dupa el….amin

# 56 Mita cu Valiza on 26.11.11 at 9:25 pm

O pagina intreaga te intrebi de ce si termini ca tu nu ai sti.
Aiurea! O stie o tara intreaga! Oligofrenul este un paranoic dezaxat, burdusit cu nesimtire, cu nerusinare, cu prostie. Un asemena oligofren mascarici este fudul, grandoman, neam prost. Oligofrenul are doar un singur tel: sa se arate in toata splendoarea sa imbecila. Atat, doar sa se arate. O face si cand merge echipa si o face si cand nu merge. Inventeaza prilejuri si daca mintea nu-l ajuta il ajutati voi, ziaristii lu peste. Nu faci exceptie cu articolul tau.
Te faci ca tu n-ai sti de toate acestea. De ce?
Un asemena oligofren mascarici trebuie eliminat! Luati palmaresul de la oligofren!!!
Luati palmaresul ca el nu va fi nefericit. Tot va iesi pe sticla in prostia sa tembela, poate cu o alta echipa. poate cu alceva. Luati palmaresul de la oligofren!!!

# 55 gica duru on 26.11.11 at 1:46 pm

Gigi a declarat acum citeva luni ca indiferent de ce se va intimpla la Steaua el trebuie sa apara la GSPTV zilnic asta fiind de acum parte vitala a vieti lui. Asa ca Steluta prost condusa de cioban ii maninca zilnic euroi din palma pina o sa ramina fara nici un ban. Asta e razbunarea noastra a suporterilor. Macinarea inceata dar sigura a averii ciobanului. Ce m-a deranjeaza personal sint pupincuristi de la TV care parca se intrec in al aduce pe cioban pe micul ecran unde il intreaba cele mai penibile chestii de care si el se mira citeodata.

# 54 Un Iobag on 25.11.11 at 7:36 pm

Mai terminati dom’le cu patronii astia ai vostrii!
Majoritate sint in fotbal pentru importanta publica, pentru mediatizarea dementa si pentru bani. N-are rost sa detaliem, dar e un cerc destul de mare de indivizi care fac bani, foarte multi bani din fotbal. Sint exemple multe… Drepturile TV de la noi au o valoare absolut desprinsa de realitatea si mocirla de la noi. Cei ce merg in CL sau EL primesc cadou sume de vis… La fiecare jucator transferat (plecari si sosiri) o ierarhie intreaga isi ia partea, asa frumos si balcanic. Etc, etc…
Cit despre notorietate, intreaba dom’le un psiholog cam ce efect poate avea… Drog curat!
Mai lasati-ne in pace cu Gigi si altii ca el. M-am saturat sa-i tot vad numele peste tot. Nu trece o zi fara sa-l pozati, intrebati, ascltati! Ajunge. Bagati-va bine in cap, fotbalul la noi merge spre distrugere. N-o sa mai vina nimeni la meciuri. Pustiu si gust amar. Atit.

# 53 Tudor on 25.11.11 at 6:38 pm

Simplu! nu il duce capu’ ! si ca toti care sau imbogatit subit peste noapte dupa revolutie se crede foarte destept in toate!! imi pare rau pt stelisti da “accidente” ca participarile in UCL sau seminala de cupa uefa sunt departe … si cel mai rau e ca putini alti conducatori ii urmeaza contraexemplul !

# 52 johnneil on 25.11.11 at 6:26 pm

Dar chiar nu puteti trai o zi fara sa-i pomeniti numele?
Il intoarce-ti si pe fata si pe dos zilnic. Ce ve-ti face cand o sa moara? Va veni si ziua aceia.

# 51 cneius on 25.11.11 at 11:57 am

E simplu, nu are cum sa stea sa bea sampanie impreuna cu alte personalitati, este un cioban, trebuie sa racneasca si sa vina in fata. Asta e tot.

# 50 vasco on 24.11.11 at 6:17 pm

@viorel,
Super,e o cracterizare succinta si destul de completa,as aduga si comentariul lui Bwin in care spune cit l-a costat pe becali mandatul de europarlamentar.Rusine Romaniei ca are europarlamentari ca becali si ca eba,suntem de risul lumii.Rusine vadim tudor!!!Fotbalul romanesc a ajuns de risul lumii cu un asemenea creditor la cea mai mare echipa de fotbal,Steaua ,pe care o distruge sistematic.O caricatura demna de tot dispretul e personaj central in fotbalul si societatea romaneasca.Vai si amar!!!

# 49 huhuruz77 on 24.11.11 at 10:27 am

Aschia nu sare departe de trunchi, spune un proverb.Asa si-n acest caz : verii lui, a trait pe langa ei, s-au ajutat reciproc, e normal sa procedeze ca pe bulevard cand vindeau bilete la cinema/teatru si schimbau valuta! Asta face si el : NEGUSTORIE !! Cumpara, vrea performanta …maine si apoi vinde jucatorii la preturi uriase ! ASTA FACE, e disperat dupa bani, nu dupa fotbal.Verii lui s-au imbogatit vanzand jucatori, ei n-au adus bani in tara si sa faca vreo scoala de copii, au tinut banii ptr ei si familia lor, asa si Jiji…same fucking story.Dar, zau, te apleci prea mult cu acest subiect atat de prafuit si cu miros de ghena.

# 48 ambra blu on 24.11.11 at 2:53 am

@# 37 starchild well said, mai putin cind zici ca becali e o necesitate
in rest, ai jucat frumos si din vorbe, rasaritul internetului, haha
bun
HAI STELUTA
ps: cind il vad acu pe stoichita simulind pe sfatosu, fata de gigi, sa-l lase pe lasu’ ala de stan in pace, mi-amintesc cum latra el disperat dupa ciolan, cind ciobanu l-a demis pe bergodi. in aceeasi seara, latra pe la tv despre bergodi: nu poti pacali la nesfirsit fotbalul!, in timp ce la bergodi copiii aia jucau artistic, ca si la ilie dumitrescu. cum sa-mi vina mie sa imi zica cartu ceva despre steaua, ca si cum ar fi insemnat el ceva pt clubu asta. el la steaua e ca ranieri la inter, nuca-n perete. sau cum se mai autosesiza alt cersetor, nea titi dumitriu, cind a luat stan bataie la greu de la evrei. ca jucatorii il vor. care jucatori, frate, neaga poate.

eu zic ca lotul stelei e f bun pt campionatul nostru, imi plac fratii costea, oricit latra lumea despre ei. costea ala mare are instinct de killer si stie si cu efect, ala mic fuge bine in banda.

hai steluta, hai vasluiu

# 47 ambra blu on 24.11.11 at 2:42 am

@40 UltraMihai atit porumboiu, cit si iancu, sint pasionati de fotbal. iancu e si lacom, vrea si bani, face si eschive financiare, e tepar
porumboiu e chiar fanatic dupa fotbal, vezi de cind a preluat vasluiul, in ce divizie era. omul iubeste fotbalul

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.