Neymar şi pokerul transferului

Atacantul brazilian al momentului s-a văzut transformat într-o carte cîştigătoare la partida jucată de 4 nume grele din fotbalul mondial.

Acum două luni, în plină perioadă de mercato, Neymar era dat ca sigur la Real Madrid. Acum cîteva săptămîni, imediat ce respectiva perioadă s-a încheiat, Neymar era dat la FC Barcelona. Acum două zile, lucrurile s-au sucit din nou, iar Neymar este dat din nou la Real Madrid. Este ceea ce amatorul de fotbal a aflat din mass-media. Şi, evident, n-a înţeles nimic. Asta şi pentru că media, în special cea on-line, nu se oboseşte sau nu ştie să explice.

Şi totuşi, care e situaţia lui Neymar? ACUM este la Santos. Este singurul lucru clar. Restul sînt speculaţii şi fac parte dintr-o strategie bine pusă la punct. Manipularea prin presă se practică şi în sport, nu doar în politică. Fotbalist deja de mare valoare, cu un potenţial imens de a progresa la cei 19 ani ai săi, Neymar e un jucător predestinat succesului. E departe de Robinho, cel cu care e foarte des comparat, căci Neymar are şi alte calităţi în afara driblingului pe care-l vedem reluat la televizor. Povestea transferului său e pe undeva demnă de un film.

Florentino face primul pas…
Florentino Perez l-a vrut pentru Real Madrid. Era transferul său galactic pe anul acesta, în tendinţa deja ştiută a boss-ului de pe “Bernabeu”. Mourinho nu era prea convins, el l-ar fi vrut pe Aguero, mai folositor în opinia lui Jose. Kun ştia bine campionatul Spaniei, locuia de mult în Madrid, astfel că n-ar fi avut nevoie de acea perioadă de adaptare atît de necesară oricărui fotbalist, cu atît mai mult cu cît vorbim de un brazilian de 19 ani, care gustă viaţa din plin (are deja un copil cu o fată de 17 ani) şi cu o personalitate destul de accentuată. Ultimul aspect nu era cel mai deranjant, căci Jose impune suficient de mult respect şi poate educa pe oricine, ultimul exemplu fiind Benzema. În plus, exista un pact între Florentino Perez şi Miguel Angel Gil Marin, şeful lui Atletico, pentru ca Aguero să nu treacă la rivalul din oraş şi să meargă la Chelsea.

…dar apare şi prima problemă
Aşadar totul părea rezolvat, o dată ce Mourinho s-a lăsat înduplecat. Avea nevoie de încă un atacant, a tot declarat-o, vezi şi speculaţiile din zona Adebayor. Faptul că transferul nu s-a făcut e cea mai mare surpriză a verii, căci se ştie că atunci cînd Real Madrid vrea cu adevărat un jucător, a se citi Florentino Perez, puţini îi stau în cale. Problema lui Perez s-a numit Wagner Ribeiro. Impresarul lui Neymar. Cu care Perez făcuse destule afaceri profitabile, căci Wagner Ribeiro l-a adus pe Robinho la Real, iar ulterior l-a dus de la Real la City. Brusc, preţul lui Neymar a crescut. Brusc, clauza de reziliere de 45 de milioane de euro a dispărut. Şi brusc, Neymar spune că nu mai vrea să plece de la Santos cel puţin pînă în decembrie, cînd e programat Mondialul Cluburilor, unde Santos participă, alături de Barcelona. Care Barcelona va apărea în context, dar ceva mai încolo.

Santos, pe post de dealer
O explicaţie trebuie dată. Mulţi s-ar întreba de ce Neymar ar refuza, de vreme ce, se ştie, Real Madrid plăteşte foarte bine! Însă puţini ştiu cît cîştigă Neymar la Santos. 5 milioane de dolari, plus că-şi păstrează în întregime cîştigurile din publicitate (la Real e o regulă clară, cîştigurile se împart în mod egal cu clubul). Care nu-s de colo, Brazilia fiind o ţară puţin spre deloc afectată de criză, ocupînd locul 9 în topul puterilor economice. Aşadar nu stătea deloc rău. Luis Alvaro Oliveira, preşedintele lui Santos, simte momentul şi îşi joacă mult mai în forţă cărţile. Ştie că preţul lui Neymar NU ARE CUM SĂ SCADĂ. Iar Mondialul Cluburilor din decembrie e un prilej perfect.

Abramovici intră în joc
Mergem mai departe. Cu orgoliul atacat, Florentino Perez îl trimite la Sao Paolo pe Ronaldo, brazilianul său preferat. Cu o dublă misiune, să-l convingă pe Neymar, dar să-l convingă şi pe Wagner Ribeiro. Ronaldo se întoarce din Brazilia cu o informaţie-şoc: tatăl lui Neymar a primit o sumă de bani, deloc mică, de la Roman Abramovici, prin intermediul lui Kia Joorapchian, cel ce deţine agenţia de impresariat MSI şi controlează clubul Corinthians, pentru a rupe relaţia cu Wagner Ribeiro (Robinho a făcut-o şi el între timp).
Urmarea nu e greu de intuit, la nivel fotbalistic vorbind. Neymar urma să ajungă la Chelsea, acolo unde Andre Villas Boas îl aştepta. Cine crede că Andre Villas Boas şi Jose Mourinho au în continuare o relaţie specială e departe de realitate.

Sandro Rosell are şi el cărţile lui
Vorbeam mai sus de Barcelona. Care are, pe piaţa braziliană, un atu. Numit Sandro Rosell. Actualul preşedinte al catalanilor a fost şeful Nike pe America de Sud, poziţie din care a furnizat sume uriaşe de bani, prin contracte, cluburilor şi jucătorilor cei mai importanţi. Cu cine are contract Neymar? E o întrebare de 0 puncte. Căci răspunsul e simplu: cu Nike, el fiind imaginea firmei pe piaţa braziliană. Rosell i-a oferit lui Santos afacerea perfectă pentru Neymar, căci permitea clubului să-l ţină încă două sezoane pe jucător, transferul urmînd a se face în vara lui 2013 (nu în iarnă, cum eronat a apărut la noi). Suma urma să fie în jur de 60 de milioane de euro.

Presa are rolul său
A vrut însă Barcelona cu adevărat să-l ia pe Neymar? Sau preşedintele catalanilor s-a lăsat folosit, nu fără un decont ulterior fireşte, în manipularea prin presă de care vorbeam mai sus? Presă care s-a repezit să găzduiască declaraţiile lui Neymar, cum că Barcelona e cel mai mare club, iar Messi cel mai bun fotbalist din lume. Semnul de întrebare se transformă destul de uşor într-unul de exclamare. Mai ales după ce presa madrilenă, ce nu scoate la lumină informaţii despre Real fără a avea acoperire, avansează ideea că transferul e parafat pentru vara viitoare. Suma? Aţi ghicit din nou. 60 de milioane de euro. Fix cea pe care, se spune, ar fi urmar s-o plătească Barcelona. Cam multe coincidenţe, nu vi se pare?

Poker cu 4 cîştigători
Dacă ne-am imagina acest transfer ca pe o partidă de poker, am avea patru jucători. Florentino Perez, Sandro Rosell, Roman Abramovici, Wagner Ribeiro. Cele mai bune carţi le are Perez. Abramovici are cei mai mulţi bani în faţă şi, de multe ori acesta poate fi un avantaj decisiv. Sandro Rosell n-are cărţi, dar ştie să joace la cacealma şi tuturor le e frică de el. Iar Wagner Ribeiro… Wagner Ribeiro are o singură carte. Dar, paradoxal, cartea cîştigătoare. Se numeşte Neymar.

Şi iată cum, la o masă de poker, pot exista mai mulţi cîştigători. Perez s-ar alege cu jucătorul. Abramovici cu siguranţa că în vara viitoare, dacă-l ia pe Neymar, Real nu mai are cum să intre într-o altă operaţiune de anvergură (nu uitaţi că e vara lui Euro 2012!). Rosell cu satisfacţia că şi-a făcut rivalul să plătească mai mult, dar şi cu posibil control pentru alte nume, eventual Ganso. Iar Wagner Ribeiro cu un comision mult mai mare decît anticipa.

Ultima necunoscută: ce cîştigă Neymar? În afară de un salariu de 7 milioane de euro pe sezon, un contract pe 6 ani şi pătrunderea pe poziţie de forţă la un club ca Real Madrid, mai nimic. Dar vi se pare puţin? Şi ar mai fi totuşi o întrebare: ce cîştigă presa?

16 comments ↓

# 16 LeoMessi1981 on 29.09.11 at 4:32 pm

Eu unu nu cred ca Neymar se potriveste stilului de la barcelona este un jucator foarte asemanator cu Cr.Ronaldo la fel de fitos poate la fel de arogant si cred ca este genul de jucator care ar strica atmosfera din vestiar la fc.Barcelona

# 15 ionutz6 on 28.09.11 at 1:50 am

@antonie haralampiev

exprimarea e corecta, daca citesti in context cu fraza dinainte. adica: Abramovici (se alege cu) siguranta ca…

# 14 adyssu on 26.09.11 at 12:23 pm

“Mda” …te referi la KEIRRISON ..si da ai dreptate,nu cred k ar avea ce sa caute neymar la barca` din doua motive…e prea incapatanat si e copia perfecta a lui cristiano ronaldo…un tip ff arogant care nu are nik de castigat cu asta ;) exact cum a fost si ibrahimovic care a vrut sa se impuna si….s`

# 13 andrei on 26.09.11 at 9:23 am

cred ca ar fi bine din partea autorului Andrei Niculescu a mentiona daca este un articol tradus din marca.
nu cred ca este fff important acest aspect dar ar trebui mentionat de catre autor

# 12 StevieG on 25.09.11 at 8:57 pm

Chiar ma pregateam sa laud articolul dar daca spuneti ca este traducere din Marca…este explicabil. Ma miram si eu, imi spuneam in sinea mea ca incetul cu incetul au inceput jurnalistii romani sa se dea pe brazda…dar m-am inselat.

# 11 Mda on 25.09.11 at 11:36 am

Nu cred varianta FCB, din mai multe motive: jucatorul acesta nu stie ce e aceea faza defensiva, iar la Barcelona toata lumea face asa ceva; personalitatea puternica nu poate fi decat un dezavantaj pentru el (vezi Ibrahimovici), Pep nu are la inima asa jucatori; viteza, pragmatismul fotabului european; perioada de acomodare (vezi atacantul adus din Brazilia si imprumutat pe la Porto, daca nu ma insel - imi scapa numele- pentru a se adapta si nu a mai venit inapoi; si in plus suma foarte mare care ar fi trebuit platita, dupa ce a platit foarte mult pe Ibra si nu acesta nu a dat “satisfactii” nu cred ca FCB isi permite sa arunce asa banii pe geam. In rest in ce-i priveste pe ceilalti: peste capul lui JM au mai fost facute transferuri, iar inca un an fara titlu sau liga ar fi prea mult; Abramovici? isi permite…

# 10 chaplin on 25.09.11 at 8:16 am

Neymar este un jucator peste medie, insa nu va putea face fata fotbalului european. Exemplul este Robinho. A rupt norii in America de Sud in orice competitie, joaca aproape bine la ‘nationala’, insa nu a facut mai nimic nici la Real, nici la Milan, la Man. City nici nu mai vorbesc. Neymar va veni la Real cel mai probabil si va avea impresia ca cei de acolo n’au mai vazut asa jucator. Primul soc il va avea atunci cand nimeni nu va sta cu gura cascata. La ce jucatori au trecut pe la Real… Neymar e doar inca unul. Dupa parerea mea, Higuain, de pilda e cel putin la fel de bun. Sa ne aducem aminte, pastrand proportiile, de Deac. La noi juca, alerga de il facea invidios si pe Banel si a ajuns in Germania. Si’a zis c’i va da pe spate cu rezistenta la efort. Ei bine, el avea limba de’un cot afara, iar coechipierii lui abia incepeau sa se incalzeasca. La fel si cu Neymar. Nu va fi un transfer de succes in plan fotbalistic, in primul rand din cauza caracterului sau.

# 9 caine rosu 18 on 24.09.11 at 8:14 am

Interesant si de urmarit, dar daca e traducere din Marca….

# 8 Eduard on 23.09.11 at 10:20 pm

Eu l-am luat pe Neymar la Shaktar la football manager 2011. M-a costat doar 21,5 mil de euro si i-am pastrut lui Santos 30% din valoarea unui viitor transfer:)):D

# 7 blue on 23.09.11 at 4:45 pm

cate necunoscute… :)) si daca tot sunt necunoscute de unde sa le stie si presa??? Cine a vrut sa il ia nu a vrut asa tare ori s-a zgarcit deoarece cu bani jos nici santos, nici neymar sau agentul acestuia nu ar fi refuzat. Sper sa-l ia PSG =)) sau Anji sa moara Perez si cu Rosell de ciuda.
Cat despre neymar - super fotbalist (unic/geniu) DAR… brazilianul e brazilian pe unde s-ar duce :P

# 6 Radu on 23.09.11 at 4:28 pm

Eu nu inteleg ce este frenezia asta cu Neymar , toata ziua : Neymar in sus , Neymar in jos.
L-am vazut pe baiat in cateva meciuri si este un fotbalist bun dar nu mi se pare un fotbalist nemaivazut fiind umflat foarte mult de presa.
In Brazilia la ora actuala sunt cativa fotbalisti mai talentati ca el cum ar fi Oscar (International) , Lucas Moura (Sao Paolo) sau chiar coechipierul lui , Ganso.
Eu ca fan Barcelona nu imi doresc sa fie adus deoarece ar strica vestiarul si in plus nu vad de ce ar fi adus atata timp cat pe postul lui tocmai a fost achizitionat Alexis Sanchez si in plus este la echipa secunda un jucator cu niste calitati extraordinare care in 2-3 ani ar putea ajunge un fotbalist mare si aici ma refer la Gerard Deulofeu (17 ani).
Oricum nu cred ca Barcelona la dorit vreodata ci pur si simplu a vrut sa le strice ploile celor de la Real.
Remarc insa ca manelismul in presa nu este doar in Romania deoarece urmaresc presa spaniola si am vazut in AS un titlu de genul: Neymar : Vreau la Real !! iar cand am intrat sa citesc detalii evident ca nu era o declaratie a lui Neymar ci evident erau surse din anturajul jucatorului carora Neymar li s-ar fi confesat.
Ca sa nu mai vorbesc ca toate ziarele preiau ce scrie ESTADAO adica nimeni pe lume care acum ceva timp l-au dat 100 % la Barca apoi l-au dat 100 % la Real iar jucatorul este tot la Santos.
Daca maine scrie ziarul lui Vadim ca are el informatii sigure ca Neymar nu stiu ce clar preiau toate ziarele deontologice din Barcelona si Madrid !!

# 5 cos on 23.09.11 at 3:51 pm

frumos articol…pacat ca a mai fost si in marca,oricum traducerea este superba

# 4 marius on 23.09.11 at 3:48 pm

ce cîştigă presa? Presa castiga raitinguri. Adica publicitate. Adica bani. Multi bani… Totul se invarte in jurul banilor si, din pacate, fotbalul propriu zis e lasat pe planul2. Pot sa pariez ca Neymar(desi are talent) nu o sa ajunga la fel de mare ca Ronaldo(Nazario). Problema lui e ca nu pare , deocamdata, serios in ceea ce face. Si de asta se lasa Mourinho si Guardiola greu convinsi .. nimeni nu vrea un trouble-maker in echipa. Ramane sa vedem daca toata chestia asta e doar “scenarita” sau nu. Parerea mea e ca e pe bune…

# 3 antonie haralampiev on 23.09.11 at 3:48 pm

“Abramovici cu siguranţa că în vara viitoare, dacă-l ia pe Neymar, Real nu mai are cum să intre într-o altă operaţiune de anvergură (nu uitaţi că e vara lui Euro 2012!). ”

Atentie la exprimare!

# 2 andrei on 23.09.11 at 3:46 pm

foarte pertinent articolul.
ne-am saturat de tot felul de astfel de intoxicari in presa, asa ca eu as m-ai pune un jucator la masa adica publicul:
real cumpara jucatorul, abramovici are un atu la vara viitoare, barca la fel, presa castiga ocupand spatiile goale din ziare cu astfel de stiri, iar ultimul jucator la masa de poker sta si se uita ca prostul cum ni se prezinta niste stiri fictive
si noi credeam ca romanul scris de megaprocuratorul becali in vara transferului lui chivu nu mai poate fi imbunatatit

# 1 Cristi on 23.09.11 at 3:33 pm

Mai frate, ce complicat e fotbalul asta. E articol pentru pariori.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.