Toamna lui Pancu

Rapidistul e surpriza acestui debut de sezon, iar convocarea sa la naţională devine logică. În aceeaşi situaţie ar trebui să fie şi Sînmărtean

De fiecare dată cînd ni se schimbă selecţionerul se discută despre întinerirea echipei naţionale şi despre schimbarea generaţiilor ca fiind obiective ale noului antrenor. Pentru că, nu-i aşa?, o schimbare trebuie musai să aducă după sine alte schimbări. Percepţia e greşită. Obiectivul la o echipă naţională ar trebui să fie limpede: calificarea la turneele finale.
Echipa naţională nu trebuie confundată cu una de club. Echipa naţională nu trebuie să formeze jucători, ci trebuie să beneficieze de ei. Cluburile sînt cele care, la o adică, formează jucătorii. E şi mai simplu de realizat acest lucru, pentru un antrenor, atunci cînd ai zilnic la dispoziţie lotul. Pentru selecţioner e mai complicat, în cele cîteva zile de stat laolaltă. El trebuie să cheme la lot cei mai în formă fotbalişti şi să încerce să-i facă să înţeleagă ideile sale.

Daniel Pancu e unul dintre ei. E, poate, cel mai în formă din campionatul nostru, o surpriză extrem de agreabilă în acest început de sezon. Golurile sale au adus puncte şi calificări Rapidului, dar, dincolo de asta, Pancu pare a-şi fi regăsit cheful de fotbal în detrimentul chefului de chefuri, pare să fi înţeles care ar trebui să-i fie priorităţile. În ideea că acest sport îşi împarte practicanţii în două categorii, fotbalişti şi jucători de fotbal, Pancu face parte în mod clar din prima urnă valorică. La el nu calitatea a fost vreodată discutabilă, altele au fost cauzele pentru care cariera sa nu a găsit un drum pe măsură.
Convocarea la echipa naţională nu este aşadar lipsită de logică şi nici de sens. Deşi s-au găsit destui să strîmbe din nas, pe motiv ca rapidistul ar fi cam bătrîn, în sens fotbalistic evident, la cei 34 de ani ai săi. Lipsită de sens şi logică ar fi fost însă neconvocarea. În momentul acesta, România trebuie să încerce să-şi joace şansele, cîte mai are, de calificare la Euro. Să scoată, pentru început, tot ce poate scoate din dubla cu Luxemburg şi Franţa. Iar Pancu e unul dintre oamenii pe care, azi, Piţurcă se poate baza, mai ales în condiţiile absenţei liderilor de pînă acum, Mutu, Chivu şi Tamaş. Cu experienţa sa, cu personalitatea sa, cu forma sa foarte bună, Pancu e o soluţie, mai ales că Răzvan Lucescu îl foloseşte la Rapid în atac, o poziţie unde nu stăm foarte bine, titularul obişnuit, Marica, fiind încă în căutarea adaptării la o nouă echipă. Iar dacă la englezi se poate ca un fotbalist de 33 de ani, Kevin Davies, de la Bolton, să debuteze în echipa naţională, de ce i-ar fi greu lui Pancu să revină acolo unde a mai fost. Ar fi chiar o toamnă perfectă pentru el.

Iar dacă Victor Piţurcă a făcut acest pas, convocîndu-l pe rapidist, nu văd de ce n-ar mai face unul. Iar acest pas se numeşte Sînmărtean. Nici el nu mai e foarte tînăr, la 31 de ani, şi de la el s-a tot aşteptat maturizarea, dar şi el în e în situaţia lui Pancu. Face parte din categoria fotbaliştilor, e în mare formă şi ar putea, cu stilul său, să dea o mînă de ajutor. Important e să aibă cui.

30 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 30 vasco on 29.08.11 at 7:39 pm

Bun articol,titlul foarte inspirat.Finalul de asemenea.

# 29 ovidiu_bn on 29.08.11 at 11:44 am

piturca spunea ca o sa aduca la nationala doar jucatori in forma si care joaca la echipele lor de club….pai sa ne uitam putin peste lotul lui….rat nu a mai prins lotul de 18 in ucraina de un an….ov petre face ravagii la cea mai mare echipa din italia…scz din serie B…deci luam jucatori din serie B sa ne batem cu jucatori ce joaca la chelsea…real….bayern….sunt sigur ca o sa facem fata…lazar nici nu a prins lotul la paok akm in week-end…a jucat 2 jumatati de meci deknd a plecat in grecia…e foarte in forma…latovlevici a avut mari probleme cu bulgarii de la cska sofia..cu siguranta o sa poata tine piept francezilor….cocis e in mare forma….a dat gol…in proprie poarta…poate o sa ne ingroape si pe noi….marica a jucat 50 de minute deknd e la schalke dar o sa fie titular…nu o mai dat un gol de nici el nuj….stancu joaca la un club de care nimeni nu a auzit…nici nu poti sa ii pronunti numele…din 10 ziaristi daca ii intrebi 9 nu stiu numele echipei…..in fine…sanmartean are o contractura minora si a cerut schimbarea pt a fi apt pt nationala…goian si-a rupt un deget dar tot a primit convocarea….pancu si m. niculaie dau o multime de goluri dar nu ii vede nimeni…si mai sp piturca ca a facut o selectie corecta si e cea mai buna selectie posibila…muresan chiar nu are loc in echipa asta..toata romaniail contesta pe selectioner…trebuie luata atitudine….in primul rand voi ziaristi ar trebui sa faceti ceva…asa nu se mai poate…o sa ajungem langa san marino in clasamentul fifa….dar dupa ei…ne-am chinuit cu ei…aia au venit de la munca direct la meci si sp piturca ca au stat 2 sapt in cantonament…si aia nici nu stiau inainte cu 3 zile ca joaca cu romania…daca faceau un cantonament ne dadeau vreo 2 in fata…..o sa vedeti cu luxemburg ce rusine o sa avem….cu franta o sa fie umilinta….rog toti suporteri nationalei romaniei sa nu se prezinte la meciul cu franta….sa fie o inaugurare cu stadionul gol…poate asa o sa se curete fotbalul romanesc—poate asa o sa isi dea sandu..piturca…mitica demisiile….acum o sa inceapa revolutia in fotbal…la meciul cu franta…nu va prezentati la meci…revolutie

# 28 Hasbe on 29.08.11 at 11:03 am

Sigur ca se poate discuta si asa cum o faceti dvs. Dar, daca ne uitam ca ieri s-a intamplat ca MU-Arsenal sa fie 8-2, iar Real Madrid- Zaragoza s-a terminat si mai abrupt (6-0), ne putem intreba ce sanse au echipele noastre de club su nationala daca cei mai in forma jucatori sunt cei care au atins toamna vietii. Si apoi toamna cam tot omul incepe sa-si puna multe la pastrare…

# 27 florin on 29.08.11 at 10:57 am

care convocare?

# 26 ZoomIn on 28.08.11 at 9:08 pm

Sa nu uitam nici de asta daca tot il contestati pe Pancu…
Stiu ca cei care il contesta au ciuda pe forma si reusitele lui. Daca erati buni eratin in locul lui. Multi viteji din spatele monitorului se arata pe aici, dar pariez ca nici unu din voi nu are treaba cu gazonul!
Forfa Panconeee!!!!!!!!!

http://www.youtube.com/watch?v=SD7UL-Yv0Pk

# 25 sorin on 28.08.11 at 7:50 pm

Da , Pancu trebuie convocat in conjunctura actuala. Iar pt. cel care se intreaba mai sus (parca Daniel) daca am inebunit cu totii pt. ca-l dorim pe cel mai in forma fotbalist al momentului la nationala am o intrebare : daca nu pe cei mai in forma atunci pe cine ?Dar Daniel probabil ca nu “le are” si nu “vede” ce face Pancu pe teren.

# 24 kappa on 28.08.11 at 5:49 pm

Neconvocarea lui Sanmartean este o ingustime a mintii lui Piturca. Este singurul jucator roman in stare sa faca cateva driblinguri pe meci. Dupa umila mea parere, avem nevoie de astfel de jucatori care sa aduca o sclipire in joc, sa vina cu un dram de creativitate in faza de constructie.

# 23 marius francisc on 28.08.11 at 4:59 pm

Si eu cred ca poate ajuta echipa nationala datorita experientei pe care o are.

Exista o idee gresita care a tot circulat, ma refer la asa zisa reconstructie a echipei reprezentative. Inca de la sapte ani stiam ca la echipa vin cei mai in forma jucator pe principiul jucatorii fac sistemul de joc si echipa nu antrenorul…

# 22 cristi on 28.08.11 at 4:24 pm

sa nu uitam de golul lui Pancu din 2003 cu Danemarca

http://www.youtube.com/watch?v=gMQhzEpLjRM

# 21 dan on 28.08.11 at 4:22 pm

da ce sa spun a marcat impotriva Petrolului , Concordiei Chiajna si marea echipa Slask????? sa fim seriosi inpotriva Frantei nu misca…

# 20 nos on 28.08.11 at 4:21 pm

Corect tizule!!!
Nationala nu trebuie sa se transforme in “La Masia” fotbalului romanesc. Pentru asta se ocupa Gica Hagi si eu cred ca vom vedea rezultate in cativa ani.
Pacat ca multi jucatori romani se trezesc “la a doua tinerete ” cand altii agata ghetele in cui pe peretele plin de trofee castigate la timp.
Sa speram ca Piturca va trimite primul 11 in functie de forma si nu de “ce va vedea el peste cativa ani”.
Pentru ca in felul asta iar o sa ne saturam inainte de a vedea jucatori confirmand. Si daca incerci sa “experimentezi” pusti in meciul cu Franta n-ai nici o sansa.

# 19 stalker_rapid on 28.08.11 at 4:17 pm

Pancu e unul din putini jucatori din Romania care trage cu ambele picioare si are si un joc bun de cap. Pancu de cand a revenit la Rapid a marcat 7 goluri( 1 cu dreptul, 3 cu capu’ , 3 cu stangul cred ca am zis tot) .. Pancu si Mutu trebuiau sa fie lideri unei nationale care se califica mereu la turnee finale,dar din pacate pancu a prins doar 27 de meciuri - 9 goluri, iar mutu a fost liderul unei nationale de ratati.

# 18 pcs1923 on 28.08.11 at 4:12 pm

Frumos !! Panco Italiano !!

# 17 george on 28.08.11 at 3:45 pm

IMI CER SCUZE FATA DE DV SI DE CITITORI ,SI NU VREAU SA SUNE A INSULTA LA ADRESA LUI MUTU SI TAMAS CI REFLECTA AMARACIUNEA CA NE FACEM DE RAS IN EUROPA SI NU NUMAI! IA GANDITI VA UN PIC SA CADEM IN CLASAMENTUL FIFA SUB NATIONALA BUKINEI FASO????!!!! RUSINE!!!

# 16 george on 28.08.11 at 3:41 pm

ACUM AVETI DREPTATE DOMNULE REDACTOR ! PANCU ESTE UN SUPERFOTBALIST NU DOAR PENTRU CA EU SUNT RAPIDIST CI DIN PRISMA ADEVARULUI. CA DACA STAM SA NE GANDIM BINE SI TANASE DE LA STEAUA SI SANMARTEAN SUNT BUNI ASA CA SA FIE CONVOCATI MEREU SI AFARA TOTAL CU JIGODIILE DE MUTU SI TAMAS DOI BETIVI NOTORII

# 15 Marius_Rapidus on 28.08.11 at 3:37 pm

Corect!

# 14 daniel on 28.08.11 at 3:35 pm

Au inebunit toti!
Chiar vi se pare Pancu de nationala!!!??

# 13 ucluj2011 on 28.08.11 at 3:14 pm

Pancu si Sinminrtean in acest moment sunt cei mai in forma fotbalisti si nu va pe altcineva la “Nationala” Rominiei care sa fie peste ei. Bravo Pancu. Piturca convoaca-l si pe Sinmirtean.

# 12 cristinuzzu on 28.08.11 at 3:12 pm

@Andrei
Ambii jucatori merita - in detrimentul altor jucatori mult mai tineri decat ei - sa fie convocati.
Problema intervine in momentul in care vorbim despre efort si predispozitia lor la acesta; da, atat Pancu cat si Sinmartean sunt jucatori care pot decide soarta unui meci, aproape singuri si aproape indiferent de adversar dar acestia pot juca la 95 - 100% din potential pe durata a maxim 30 minute.
Pe cale de consecinta si plecand de la premisa ca principala arma a francezilor este in general, conditia fizica si in special, forta, ar fi o idee buna sa fie folositi jucatori rapizi pe flancuri (Roman, Nicolita).
As putea anticipa ca daca ar fi sa marcam acest lucru s-ar intampla fie din lovitura libera (Torje) fie va veni de pe flanc (Roman).
In rest articolul este bun spre foarte bun.
Cu stima, Cristi

# 11 MARGELATU on 28.08.11 at 2:52 pm

CORECT! Foarte corect!

Sa speram ca FRF poate scutura INCOMPETENTA…ce putin pt putin timp!

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.