În iulie încep cumpărăturile

Marile cluburi evită, de regulă, să facă tranzacţii înainte de 1 iulie, atunci cînd începe de fapt noul sezon, pentru a nu încărca balanţa sezonului anterior
E vară, e cald, e linişte. Parcă prea linişte, nu? Nu mă refer aici la ceea ce se întîmplă la noi. La noi e gălăgie, dar aceeaşi gălăgie pe care o avem şi în timpul sezonului. Toată lumea se ceartă, unii îi bălăcăresc pe ceilalţi, TAS-ul serveşte din nou ca ultimă soluţie, plus că nu se ştie cîte şi ce echipe vom avea în viitorul sezon de Liga 1. Şi, peste toate, cluburile visează să primească din drepturile tv cam cît au primit şi în 2008, deşi criza n-a trecut, iar fotbalul nostru e mult mai jos ca nivel faţă de acel an. De fapt, nu cluburile, ci finanţatorii. Care, deşi se onsideră “milionari în euro”, au dat buzna cu toţii la discuţia despre vînzarea drepturilor ca să se asigure că milioanele de la televiziuni vor veni şi vor astfel lăsa milioanele pe care pretind că le au în conturile personale să rămînă acolo. Citez din cel mai finanţator dintre finanţatori: “Dacă nu obţinem ce vrem, nu vindem. Ce, murim de foame?”. Nu, n-o să muriţi de foame, doar sînteţi “milionari în euro”. Eventual cluburile pe care doar le împrumutaţi o vor face.

Vă propun să părăsim acest peisaj şi să ne aruncăm o privire spre fotbalul adevărat. Aici, da, e vară, cald, linişte. Şi vacanţă. Şi cam multă monotonie, fără meciurile de fiecare week- end. Acum ar fi vremea transferurilor. Deci e o invazie de ştiri, informaţii, bîrfe, un amalgam de ştiri confirmate şi imediat infirmate. Astfel că amatorul de fotbal care ar vrea să ştie ce “galactic” mai aduce Real Madrid, cine mai vine la Barcelona, pe cine mai cumpără Inter sau Milan, ce fac Chelsea şi Arsenal, ce se întîmplă în Manchester e complet năuc.

Dacă faceţi o trecere în revistă a transferurilor CONFIRMATE OFICIAL (sublinierea e necesară, mai ales la noi unde, site-urile sînt pline de cuvintele “exclusiv” şi “oficial”) veţi descoperi cîteva. S-au mişcat oarecum Real Madrid (Sahin) şi Valencia (Diego Alves, Rami, Parejo), Malaga (Toulalan, Mathijsen, Monreal) în Spania, Liverpool (Henderson) şi Manchester United (Phill Jones) în Anglia, Bayern (Neuer, Rafinha) în Germania, PSG (Gameiro) în Franţa. Cam atît. Discutăm de transferuri plătite, nu de jucători liberi.

Explicaţia e simplă. Exerciţiul bugetar în fotbal se încheie la 30 iunie. Cu alte cuvinte, orice transfer confirmat oficial acum ar intra în contabilitatea sezonului 2010-2011 şi puţine grupări au interes să se întîmple aşa ceva. După 1 iulie vor începe adevăratele mişcări.

Evident, există cluburi care s-au înţeles deja pentru anumite tranzacţii. Doar că se aşteaptă sezonul 2011-2012 pentru ca banii ce vor intra sau ieşi să fie înregistraţi în contabilitatea respectivului buget. În iulie ne vom convinge dacă Fabregas e al Barcelonei (35 de milioane) sau merge la Milan, cum se aude mai nou, Aguero al lui Real (45 de milioane), vom afla unde se duc Neymar, Tevez, dacă pleacă Sneijder şi Eto’o, dacă Nasri schimbă Arsenal pe United, ne vom lămuri dacă toată agitaţia creată în jurul lui Alexis Sanches nu e cumva o modalitate de a i se creşte preţul.

Pînă atunci, ceva mai multă atenţie acolo unde vedem cuvîntul “oficial” într-un titlu de ştire.

9 comments ↓

# 9 dan on 15.07.11 at 2:57 pm

de acord cu Mircea Tomus
Poli , Oradea , Bistrita inapoi in liga 1

# 8 Brady on 26.06.11 at 9:25 am

Ce zici de transferul lui Ashley Young la Manchester United?

Parerea mea: Young este unul dintre cei mai buni si rapizi jucatori din Premier League si, alaturi de Chicharito, vor face ravagii in defensive in noul sezon. Cu Young, sansele lui Utd impotriva celor de la Barca au crescut considerabil (adica au ajuns la 35%) :-)

# 7 AW on 23.06.11 at 2:25 am

Asta cu “nu se fac tranzactii pana la 1 iulie ptr a nu incarca balanta” m-a dat pe spate. Ar trebui sa stii ca doar de la 1 iulie se deschide piata, cu exceptia Angliei unde incepe de prin iunie daca nu gresesc… ma refer la campionatele puternice. Stai linistit ca nu se incarca vreo balanta, nu se trece toata suma in contabilitate… poate ai auzit de cuvantul amortizare, iar amortizarea incepe de la 1 iulie -> pana la sfarsitul contractului.

# 6 alx on 22.06.11 at 10:54 pm

bombele le va da juve doar ce s-a facut o marire de capital cu inca 100 mil.de E expre pt. 3 bombe , au 200 de mil. de euro pt. transferuri in total ,in plus au si stadion nou, juve e principala favorita la titlu sez. viitor ….. in anglia 4 echipe vor face legea si la transferuri si la titlu(man.utd,city,liverpool si chelsea) in franta psg va face legea

# 5 iulusake on 22.06.11 at 7:47 pm

mai Tomus, mai… unde erai prin primavara cand Stan si Becali urlau ca Timisoara a facut divizare si nu primeste licenta? si Iancu urla ca o sa o primeasca? de Bistrita si Bihor recunosc ca nu stiu nimic…. Timisoara a terminat pe 2 si a fost retrogradata, urlati toti….. Sportul dupa ce terminase pe 4 si nu a urlat nimeni….. Vorba aia : “vrem egalitate dar nu pentru catei”

# 4 Mircea H.Tomus on 22.06.11 at 3:48 pm

Asta numesti “liniste”??Faptul ca 3 formatii de Liga A,
toate de dincolo de Carpati,pierd la masa verde dreptul
de a reprezenta Timisoara,Oradea si Bistrita,adica jude-tele Timis,Bihor si Bistrita-Nasaud,cel mai popular sport
de echipa in liga intai a Romaniei numesti LINISTE!?
Fara sa se fi atras atentia populatiei care le sustin,fara
o ancheta solida si procesuala,fara o atentionare din
timp,asa,tam-nesam??Pai noi,spectatorii,ce-am platit?ce-am urmarit?cui am dat degeaba banii,parte din munca noastra,parte din timpul nostru?Mie mi se pare
totul O SCAMATORIE,O BATAIE DE JOC la adresa masei
de sustinatori,de participanti la meciuri,o LUCRATURA
a detractorilor sportului romanesc,un afront adus iubi-
torilor sportului rege din aceasta parte a tarii.

# 3 gs(p) on 22.06.11 at 3:14 pm

“Exerciţiul bugetar în fotbal se încheie la 30 iunie.”
poti da, te rog, mai multe detalii? In RO e la fel?

# 2 http://fotbaleuropean.ro/ on 22.06.11 at 2:45 pm

Buna observatie articolul asta!

# 1 Pele on 22.06.11 at 2:16 pm

articol de vacanta:)
as prefera pe rossi la barca decat alexis sanchez..ca sa nu mai zic de fabregas..nu stiu unde va juca si cine va iesi…dar in fine..
Asteptam sa se intoarca fotbalul adevarat!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.