Hasta siempre, comandante!

Ce imagine frumoasă marţi seară, la finalul meciului fără istoric dintre Schalke şi Manchester United. Giggs şi Raul, zîmbitori în ciuda efortului uriaş depus, făceau schimb de tricouri. Secunde mai tîrziu, Raul îi strîngea mîna lui Sir Alex Ferguson. Sau poate invers. Trei legende ale acestui sport adunate în cîteva cadre pentru istorie.

Rîndurile ce urmează se vor un omagiu pentru una dintre cele mai frumoase figuri ce au populat fotbalul în ultimii 20 de ani. E vorba de Raul. Mereu luptător împotriva destinului, mereu în căutarea autodepăşirii, Raul a încercat marţi imposibilul. Cîteodată imposibilul devine posibil, dar azi nu te poţi pune în faţa realităţii care spune că United e mult peste Schalke.

Priviţi şi imaginea din stînga! E de acum 15 ani. 6 martie 1996, data la care, în “sferturi”, pe “Bernabeu”, Real Madrid întîlnea pe Juventus. Era marele Juve, era, să zicem, United de azi, cu Vialli, Ravanelli, Del Piero, Ferrara, Deschamps, Peruzzi. Şi Vierchowood. Omul cu care tînărul Raul s-a ciondănit tot meciul. Erau 18 ani diferenţă între cei doi. Raul a fost magnific, a dat golul victoriei de pe “Bernabeu”, iar presa spaniolă a vorbit, pentru prima dată, despre “Raul Madrid”.

Raul nu marcase niciodată împotriva lui Bayern. A făcut-o la Schalke. Nu marcase niciodată împotriva lui Inter. A făcut-o la Schalke. Nu cîştigase niciodată pe “San Siro”. A făcut-o cu Schalke. A mai rămas oare ceva nefăcut? Ei bine, da. N-a jucat niciodată pe “Wembley”.

Probabil că va rămîne cu acest regret. Plus acela că nu va putea juca o finală de vis, contra lui Real, insigna sufletului său, ori contra Barcelonei, rivalul etern. Săptămîna viitoare s-ar putea să-l vedem pentru ultima dată pe Raul în Champions League. “Old Trafford”, ce decor frumos pentru o despărţire frumoasă! “Teatrul viselor” îi va acorda sigur acestui gentleman al fotbalului un “standing ovation” aşa cum merită pentru tot ceea ce a făcut în carieră.

Hasta siempre, comandante!

20 comments ↓

# 20 tequilla.ro on 20.05.11 at 10:51 am

Pele…ti se pare normal ca jucatorii celei mai bune echipere dintotdeauna sa stea mai mult in pozitie orizontala decat verticala? joaca fotbal sau fac inot fara bazin? intr-adevar barca a fost peste real dar asta nu schimba cu nimic faptul ca jucatorii barcelonei is caractere 0!!!!!! Cri-sti-a-no Ro-nal-do !

# 19 durden on 29.04.11 at 12:18 pm

dupa parerea mea,este cel mai mare fotbalist al momentului si al tuturor timpurilor chiar.nu ma intereseaza ce zice lumea despre messi si maradona!toata lumea e subiectiva in alegerea preferatilor din fotbal,iar pt mine,raul nu va avea niciodata egal!

# 18 Gunner on 28.04.11 at 10:52 am

ce articol frumos… dar neinteresant pt multimea ce se inghesuie sa comenteze real - barca. Care mai de care, fani in extaz sau contestatari inraiti. Suntem un popor al extermelor, al aparentelor, si care nu are timp pt istorie. Desi de aici pleaca viitorul…

# 17 cristina on 28.04.11 at 9:46 am

nu ii voi ierta niciodata lui Mourinho faptul ca Raul a plecat de la Real..era emblema echipei, sufletul ei..sper sa revina cat de curand la RM. este un jucator extraordinar!

# 16 BICO on 28.04.11 at 9:21 am

si totusi, raul nu a castigat niciodata Balonul de Aur deoarece trebuie sa-l castige “starurile”, niciodata fotbalistii actuali nu se vor compara cu cei dinainte ,pt ca aia erau intai oameni……Thierry Henry a spus ca raul e fotbalistul lui preferat si nu intelege de ce nu castiga balonul de aur.

# 15 AC Milan on 28.04.11 at 8:55 am

Este incredibil cum Real a renuntat la un asemenea jucator dupa atatia ani pe Bernabeu. E ca si cum Milan l-ar fi vandut pe Maldini ca este prea batran sau Fergusson i-ar fi spus lui Giggs acum 3 ani : mosule, vezi ca am oferte din Germania pentru tine, e timpul sa pleci. Numai Madrid putea renunta atat de usor la un simbol al clubului. L-au inlocuit cu Adebayor, Higuain si Benzema… Trist, foarte trist.

# 14 taio on 28.04.11 at 7:44 am

excelent articol,o adevarata placere

# 13 azazael on 28.04.11 at 7:06 am

sunt fan al Barcelonei din ‘86 , dar tot timpul l-am admirat pe Raul…..un jucator extraordinar si un OM mare. Pacat ca cei de la real nu i-au facut placerea de asi incheia cariera la clubul lui de suflet. Dar asa sunt cei de acolo…mercantili pana in maduva oaselor.

# 12 motanul incaltat on 28.04.11 at 6:37 am

Ce merit are oare Deac sa fii coechipier cu asemenea fotbalist????Chiar daca el nu joaca niciodata…Unii chiar au in viata un noroc prostesc….

# 11 Pele on 27.04.11 at 11:47 pm

De mic mi-a placut Rauldar atat.de la aceasta echipa..am crescut cu el.el merita tot respectu.insa nimic din ceea ce este azi la real nu se poate asemana cu spiritul si caracterul sau.
Visca Barca domnule Niculescu.
Imi pare rau ca v-ati schimbat dupa cum bate vantu.Acum 2 sezoane erati cel mai mare fan al Barcei..iar acum..cri-sti-ani ro-nal-do meci de meci.sper ca n seara asta v-ati convins..daca mai era nevoie..de cri-sti-ano ro-nal-do!

# 10 SKB on 27.04.11 at 10:43 pm

Mare jucator. Imbatranesc si eu, mi se pare ca pustanii din ziua de astazi gen Ronaldo(clona) nu mai au farmecul si eleganta unui Giggs sau Raul.

# 9 marius1991 on 27.04.11 at 7:57 pm

eu cred ca va maiprinde un sezon in Champions League un fotbalist care va ramane in inimile noastre Raul

# 8 andreiraul on 27.04.11 at 7:09 pm

Ca de obicei ,citesc cu placere articolele tale ce sunt si printre putinele de calitate de pe site-ul asta.Felicitari si respect etenr pentru un mare campion si jucatorul meu favorit all-time,Raul Gonzales Blanco.Si Hala Madrid diseara :)

# 7 ionel on 27.04.11 at 6:29 pm

Cu toate ca sunt un mare suporter ar Barcelonei nu pot decat sa ma inclin in fata acestui Mare jucator cu o extraordinara cariera ….dar parerea mea e sa asteptam si meciul retur…ceva imi spune ca acel 5-2 de pe san siro din milano se poate repeta …nu de alta da nu ai suport pe united )))

# 6 Freddy Rekla on 27.04.11 at 6:24 pm

Bravo!
Foarte frumos scris!

# 5 Dorin on 27.04.11 at 6:17 pm

Prefer >Barca Realului. Dar Raul a fost omul ala enervant… care din nimic marca un gol, enervant de sobru, enervant de bun!
Si iata-l anul asta la favorita mea din Germania, Shalke… In sfarsit pot sa ma bucur si eu ca joaca Raul!

# 4 marin on 27.04.11 at 5:53 pm

mai este returul… fff greu, dar in fotbal nemtii nu se predau! daca joaca ca la Milano…. poate-poate…

# 3 XlX on 27.04.11 at 5:01 pm

True

# 2 miReal on 27.04.11 at 5:01 pm

Frumoase randuri - pentru un sportiv mare. De copil sunt “madridista” si m-a durut sa il vad plecat de la Real, dupa ce am vazut plecand multi altii pe care i-am pretuit… sa mai amintesc de Del Bosque? Zilele trecute mi-am amintit faza incredibila cand a lasat Nou Camp in tacere (http://youtu.be/rVPBF-uYi2w) si sufletul meu i-a multumit inca o data. Hasta siempre, Raul!

# 1 flotop on 27.04.11 at 4:55 pm

Intr-adevar un jucator fabulos, merita toasta dmiratia si tot respectul!!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.