Wenger o ia de la capăt

Iar Arsenal a pierdut încă o ocazie de a arăta că este o echipă mare

Cînd Arsenal a ieşit din Liga Campionilor, eliminată fiind de Barcelona, multă lume a considerat că aceasta este marea şansă a “tunarilor” de a da lovitura în Premier League. Se lua ca punct de plecare în special victoria de pe “Emirates” împotriva catalanilor, o victorie întoarsă de la 0-1, o performanţă în sine totuşi, prestaţia din returul de pe “Camp Nou” fiind considerată o greşeală de strategie din partea maestrului Arsene Wenger.

La vremea respectivă, diferenţa în clasament faţă de Manchester United era de doar două puncte, urmare a eşecului suferit de United în faţa lui Liverpool, pe Anfield, în “clasicul” Angliei. Perspectiva invita oarecum la optimism. O singură competiţie în care concura, Premier League, timp suficient de recuperare între partide, spre deosebire de rivala directă, implicată pe atunci şi în Champions League, şi în Cupa Angliei. Plus meciul direct, acasă. Arsenal trebuia doar să demonstreze că e o echipă mare, în ciuda eliminării din Ligă.

Ei bine, n-a demonstrat. A făcut-o în schimb Manchester United, însumînd puncte şi victorii, din 3 în 3 zile, cu accidentări şi suspendări incluse. Astfel că azi, la 5 zile de ceea ce trebuia să fie finala campionatului de pe “Emirates”, diferenţa de puncte s-a mărit la 9, mai mult, Arsenal pierzînd şi locul secund în favoarea lui Chelsea.

Spre deosebire de Manchester United, Arsenal practică un fotbal mult mai estetic. Un stil care ar fi trebuit să ducă trupa lui Wenger spre excelenţă. An după an se întîmplă acelaşi lucru. Vedem o echipă capabilă, la fel de uşor, să învingă sau să piardă, să te seducă sau să să te enerveze. An după an se găseşte aceeaşi scuză: tinereţea unui lot lipsit de experienţa gestionării momentelor cruciale din sezon. Ceea ce, spre exemplu, nu se întîmplă la Manchester United.

Cînd Jose Mourinho, în stilul său, spunea despre Wenger că e un antrenor fără performanţe, mulţi s-au grăbit să-i sară la gît, poate şi dintr-un soi de subiectivism, căci imaginea de gentleman a lui Arsene e total opusă aroganţei lui Jose. Aceiaşi se întreabă acum, probabil, dacă nu cumva Mourinho are dreptate?!

Ar fi poate cazul ca Wenger să-şi schimbe filozofia, să renunţe la a căuta doar tineri de perspectivă şi să deschidă uşile clubului, spre exemplu, unui portar care să ofere garanţii, unui atacant de careu care să facă diferenţa ori unui cuplu de fundaşi centrali de tip Ferdinand-Vidici ori Terry-Luiz, adică exact ce au echipele ce devansează acum pe Arsenal.

În condiţiile în care plecarea lui Fabregas pare deja asumată, noul lider se conturează a fi Wilshere, cu Ramsey ca asistent, tineri şi formaţi în spirit “gunners”. În jurul lor va trebui construit noul Arsenal, cu sau fără Nasri (termină contractul în 2012 şi încă n-a prelungit), cu sau fără Arşavin (încă n-a convins), cu sau fără Van Persie (prea multe accidentări).

Wenger se află iar în faţa unui nou proiect. Poate ultimul la Arsenal, căci şi răbdarea britanicilor are o limită, dincolo de tradiţia existentă acolo.

18 comments ↓

# 18 AC Milan on 28.04.11 at 8:50 am

@dragos - Adebayor - 30 mil, Hleb - 15 mil, Henry - 18 mil, Ashley Cole - 6 mil + Gallas. Si probabil vara asta va pleca Fabergas pe 40-50 de milioane la Barca. Nu cred ca spaniolul mai suporta sa stea la un club care nu castiga nimic de 5 ani. Poate ar fi timpul ca Wenger sa isi schimbe un pic optica: mai putini tineri si mai multi jucatori care stiu sa castige.

# 17 AC Milan on 28.04.11 at 8:45 am

Intodeauna favoriti, niciodata castigatori - cam asta e Arsenal in ultimii 5 ani. Cand trebuie sa castige, se pierd.

# 16 dragos on 27.04.11 at 3:13 pm

unii de pe aici numai aberatii au emis. lasand la o parte pe cei care nu au habar de istoria si jucatorii care au trecut pe la arsenal, raman cei care cred ca trofeele castigate si banii castigati de un club sunt doua lucruri total diferite. nimic mai fals. Este evident ca un club care castiga an de an trofee, in special campionatul intern si champions league, are niste castiguri financiare care compenseaza si depasesc eventuale venituri din vanzarea de jucatori. In plus, Arsenal nu este un club care sa fi scos profit din transferuri. Ia spuneti-mi ce jucatori mari au vandut in ultimii 10 ani pe sume ce depasesc 10 milioane de euro sau de lire?!? [Cristiano Ronaldo a fost la Man. United, nu la arsenal, cum spunea cineva mai jos]…

Cat despre comparatiile cu Mourinho, cine spune ca a avut performante strict din noroc e un mare ignorant…Omul a castigat UCL cu o echipa formata de el, a castigat 2 titluri in EPL cu o echipa in care s-au bagat bani multi, dar nu pe multi jucatori de top class [cine era drogba inainte de chelsea?!?], echipa care dupa ce a plecat el nu s-a mai descurcat deloc asa bine, apoi a castigat 2 titluri in Italia si UCL cu o echipa in care, la fel, s-au bagat bani multi, dar care fara el niciodata nu s-a ridicat la un nivel satisfacator, nici inainte, nici dupa…

# 15 Profesorul on 27.04.11 at 3:11 pm

Guy Roux la Auxerre, Ferguson la Manchester, Schaff la Bremen, Wenger la Arsenal…Fara comentarii…

# 14 devil on 27.04.11 at 12:13 pm

scuze pt ”anceloti”
am mancat un t

# 13 devil on 27.04.11 at 12:10 pm

articol precis si pertinent.un singur lucru as adauga:arsenal e o echipa ‘frumoasa” cu echipe care i permit sa si exprime estetica jocului;chelsea lui mourinho sau chiar si anceloti,liverpoolul lui dalglish sau si mai des(aproape mereu)man utd au jucat mereu sus cu pressing sustinut la fabregas si wilshere si s a cam terminat…cateodata in meciurile tari ai nevoie de jucatori barbati nu sa sara coarda.
iar legat de ”a face bani in dauna trofeelor”,sa fim seriosi…sir alex ar putea sa i ofere un sfat,poate chiar mai multe(4 din 5 titluri,3 din 4 champ l finale)…la wenger e multa vrajeala si atat.e inadmisibil sa afirmi intr o conferinta de presa ca atata timp cat balanta clubului e pe plus el e multumit cu locul 2 (sic)
iar suporterii,nu degeaba pe defunctul highbury era celebrul slogan cu care fiecare echipa vizitatoare venea:
”highbury the library”
man u rules!!!

# 12 laziodin on 27.04.11 at 9:57 am

sunt mare mare fan Arsenal,cred ca am vazut TOATE meciurile lor de anul asta,campionat,liga,cupa ligii,cupa angliei.Nu mai sta in picioare explicatia cu tineretea lotului. Anul asta m-a cam enervat si pe mine Wenger. Nu poti sa fi echipa mare si sa n-ai fundasi si portar!! Ca n-ai cum. A insistat cu niste maini moarte: arshavin,rosicky,diaby,clichy,a facut niste transferuri slabe :alde chamakh,squillaci,koscielny. Singura scuza care sta in picioare sunt accidentarile prea grave si prea multe,erau constant 6-7 oameni accidentati. La anul daca se vrea trofeu trebuie o restructurare masiva. Trebuie vandut fabregas care nu mai are chef si inca vreo 7-8 fara valoare de arsenal si trebuie adusi 6-7 jucatori cu experienta si care au castigat ceva vreodata.Si echipa va fi construita in jurul lui nasri,care e cea mai mare valoare a lui arsenal,de departe. Daca nu,o sa fim tot echipa frumoasa care nu castiga niciodata nimic.

# 11 Dorin on 27.04.11 at 9:54 am

Nu stiu ce tot vorbesc unii tampenii…
Are dreptate Mourinho, Wenger nu are rezultate extraordinare (in ceea ce priveste trofeele). Dar ce treaba are Mourinho sa vorbeasca despre Wenger? Wenger e batut in cuie la Arsenal… acolo nu e patron Jiji. Iar omul ala are respecutl intregii Marii Britanii.
“Arsene Who?” va amintiti povestea?
Sunt tare curios daca tot vorbeste Mourinho de Wenger, care dintre ei au adus mai multi bani in cluburile lor? Caci pana la asta, pe patron asta il intereseaza, si asta trece prin mult mai multe decat un amarat de trofeu, fie el si Cupa Intercontinentala: scoala de fotbal, stadion, suporteri, vanzari de produse ale clubului, drepturi TV etc…
Deci… cine e mai rentabil? Jose plin de trofee sau Wenger?
Asta in ideea in care Wenger e manager, iar Jose un prapadit de antrenor, care a avut noroc cu Porto si apoi a avut doar echipe bune care jucau si luand tactica de pe FIFA, jocul pe computer :)).

# 10 SKB on 27.04.11 at 9:44 am

Pierdeti din vedere ceva. Wenger e MANAGER, Mourinho e antrenor. Rolul lui Wenger nu e sa castige trofee pe banda rulanta, ci sa se asigure ca acest club va exista si pe viitor.

In loc sa investeasca mult in echipa, a construit un stadion nou, LA 500 M DE CEL VECHI. Stiti cat de greu e sa faci asta in Londra? Nu a rupt legatura cu cartierul din care provine echipa (cum vrea sa faca Tottenham, de exemplu), lucru care putea dauna clubului pe termen lung.

Daca Mourihno antreneaza cluburi care vor sa arda etape si care se bazeaza pe bani multi si de multe ori “gri” si le face sa joace anti-fotbal, Wenger conduce un club care isi trage puterea direct de la suporteri si care nu pacaleste fotbalul. Mi se pare mult mai sanatos ce face Wenger.

# 9 ded on 27.04.11 at 12:18 am

arsenal e o masina de facut bani, wenger are locul lui bine stabilit acolo. nu trebuie uitat ca francezul practic a construit un nou stadion. trofeele conteaza, dar pana la urma banii sunt cei mai importanti iar wenger stie sa produca profit. asta il face un mare antrenor.

in plus, sa nu uitam ca a castigat destulde campionate, cu ceva timp in urma a reusit sa nu piarda niciun meci in premier league, stabilind un record!

# 8 herbert holyoake on 26.04.11 at 11:42 pm

Arsenal a fost clubul bunicului meu,al tatalui meu si este clubul meu.Inca! De ce spun asta ? Pentru ca pentru prima data sint intr-o dilema serioasa.Sa mai platesc cotizatia anuala,sau sa le trimit carnetul de suporter fara cec ?
Au trecut deja 5-6 ani de cind astept “explozia” noii generatii,a copiilor lui Wenger.Acestia sint acum la virsta maturitatii fotbalistice si ar trebui sa nu se mai puna problema neexperientei.Exista si exceptii,Fabregas,van Persie,Sagna.In rest,aceiasi tineri care invata,invata si termina liceul la 30 de ani.Eboue,Djourou,Rositsky,Arshavin,Almunia,Fabianski,Denilson,Clichy,toti acestia nu au mentalitate de invingator ! Clacheaza la prima incercare mai serioasa,la prima greseala comisa si nu reusesc sa revina.Am dubii serioase in privinta profesionalismului unora si a capacitatii lor de a juca in EPL.Sa amintim numai 2 faze.Acum 4 ani la Birmingham conducind cu 2-1 cu 1 min inainte de final,Clichy nu stie ce sa faca cu o minge in careu.15 m in jurul lui nu era nimeni pina un jucator advers se hotaraste sa-l atace.In loc sa degajeze,sa scoata in corner,sau aut,Clichy lasa mingea si il faulteaza pe jucator !IN CAREUL PROPRIU !!!
Nu e nevoie sa mai spun ca acela afost momentul in care Arsenal a pierdut campionatul.Daca atunci se afla pe primul loc cu 9pct.avans,in ultimele 11 meciuri a cistigat doar 2 meciuri si a terminat pe locul 3 !
Acum o saptamina tunarii conduceau pe Liverpool cu 1-0.Eboue intra in panica si il faulteaza in careu pe Kuyt.Mingea se indrepta spre afara si nu prezenta absolut nici un pericol .
Arsenal ,datorita politicii lui Wenger, a pierdut piese principale din angrenajul care functiona perfect.Va amintiti de inchizatorul care pleca liber de contract la Milan ?Dar de portarul aiurit lasat sa plece in Bundesliga ?Dar de stoperul genial vindut pe nimic lui Tottenham ? Unde ar fi fost Arsenal acum cu ei in echipa ?

# 7 gery76 on 26.04.11 at 9:09 pm

Ca place sau nu place unora, Wenger a dovedit ca este un etern perdant,totul incepand in ‘92 cu Monaco in finala cupei cupelor,in care desi avea o trupa de senzatie cu Djorkaeff lider de echipa a fost invins de Werder o echipa germana extrem de imbatrinita cu autorii golurilor Klaus Aloffs 37 ani si Winton Rufer 33ani,apoi primind o lectie de fotbal de la Galata lui Hagi si Popescu in finala cupei U.E.F.A2000 desi beneficia de un lot senzational cu Berkamp,Overmans,Henry,Parlour,Vieira,Suker sau Seaman in poarta,apoi finala Ligii Campionilor evident pierduta in fata Barcei lui Ronaldinho,pentru ca totul sa culmineze anul acesta cand Arsenalul lui Wenger a fost penibila neavand sut la poarta in returul de la Barcelona si fiind invinsa lamentabil in finala Cupei Ligii Angliei de catre modesta Birmingham si ajungand astfel la incredibila ”performanta” de a nu castiga timp de sase ani nici macar un trofeu fie el intern sau international ceea ce practic o exclude pe Arsenal dintre clubul select al echipelor importante din Europa ,iar pe Wenger il exclude din grupul marilor antrenori cu performante cu adevarat importante,el ramanand un antrenor cu ochi la jucatorii talentati dar din pacate pentru el si simpatizantii sai un antrenor cu rezultate mai mult decat modeste raportate la perioada foarte lunga de timp care i-a fost acordata pentru a face performanta.

# 6 razvan74 on 26.04.11 at 8:47 pm

Arsenal a avut performante interne cu 2 campioni ca Henry si Bergkamp in atac si cu Campbell pe linia de fund. Cred ca din nou se va uita la campionatul francez, probabil Remy va fi luat pentru postul de varf, posibil si Valbuena si cred ca in aparare va cauta si acolo solutii. De asemenea trebuie gasit un nou Vieira pentru centrul terenului, cit a fost francezul in forma la tunari erau o echipa aproape invincibila. Inconstanta de acum e deranjanta pentru cei ce tin la tunari si sper sa se intample si ceva bun in vara pentru ei.
Cit despre meciul invocat in celelalte comentarii, marea hotie din cupa regelui, cu 3 eliminari de dat lui Pepe, Arbeloa si Xavi Alonso umbreste victoria realului care a cistigat nemeritat, orice arbitru italian de exemplu sanctionand acele duritati si vom vedea daca maine coatele si duritatile vor mai fi tolerate. Diferenta de valoare dintre echipe s-a vazut in meciul din tur cind au fost echipe complete, fara absenti de prim 11. Sper ca tot ce mai e de jucat in acest final de sezon sa nu fie influentat nici in campionatele importante si nici in eurocupe de greselile de arbitraj de la cupa regelui.

# 5 alex on 26.04.11 at 7:19 pm

Arsenal n-a fost niciodata mare echipa, de ce sa nu recunoastem? Cate titluri a luat cu Wenger, 3-4? Degeaba l-a avut pe Ronaldo cel mai bun jucator din lume, si in CL s-au impotmolit mereu in semifinale.

# 4 Comisia on 26.04.11 at 6:53 pm

Arsenal e a treia echipa de fotbal din lume, ca valoare in bani, iar cu fotbalu mai subtire. Poate strategia lor e ca a lui Tata Jean, in anii din Divizia B: cumpara cat mai multe jocuri ieftin, la inceput de campionat si vinde-le scump la sfarsit, ca pe MU sau Chelsea n-au cum sa le bata. Cumpara ieftin jucatori tineri si slabi, fac lumea sa creada ca-s buni castigand meciuri trucate si trag teapa unor echipe serioase, vanzandu-i pe bani buni.

# 3 dragos on 26.04.11 at 4:59 pm

corect.

intrebari:
1.de ce pana la meciul barcelonei din cupa cu real ai tot scris de barca (ca face, ca drege) si apoi te-ai oprit?
2.de ce dupa infrangerea din cupa regelui, nu ai mai scris nimic despre barca? ca mare admirator al jocului / echipei catalene, ma asteptam sa citesc punctul tau de vedere asupra urmatoarelor doua intalniri
3. de ce inainte de semifinale nu scrii nimic de barca - real? ca in cazul in care barca trece in finala si scrii la superlativ despre ea, un eventual articol nu ar avea sens. asa orice fan / comentator / jurnalist ar sta la cutie si dupa meci ar scrie ca e cea mai smechera echipa din istoria fotbalului.

astept un articol despre el clasico. mersi

# 2 Ionut on 26.04.11 at 4:57 pm

Fiind singurul ziarist care chiar scrie bine despre adevaratul fotbal m-as fi asteptat sa scrii despre meciurile Real-Barcelona. Nu a aparut inca o analiza despre acestea pe la noi prin presa.
In rest, felicitari pentru tot ceea ce scrii.

# 1 Gunner on 26.04.11 at 4:27 pm

“An după an se găseşte aceeaşi scuză: tinereţea unui lot lipsit de experienţa gestionării momentelor cruciale din sezon”… este singura explicatie alaturi de cea referitoare la fundasii centrali. Urmaresc Arsenal de foarte mult timp. recent si cateva meciuri pe Emirates. Cred cu tarie ca sunt principalele doua argumente care duc la inca un sezon fara trofeu, desi echipa arata in mare parte a fi foarte competitiva. Urmatorul sezon va fi primul in care nu va mai sta in picioare fraza dintre ghilimele. Asta in conditile in care, nu va pleca decat maxim Fabregas, (in jurul clubului se vorbeste ca Nasri va semna fara probleme). Oricum… cred ca este probabil cel mai bine organizat club din lume la ora actuala. Este incredibil ce aplecare spre suporteri gasesti acolo…

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.