În umbra lui Arsene

Guardiola a pierdut meciul de pe “Emirates” în minutul 68. Exact în acelaşi minut l-a cîştigat Wenger

Era ca un meci de şah. Cu mutări bine gîndite, între doi maeştri care se cunoşteau bine unul pe celălalt. La o partidă de genul ăsta, detaliile sînt cele care contează. Un pion mutat aiurea, un turn sacrificat eronat pot întoarce soarta unui duel cîştigat într-unul pierdut. Pe “Emirates” n-a fost nici măcar remiză, victoria a fost mai întîi într-o parte a tablei, pentru a se muta definitiv, la final, pe partea cealaltă.

S-a întîmplat în minutul 68. “Cînd ai 1-0 şi o partidă retur de disputat, dai prioritate altor lucruri”, a explicat Guardiola schimbarea făcută: iese David Villa şi intră Keita. A fost ca un mesaj straniu adresat propriilor jucători, ca un semnal de schimbare a strategiei. Mutarea lui Iniesta din linia de mijloc a însemnat o renunţare la jocul asociativ cu care Barcelona dominase partida timp de aproape o oră. Sergio Busquets, care pînă atunci izbutise să-l neutralizeze pe Fabregas, s-a relaxat, anticipînd probabil ajutorul lui Keita, dar relaxarea s-a dovedit a fi fatală.

Pentru că Wenger a mutat şi el. Tot în minutul 68. Sigur nu a fost un răspuns la ce a făcut Guardiola, sigur a fost ceva gîndit dinainte. “Ce mai aveam de pierdut? Trebuia să facem ceva, să încercăm măcar! Suporterii noştri meritau asta”, a explicat Wenger. Care a mutat genial: iese Song, intră Arşavin, iar mai tîrziu, iese Walcott şi intră Bendtner.
Din acest minut 68, pentru Arsenal partida s-a transformat într-una normală de Premier League, în care trebuie să întoarcă un rezultat. N-a mai ţinut cont de adversar, Barcelona sau, de exemplu, Everton era cam acelaşi lucru. Un atacant fixat în careu, Bendtner, apărare urcată 20 de metri mai sus şi un joc vertiginos şi direct, bazat pe provocarea erorii adversarului şi folosirea ei în propriul interes. Mutările i-au reuşit lui Wenger, care a cîştigat prima bătălie.

Dincolo de duelul celor doi antrenori, a mai ieşit ceva în evidenţă. Cineva mai bine zis. Se numeşte Jack Wilshere, abia a împlinit 19 ani, dar are o capacitate de a interpreta partitura deloc uşoară a lui Wenger care scoate în evidenţă un viitor mare jucător.

24 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 24 iulian on 23.02.11 at 4:02 pm

@costel: ai uitat sa precizezi ca daca dupa primele 10 minute era 2-0 pentru Arsenal iarasi nu se mira nimeni. In rest, imi vine sa rad cand dupa un asemenea meci fabulos unii comenteaza arbitrajul; ceea ce arata ca degeaba tin cu Barcelona ca mentalitatea tot becalioto - mioritica e. De fapt, asa zisii microbisti de pe la noi tin cu Barcelona din acelasi motiv pentru care tin cu Steaua: ca e “cea mai buna”. Peste 2, 3, 5 ani cand n-o sa mai fie cea mai buna… se reorienteaza.

# 23 durden on 19.02.11 at 1:04 pm

wow cati barcelonezi frustrati pe aici.nu-mi vine sa cred…frate,a pierdut super-barcelona,gata,reveniti-va!il criticati pe andrei niculescu,pe arbitru,soarta,pe toata lumea.calmati-va fratilor ca daca sunteti asa buni,mai exista si returul

# 22 costel gheorghiu on 19.02.11 at 9:05 am

Un articol jenant care parca e scris de un om care nu a vazut in viata lui un meci de fotbal.
Nu domnule Niculescu, Guardiola nu a pierdut meciul in minutul 68. L-a pierdut atunci cand s-a anulat eronat golul lui Messi, cand nu s-a sanctionat hentul lui Djorou sau cand nu s-a acordat penaltry la Pedro. L-a mai pierdut si la fiecare ocazie irosita cu usurinta de Barcelona. Daca scorul ar fi fost 3_0 la pauza nu ar fi mirat pe nimeni. Se pare ca fotbalul este o apalrie prea mare pentru unii care, culmea, traiesc din fotbal. Pentru simpla d-voastra informare d-le Niculescu, Barcelona a jucat fara Villa dar cu Keita in teren cand a dat 5 Sevillei sau cand dat 5 lui Panathinaikos.
Il respect pe Wenger si imi place mult jocul lui Arsenal dar de data asta a avut noroc mare. A, era sa uit. Golul de 1-1 e meritul lui van Persie sau al lui valdes?
Desi este un antranor de mare vaoare, “maestrul” Wenger mai are de luat 5 trofee pana sa il egaleze pe “elevul” Guardiola care antreneaza la nivel inalt de doar doi ani si jumatate.

# 21 chris on 19.02.11 at 6:21 am

dzeko@ nu se inghesuie lumea sa comenteze pt ca e mai usror de injurat intr-un comentariu decat sa-ti dai cu parerea despre fotbal !

# 20 d on 18.02.11 at 11:02 pm

sigur ca revenirea arsenalului s-a bazat pe relaxarea barcelonei,dar si pe greseala lui valdes,care nu are valoare de barca.Daca isi tinea coltul scurt,nu dadea arrsenal gol in viata lor,nu au reusit sa puna presiune deloc pe catalani,dar nu cred ca exista vreo echipa pe glob care sa faca asa ceva,avand in vedere ce posesie are barca meci de meci,chiar si acum a avut 61%,in primera cred ca re 75%.Adevaratul test pentru Arsenal este totusi in retur,e o minune daca tine de rezultat si se califica,va trebui sa inscrie de 2 ori ca sa se califice,ceea ce e foarte greu

# 19 Pele on 18.02.11 at 9:56 pm

Domnule Andrei intr-un timp va simteam ca fiind fan Barca..dar de sezonu asta v-ati schimbat..noroc de Craioveanu prin studio ca va mai contreaza..ca dumneavoastra si si cu domnu Dobre o ardeti numai cu Cris-tianoo Ro-nal-doo..si pe mine m-a deranjat comentariu de la gijon..prea sperati sa o ia Barca pe coaja..va rog sa fiti mai impartiali la meciuri!

# 18 johnny on 18.02.11 at 9:15 pm

@alex Am inteles, Pep vroia sa piarda cu 2-1. Prietene, cand ai 1-0 in minutul 68, vrei sa castigi, nu iti faci valiza, ca meciu e gata, am dat un gol. Problema e ca dupa ce a iesit Villa mecanismul Barcei s-a cam gripat cu Messi varf impins. Si toate fazele de care vorbesti au avut loc cu Messi-Villa pe teren.
Apropo, Arsenal e o echipa de moral care nu batuse nicodata pe Barca. Pep stia ca daca Arsenal castiga, atunci n-o sa le mai fie frica de ei. Crede-ma, Barca n-avea in plan sa piarda.

# 17 miller andy on 18.02.11 at 8:53 pm

Un articol interesant , in niciun caz unul slab. Si eu consider ca acest Guardiola a gresit renuntand la Villa. Schema n-a fost gandita rau dar nu impotriva celor de la Arsenal. Sunt curios ce antrenor mare e Pep la alta echipa. in mod sigur are calitati dar la fel ca Del Bosque la Real , a prins o generatie fantastica de jucatori care in ultimii 10-12 ani au jucat impreuna de la juniori la echipa mare ( messi ,xavi, pedro , valdes , pique, iniesta, puyol, busquets, bojan). Chiar daca tin cu Real , Barca e in momentul de fatza cea mai buna echipa dar nu are un portar de nivel si sunt fragili cand sunt atacati. S-a vazut si la Arsenal. Asta e cheia lor, totii jucatori super tehnici , care paseaza si tin mingea fantastic astfel incat sa nu ii poti ataca. Daca in schimb reusesti sa o faci ….ai sanse mari de victorie.
PS: cine zicea ca n-a avut noric Barca la Gijon inseamna ca e prea ultras. Pai 80 de minute nu a avut o ocazie clara. Iar golul a fost o ‘bijuterie” a lui Villa. Chiar si cel mai mare fan ar trebuii sa recunoasca faptul ca ala nu a fost tocmai un meci reusit si nu meritau mai mult de egal.

# 16 fan barca on 18.02.11 at 8:06 pm

Villa s-a antrenat separat azi…

# 15 makro on 18.02.11 at 7:28 pm

Intr-un anume fel, articolul e bun, dar titlul e fortat. Pep a spus dupa meci ceva de genul ca, atunci cand conduci in deplasare cu 1-0, iar cand returul va fi acasa la tine, te poti gandi si la altceva, intelegandu-se aici celelalte competitii in care este Barca implicata. Ei, eu nu-s tocmai de acord cu acest lucru. E destul de clar pentru mine, chiar daca voi fi acuzat de subiectivism, ca Barca a fost echipa care a dictat ritmul jocului. Au fost momente de o superioritate covarsitoare pentru optimile CL, mai ales ca juca pe terenul unei echipe din “Big Four”. Wenger a schimbat bine cu Arshavin, dar chestia asta nu poate fi considerata geniala. Fara a avea pretentii ca detin vreo diploma in antrenorat, ca nici nu am, eu as fi fortat cu Arshavin chiar dupa pauza. Altfel, in afara celor 6 min. fatidice, asa cum spunea El Mundo, Arsenal mi s-a parut o echipa “in umbra” Barcei. Diferenta de valoare este, in opinia mea, destul de mare incat Barca sa aiba prima sansa pentru retur. Mi-a displacut atitudinea Barcei, nu jocul. Cu cat meciul se apropia de final, cu atat mergeau mai abitir pe ideea pastrarii rezultatului, lucru pe care nu prea l-am inteles. Arsenal a aratat ca poate sa stea in jumatatea proprie cu toti oamenii, lucru care ma face sa ma gandesc la un retur de foc pentru catalani. Imi amintesc de meciul din sezonul trecut de CL cu Rubin si de infrangerea suferita in fata celor din Alicante, chiar pe Camp Nou. Arsenal are jucatori cu o deplasare senzationala in teren, iar Wenger cred ca va alege tactica unei supraaglomerari in defensiva, asteptand momente de contraatac. Sunt suporter al Barcei, cred ca nu era foarte greu de ghicit, asa ca-mi asum toate “injuraturile”, ma rog, argumentele, sa le spunem mai elegat. Repet, va fi un retur de foc, dar mi-e greu sa cred ca Barca nu va inscrie pe Camp Nou. este foarte important de vazut cat de repede se va inscrie si cine o va face prima data. Exista multe sanse ca “tunarii” sa fie demolati in retur. Visca el Barca!

# 14 diss on 18.02.11 at 6:03 pm

Ca de obicei parerile sunt impartite. D.p.d.v. fotbalistic Andrei are dreptate dar sa ti in mana un lot ca al Barcelonei nu e deloc simplu!
Pana la urma Guardiola ce mare greseala a facut? A introdus un super-jucator Keita, apropo parca a costat vreo 40 de milioane de euro!, in locul unui alt mare jucator Villa care sa nu uitam a jucat foarte mult in ultimul timp. Deci Andrei, nu e chiar asa cum ai gandit tu! E adevarat ca i-a iesit lui Arsene dar sa vedem si returul.
No ofense, Andrei ai avut articole mult mai reusite!

# 13 alex on 18.02.11 at 5:20 pm

Articol slab.De ce? simplu: Guardiola a zis CLAR ce asteptari are de la meci: sa marcheze!!! A spus de asemenea foarte clar ca meciul se va decide in retur si ca il intereseaza doar sa marcheze. A facut-o, o sa vedeti in retur pe ce mizeaza el. Cumulat cu golul valabil, dar anulat al lui Messi, un hent si un penalty si posesia covarsitoare, cum poti sa spui ca Wanger a fost maestru? Pep a obtinut ce si-a propus si l-a odihnit pe Villa, dand sansa si altui jucator sa joace.Noapte buna Andrei, cred ca te-ai uitat la alt meci.

# 12 gery76 on 18.02.11 at 4:02 pm

Imi plac articolele lui Andrei Niculescu dar am totusi o mica observatie si anume aceea ca se simte simpatia fata de Real prin fiecare inflexiune a vocii dar ca sa-l supar putin vreu sa-i spun ca favoritul sau C.Ronaldo”campionul frezei gelate”este un fotbalist care nu a stralucit in nici un mare joc cu miza fie ca au fost derby-uri cu Barca fie la europene sa mondiale,aceste este fotbalistul” mare cu cei mici” dar din pacate pentru simpatizantii sai” mic cu cei mari”.Acesta este singurul meu repros ,in rest citesc cu mare placere articolele scrise de domnul Niculescu.

# 11 @fan barca on 18.02.11 at 3:59 pm

arsenal a avut vreo 3 ocazii monumentale pe langa goluri, nu stiu ce mai ai vazut tu.

# 10 mr tenis on 18.02.11 at 2:35 pm

au, chiar ai impresia ca un meci de fotbal se poate asemana cu unul de sah?
la nivelul arsenal, barcelona mai poti vorbi de tactica, organizare, tehnica… dar hai sa nu comparam cu sahul.

# 9 dragos on 18.02.11 at 1:35 pm

In sfarsit esti fericit domnule Niculescu..sa-l vedem insa pe ‘Cris-ti-a-no Ro-nal-dooo’ saptamana viitoare. Sper sa nu mai comentezi niciodata meciuri ale Barcelonei la tv. Nu esti capabil sa te detasezi de simpatii si esti partinitor. Ca de exemplu cum poti spune ca in meciul de la Gijon, Barcelona a egalat cu noroc in minutul 80 cand posesia echipei era pe la 75%? Asta e noroc? Norocul a fost de partea lui Gijon cand a dat gol poate, avand in vedere desfasurarea ulterioara a meciului. Comenteaza-l de acum pe mai sus amintitul nr.7 ca sa poti sa strigi pana ragusesti

# 8 SKB on 18.02.11 at 11:02 am

Barca a facut clar pasul inapoi si Arsenal a facut pasul inainte in momentul acelei duble schimbari. Oricat de multa compasiune simt pentru Wenger, antrenor urias, dar care nu a castigat CL cu Arsenal, cred ca Barca va sterge pe jos acasa cu englezii.

O parte din mine isi doreste ca Barca sa castige tot si sezonul asta, sa bata orice record ce poate fi batut, sa ma pot lauda peste ani ca am fost contemporan cu cea mai mare echipa din toate timpurile.

# 7 fan barca on 18.02.11 at 9:31 am

Prostii…introducerea lui Keita a fost foarte buna…Vila oricum nu ajuta in combinatii pentru ca el astepta ultima pasa, asa ca era inutil.

Ma asteptam ca Andrei Niculescu sa stie cand Guardiola il introduce pe Keita…un jucator de forta si proaspat.

Am vazut meciul inca de 2 ori, iar Arsenal nu a avut nici o ocazie clara de gol…nici macar la cele 2 goluri…A jucat la ciupeala si a avut super noroc.

Nu stiu de ce elogiaza lumea pe Arsenal ca daca nu facea Valdez gafa aia la primul gol, acum vorbea lumea de Barcelona…te numesti Arsenal, ai pretentii de super echipa care joaca combinativ, si ai 40% posesie la tine acasa…

Nu mai zic de golul lui Messi perfect valabil, hent la Djourou in careu si penalty la Pedro…

# 6 jos_cenzura on 17.02.11 at 10:13 pm

subscriu la comentariul lui horatiu (si dzeko)

# 5 Vlad on 17.02.11 at 10:05 pm

La cat mai multe astfel de articole.

Se pare ca Wenger e un maestru al schimbarilor, cel putin si sezonul trecut de liga, a intrat Walcott si au revenit de la 0-2…

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.