September 2010 ↓

Liga, Lobonţ şi românii

Liga Campionilor înseamnă vedete, fotbal de calitate, transmisii impecabile, glorie şi bani, foarte mulţi bani. Dar toate acestea impun şi diverse obligaţii, pe care echipele participante trebuie să le respecte. De la mărimea siglei furnizorului de echipament sportiv, care trebuie să fie mai mică pe tricouri astfel încît să nu obtureze vizual sponsorul competiţiei, pînă la distanţa exactă, în metri şi centimetri, dintre linia de aut şi reclame. Una dintre aceste obligaţii, pentru jucători acum, este aceea de a participa la aşa-numitele “flash interviuri” de după meci, la televiziunea deţinătoare de drepturi.

Marţi seară, între studioul TVR şi Roma avea loc un schimb de sms-uri. “Lobonţ nu vrea să vorbească”, veneau, uşor panicate, informaţiile de pe “Olimpico”. “Explică-i că trebuie să vină la interviu”, se transmitea dinspre Bucureşti. Între calmul celui de acasă, care ştia ce prevede contractul, şi anxietatea reporterului de pe teren, pus în situaţia de a gestiona fiţele unuia care nu izbuteşte să-şi depăşească limitele. Mentalitatea de a trata presa în stil de cartier, vezi şi atitudinea altui mediocru numit Apostol, nu se intersectează defel cu interesele UEFA, care ştie că mediatizarea personajelor implicate în competiţie ajută practic la ridicarea ei.

“Avem dreptul să luăm doi oameni de la Roma. Mergi la ofiţerul lor de presă şi spune-i că-i vrem pe Lobonţ şi Ranieri, în ordinea asta” a fost ultima indicaţie de la Bucureşti. Iar cei doi s-au conformat, iar portarul a şi aşteptat un pic pînă s-au terminat reclamele. A răspuns la întrebări, ba chiar a fost şi haios (”Mi-am fixat bine barele”, a spus, apropo de ocaziile CFR-ului), căci Lobonţ e unul dintre cei care se pot exprima atunci cînd vor.

Problema s-a rezolvat, aşadar, dar în stil românesc, cu ceva stres şi oarecare intervenţii. Sînt tare curios dacă Lobonţ are aceeaşi atitudine şi faţă de ziariştii italieni, care-i taxează ironic fiecare prezenţă în teren, chiar şi atunci cînd nu merită un aşa tratament, de exemplu după Roma-Inter. Răspunsul poate veni de la cel mai bun prieten al lui Lobonţ, Cristi Chivu, care are şi el parte de comentarii maliţioase, ironice şi de cele mai multe ori nedrepte din partea presei italiene. Ştiţi cui a acordat Cristi primul interviu de după teribila sa accidentare, nu? Celor de la Gazzetta dello Sport, faţă de care nu e niciodată în silenzio stampa.

Ediţie specială Fotbal European cu Gică Hagi

“Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional, are astăzi o ediţie specială. De la 18:00, pe DigiSport, imediat după Fotbal Club şi înainte de Steaua - Astra, vom analiza împreuna cu Gică Hagi tot ce-a fost important în Manchester United - Liverpool, dar şi în restul etapei a 5-a din Premier League.

Marţi şi miercuri se revine la ora normală, 20:00, cu Mihai Stoica şi analiza etapelor din Primera Division şi  Serie A.
Puteţi intra în direct la fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu, pentru a vă exprima opiniile în legătură cu subiectele ediţiei.

Totul despre Liverpool astăzi, la Fotbal European, de la 22:00, pe DigiSport

“Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional, are astăzi o ediţie specială. De la 22:00, pe DigiSport, imediat după Pandurii-Craiova, aflaţi tot ce trebuie să ştiţi despre Liverpool, primul adversar al Stelei din Europa League, dar şi despre etapa a treia din Premier League. În paralel, pe DigiSport Ă, tot de la 22:00, este în direct Stoke City - Aston Villa.

Marţi, se revine la ora normală, 20:00, cu Primera Division şi explicaţiile eşecului Barcelonei, analiza jocului lui Real Madrid şi alte imagini spectaculoase, iar miercuri, tot de la 20:00, Mihai Stoica debutează la “Fotbal European” în emisiunea de analiză a etapei a doua din Serie A.

Puteţi intra în direct la fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu, pentru a vă exprima opiniile în legătură cu subiectele ediţiei.

Există viaţă după cancer

În Europa civilizată se foloseşte din ce în ce mai rar termenul incurabil. La 41 de ani, Brian Laudrup a început cel mai greu meci din viaţa sa. Depistat cu cancer limfatic, fostul internaţional danez a început deja tratamentul şi spune că va învinge boala.

Era o zi ca oricare alta la Copenhaga. Început de septembrie, un pic rece, nimic deosebit totuşi, doar vara se cam terminase. Brian Laudrup se îndrepta către sediul televiziunii TV3, acolo unde colabora în ultima vreme. Avea o întîlnire cu Schmeichel, cu Eljjaer Larssen, şi ei colaboratori, dar şi cu şefii, pentru a pune la punct strategia de abordare a noului sezon. Postul deţine, printre altele, drepturile pentru Champions League, iar FC Copenhaga tocmai ce căzuse în grupă cu Barcelona, Panathinaikos şi Rubin Kazan.

În drum, Brian se decide să se oprească pe la clinica unde îşi făcuse, cu cîteva zile în urmă, analizele. Părea ceva de rutină, în fond are 41 de ani, a fost sportiv, iar condiţia fizică şi-o menţinuse foarte bine jucînd la echipa de old-boys a celor de la Lyngby, undeva în nordul Copenhagăi. Primul semn că e ceva în neregulă l-a primit la spital. De obicei, rezultatele analizelor se ridică de la parter, de la un ghişeu special. Acum, asistenta, parcă uşor jenată, i-a spus, fără să-l privească: “Mister Laudrup, trebuie să mergeţi la etajul doi să vorbiţi cu doctorul”. Ştia cine e, evident. Toată lumea îl ştie în Danemarca pe el şi pe fratele său, Michael, care acum antrenează în Spania, pe Mallorca.

Discuţia cu medicul a fost scurtă. “Brian, nu vreau să lungim lucrurile. Analizele nu-s chiar grozave. Ţi-am descoperit un cancer limfatic. Dar avem o şansă. Sîntem într-o fază incipientă, eşti tînăr, eşti puternic, iar medicina a  făcut minuni în ultimii ani. Există tratamente care au dat rezultate, însă trebuie să participi la această luptă sută la sută. Psihicul e foarte important în astfel de situaţii. Aş vrea să începem chiar de mîine”.

Condamnare? Nu, o luptă
Cancer. Un cuvînt pe care nimeni nu ar dori să-l audă vreodată. În România anului 2010, unde bebeluşii se luptă cu flăcările, iar o fractură sau o banală apendicită pot duce la moarte, un diagnostic precum cel primit de Brian Laudrup înseamnă o condamnare. Dacă nu la moarte, la o viaţă de coşmar, petrecută între indiferenţa unor doctori prost plătiţi şi incertitudinea din farmaciile scumpe şi prost aprovizionate.

România face parte însă, mai mult conjunctural e limpede, dintr-o comunitate europeană unde cancerul nu mai reprezintă  de mult o sentinţă, ci o invitaţie. La luptă. Un meci cu boala, din care de foarte multe ori ea, maladia, termină prin a fi învinsă.

Un nou meci, cea mai mare provocare
Uşor ameţit, Brian Laudrup coboară treptele spitalului. Nu din cauza bolii, căci ea încă nu-i dăduse nici un semn, ci din cauza veştii primite. N-o mai observă pe asistenta care ar fi vrut să-l încurajeze. Amînă pentru două ore şedinţa de la televiziune şi merge acasă. De pe drum îşi sună soţia, pe Mette, pe care o roagă să-şi amîne pauza de prînz şi să vină pînă acasă. Între timp vorbeşte şi cu Michael, fratele său mai mare, care tocmai terminase antrenamentul cu Mallorca. Împreună stabilesc ceea ce au de făcut.

“Ştiu că astfel de veşti circulă foarte repede, iar din lipsa informaţiilor, realitatea începe să devină distorsionată. De aceea am decis să dau un comunicat de presă, pentru ca lumea să ştie exact şi să afle de la mine”, avea să explice Brian. “Sînt şocat, sîntem şocaţi şi eu, şi familia mea. Dar am fost încurajat de ceea ce mi-au spus doctorii, aşa că începînd de astăzi am de jucat un nou meci. E cea mai mare provocare din viaţa mea, dar am alături familia şi pe toţi cei apropiaţi, aşa că sper să cîştig şi acest meci”.

Buletin medical
Cancerul limfatic e o formă a cancerului care afectează sistemul imunitar. Primele simptome sînt febră persistentă, stare accentuată de oboseală şi pierdere în greutate, astfel că de cele mai multe ori pare că e vorba de o gripă banală. Dacă e descoperit în faza de început, cancerul limfatic poate fi vindecat, iar pacienţii tineri răspund foarte bine la tratament. Care constă în intervenţii chirurgicale, chimioterapie şi radioterapie.

EI AU ÎNVINS CANCERUL
LIUBO PENEV. 44 de ani. Azi antrenorul lui Bratu la Litex Loveci, fostul internaţional bulgar a fost depistat la începutul anului 1994 cu cancer testicular, motiv pentru care n-a putut fi inclus în, probabil, cea mai bună “naţională” de fotbal din istoria Bulgariei, cea de la World Cup ‘94. După un an de tratament, boala a fost învinsă.

JOSE FRANCISCO MOLINA. 40 de ani. Pe cînd era titularul postului de portar la Deportivo La Coruna, în octombrie 2002, a anunţat că suferă de cancer testicular. A fost operat de urgenţă, a ratat tot sezonul 2002-2003, dar s-a refăcut complet şi a revenit la prima echipă a lui Depor.

LANCE ARMSTRONG. 39 de ani. La 25 abia împliniţi a fost diagnosticat cu cancer testicular plus tumori metastazate la plămîni şi la creier. Tratamentul a impus o operaţie şi chimioterapie. Deşi, iniţial, sansele lui de supravieţuire erau la cote scăzute, şi-a revenit complet. Mai mult, s-a întors la ciclism şi a stabilit un record de 7 victorii consecutive în Turul Franţei (1999-2005).

MARIO LEMIEUX.
44 de ani. Avea numai 27 de ani şi jumătate cînd a aflat că suferă de boala Hodgkin, o formă de cancer limfatic. A făcut anunţul în ianuarie 1993, iar la scurt timp a început un tratament agresiv de radioterapie. Cariera, dar, mai mult decît atît, viaţa îi erau în pericol. A lipsit numai două luni de pe gheaţă, însă s-a retras la finalul sezonului pentru a da prioritate sănătăţii.

MARTINA NAVRATILOVA. 54 de ani. În aprilie a făcut public faptul că i s-a detectat un cancer la sîn, în urma unei mamografii de rutină efectuate în ianuarie. A suferit o intervenţie chirurgicală, apoi a făcut terapie cu radiaţii, iar după numai cîteva săptămîni a jucat într-un meci demonstrativ, alături de Sampras, Agassi, Federer, Nadal, cu scopul strîngerii de fonduri pentru sinistraţii din Haiti.