July 2010 ↓

Real şi-a pierdut emblema, Raul şi-a părăsit marea dragoste

După 16 ani, Raul a plîns la despărţirea de Real Madrid » La 33 de ani, cel pentru care se inventase sintagma “Raul Madrid” a ales să plece în Bundesliga, la Schalke, unde va juca în următoarele două sezoane

Vine un moment în viaţă cînd trebui să ştii să spui stop. Cei care ştiu cînd să se oprească sînt cei a căror imagine va rămîne mereu albă, insesizabil estompată de griul momentelor neplăcute, inevitabile în partea de final a oricărei cariere, atunci cînd anii încep să cîntăreasca mai mult decît calităţile, iar dorinţa nu mai poate ţine locul putinţei.

Introducerea de mai sus se referă la o informaţie ce a ajuns cu siguranţă în orice casă: Raul a plecat de la Real Madrid. Ştirea în sine ar trebui să fie însă alta: Raul nu s-a retras, ci a plecat la altă echipă, în altă ţară, în alt campionat, în alt fotbal decît cel cu care a fost obişnuit. În altă parte.

raul-tricou-reuters.jpg

În acest moment, “RAUL Madrid” s-a desfiinţat. A rămas doar Real Madrid, cel mai mare club al secolului trecut, brandul numărul 1 din fotbalul mondial, dar emblema sa de pînă acum a plecat. Sau i s-a sugerat să o facă, iar el a acceptat elegant, ca un cavaler ce-a fost în toată cariera sa colosala, în care n-am aflat ce tip de fotomodel ar agrea în patul său, ce maşină şi-a mai luat, ce tatuaj sau freză şi-a mai făcut ori care este marca de chiloţi care i se potriveşte cel mai bine, la ce ceas se uită cînd se trezeşte ori ce gel de păr foloseşte. Raul a făcut bani, şi nu puţini, jucînd, marcînd goluri după goluri, rupîndu-şi picioarele la propriu pentru albul clubului de suflet, punîndu-şi numele şi, pînă la urmă, viaţa la dispoziţia unei entităţi ce înseamnă, în primul rînd, milioane de suporteri pe toată planeta. Iar în plan personal, pe care s-a sfiit mereu să-l afişeze, e un model agreat şi apreciat de toată lumea. O căsnicie fără pată, 5 copii şi nici o legendă deochiată.

raul-cupe-reuters.jpg

Despre Raul se pot spune multe. Fiecare are propria caracterizare, fiecare are propria impresie. Unanimă este însă aprecierea pe care întreaga Spanie a simţit nevoia să o aducă acestui jucător care, într-o perioadă cînd “naţionala” iberică nu era cea mai bună din lume, a fost “El Siete de Espana”, şeptarul care stingea orgoliile şi strîngea speranţele în jurul numelui său.

raul-lacrimi-reuters.jpg

Despre Raul se pot scrie multe. E de ajuns să priviţi cifrele sale ca sa aveţi imaginea unui fotbalist adevărat. Iar dacă va avea cineva curiozitatea să afle cîte dintre golurile lui Raul au fost decisive pentru Real ar descoperi adevărata explicaţie a sintagmei “Raul Madrid”. Şi cu toate astea, Raul n-a fost niciodată Balonul de Aur, deşi a avut 6 nominalizări, n-a fost campion european şi nici mondial, deşi a jucat 102 meciuri pentru Spania. Cîteodată viaţa nu-ţi aduce chiar toate recompensele pe care le meriţi. De aceea, la despărţirea de clubul inimii sale, Raul n-a avut parte de un stadion plin, aşa cum, spre exemplu, a primit Cristiano Ronaldo cînd a fost adus. Poate că lacrimile de ieri ale căpitanului aveau o legătură şi cu asta.

«Gesturile mondiale» ale turneului final

S-a terminat şi Mondialul ăsta. Parcă prea repede, parcă abia începusem să ne obişnuim cu ritmul cotidian, cu fotbalul uneori sărac, alteori generos, în orice caz, nu păcălit, cu nesuferitele de vuvuzele, cu caracatiţa, cu gafele unora, cu reuşitele altora. După o lună de zile de pritocit meciuri, de mestecat ştiri şi de digerat informaţii, avem acum parcă mai mult timp ca niciodată. Să ne amintim. Sau să observăm.

Ce părere aveţi de gestul lui Iniesta, “omul certat cu soarele”, aşa cum îl caracteriza Pepe Reina? De a scrie pe sub tricoul finalei acel mesaj către Dani Jarque, un prieten, dar adversar în acelaşi timp, căci regretatul Jarque a jucat la Espanol, rivala dintotdeauna a Barcelonei. Deja mi se face pielea de găină cînd îmi imaginez cum va fi primit Iniesta la partida de Primera Division cu Espanol, pe stadionul acestora, “Cornella El Prat”.

Ce ziceţi de felul în care s-au manifestat spaniolii după cîştigarea trofeului? Ce ziceţi de Reina? N-a prins nici măcar un minut, dar care a fost maestrul perfect de ceremonii, asta după ce ajutase enorm “naţionala” indicîndu-i lui Casillas unde va trage Cardozo penaltyul în “sfertul” cu Paraguay. Şi ce ziceţi de felul relativ decent în care s-au bucurat nişte campioni mondiali? Am încercat să mă gîndesc cum ar fi arătat această bucurie la noi, cu Mutu, Tamaş, Rădoi, Lobonţ şi ceilalţi “simpatici” (nu rataţi ghilimelele!).

Ce ziceţi de ceea ce s-a întîmplat în avionul ce-i aducea pe campionii mondiali spre Madrid? Veţi spune că şi la noi ar fi fost, poate, la fel. Poate, dar n-avem de unde să ştim, căci la echipa noastră naţională presa e dată deoparte, nu e primită în mijlocul “valoroşilor” componenţi ai lotului reprezentativ (nu rataţi ghilimelele!). N-o fi nici presa noastră la nivelul celei din Spania, dar nici “tricolorii” noştri n-au capacitatea de a înţelege că astfel de momente, chiar şi cele de tristeţe, prinse de camerele tv, pot schimba imaginea unui fotbalist. Poate că Lobonţ e mai haios decît Reina, poate că şi Chivu e mai mucalit decît Pique (şi chiar e), dar asta nu ştie nimeni, pentru că n-are cine să-i arate lumii. Aşa că ei rămîn cu ceea ce se vede. Şi ştiţi bine ce se vede!

Nu se poate să nu fi auzit de Sara Carbonero! Ei bine, poate cea mai cunoscută ziaristă de la acest Mondial a ales să-şi păstreze, în avionul de întoarcere, locul în spate, lîngă colegii ei. Deşi e iubita oficială a căpitanului Iker Casillas şi nimeni n-ar fi comentat dacă s-ar fi aşezat lîngă el, la Business. La fel cum nici Iker, cel care plîngea în faţa camerei Tele 5, înainte s-o sărute pe Sara în poate cel mai spontan şi mai frumos gest al turneului final, nu s-a gîndit că-i va cădea rangul dacă va pleca de lîngă colegi şi va veni, pe scaunele mai strîmte, ale ziariştilor. Nu pot să nu mă gîndesc la situaţii similare de la noi. Mai bine n-o fac, nu?

Ce ziceţi de bucuria sinceră a lui Camacho la fiecare gol al Spaniei? Au fost cam puţine, ce-i drept. Căutaţi un fost selecţioner al româniei capabil să facă un astfel de gest acum. Nu-l puneţi pe Mircea Lucescu, la el e altceva.

Hai să-i lăsăm pe spanioli! Ce ziceţi de cum s-au comportat argentinienii cu Maradona? Noi, pe Hagi, l-am desfinţat, ba nişte juniori anonimi se filmau atunci cînd îl ironizau pe cel care a dus în spate fotbalul românesc timp de atîţia ani.

Ce ziceţi de felul în care au fost primiţi olandezii şi de cum e tratat Robben?. Ce i-am fi făcut noi, oare? Să ne amintim de Mutu şi penaltyul său de la Euro.
Ce ziceţi de felul în care au reacţionat nemţii după ce echipa lor a fost iarăşi învinsă?
Ce ziceţi de decenţa italienilor şi de felul în care au ştiut să critice?
Ce ziceţi de analizele francezilor şi de rapiditatea cu care au pus la cale un plan de redresare?
Ce ziceţi de ardoarea cu care englezii îl apără pe Howard Webb, deşi poliţistul n-a avut cea mai bună prestaţie posibilă? Pentru o naţiune demnă ca Anglia, a fost totuşi o onoare să conducă finala.
Şi poate ar mai fi.
Sînt gesturi demne de naţiuni născute pentru a fi campioane, pentru a conduce lumea. Noi nu vom putea asta niciodată.

Tragem cortina pe Campionatul Mondial

În această seară de la ora 20:00 pe DigiSport tragem concluziile turneului final din Africa de Sud. Vom discuta despre surprize, dezamăgiri, momentele care vor rămîne în mintea suporterilor, dar şi despre evenimentele cheie ale Campionatului Mondial.

Vom trage cortina pe Mondialul de pe continentul African împreună cu Andrei Niculescu, şeful departamentului fotbal internaţional de la Gazeta Sporturilor. Tot în această seară DigiSport îşi va prezenta şi noile achiziţii pentru startul noului sezon al Ligii I.

Puteţi intra în direct la fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu, pentru a vă exprima opiniile în legătură cu subiectele ediţiei.