June 2010 ↓

Massimo Pedrazzini vine la Fotbal Mondial!

În această seară fostul antrenor secund al Stelei, italianul Massimo Pedrazzini vine să discute de la ora 20:00 pe DigiSport la emisiunea Fotbal Mondial împreună cu şeful departamentului fotbal internaţional de la Gazeta Sporturilor, Andrei Niculescu despre debutul campionilor mondiali la turneul final din Africa de Sud.

Pedrazzini împreună cu Andrei Niculescu vor face avancronica primului meci jucat de Italia împotriva celor din Paraguay la ediţia din acest an la Campionatul Mondial. Pînă la startul emisiunii, care va începe de la ora 20:00, puteţi vedea una dintre cele mai tari reclame referitoare la Campionatul Mondial şi de asemenea vă puteţi reaminti golurile marcate de campioana lumii, la Campionatul Mondial din 2006.

Fotbal Mondial - Mondialul tuturor

Mult a fost, puţin a rămas. Zilele pînă la startul Mondialului s-au transformat în ore, orele se transformă şi ele, uşor uşor, în minute.

E vremea analizelor, a predicţiilor, a pariurilor. O lume întreagă îşi dă cu părerea. Mulţi îşi folosesc banii în tentativa de a-i înmulţi cu ajutorul caselor de pariuri, demers altfel logic în vreme de criză. Logic, dar riscant în acelaşi timp. Campionatul Mondial de fotbal nu e ceva la care cuvîntul “siguranţă” să se potrivească.

A face analiza echipelor nu-i greu. Cutare e antrenor, cutare şi cutare sînt jucătorii-emblemă, cam aşa e stilul, cam asta tactica. A încerca să descoperi însă cine va cîştiga un meci bazîndu-te pe aceste date e un pic mai dificil, iar a încerca să găseşti încrucişările din fazele superioare pentru a găsi eventuala campioană e un demers demn de Sudoku. Ori Sudoku pe fotbal e mai puţin folosibil.

Echipele naţionale nu sînt cluburi, Mondialul nu e un campionat normal al unei ţări, iar universul selecţionabililor la unii e mare, la alţii e mic, în orice caz susceptibil, ca orice decizie de moment, erorilor umane.

Vorbim de o lună de competiţie, de, să zicem, 3 săptămîni de pregătire, eventual şi de oarecare refacere după un sezon arhiplin, cu multă tensiune şi meciuri jucate, ce coboară spre muşchii, gambele şi gleznele fotbaliştilor sau urcă spre creierul lor. Toate astea fac ca, de multe ori la un turneu final, cei mai buni în sezon, de la care se aşteaptă să fie la aceeaşi înălţime şi acum, să fie de nerecunoscut. Şi, dimpotrivă, alţii mai puţin expuşi pot deveni adevărate fiare, căci Mondialul e bun prilej de negoţ, trei meciuri bune, un gol-două şi un contract nou, echivalentul unei garanţii pe viaţă, poate fi semnat.

În Africa de Sud va cîştiga echipa care va descoperi nivelul corect de atitudine, în şi în afara terenului. Multe meciuri în puţine zile, consumul fizic şi psihic e determinant, saturaţia mentală e mult mai periculoasă decît cea fizică. Atunci cînd  jucătorii ajung să numere zilele pînă la vacanţă, totul e pierdut. De aceea antrenorii aleg izolarea, aleg să nu-şi lase jucătorii
să intre în contact cu presa, pentru că, dincolo de Mondial, acum e vremea transferurilor care vînd bine ziarele şi inevitabil vor fi întrebări despre asta.

Şi totuşi cine?
Se vorbeşte de favorite. Mare atenţie! Echipele mici sînt cele care au avut mai mult timp pentru pregătire, mai multe zile de convieţuire înseamnă o stare de spirit prielnică, dincolo de multe ore de antrenament. Asta în vreme ce marile selecţionate încearcă mai degrabă să-şi recupereze valorile, fizic şi mental, să le aducă pe linia de concentrare necesară, căci de la concentrare pleacă totul.

Se spune că ar fi Spania favorita. E posibil. Însă Spania n-a cîştigat niciodată ceva din postura de favorită. E cam ca Barcelona, joacă atît de frumos încît toată lumea va încerca s-o oprească folosindu-şi mijloacele specifice. Normal ar fi să iasă campioană mondială, însă normalul la un astfel de turneu e relativ.

Se mai vorbeşte de Argentina. Mulţi îl iau în rîs pe Maradona. Poate că nu-i un mare antrenor, însă la nivel de atmosferă e foarte bun. Face vestiar cum se zice. Este idolul tuturor celor 23 de convocaţi, e Dumnezeul lor fotbalistic, au crescut cu el şi îi sorb cuvintele, ar face orice pentru ca imaginea lui să nu aibă de suferit.

Brazilia e acolo. Dunga e un pericol, căci un antrenor capabil să lase acasă un brand ca Ronaldinho pare capacitat pentru mari performanţe. Brazilia de azi e mai echilibrată ca în alte dăţi, e mai defensivă, e mai riguroasă, mai disciplinată tactic. Şi e şi într-o grupă tare, care nu permite lacune de concentrare, ori pentru un lot ca al lor asta e esenţial, menţinerea stării de
atenţie.

Anglia e periculoasă, pentru că Fabio Capello e periculos. Omul ăsta a cîştigat pe unde s-a dus, iar a face asta la o echipă  raţională după atîtea cluburi e o ieşire extraordinară din scenă.

Germania e Germania, niciodată nu poţi să-i citeşti pe nemţi, să le pui o ştampilă. Olanda e plină de fotbalişti, de temperament, de culoare. Italia, de asemenea, e Italia, de cîte ori erau fără nici o şansă “macaronarii” şi de cîte ori au cîştigat în astfel de situaţii?

Cam asta e situaţia. Rămîne la latitudinea fiecăruia de acum înainte să judece, să observe, şi apoi să constate cîte din judecăţile emise astăzi vor fi valabile pe 12 iulie.

Vă invit să comentăm împreună derularea acestui Campionat Mondial pe DigiSport, la Fotbal Mondial, în fiecare zi, de la ora 20:00. Sau pe Facebook, la contul Fotbaleuropean Andrei Niculescu.

ANALIZA ECHIPELOR

GRUPA A
Africa de Sud
Franţa
Mexic
Uruguay

GRUPA B
Argentina
Coreea de Sud
Grecia
Nigeria

GRUPA C
Algeria
SUA
Anglia
Slovenia

GRUPA D
Germania
Ghana
Australia
Serbia

GRUPA E
Camerun
Danemarca
Japonia
Olanda

GRUPA F
Italia
Slovacia
Noua Zeelandă
Paraguay

GRUPA G
Brazilia
Coasta de Fildeş
Coreea de Nord
Portugalia

GRUPA H
Spania
Elveţia
Honduras
Chile

Italia ‘90. Sau cît de repede trec 20 de ani

8 iunie 1990. Nu, nu e nimic legat de Piaţa Universităţii. Care-şi derula cele mai fierbinţi zile. Nici de venirea minerilor, care se pregătea. E ceva legat de fotbal. Vine totuşi Mondialul, deja nu mai vorbim de zile pîna la startul lui, ci de ore. În jur de 100, depinde cînd veţi fi citit aceste rînduri. Un Mondial fără România, dar din păcate cu asta ne-am obişnuit, un Mondial pe un continent încă neexplorat în totalitate, un Mondial al semnelor de întrebare pînă la urmă.

Şi totuşi, ce legătură poate fi între 8 iunie 1990 şi Mondial? Este. Atunci, în acea zi de vineri (de regulă turneele finale încep vinerea) a plecat la drum “Italia Novanta”, Campionatul Mondial din Italia cu alte cuvinte. La Milano, cu o festivitate de deschidere frumoasă, cu un imn splendid şi cu o surpriză imensă, Argentina-Camerun 0-1.

Are ceva aparte acest campionat italian. A fost primul nostru Mondial în libertate. Încă se mai auzea ecoul gloanţelor trase cu 6 luni înainte, în zilele aşa-zisei Revoluţii. Erau vremuri tulburi, confuze, cam ca astăzi dacă vreţi, dar la altă dimensiune.
Pe atunci nu ştiam ce înseamnă un telefon mobil, ne duceam liniştiţi viaţa fără internet, beam fără griji apa de la robinet, căci conceptul apă plată încă nu apăruse, habar n-aveam că există E-uri în mai toate alimentele, iar produsele “Bio” ar fi sunat ca un banc cu Bulă, făceam sport pe unde apucam, dar îl făceam pe bune, nu pe calculator. Nu exista decît o televiziune, cea de stat, devenită, credeam noi, “liberă”, dar ce bucuroşi am fost atunci să-l auzim pe Cristian Ţopescu comentînd din nou, după ani de zile în care învăţaserăm bulgăreşte, ruseşte, sîrbeşte ori turceşte, căci altfel nu aveam cum să vedem fotbal.

Cei mai tineri poate nu vor înţelege. Sau le-ar fi tare greu. Astăzi, ar fi de neconceput viaţa fără acele lucruri care, pentru noi atunci, erau de neconceput.

Italia ‘90 a fost Mondialul pe care l-am gustat, picătură cu picătură. Nu ne-a scăpat nimic, căci de mult tînjeam la aşa ceva. Ne-amintim de Lăcă şi de golurile sale cu ruşii, de Roger Milla, de gafa lui Andone, de Maradona, de Rotariu ce l-a enervat teribil în seara aia de la Napoli, cînd TVR-ul a întrerupt pentru cîteva minute emisia, de Maradona din Carpaţi, adică Hagi, de capul lui Balint, de Pat Bonner şi Timofte, de Genoa, de “ce-ai făcut, măi băiatule!”, spus în direct de Dadi Graur, după ratarea penaltyului.

Sau de Toto “El Salvatore della Patria” Schilacci, de Roberto Baggio şi pletele sale în vînt, de flegma lui Rijkaard pe faţa lui Voller, de lacrimile lui Gascoigne după semifinala cu Germania, de acel “hijo de puta” citit pe buzele lui Maradona, atunci cînd italienii fluierau imnul Argentinei în finala de la Roma, cu Germania, ori de lacrimile lui Diego după acea finală cu Germania, de imaginea impecabilă a lui “Kaiser” Franz Beckenbauer, după ce nemţii au luat titlul suprem.

De reclamele pe care le ştim şi astăzi, pe dinafară. “Panasonic Dome Sound Sistem, un pas înainte în televiziune”, dar şi de “Fugi! În pantofi Adidas Torsion. Dacă vrei cu adevărat, poţi”, primele producţii de acest gen apărute pe piaţa din România.

De felul în care televiziunea italiană RAI ne purta, înaintea fiecărui meci, cu ajutorul unei mingi de fotbal, printre cele mai importante obiective turistice ale Italiei.

De splendidul imn al Giannei Nannini, “O vară italiană”, poate cel mai frumos scos vreodată la un turneu final.
De tinereţe, pînă la urmă.

Haideţi să vedem, sau să revedem, după caz, împreună cîteva secvenţe de atunci, într-o producţie BBC.

Partea I / Partea a II-a / Partea a III-a  / Partea a IV-a

Iar în Gazeta Sporturilor, numai în ediţia tipărită însă, veţi găsi marţi, 8 iunie, întîmplări inedite, unele nespuse pînă acum, din aventura “tricolorilor” la Italia ‘90.