Mourinho, de 3 ori mai special

Toată lumea l-a aşteptat pe Messi, însă l-a redescoperit pe Mourinho. Arogantul Jose a arătat aseară de ce e cel mai bine plătit antrenor din lume

Ce multe s-au schimbat de la duelurile celor două echipe din faza grupelor. Barcelona a fost atît de superioară, în special în al doilea meci, cel de pe “Camp Nou”, încît toată lumea a aşezat-o pe fotoliul de favorită. Numai că, paradoxul e servit, Inter defila atunci în campionat şi avea emoţii în Champions League., iar acum are mai multe şanse să piardă titlul în Serie A decît să-l cîştige, dar în Ligă e aproape de finală.

Metamorfoza Interului a devenit evidentă în momentul în care a fost trecut obstacolul numit Chelsea. Acel joc, în special cel de la Londra, a însemnat un fel de descătuşare a unui club ce se credea blestemat în această competiţie la care visează de atîţia ani. Jose Mourinho părea pregătit să gestioneze cel mai important moment interist din ultimii 10 ani. Inclusiv cu o partitură tactică prin care să descompună mecanismele catalane, automatismele şi excelenta organizare.

Cine-l ţine pe Xavi, nu pe Messi
Extrem de simplistă, după unii, ar fi trebuit să fie partitura acestei partide. Cine-l ţine pe Messi?, se întrebau toti cei care încă mai cred ca fotbalul e un sport unde un singur individ face şi desface după bunul său plac. Mourinho e doctor în fotbal, aşadar nu Messi a părut a fi preocuparea sa de căpătîi. Ci Xavi. Ştia portughezul că Messi nu poate funcţiona la capacitate maximă fără distribuitorul său autorizat, lipsit şi de ajutorul extrem de preţios al lui Iniesta, care apărea atunci cînd era nevoie, aşa că l-a pus pe Cambiasso să stea mereu cu faţa la Xavi şi să-l “tamponeze” oricînd catalanul păşeşte dincolo de centrul terenului.

Cît despre Messi? O bună conlucrare a mijlocaşilor defensivi şi a fundaşilor trebuia să-l înconjoare pe argentinian de fiecare dată cînd primea mingea. Numai că tocmai această atenţie dată cuplului Xavi-Messi a făcut ca o acţiune altfel banală a lui Maxwell să se transforme într-o pasă de gol, în condiţiile în care Maicon era cu ochii la Xavi, Samuel plecase după Ibrahimovici, iar Lucio şi Motta căutau disperaţi să închidă un eventual culoar către Messi. Aşa a putut Maxwell să se insinueze pînă aproape de poartă şi s-o centreze ideal pentru un Pedro al cărui “noroc” în faţa porţii i-ar putea deschide drumul chiar către Mondial.

Pep, Jose ţi-a pregătit ceva!
Să vorbim şi despre Barcelona. Guardiola simţea că Mourinho îi pregăteşte ceva. Şi a mers pe mîna modulului de pe “Emirates”, care atîtea aprecieri adunase. Numai că, spre deosebire de Arsenal, Inter avea 3 atacanţi în teren. Chiar dacă aşezarea îl indica doar pe Milito împins şi pe Pandev şi Eto’o în spatele lui, tot 3 se cheamă că sînt. Iar ei au colaborat la faza golului egalizator, cînd s-a repetat într-un fel la poarta lui Valdes ceea ce s-a petrecut dincolo, cu Dani Alves repezindu-se să “strîngă” la Pandev şi uitînd de Sneijder.

Despre Barcelona cam atît se poate vorbi. Şi despre Guardiola de asemenea. Căci după golul lui Pedro, campioana Europei a dispărut cu totul, ca echipă cu antrenor cu tot. Mourinho văzuse ce s-a întîmplat în derbyul cu Espanol, cînd stilul contondent şi arţăgos al adversarilor a făcut ca fotbalul dulce şi estetic al Barcelonei să fie negat. Cu amendamentul că Inter nu-i Espanol, e mult, mult peste. Asta s-a văzut. Două recuperări au dus la două contraatacuri fugerătoare, stilul Mourinho, şi la o incredibilă întoarcere de rezultat. Maicon şi apoi Milito, Diego Milito, dar argentinianul dintr-o evidentă poziţie de ofsaid, au dus tabela la 3-1. Rezultat pe care Inter l-a apărat eroic, dar avîndu-l ca aliat şi pe arbitrul portughez Benquerenca, care nu dă măcar un penalty din două faze suficient de clare petrecute în careul lui Julio Cesar, cu Dani Alves şi Pique opriţi dubios de apărătorii Interului.

Inter e acum favorită
Returul va fi marţi, pe “Camp Nou”. Inter e însă favorită, căci Mourinho pare să-l fi citit pe Guardiola, incapabil aseară să reacţioneze. E foarte posibil ca viitoarea campioană a Europei să se decidă în această partidă.

37 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 37 fan barca on 29.04.10 at 3:25 pm

Nu inteleg de ce il tot ridicati in slavi pe Mourinho…stim cu totii ca e super antrenor…dar au mai fost echipe care s-au blocat bine in fata Barcelonei…

Cu Iniesta pe teren alta era povestea…

# 36 Laura G on 22.04.10 at 11:10 am

Domnule Niculescu,

e prima data cand citesc blogul Dvs si trebuie sa va contrazic la afirmatia, cum ca Alves e de vina la golul lui Snejder! Alves a mers bine in centru sa sutina la inchidere. Daca a sa fie cineva responsabil, ar trebui sa fie un mijlocas care nu vine din spate sa ajute. …

# 35 milan6 on 21.04.10 at 8:56 pm

cati italieni a avut icter la inceputul meciului in teren?
cum ramane cu La Masia?
la tv,ii desfiintati pe clujeni pt strainii multi din lot!
acu’ ca batura “italienii” nu mai vorbeste nimeni de cresterea propriilor juniori!

# 34 uapxela on 21.04.10 at 7:30 pm

imi place stilul tau,analiza meciului fara a merge pe langa subiect.tine-o tot asa,bafta

# 33 mark on 21.04.10 at 4:39 pm

auzi la asta, cica 2 penalty-uri? alves a simulat, galben binemeritat, iara cealalta faza nu a fost de penalty. barcelona n-a jucat nimic si golul marcat a fost unul norocos. imi vine sa rad acum, dupa ce vad ca “marea campiona a Europei” acuza un arbitraj, care a fost impartial. der ma intreab, oare de ce barcelona n-a acuzat si arbitrajul din semifinala de anul trecut cu Chelsea, cand Drogba a fost fualtat de doua ori in careu si nu s-a dat penalty? ca arbitrul a prelungit partida peste masura, ca piticania aia de iniesta sa inscrie un gol nororcos, asa n-a vazut barcelona? sa le fie rusine catalanilor!!!!!!

# 32 UEFA Champions League on 21.04.10 at 12:26 pm

Total lipsiti de inspiratie au fost jucatorii Barcelonei. Poate a fost si oboseala deplasarii de vina, dar cu siguranta Mourinho a stiut sa ii blocheze excelent. Abia astept returul!

# 31 JC on 21.04.10 at 9:09 am

Sunt fan Barca, insa aseara Inter a meritat victoria. Arbitrajele pro si contra se compenseaza de-a lungul unei competitii de obicei, motiv pentru care nu are rost sa ne legam atat de mult de el. Dupa parerea mea, a fost offside la Milito si simulare la Alves, insa nu conteaza asa mult. Ceea ce m-a deranjat a fost terenul, de o calitate foarte slaba. Uitati-va cum sarea mingea din el…Barca a parut obosita si lipsita de vointa. Ibra a ingreunat meciul si i-a pus in dificultate si pe coechipieri. Scutiti-ma de comentariile astea cu Mourinho e un geniu…bla bla. In faza grupelor Barca a castigat cu 2-0 fara cativa titulari obisnuiti. Asta nu inseamna ca Guardiola e un geniu. E vorba de studierea unui sistem care se bucura de succes si de contracararea lui. De aceea este foarte greu sa te mentii sus. Mereu va exista cineva care sa invete cum sa-ti contracareze jocul si sa-ti gaseasca punctele slabe. Ferguson a facut-o cu Mourinho spre exemplu…Sper ca Guardiola sa-si odihneasca din jucatori sambata pentru a-i putea utiliza la capacitate maxima. Nu cred in calificarea Barcei, dar sper din toata inima sa mearga mai departe!

# 30 Sandokan-USA on 21.04.10 at 2:33 am

Nu pot sa pricep cum a fost delegat un arbitru portughez cand Mourinho e tot portughez. Trebuia un arbitru total neutru, neamt, elevtian, altceva.
Si de peste ocean s-a vazut penalty clar la Dani Alves si offside la Milito. Milito era in offside chiar inainte de a lovi Schneijder cu capul. Arbitru a fost pro Inter constant.

# 29 sittard on 21.04.10 at 1:32 am

anglofil ai perfecta dreptate. ibra a fost mana moarta. nu stiu ce se intampla cu el dar nu mai joaca nimic.lipsa totala de daruire. eto ar fi fost de 1000 de ori mai util barcei i momentul asta.

# 28 Pisto' on 21.04.10 at 1:29 am

Daca in momentul pasei celalat jucator e in spatele pasatorului nu se da offside, nu stiu de ce comentati!!
Si barca nu a avut nici un penalty, la Alves simulare clara, iar dincolo a fost mai dur dar nu se da penalty pentru asa ceva.
Nu-mi place Mourinho ca om ,dar ca antrenor cand vrea si isi da interesul e genial

# 27 Anglofil on 21.04.10 at 1:27 am

Andrei, asteptam o analiza mai profunda decat “Mourinho e genial pentru ca Inter a castigat, Pep a gresit pentru ca Barca a pierdut”.

Cheia meciului, din perpectiva tactica, a fost prezenta in teren a lui Ibrahimovic. Aici a pierdut Barca meciul, si asta a fost greseala lui Pep, pe care a corectat-o cand era de 3-1. Cu Ibra in teren, Messi a avut mai putin spatiu, Xavi a fost obligat sa joaca pase mai lungi pentru suedez, si stanga defensivei a fost mult mai expusa.

# 26 Mario on 21.04.10 at 1:10 am

Ce memorie scurta aveti, vorbiti de arbitraj dar de meciul cu Chelsea de anul trecut nu-si mai aminteste nimeni?Se mai intampla sa mearga treburile si impotriva…oricum in seara asta a fost nimic pe langa ce a facut pacaliciul ala anul trecut.

# 25 florin on 21.04.10 at 1:01 am

Inter joaca acum in 3 competitii!!! nu Barca !!! oricum peste o saptamana o sa joace in una singura(Barca pt oameni care nu citesc cu virgula si nu stiu sintaxa propozitiei)!!!
Interul o sa ramana cu meci la 3 zile… Cum a avut si pana acum!!! VEzi caderea fizica a lui Milito!!!

# 24 Adi on 21.04.10 at 1:00 am

Retur: 2-0.

# 23 Mircea on 21.04.10 at 12:57 am

In primul rind: returul e miercuri, nu marti.
Nu cred ca va putea remonta Barcelona pentru ca adversarul are Antrenor si Aparare nu sint niste desene animate ca Re(i)al Madrid, Stuttgart(in meciurile impotriva lor cei de la Tablero Deportivo erau preocupati doar daca Marica se pronunta Mariza sau Marita), Arsenal(de la 2-0 la 2-3 cu Hull) sau parpane(parasuto-panarame)gen Xerez, Tenerife, Deportivo, Valencia etc
Pentru suporterii Milanului care vor (mai) intra: sa nu uite ca in acest moment echipa lor e in… “plop si plopu’n aer” putind spera din ce in ce mai putin la o calificare in Champions League, cit despre o eventuala cistigare a trofeului in viiitorul apropiat nici nu mai pot visa, sau sa aiba o echipa si nantrenor ca Inter.

# 22 edis on 21.04.10 at 12:53 am

MA INTREB DACA GOLU ERA ANULAT PT UN OBSAID clar DACA MAI SCRIATI ASA
Tactic Mourinhnio a fost peste spaniol..totusi daca nu era arbitru nu mai era Interu favorita hai sa judecam drept desi sincer si eu am tinut cu Inter (am motivele mele )

# 21 cipri135 on 21.04.10 at 12:50 am

mai contesta cineva valoarea lui Murinho ca antrenor???

# 20 disneyland on 21.04.10 at 12:49 am

A fost off-side milimetric. Dar nu a fost penalty la Dani Alves.

# 19 din New Jersey on 21.04.10 at 12:49 am

mda….un arbitraj CRIMINAL !!!….ciocolata cu alune arbitrajul lui Augustus Constantin pe langa cel din seara asta !!!…offside la Milto la golul 3 si 2 penalty`uri neacordate pt Barca !!!….cu arbitrajul asta o batea si …Ceahlaul pe Barca !!!….daca mai adaugam si drumul obositor cu autocarul avem raspuns la jocul Barcei din seara asta….ar trebui la meciul retur sa vina si Inter cu autocarul la Barcelona , pt reciprocitate….

# 18 Alchimistul on 21.04.10 at 12:45 am

Nu mai dati vina pe teren sau alte faze dubiosae,Inter a castigat datorita geniului lui Jose Mourinho.Felicitari Inter Milano,desi sunt suporterul lui Juventus Torino trebuie sa recosc superioritatea echipei din Milano.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.