Pentru a 6-a oară consecutiv, Real Madrid iese din Ligă în faza optimilor. Iar “Marca” a titrat pe site, la 5 minute după meci: “Adios Pellegrini!”
Vă vine sau nu să credeţi, dar Real Madrid n-a mai prins un aprilie în Ligă de 6 ani. Exact ieri se împlineau, de fapt, 6 ani de la ultima calificare în “sferturi’, contra lui Bayern, cu Zidane protagonist. Explicabil aşadar de ce plutea atîta anxietate peste “Bernabeu”. Atmosferă de meci capital, coregrafie în tribună, alb peste tot, apel la suporteri cu ajutorul presei. Senzaţia era că dacă Real trece de Lyon, finala din 22 mai nu mai e nici o problemă.
De fapt, tocmai ce a devenit problemă. Stresul că în acea sîmbătă, pe “Bernabeu”, îşi vor disputa cel mai rîvnit trofeu continental alte echipe decît Realul. Dar mai ales megastresul că una dintre ele ar putea fi Barcelona.
Se spune că victoriile aduc victorii. La echipe precum Real Madrid însă, rareori succesele sînt ale tuturor. Întotdeauna vor exista personalităţi captînd gloria şi restul vestiarului ce va privi cum paginile ziarelor sînt destinate întotdeauna aceloraşi mediatici. Care cîştigă mult, vînd bine, de foarte multe ori decid, dar nu mereu, iar atunci cînd n-o fac sînt scuzaţi, li se găsesc circumstanţe, n-au cum singuri, au nevoie de sprijin. Iar acel sprijin nu vine, căci puţini sînt cei care aleargă întruna doar pentru ca alţii să ia gloria acasă.
Doi antrenori diferiţi
Cam aşa a arătat Real aseară. O primă repriză super. Cu ocazie Kaka în secunda 15. Cu gol Cristiano în minutul 6. Cu ocazii mari Higuain. Cu joc spectaculos. Cu gînduri trimise deja spre sîmbăta magică, 22 mai. O a doua repriză complet schimbată. Claude Puel îşi modifică Lyon-ul din mers, cu Kallstrom la mijloc, tamponîndu-l pe Guti, în condiţiile în care Xabi Alonso era suspendat. Pellegrini nu reacţionează, îşi menţine fundaşii laterali pe linie cu Lass Diarra, dar îşi expune fundaşii centrali singuri în faţa pericolului. Golul lui Pjanici a venit logic, anunţat de alte ocazii ale francezilor.
Pellegrini continuă partida sa. Îl pune pe Raul, dar îl scoate pe Kaka, nu pe Higuain, schimbare pe care lumea n-a înţeles-o şi a taxat-o ca atare. Kaka, inclusiv într-o zi mai slabă, e singurul ce pare capabil să se conecteze cu Ronaldo în joc combinativ, să creeze pericol, să scoată din joc adversari, în condiţiile în care Guti a obosit după pauză, iar Higuain pare să-şi fi consumat golurile în campionat. Finalul de meci a fost un monolog madrilen de centrări previzibile şi dueluri fizice pierdute.
Plus o sumedenie de iluzii pierdute. De-acum, pentru Real, următorul obiectiv în această competiţie se numeşte “Wembley”. În mai 2011 însă.



27 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Lyon a meritat calificarea si din pacate pentru Real, ar putea trai o tragedie si mai mare daca Barcelona va reusi sa castige trofeul chiar pe “”Santiago Bernabeu”
dupa ce am vazut la real-sevilia 3-2 (final incredibil) nu credeam ca o poate elimina cineva in cursa catre finala
Eu tin cu Barca si nu de ieri,de cand juca Gica Popescu,intotdeauna mi-a placut spiritul liber al Barcei.Mai tarziu am ajuns in Spania si am fost surprins sa vad scoala de fotbal a Barcei.Imi place Barca pt ca ea creeaza Baloane de Aur ,nu cumpara,Real are nevoie sa cumpere,imi place Barca pentru ca intotdeauna joaca pentru spectacol,imi place pentru ca nu are nevoie sa cumpere arbitri sa castige un campionat si mai imi place pentru ca in Spania 70% urasc Barca
te-am botezat-scuze-urmatoarea apreciere cind vei implini 50
un cuvint de apreciere pentru Cristi Niculescu-oamenii care traiesc cu fotbal ar merita apreciati si inainte de virsta de 50 de ani-bafta
nu se poate spune ca realului ii lipseste ambitia,vezi meciul cu sevilla, sau ca este doar un conglomerat de vedete, exista insa acel ceva ce ii lipseste intr-adevar, poate o continuitate, acelasi lucru ca si lui Bayern-este trist sa vezi ca madrilenii au ajuns sa isi doreasca sa treaca de bariera optimilor, ambitii de echipe romanesti-sa ne imaginam ca bayern este real,veti vedea ca nu va reusi sa depaseasca sferturile-ii lipseste continuitatea-sau mai bine zis NU SE IDENTIFICA CU VISURILE CLUBULUI SI AL FANILOR-nu e deajuns ca individualitate sa-ti doresti inca un trofeu sau o vistorie personala(adevarata aprecierea despre Higuain de mai sus)-Lyon este mai determinata ca echipa
lui Higuain i s-a urcat la cap ca e mare fotbalist si si-a batut joc de echipa.In “Marca” de azi erau analizate doua faze clare in care daca flacaul dadea drumul la minge il lasa pe Ronaldo singur cu portarul.Doar ca pampalaul se uita doar la minge nu si in jur.Sau nu vrea sa vada.Asa au fost posibile chestii de genul:”Cu cine rimeaza Lyon? Cu Alcorcon!” sau filmul preferat al madridistilor:”El Rey Lyon”,(dupa “El Rey Leon”- Regele Leu).Parerea mea e ca jucatorii nu-l baga in seama pe Pelegrini.Joaca fiecare ce vrea.La Villareal era un strateg desavarsit,iar la Real da impresia ca nu stie chestii elementare.Oare sa credem?
Frumos spus “castro” si “belodedici”. “miller007″ sa te auda dumnezeu si sa ajunga real sa joace in campionat cu alcorcon! poate asa o sa va luati revansa.
ATLETICO BILBAO-preferata mea din SPANIA.
Ce cauta finala Ligii sambata!? De ce? Se presupune ca va fi o super audienta?
Nebun curaj pt Puel ,sa fii condus cu 1-0 dar totusi sa ai curajul de a juca cu trei virfuri cind din 10 antrenori poate ca 8 ar fi preferat sa inchida jocul sa sa duca meciul in prelungiri si acolo ,cine stie ? Puel a decis sa riste iar acest lucru i-a adus calificarea .Bine aici a fost si o mare doza de noroc ,daca Higuain nu ar fi dat-o in bara si se facea 2-0 pe Real atunci cred ca scorul de pe Old Traford putea fi pus in pericol.Asa insa a venit pauza iar acolo Puel a decis meciul .Ma mir insa ca nu vad nici un cuvint despre omul meciului , in opinia mea , C.Delgado care la dominat practic pe Sergi Ramos.Cit despre finala de anul acesta cum un Real -Barcelona nu se mai poate ,mi-as dori o finala Barcelon-Arsenal ,ar fi ,in opinia mea o Finala de vis.
Pt Miller 007 ; prietene ,eu tin cu Barcelona din 86 si te rog sa ma crezi nici in urma cu 8 ani ,cind intradevar Real era o echipa frumoasa ,nu m-am dezis de Barca .Si inca ceva ,cu Pjanic ,Dzeko , Misimovic ,sau Ibisevic ,mai are cineva iluzia ca Romania ( si cu Lucescu jr antrenor ! ) ,poate trece de Bosnia ? Sa fim seriosi !
ma amuza faptul ca tot mai aud expresia ,,mingea nu a vrut sa intre in poarta” . dupa fiecare meci pierdut se pot gasi scuze, oricine va pierde mai devreme sau mai tarziu , important e si cum o faci insa .
daca avea ANTRENOR , real trecea lejer de lyon ,dar asa … fara antrenor cum sa treci ? man.u e varza dar are un antrenor de milioane , face maximum cu jucatori inventati de el
Ce imi plac fanii astia de moment. De 2-3 ani incoace toata lumea tine cu Barca si uraste realul. Acum 6-7 ani insa, cand REAL era galactica, nu vedeai picior de fan barcelonez pe blog-uri.Dar astia sunt fanii se indoaie cum bate vantul. Eu tin cu Real din 91-92 si poate juca si in liga IV-a ca tot nu ma voi schimba. E adevarat au investit foarte mult si erau obligati sa ajunga in finala dar aseara au avut si ghinion. Daca era 4-0 la pauza nu mai zicea nimeni nimik dar…n-a fost. Mingea nu a vrut sa intre in poarta. Cat despre Barca….cred ca anul asta Man Utd si Chelsea au sanse mari sa ii scoata din competitie.
Cea mai mare satisfactie pe anul asta,Real imi “provoaca repugna” din vara trecuta cu transferurile lor faraonice,peste 300 de mil de euro( transferurile in sine,salariile,comisioanele date impresarilor,primele de instalare,s.a).Banii astia sunt platiti in final de fraierii care cumpara tricouri,se uita la tv si nu in ultimul rand din bugetul primariei Madridului,dar vorba cantecului,e Real Madrid.VISCA BARCA,VISCA CATALUNIA!!! MADRID ,CABRON,SALUDA AL CAMPEON!!
Justitie divina! Realul a devenit dezgustator! Pana prin 2000 imi era indiferent, dupa aceea am inceput sa-l detest. Realul, profitand de ocrotirea condamnabila a fiscului si a guvernului spaniol, a distrus ideea de decenta in ceea ce priveste transferurile sportive. A deschis un drum pe care au pasit apoi Chelsea sau Man City, echipe cu patroni putrezi de bogati. Realul nu negocia nimic. Dadea oricat, distrugand concurenta, una care era nevoita sa se mai si supuna regulilor economiei de piata( Realul a fost protejata si pe vremea lui Franco). Ma bucur ca banul inca nu e totul in sport. Ma bucur cand o echipa care nu creste jucatori, ci cumpara in nestire, pe sume colosale, mai si pierde. Sportul inca mai respira. Realul e la usa, cu botul pe labe. Fotbalul are nevoie de Barca, Arsenal, Lyon, Man Utd.
nici anu trecut daca Ovrebo arbitrul ala nu o baga pe barcelona in finala nu castiga barcelona nika!spaniolii nu merita sa castige la echipe de club nika este un campionat numa cu 2 echipe ii la fel ca in scotia
pai real si barcelona au numa 3 meciuri tari pe an in camp spaniol.si mai ii ceva nu tine cu jocu ala de pase in europa am vazut aseara lyon trebuia sa castige si merita ma refer la a 2 repriza si referitor la barcelona asa este au fost calariti rau de stuttgart au scos un egal nemeritat dar se vor califica mai departe.ii prea dezechilibrat campionatul spaniei si cum dau de alte echipe in europa scartzaie jocul lor….pai la ce bani au bagat in echipa real si barca ar trebui sa ieie liga de 10 ori de azi inainte..
le-au luat si 40 de mil. pe Benzema si le-au luat si locul in sferturi. Lyon-ul a ramas bestia nera pt. iReal. Cum spuneau si altii mai jos, Real are individualitati (exact ca nationala de handbal feminin a noastra) care luate post de post sunt printre cele mai bune din lume dar daca le pui impreuna sa joace iese un bambilici total. Au avut un antrenor, un mare mare pe banca (Capello) dar l-au dat in suturi afara. Eu am o vorba, nu stiu daca se poate spune de asa ceva la real dar eu sunt de parere ca daca vrei sa aduci jucatori de clasa mondiala la o echipa iti trebuie si un antrenor de clasa mondiala, un antrenor care sa se impuna in vestiar, care cand spune ceva asa sa se faca si pe teren iar Pelegrini nu pare a fi genul acesta de antrenor.
deci Lyon a meritat pe deplin calificarea. se vede ca in campionatul spaniei sunt numa 2 echipe real si barca.nu are cum ca o echipa ca stuttgart sa o domine clar pe barcelona si pe real sa o scoata Lyon.Tu Andrei inca nu vrei sa recunosti ca cel mai tare campionat din lume ii cel englez.uitete la arsenal care scoate pe porto cu 4-0 si porto ii de nivelu lu` Lyon poate putin mai slaba dar nici francezii nu trec printr`o forma buna.Si oricum tu esti fericit ca a iesit real madrid ca tu esti fan barcelona asta o stim cu totii:P
forza barca….looserii realului vor privi din tribuna cum barca va castiga finala….
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment