December 2009 ↓

Şi bărbaţii plîng cîteodată

Lacrimile fac parte din viaţă. Din viaţa oricui, fie el bărbat, fie el sportiv, fie el campion, fie el multimilionar şi deci neatins de grijile cotidiene ori de criza financiară. Se spune că lacrimile sînt chiar indicate în anumite momente, pentru a elibera stresul şi tensiunea.

Cînd şi-a văzut echipa cîştigînd şi ultimul trofeu pe care-l mai avea de luat, Guardiola a început să plîngă. N-a fost ceva teatral, cum mai vedem pe la noi, căci Pep n-are nevoie să fie preşedinte, de ţară sau de club. A fost o descărcare nervoasă, pesemne că în acele momente, văzîndu-şi jucătorii cum se bucură, Guardiola a realizat ceea ce a realizat. Să izbuteşti în primul tău an de antrenorat, căci experienţa din liga a treia nu poate fi decît consemnată ca atare, să cîştigi TOT ceea ce se putea cîştiga e într-adevăr un lucru care va rămîne în istoria fotbalului.

A fost interesant de văzut cum Henry încerca să-şi liniştească antrenorul. Rolurile se inversaseră. De regulă, eram obişnuiţi ca tehnicienii să-şi îmbărbăteze elevii, dar iată că se poate şi invers. A fost nevoie ca Ibrahimovici să-şi deschidă braţele imense şi să-l cuprindă la piept pentru ca Guardiola să-şi recapete zîmbetul.

Şi a mai fost un moment interesant. Pe care l-au surprins doar jurnaliştii de la Marca, aflaţi pe gazon. La finalul ceremoniei, atunci cînd jucătorii făceau pozele de rigoare, Guardiola s-a apropiat de secundul său, Tito Villanova, întrebîndu-l: “Tito, şi acum noi ce facem?”.

Legitimă dilemă. De acum înainte, TOTUL va fi pentru Pep prea puţin. E greu de crezut că va mai putea vreodată repeta performanţa din 2009. E greu de crezut că va mai putea CINEVA repeta această performanţă. Pep a realizat că toţi anii lui de acum înainte vor fi mai slabi decît acest 2009.
La 38 de ani, e o problemă, să recunoaştem.

Şi a mai fost o imagine în transmisia meciului care ar putea explica tot ceea ce s-a întîmplat la Barcelona în acest an. Înaintea prelungirilor, Guardiola a adunat echipa în jurul lui.

Şi a vorbit. Doar el, timp de cîteva minute. Ce a spus nu se ştie, căci, din păcate, la fotbal nu s-a preluat ideea din handbal de a se lăsa microfonul deschis la indicaţiile antrenorilor. Ar fi fost interesant. Fotbaliştii îl ascultau toţi cu atenţie, ca nişte copii ce-l vedeau pe Moş Crăciu. Apoi toţi au aplaudat, au intrat pe teren, au cîştigat. Iar la final, din nou toţi, s-au adunat pentru a celebra victoria.

P.S. 1
Dacă e cineva care n-a văzut aceste imagini o poate face marţi, la Fotbal European, de la 20:00, pe DigiSport. Căci, spre deosebire de al nostru, fotbalul european nu s-a întrerupt, aşadar nici emisiunea.

Azi, de la 20:00, vom trage concluziile sezonului de toamnă în Serie A, mîine, împreună cu Costel Gâlcă, antrenorul interimar al Almeriei, vom face acelaşi lucru cu Primera Division, în vreme ce miercuri e timpul pentru Bundesliga şi Premier League.

P.S. 2
Pentru cine vrea să revadă, iată aici golul lui Ibrahimovici din Barcelona - Real Madrid, comentat în mai multe limbi, inclusiv rusă, chineză şi japoneză. Ultima e chiar interesantă :)

Vezi golul lui Ibrahimovici din “El Clasico” analizat în stil “Fotbal European”

Împreună cu Bogdan Socol şi Gică Craioveanu am analizat la DigiSport golul lui Zlatan Ibrahimovici din “El Clasico”. Vezi aici analiza din cadrul emisiunii Fotbal European

Vezi golul lui Eto’o din “Derby D’Italia” analizat în stil “Fotbal European”

Dupa o săptămînă de pauză, datorată implementării tehnologiei full HD în care va emite în curînd Digisport, prin canalul specializat DigiSportHD, “Fotbal European” a revenit în programul zilnic. Luni seară, am analizat Derby D’Italia, Juve - Inter, şi am descoperit o eroare incredibilă a apărării lui Juventus la golul egalizator marcat de Samuel Eto’o.

Astăzi, “Fotbal European” se va difuza de la ora 18:00 şi va analiza tot ceea ce s-a întîmplat între timp în campionatul Spaniei, inclusiv imagini în premieră de la El Clasico.

P.S.: Începînd de miercuri, pe DigiSport va fi Campionatul Mondial al Cluburilor de la Abu Dhabi

300 de milioane pentru un eşec la limită?

“El Clasico” Barcelona - Real rămîne aceeaşi experienţă incredibilă. Nu are termen de comparaţie. Nici măcar cu o finală de Mondial, European, Liga Campionilor ori Cupa UEFA. Fie că se joacă la Madrid, fie că se joacă la Barcelona, stîrneşte atîta pasiune în întreaga lume încît a încetat de mult să fie un duel al spaniolilor, a devenit un meci universal. 1,3 miliarde de oameni n-a adunat niciodată un meci de fotbal, iar daca lucrul ăsta s-a întîmplat acum, cînd încă nu era nimic în joc, hai să ne gîndim ce va fi pe 11 sau 12 aprilie, cînd va fi returul de pe “Bernabeu”! Va fi în etapa cu numărul 31, aşadar, cu 8 înaintea finalului, ceea ce mai rămîne de îndeplinit este ca şi în clasament situaţia să fie de aşa natură încît să transforme acest joc într-unul cu adevărat decisiv.

Revenind la ceea ce am văzut pe “Camp Nou”, e interesantă abordarea madrilenilor, incluzînd aici şi presa din Capitală. Titlurile din “Marca” şi “As” de luni elogiau prestaţia Realului de parcă ar fi obţinut victoria şi nu ar fi pierdut. E un marketing perfect realizat, ce induce un mesaj subliminal pozitiv: echipa e în creştere, trebuie să avem încredere în ea, să-i fim alături, deci, cu alte cuvinte, şi respectivele publicaţii trebuie cumpărate în continuare.

Foarte mulţi au fost, la cald, plăcut surprinşi de prestaţia Realului. Toţi erau încă sub impresia acelui 2-6 din tur, dar şi a Barcelonei penta-campioană, fără rival de cele mai multe ori. Numai că, la rece, eventual revăzînd partida, întrebarea ce se pune e următoarea: nu cumva vcrbim despre Real Madrid şi nu despre Almeria sau Osasuna? Între Real şi Almeria chiar nu există diferenţe? Pentru că şi Almeria a plecat de pe Camp Nou cu aceeaşi senzatie, de satisfacţie, pentru că a făcut ca victoria campioanei Spaniei şi a Europei să fie obţinută foarte greu.

REAL MADRID N-A DAT PE “CAMP NOU” NICI UN INDICIU DE ECHIPĂ MARE.
N-a căutat niciodată posesia, a urmărit doar distrugerea jocului adversarului, nicidecum depăşirea lui prin propriul stil. Apărare avansată, apropiată de mijlocul terenului, linii strînse, spaţiu puţin pentru jocul de construcţie al lui Xavi şi Iniesta, forţarea intercepţiei pentru declanşarea contraatacului. Real a dat senzaţia de grup unit, de scrificiu individual, de caracter colectiv.

DAR ACELEAŞI ELEMENTE LE-A ARĂTAT REAL ŞI ANUL TRECUT.
Care sînt totuşi marile diferenţe între Real Madrid de duminică şi cel de anul trecut? Să ne reamintim. Atunci, Madridul venea cu un antrenor nou, Juande Ramos, fără cel mai important fundaş, Pepe, şi fără Robben, echivalentul lui Cristiano de azi. Ocazia lui Ronaldo de duminică a avut-o, în 2008, Drenthe, la 0-0. Atunci Real era campioană, acum venea după o infuzie de 300 de milioane de euro, niciodată întîlnită în istoria fotbalului. Atunci, Barcelona era o echipă în creştere, în plină explozie, acum se presupune că e una care nu poate ajunge mai sus de atît.

Şi atunci, nu cumva supărarea lui Florentino Perez la adresa lui Pellegrini, niciodată exprimată în public, dar extrem de limpede, e logică? Nu cumva, la 300 de milioane de euro investiţi într-o echipă ce nu era oricum slabă speri la mai mult decît o resemnare şi o satisfacţie că ai pierdut jucînd rezonabil? Eu cred că da.

În presa madrilenă de marţi se aduc elogii lui Kaka. Brazilianul a fost admirabil, însă eu, de pe stadion, am văzut un Kaka obligat să-l tamponezepe Sergio Busquets, ca să oprească tranziţia catalanilor spre faza de atac. Ca o paranteză, Sergio Busquets mi s-a părut singura eroare a lui Guardiola. Jucase perfect cu Inter, iar lui Pep i s-a părut într-un moment de formă adecvat pentru “El Clasico”. Busquets a fost veriga slabă a catalanilor, poate şi din pricina pressingului făcut de Kaka, iar enervarea lui Guardiola în momentul eliminării, stupidă de altfel, e explicabilă. Cu Toure Yaya în mijloc, al cărui fizic impune respect şi-l ajută enorm, Barcelona ar fi cîştigat în calitatea paselor spre Xavi şi Iniesta, element esenţial pentru ca ei să poată duce jocul mai departe.

Şi ar mai fi un paragraf. Cel al schimbărilor. A lui Guardiola a decis. Ibracadabra a transformat Barcelona aducînd noi resurse tehnico-tactice. Dincolo, Pellegrini n-a ştiut cum să acţioneze atunci cînd a avut un om mai mult, iar faptul că Barcelona a avut posesie superioară chiar şi între minutele 62 şi 89, cînd a fost eliminat Lass, 57% faţă de 43% spune multe.

Nu mi-am propus să analizez jocul Barcelonei. Îl ştie toată lumea. N-a mai fost acelaşi, pentru că în faţă i-a stat totuşi Real Madrid. Henry a jucat slab, aducerea lui Robinho pare acum soluţia optimă, inclusiv pentru motivarea francezului, căci vine Mondialul şi nimeni nu-şi permite să stea pe margine. Xavi a fost incomodat, Iniesta la fel, Messi e Messi, el şi cînd joacă slab joacă de fapt bine.

Şi încă un lucru. Într-un fotbal atît de elaborat, atît de studiat şi de industrializat, rezultatul a fost decis de cea mai veche fază din lume: intercepţie-pasă în bandă-urcare-centrare-reluare din careu-gol. S-ar putea spune că pentru aşa ceva nu-i nevoie de zeci de milioane investiţii.
Oare?

P.S.

Aşa cum am promis, DigiSport a făcut din acest “Clasico” un eveniment, ceva ce n-a mai încercat nimeni pînă acum. Eu cred că am reuşit, iar audienţele confirmă. Şi dacă n-ar fi fost meciul Stelei pe Antenă, ar fi fost şi mai bine.

Sigur, ca la orice început, au fost şi unele inadvertenţe, în special din punct de vedere tehnic. Nu mă pricep absolut deloc la ele, dar ceea ce ştiu e că nu s-a făcut absolut nici o economie, aşa cum am citit pe undeva. Ştiu de la Gică Craioveanu că şi în Spania au fost aceleaşi probleme cu sunetul ca şi la noi.

Un lucru e clar. A fost primul pas şi în mod sigur vor mai urma şi alţii. Regula numărul unu în mass-media e să-ţi surprinzi mereu audienţa cu ceva, în mod plăcut, logic.

Următorul pas, pe 11 aprilie, pe “Bernabeu”. Sau, cine ştie?, poate chiar mai repede.